2,424 matches
-
în timp ce rezervele de energie vitală ale mamei se diminuau văzând cu ochii. În timp ce izbiturile de vânt îi fâlfâiau poalele paltonului vechi și peticit gata să-l sfâșie, deposedând-o și de acest precar mijloc de apărare împotriva frigului, alte lovituri iuți, încărcate cu milioane de măzărichi tăioase și dureroase, păleau rapid și diabolic partea de corp lipsită de protecție. Era o succesiune de lovituri premeditate și calculate matematic având același scop: doborârea și anihilarea intrusului care se aventurase pe un teritoriu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
acum se sprijinea în stratul de zăpadă mai mult cu fruntea, nefiindu-i blocate căile respiratorii. Mama căzuse la o distanță de nouă sau zece metri față de cărarea obișnuită însă abundența precipitațiilor și spulberăturile de zăpadă erau atât de compacte, iuți și dese încât de la trei metri mai încolo nu se mai vedea decât un zid alb, asemănător unui aisberg înzăpezit prin care ochiul omenesc nu putea pătrunde. După plecarea mamei la muncă, Mircea a fost cuprins de neliniște și gânduri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
dar nu știu dacă vei fi de acord cu ea. Spune, Mircea. Mai întâi vreau să verificăm ceva. Ce anume? Să vedem dacă soba trage; dacă are tiraj. Bine, Mircea. Să încercăm. Mircea, care era un băiat deosebit de priceput și iute, a aprins focul îndată. Eram copleșiți de emoție, de parcă am fi participat la un eveniment epocal. Ochii erau ațintiți spre cercurile plitei pentru a urmări traseul fumului: va intra în casă, peste noi, ori își va urma calea obișnuită prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
deja goală. Mircea, deschide ușa și la camera cealaltă. Suiți-vă în pat și băgați-vă sub pături cu totul. Respirați sub pături. Așa. Stați cuminți acolo. Bine. Tușeam și respiram cu greutate sub păturile care ne protejau de fumul iute și înecăcios. După un timp, focul s-a stins de la sine, iar noi stăteam aiuriți și terminați, înfricoșați și debusolați, neștiind ce avem de făcut. Ce-i cu noi? De ce toate astea? Încotro să ne îndreptăm și cui să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
clasa lui Penciulescu, ceva În mine s-a calmat brusc și am Început să am Încredere, ca și cum În sfârșit călcam pe pământ ferm. Când eram la Actorie, aveam senzația de ceva nesigur, parcă navigam pe o plută Într-un curent iute, care la orice cotitură mă putea destabiliza. Din panică, eram mereu În căutare de cârje care să mă susțină. Ajuns la Regie, găsindu-mi locul, totul venea natural, iar nevoia de cârje dispăruse de la sine. GB: Ca student la Actorie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
din viață. El, care până aproape de optzeci de ani a fost de o vitalitate uluitoare, lucrând cu pasiune pentru ca albumele sale de fotografii remarcabile cu Viena, București și Muzeul Satului să vadă lumina tiparului, el care fugea după autobuz mai iute ca mine și arăta cu douăzeci de ani mai tânăr, deodată a clacat. Ce umilitor pentru un ardelean mândru, educat după manierele cele mai formale ale vechii civilizații europene, să ajungă imobilizat la pat și să trăiască lucid toată oroarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
informeze că Ivașcu le era vecin, locuia la trei case mai încolo, intervenție care l-a făcut pe Arghezi să ricaneze: „Da, e vecinul nostru, cum să nu, dar ce mă leagă acum de el este numai trotuarul.“ Oare aceste iuți revărsări de venin verbal (nepreschimbat în miere), la care am asistat în acea oră petrecută la Arghezi, îl defineau ca om rău? Era rău Arghezi cu oricine îi ieșea în cale, cum s-a tot spus, cu oricine în afară
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
vremurile de aur" de după '89. M-au înzestrat ursitoarele cu o sete neostoită pentru cunoaștere, pentru litera tipărită, cu o minte sprintenă, cu o memorie "de elefant", moștenind de la tata înclinația către lucrul bine făcut și de la mama o limbă iute și "letală", ca o floretă de Toledo, cu care mi-am ținut la respect eventualii "pretini". Studiile mi le-am făcut la Iași școala elementară, după război (cu păduchii și râia aferente, dar și cu premiul întâi în fiecare an
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
suferea de nervi), nu-mi amintesc altceva decât am notat în aceste puține cuvinte. S-ar fi înecat pentru a doua oară în marea a ceea ce am uitat într-o viață de om dacă n-ar fi fost gestul acela iute, tandru-matern, mica afecțiune de o clipă pe care mi-a arătat-o, luându-mă prin surprindere și îndatorându-mă cu o uriașă datorie, de plătit la infinit: într-o pauză, s-a apropiat, oarecum repezit, de mine și, fără o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu o foarte ațâțată și aproape veselă, în adânc, curiozitate: „Oare chiar va trage?” „Ce te holbezi așa la mine, crezi c-o să-mi tremure mâna?” - strigă călărețul și în clipa următoare apăsă pe trăgaci. Cadavrul alunecă la vale, unda iute a râului spală urmele. Totul se petrece cu o neverosimilă rapiditate. Altul este ritmul celui de-al treilea film, Liniște și strigăt, în care autorul revine la mișcarea largă, lentă și circulară din Sărmanii flăcăi. Trei bărbați, între care nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fost prea greu să cazi în plasa ambiguuă a iubirii, mai ales când a apărut frumosul Iason, care părea să întruchipeze pe deplin visele tale cele mai tainice. Medeea a fost atât de tare cuprinsă de dragoste, încât a dat iute uitării toate celelalte imperative: obiceiurile severe din palatul lui Aetes, tatăl ei, atașamentul față de frați și respectul față de stirpea căreia-i aparținea. Îndrăgostită în mod fatal, și-a pierdut toată rațiunea în numele acelei porniri teribile care a început să apese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
și mesteceni. Acești arbori, pe care geții îi consideră însemne ale morții și ale vieții, reușesc să-mi dea un sentiment peren de vigoare. Îmi place să prind între dinți acele înțepătoare ale brazilor și să le mestec: gustul lor iute și răcoritor mă însoțește tonifiant toată ziua. Când sunt prea obosit însă, mă reazem de trunchiul neted al unui mesteacăn și, ca prin farmec, toată truda mea se topește, absorbită în miezul pământului. De multe ori rămân așa acolo, ore
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
îngrozește cel mai mult e aceea de a fi nevoit să mor înainte să pot învăța ce înseamnă moartea. Simt că singurătatea mă apropie de acest mister, îmi dă puterea să-i tolerez vecinătatea inevitabilă. Templul din Eryx Revăd urcușul iute care duce la templul Venerei. Îmi amintesc cât de emoționat am ajuns în locul acela, împreună cu prietenul meu Pompeius Macer; eram foarte mulți tineri pe corabia care s-a oprit în golful ce-și trage numele de la Anchise. Legenda spune că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
înainte și înapoi. Inspir adânc; plămânii mei se umplu de aer curat și proaspăt. Acum mă aruncă spre cerul albastru, spre adâncimea lui uriașă. Iată că zbor. Mă rup de orice povară. Frumusețea brazilor îmi străpunge privirea ca un tăiș iute. Extrag clipa ca s-o păstrez. Dragostea mea pentru frații mei devine fără margini. Închid ochii orbiți de soare și simt sufletul dezlipindu-mi-se blând de trup. Acum zboară liber către Zalmoxis. Mă inundă o fericire imensă. În sfărșit, sunt mesagerul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pre cum tuslamaua, căreia nu știu de ce i-o fi zicând „regală“, din muche de burtă, din mură și călcâi de vacă, temperată În excesiva ei suculență cu lămâie stoarsă deasupra, cu mujdei de usturoi, cu ceva piper și ardei iute, formulă supe rioară tuslamalei tripes à la mode de Caën, așa cum se servește, cu o sticlă de cidru alături, la Pharamond, În hainele Pari sului, rue de la Grande Truanderie, printre uli cioarele strâmte din Evul Mediu, cu femei pe la colțuri
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
În dezmăț, ziua nămiaza mare, un cârd Întreg de bărbați, și mai tinerei, și mai bătrâiori, și mai spălați, și mai nederetecați, dar toți vră jiți parcă de foșnetul fustelor ei, de legănatul ei obraznic pe șolduri și de mirosurile iuți pe care le lăsa dâra În urma ei, această servitoare fugită de la stăpân și bătând acum ciamburul pe ulițele Bucureștiului, ca Într-o junglă erotică răsunând tăcut și Înfundat de mârâitul, de miorlăitul, de grohăitul tuturor chemărilor sexuale de pe lume. Nuntă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
la prânz, am ieșit din restaurantul românesc din Rue de la Michodișre (fiindcă românului i se apleacă de la o vreme de toate, de femei ca și de literatură, afară numai de ciorba de perișoare cu zeamă de varză și un ardei iute, de sar malele rumenite În cuptor, de ghiveciul la tavă cu momițe de vițel și de mititei sau cârnați În piele pe talerul de lemn, tot lucruri alcătuind fondul nostru etnic național, la care suntem obligați a apela continuu, Întru
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
capul Podului Mogoșoaiei, urcioare din care beam pe vremuri, În tovărășia neuitată a prietenilor și camarazilor, astăzi dispăruți, de la revista noastră Ideea Europeană, tulburelul Înăsprit care, turnat cu urciorul În ulcele din târgul Râmnicului, arunca În sus stropi mărunței și iuți, ca Înfiorați parcă de atingerea prietenoasă a vinului dat În fiert cu pământul ars și nesmălțuit. „Că-i mai dulce vinul din oală decât din păhar“, zicea bunul Dabija-Vodă, „carele bea vin mai mult din oală roșie decât din pahar
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
mai pomenesc de scârboșenia celor ce "fac turcește", de parcă s-au isprăvit muierile de pe fața pământului! Ele... pe ele cine le mai strânge în brațe? Dar orice dezmăț, are și dezvăț, râde el. I-am aflat leacul: câte un ardei iute, mușcat, înfipt adânc, dimineața, la prânz și seara, în spurcăciune. Să se sature! Văleu!!... Nu-i mai trebuie "turcească" câte zile o avea! Vezi bine, sunt crud! Trebuie să fiu! Crud și nemilos! Când o învăța omul, singur, să păstreze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ne ținem de ei, ca scaiul de oaie! Clipă de clipă! Zi de zi! Noapte de noapte! Îi hărțuim! Îi lovim! Îi ciomăgim! Le punem foc! Îi altoim cum ne vine bine la socoteală! Călărimea de harț pe caii cei iuți să-i hărțuie, zi și noapte să-i hărțuim! Să-i lovim! Fantastic! Ei au puterea; noi răzbim cu istețimea! Să fim șireți ca vulpea! Perfizi ca năpârca! Feroci ca tigrul! Să scornim alte și alte solomonii; pe cele vechi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
știa de la puținii care scăpaseră că erau galbeni la chip, cu ochi pieziși, că purtau mustăți mari ca niște semilune În jurul gurii cu buze subțiri și că se Îmbrăcau În piei de animale. Erau călăreți neasemuit de buni, călăreau cai iuți și țineau sub șei bucăți de carne crudă ca să se frăgezească, spuneau ei. După câteva zile o mâncau chiar fără să o frigă. Aveau sulițe lungi În care fluturau coame de păr de cal și de pe care sângele nu se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să cerceteze, așa cum știi că se Întâmplă mereu. și urează-i lui Bodo multă sănătate. Spune-i că vreau să joc la nunta lui cât mai curând... Urs Își chemă sluga de Încredere și-i porunci să scoată cei mai iuți cai din grajd și să-i Înșeueze. Când William auzi că stăpânul vrea să călărească neîntârziat tocmai la Sfântul Petru, clătină din cap. Cum de nu știa că s-ar prăbuși Îndată de pe cal? Dar nimeni nu Îndrăznea să i
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
distanța era prea mare. Așa că, ne-am luat inima-n dinți și ne-am continuat mersul. Apa curgea de pe noi ca dintr-o varză murată. Nu aveam măcar pe cap vreun batic, cât de cât, să ne apere de stropii iuți, ce ne pătrundeau până la os. Când, cu chiu cu vai, am ajuns în Frătăuții Vechi și am intrat în Barc, primul gând ne-a fost, să, intrăm la o casă, să ne adăpostim. Dar, dându-ne seama în ce hal
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
murături delicioase (cu mărar, crenguțe de vișin, piper, usturoi, sare, oțet și frunze de stejar). La butoi, puneam castraveciori și varza (căpățâni și tocată cu gealăul) la murat. Pentru a le da un gust mai deosebit adăugam mere ionatane, ardei iuți (în loc de piper), foi de dafin, usturoi (căței), tulpini uscate de mărar, câteva crenguțe de vișin și de stejar, cuișoare, boabe de sare mare și hrean. Le păstram în beci, la răcoare (pe ciment). Pregăteam și ghiveciuri pentru iarnă. Foloseam mult
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
-și arate măiestria în cântece. Săndel aude pentru prima dată cântat de cei mari « A ruginit frunza din vii/ și rândunelele-au plecat» și privește curios la frunzele de viță și la rândunelele ce săgetau văzduhul cald cu zborul lor iute. Maria gândește cu tristețe că tot așa au zburat anii ei și întrebă: − Măi fetelor, voi mai știți cântecul acela pe care vi-l cântam eu mai de mult, când era Emilia acasă? îl știam de la mama mea; − Care, mamă
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]