894 matches
-
de andăratelea pînă ce, blagoslovind îndesat, insul captură prada, frecîndu-și degetul gros pe buric. Abia cînd am început să simt în pantaloni foiala am înțeles ce se întîmpla acolo. Răspicat, am dat omului bună ziua. Dînsul ridică surprins privirea, nu atât jenată cît plină de spaimă. - Să trăiți! răcni el prompt, sărind în sus cu sprinteneală. Un crac îi lunecă de-a lungul piciorului în timp ce, sfrijit, celălalt picior rămase gol. Mi-am declinat identitatea. Întocmai ca la secția de învățămînt, surpriza înspăimîntată
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
le-am făcut o vizită. În odaie domnea o duhoare de scutec nespălat. Plictisind-o pe mama cu veleități de cochetă, un plod zbiera întruna. Înăbușitor, aerul îmi întoarse stomacul pe dos, de parcă aș fi înghițit mațe. Femeia se scuză jenată: „Noi, știți, copilul...” Conviețuirea familiei se întemeia pe pretenții nu tocmai bine armonizate: ca singură datorie a sa, bărbatul consimțise în întrețină focul deși doamna dorea să i se aducă la nas de toate. Acest apendice conjugal ședea veșnic băgat
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
desigur, cu mare încetineală recep torul la ureche. — Da. Tu ? Ce-ți veni ? Nu încă. Anie, te rog, sunt prostii. Fii rezonabilă. Nu i-am făcut nimic. Perucă ? Ha ! Cât de grijulie. Ha ! Nu. Jur. Încercase să râdă. Părea timorat, jenat, jignit și încântat și furios. — Oarecum. N-ar fi nevoie. N-ai de ce. Nu pentru asta. Da, numai să mă încălzesc. Serios. Veritabil, nu-mi face rău. N-ai grijă. Nu mai suna. Te rog. Te rog, lasă-mă așa
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a întrebat : „Mă iubești ?“. De-atunci, n-a mai venit. Lucian zâmbise, adică încerca, doar pe jumătate, o tăietură oblică într-un fragment de obraz, timiditate și emoție, doar parțial biruite. Aș fi vrut, nu puteam glumi. I-am răspuns jenat. Franchețea mea neroadă. Tremura, agitat, căutând cuvintele. Liniștea dimineții de primăvară exalta fragilitatea. — Aveam doar șaisprezece sau șaptesprezece ani când m-am descoperit așa. Înjghebasem un mic grup, cu intenția de a ne întâlni și a ne distra împreună. Am
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
gălbejită, bolnăvicioasă pe obrajii fleșcăiți, ușor buhăiți, avea uscăciunea tipic irlandeză - a irlandezului de la oraș -, buzele subțiri, supte, ușor lăsate În jos, arborînd o expresie de degajară ascunsă, de umor corupt și tainic. Chipul acela era În același timp mohorît, jenat, irascibil și servil, chipul omului mărunt - paznic de teatru, portar la un depozit dărăpănat, la o clădire cu birouri sau la un bloc cu apartamente ieftine, socru de polițist, văr de-a șaptea spiță cu sergentul de circă, unchi al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
închegasem. E drept, mi-ai mâncat voința pas cu pas, dar înțelegerea nu mi-o poți lua. Tu nu vei muri, pentru că nu știi încă să mori. Am cerut asta pentru tine. Încercai să schimb subiectul. Nu știu, mă simțeam jenat, sau doar demascat: Bine, unde mergem? Spre accident. Cum adică? Ce accident? Uite-l! Îmi arătă o foaie umplută de tuș roșu, asta e mașina, acolo voi sta eu, iar tu te întorci cu spatele - ești laș încă, vezi? Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
îndrăgostit de cum m-a văzut. Nu știu cum, dar m-am trezit cu el alături. A început să mă sărute și să mă implore. Plângea. - Un fătălău! intervin eu la moment. - Nu, nu, chiar era un bărbat sigur pe el. Mă simțeam jenată pentru situația în care care se afla. I-am cedat ca să se termine odată. - Păi ăsta e viol...psihic. - Poți zice și așa. După ce s-a terminat totul, l-am respins. Mă simțeam groaznic. Îmi pierdusem virginitatea doar dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
avem cu ce să-i plătim. Sabina, însă, fire voluntară, îi roagă să ne lase să mâncăm în liniște. Abia expediați lăutarii, ne trezim cu o țigancă care îmi bagă sub nas câteva fire jerpelite de trandafiri: pentru domnișoare, arătosule! Jenat, îi cer Sabinei portofelul pe care i-l dădusem în păstrare. Satisfăcută că nu am refuzat din prima, o trimite la plimbare și pe mica șantajistă: hai, dispari, nu vezi ce ofiliți sunt? Maiko se minunează cât serviabili sunt românii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Maria ne-a întrebat ce facem, cum se simțea fata ei? Mai bine? Sabina a trecut pe lângă ea de parcă n-ar fi văzut-o niciodată. Pe la spate, Maria îmi făcu niște semne de încurajare - le văzu și recepționista. Mă simțeam jenat, zgârieturile de pe spate mă usturau. Aveam senzația unui complot pus la cale împotriva mea. Dacă de fapt totul era o conspirație ca, după ce-mi fusese furată inocența, să mi se răpească și libertatea? Am luat-o prin centrul aglomerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
să rămână sub control. Momentul critic se ivi de-abia când, epuizat psihic, pechinezul se ridică pe labele dinapoi și necheză înspăimântător sub globul focos al lunii. În capătul străzii Smârdan coșmarul luă sfârșit. Profesorul redeveni biped și-și aranjă jenat cravata elegantă. Din spate mai adia doar refrenul suav: „dar boierii nu-s acasă/dom, dom să-nălțăm” și mirosul înțepător al pocnitorilor. Pe măsura urcușului, chioșcul de ziare de pe dealul Spirii își dezvelea silueta. Răsări în sfârșit și figura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
o vândă. Se duce până la mașina cea mai apropiată (unde se vând bretele) și spune: Dau un „Michelin“ pe două „Danubiana“! Soțul tovarășei care ia banii și dă restul la sută după ce a mai vântut o pereche de bretele zâmbește jenat și spune; — Nu, mulțumesc, noi nu...! Vestea că cineva vinde un „Michelin“ face turul târgului și un cumpărător foarte interesant se aproprie de cel cu Dacia roșie. Cumpărătorul oferă Însă două anvelope foarte uzate pe care cel cu „Michelin“-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
de la ei. N-am învățat nimic! Stoicul își domină temerile. Și, în cele din urmă, se înalță deasupra lor. Nu mai e unealta lor oarbă, chiar dacă nu le înlătură. Pe când eu n-aș mai putea zice decât cu o neîncredere jenată: tot ce se întîmplă se întîmplă fiindcă așa trebuia să se întîmple. Ceea ce ar trebui să mă îngrijoreze, poate, mai mult nu este, totuși, lipsa de bravură, ci altceva. Fiindcă n-am putut să mă gândesc cât mai puțin la
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
respect, "primul domn din neamul nostru". Își lăsase capul pe spate, în stilul lui provocator, teatral, și aștepta. Undeva, în depărtare se zăreau turlele celor două biserici din Lisa. Una alb-argintie, mai înaltă, cealaltă, ca de aramă coclită, mai scundă. Jenat, încurcat, căutam o explicație care să nu-l rănească, să nu scurme prin leziuni vechi, când m-am trezit. Am aprins lumina și, amețit de somn, m-am uitat la ceas. Era abia trei. Cu ajutorul unui somnifer, am readormit și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
curând. La un moment dat o treziră niște voci care veneau de pe terenul din fața ferestrei. Trase perdelele și văzu două siluete fluturând crose și alergându-se pe peluza luminată de lună. Chițăiala pițigăiată a lui Hilary se contopea cu râsul jenat al lui Conrad, când el se scuză: „Nu prea mă pricep la croquet“. Amandoi păreau a fi goi. Pheobe se întoarse în pat, încercă să-l urnească pe Roddy, nu reuși și, neavând de ales, se întinse lângă spatele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și chiar față de judecător care, deși era oarecum de-al lor, locuia acum de atîția ani la oraș, unde el Însoțindu-le se putea Întîlni cu cine știe ce somități din lumea lui, nu de alta dar să nu se simtă omul jenat. Era gîndirea pe care o rostise și În prezența Anei. Aceasta, deși gîndea același lucru, purta În suflet ceva ce nu putea rosti. Știa precis numele acelei obsesii, ridicate acum parcă la suprafața zilei, dar pentru că toți vorbeau despre același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
peste umeri: - Chiar nu Înțelegi? Apoi Își fixă ochii În ai mei: ce memorie scurtă ai „domnule judecător”, vorbi, accentuînd cu ironie prietenească ultimele două cuvinte. Privirea ei căpătă străluciri uitate, un fel de amurg; și neînțelegerea mea se risipi, jenată, dar mica panică ce-mi Încercă ființa, căci nu știam ce să fac, fu salvată de fiica ei care se ivi cu cele trei farfurii cu prăjituri pe o tavă mică, ovală, pe care o ținea făcînd haz de Îndemînarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ulcica cu vin mai aproape și, în timp ce privește niciunde, furat de cine știe ce aducere aminte, mângâie torsul ulcelei ca pe mijlocul unei femei. După o vreme, își scutură capul, ca și cum ar fi vrut să alunge cine știe ce gânduri... Privește la mine puțin jenat - fapt ce nu-i stă bine - fiindcă peste toate i se așterne pe ochi un văl de tristețe... “Și-o fi adus aminte de cine știe ce episod din viața lui. Și poate n-o fi cel mai plăcut... Ori cine știe
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Nu uita Însă, ochii deschiși și urechea la pândă - a ținut să mă atenționeze. Și asta fiindcă nu avea destulă Încredere În mine. Lucru ce aveam să-l aflu mai târziu, chiar din gura lui... Tata Toader, cu chip oarecum jenat, a zâmbit amintirii... ― Da’ tu, măi Petrică, nu mă ierți deloc. ― Te-am iertat de atunci, Toadere. Altfel nu ajungeam să fim ca frații... Și cum spuneam. Mă lasă până la urmă să trec În față... Se Întunecase binișor. Călcam ca
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
registru. Completează datele astea aici și-ț dau card provizoriu de acces, să te poți duci la etaj. Și zi-le acolo la resurse umane că-ț trebe card cu poză. Trebuie că Îl privisem cu recunoștință, pentru că a părut jenat când mi-a Împins registrul pe birou. — Ei, hai, completează formularu’ ăsta. Și baftă azi, fătuco. O să-ț trebuiește. Eram prea agitată și extenuată În momentul acela ca să-i cer să se explice, și-apoi, nici nu prea aveam nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
uitam la el, dar simțeam că zâmbește. Unul dintre zâmbetele acelea. M-a condus la mașină, mi-a deschis portiera și a arătat printr-un gest foarte galant spre bancheta din spate. — Mulțumesc, i-am zis eu politicos și destul de jenată și i-am Întins mâna. Mi-a părut bine de cunoștință, Christian. — Și mie, Andrea. Mi-a luat mâna, pe care credeam că are intenția să mi-o strângă, și și-a apăsat-o de buze, ținând-o astfel cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
la etajul opt În paradisul garderobei sportive de la Barney’s, reprezentase modul meu de a arăta lumii că nu fusesem sedusă de stilul Runway. În loc de asta, m-am mulțumit doar să Încuviințez din cap și să observ că părea extrem de jenat că era nevoit să-mi explice că mă făceam de râs În fiecare zi. M-am Întrebat cine Îl pusese să Îmi spună toate astea. Emily? Sau chiar Miranda? Oricum, nu conta. La naiba, supraviețuisem deja aici trei luni Întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
adesea În decursul ultimelor câteva săptămâni când mă pomeneam vorbind cu altcineva decât cu Lily, cu Alex sau cu părinții mei și nu mă puteam stăpâni să nu o bârfesc pe vrăjitoarea aia. — Hei, nu e cazul să fii prea jenată, a strigat el În urma mea În timp ce mă Îndreptam spre lift. Eu lucrez aici abia de joia trecută. Și cu asta a aruncat mucul Încă fumegând al țigării și l-a strivit cam fără entuziasm de pavaj. ↔ — ’ Neața, Eduardo, am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de diferit de celălalt. M-aș jena să-l văd pe Christian studiind integritatea morală a lui Alex, profilul lui de „bun samaritean“. Lui Christian, Alex i s-ar părea un tocilar naiv. Și m-aș simți Încă și mai jenată să-l văd pe Alex observând personal toate trăsăturile urâte pe care eu le găseam incredibil de atrăgătoare la Christian: stilul lui, obrăznicia, Încrederea În sine atât de solidă, Încât părea imposibil de jignit. — Nu, am râs eu, sau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
gelos, cu toate că mă adoră... Își aduse aminte de pat, văzu niște adâncituri și se repezi să le netezească, murmurând cu o satisfacție plină de mîndrie: ― Uite ― așa-s bărbații de neastâmpărați... Parcă poți scăpa de insistențele lor? Titu se simți jenat și, ca să schimbe vorba, se grăbi să-i spuie că diseară va veni acasă poate mai târziu, pentru că are să petreacă la restaurantul Enache cu un domn. ― Ah, Enache, ce delicios se mănâncă la Enache! suspină romantic doamna Alexandrescu. N-am
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și el desagii. De unde diferența? Din buzunarul arendașului sau din mizeria țăranului?... N-am dreptate, nene Costică? sfârși Grigore, adresîndu-se deodată lui Dumescu. Spune dumneata, am ori n-am dreptate? Directorul de bancă ședea cu ochii în farfurie și asculta jenat, fiindcă amândoi vorbeau tare, încît lumea de la mesele dimprejur se uita la ei. Întrebarea totuși îl surprinse. Nu urmărise discuția decât superficial. Lui, om de cifre, dezbaterile la un pahar de vin i se păreau cam futile, dacă nu comice
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]