976 matches
-
ruginită care probabil nici nu se mai deschide ca să intri din stradă în curte... Asupra monstrului vegetal îmi atrăsese și mie atenția, acum câteva zile, un copil al străzii, o puștoaică de cinșpe-șaișpe ani, care dimineața stătea ca într-un jilț imperial la prima ramificație a trunchiul arborelui, între două crăci mai groase decât trunchiurile copacilor din jur. Stătea și fuma, cu picioarele goale în adidași spânzurând spre apa verzuie. În timpul ăsta, contempla cu ochii micșorați panorama orașului în dimineața de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
societății înaintea binelui propriu. Este legătura puternică ce-l leagă pe individ de întreg. Și omul supus intereselor despre care s-a convins că sunt mai mari decât ale lui devine robul unui stăpân nemilos. Pe acesta îl plasează în jilțul de onoare. În cele din urmă, ca un curtean care se gudură pe lângă sceptrul regal ce-i atinge umărul, omul obișnuit se mândrește cu sensibilitatea conștiinței sale. Apoi nu găsește cuvinte destul de aspre pentru cel ce nu recunoaște domnia acesteia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
neagră, nu era nimic altceva decât un lac, nori și luna plină. Adâncimea norilor înghițea lumina veiozelor de aramă de pe perete, așa că în cameră era mai tot timpul amurg. Celălalt mal nu se vedea, sub malul apropiat mai era un jilț sculptat. Acolo stătea Eberhart toată ziua, de parcă ar fi fost pe nisipul de pe malul lacului. Pe ochii lui era întinsă o pieliță verzuie. Acuma ochii lui privesc prin pielița aceasta de-a lungul camerei, pe fereastră, printre cei doi platani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
scândurile prelungi, culcată pe burtă și cu membrele răsucite într-o parte. El, păianjenul. Într-o bună zi, Eberhart a rămas la mal. Fața îi era acoperită de umbră, seara nu a cotrobăit nicăieri. Mâna i se sprijinea pe leii jilțului. Dimineață m-am dus în grădină, sub platan. Soarele lumina palid și ploșnițele mișunau pe uscături. Noaptea m-am culcat și a doua zi m-am uitat din nou la gângănii. Una s-a răsturnat și s-a oprit. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
se tot învârte în jurul ei, cere permisiunea bărbatului să plece. -Pesemne că am nimerit unde și când nu trebuia, de aceea vă cer permisiunea, domnule, să plec. -Nu sunt de acord, zise bărbatul. Mai bine ia loc, arătând spre un jilț din frunze verzi de furnici lucrat, c-am pregătit un joc. Auzind pe tânăr astfel vorbind, s-a observat cum Magnoliei din obraji teama i s-a stins, curaj puțin a prins, apoi l-a întrebat: -De fapt, cine ești
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
clipă, Spiritul a cedat și Magnolia se considera învingătoare. Ca la un semn divin s-a făcut liniște în întreaga pădure, Spiritul s-a prezentat în fața Magnoliei căreia i s-a adresat: -Frumoasa mea, te rog să iei loc pe jilțul verde, special pentru tine de furnici lucrat. Biata copilă, văzând că întreaga populație din pădure avea privirile ațintite către ea s-a fâstâcit, și-a aruncat galeș privirea emoționată către Spirit în semn de scuze pentru stângăcia ei și a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
copilă, văzând că întreaga populație din pădure avea privirile ațintite către ea s-a fâstâcit, și-a aruncat galeș privirea emoționată către Spirit în semn de scuze pentru stângăcia ei și a luat loc. Văzând că Magnolia ia loc pe jilț, Spiritul s-a bucurat, și-a ridicat coiful auriu de pe cap cu mâna stângă și cu subțirelu-i corp a săvârșit o reverență, în timp ce cu mâna dreaptă a schițat un semicerc până la pământ semn că-i dăruiește inima din dragoste. Pentru
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
buzele-n polen iar caia cerea ploaie că este secetă mare-n palat. La un moment dat Magnolia și-a revenit din vis, și-a dat seama că nu este o joacă și cu ochii înlăcrimați s-a ridicat din jilțul regesc, s-a uitat peste marea adunare a populației din pădure și cu dojană Spiritului i s-a adresat: -În zadar dorești să ne căsătorim, așa ceva este imposibil. Spiritul a tresărit când a văzut-o pe Magnolia furioasă și, pentru că
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
nu greșește nicodată? Groaznic de enervant. Dar îl iubesc. Mă inspiră. Aș vrea să schimbăm locurile - dacă s-ar putea, evident -, numai că banii tatălui meu nu ajung pentru asta. Sunt un dobitoc nețărmurit. Încet, înainte de a mă ridica din jilțul meu nubian, fredonez clasicul mod arab, poate sperând să-l impresionez pe Bogdan, poate sperând ca această clipă de neuitat să oprească în sfârșit timpul, așa cum îmi doresc de o viață, sau nici eu nu mai știu eu ce sperând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cu o țesătură de aur și pânzeturi subțiri, sub un boschet de trandafiri de damasc, situat lângă o fântână. Patru doamne care se aflau așezate aici s-au ridicat și l-au pus pe Rinaldo în fruntea mesei, într-un jilț încrustat cu mărgritare. A început un ospăț minunat; cu fripturi gustoase și vinuri pe cât de parfumate, pe atât de dulci, servite în cupe bătute cu pietre scumpe; apoi către sfârșit, o muzică de harfă și flaute se auzi în depărtare
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
citească versurile a doua zi iubitei; nici ea nu a dormit, s-a gândit la Vânător. Ar fi vrut să plece cu el. De când primise ultima scrisoare de la Tim, Donna Iulia nu prea mai fusese văzută prin târg. Dintr-un jilț așezat lângă fereastră, privea trecătorii. Aștepta să treacă Vânătorul de lupi albi. În dimineața aceea nu îl zărise, mai era puțin și venea amiaza. S-a înfășurat într-un cojoc și a ieșit pe stradă. Spre capătul târgului se zărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mai târziu, ca de fiecare dată când ajungea în acest moment al călătoriei, senzații binecunoscute îl asaltară. Gonind parcă stresul, sângele începu să-și facă simțită prezența, croindu-și drum prin degetele vlăguite de trecerea timpului, încleștate până atunci de jilț. Migrena sâcâitoare, ecou dureros al oboselii acumulate, se disipă rapid până aproape de dispariție în timp ce mii de furnicături mărunte începură să-i mărșăluiască prin tot corpul. Un alt oftat, dar nu de ușurare, luă locul celui dintâi - spectrul bătrâneții începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
urcuș, cadrul proiectului la care acum schița mental ultimele retușuri. Putea spune că era foarte aproape de inițierea lui. Reușise să convingă ultima persoană de care avea nevoie, împotriva voinței ei să-l ajute. Ajungând în încăpere se așeză într-un jilț, inițiind în același timp secvența care îi proiecta holograma la locul de întâlnire. Preaonorabilul Poha privi atent înfățișările sub care se ascundeau interlocutorii săi. În dreapta lui, bâțâind sâcâitor din picioare, stătea un pici pistruiat, prea mic pentru scaunul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
împotriva Agrippinei și a fiului său, Nero? Dar ale celor împotriva lui Drusus, și a tribunului Silius, și a lui Tatius Sabinus, și... Printre judecătorii și martorii acelor procese se ascundeau senatori prestigioși, respectabili, care acum, așezându-se solemn în jilțuri, își dădeau seama că sunt lipsiți de apărare. „Suntem expuși răzbunării unor adversari pricepuți, pe care nu-i cunoaștem“, se gândeau ei. „Cei ce au documentele acelea le vor arunca pe masă la momentul prielnic...“ Încercau să se liniștească spunându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
izvor de minunare... Sau ca și când nu ar fi cutezat să Își ridice privirile asupra grupului lor. În ciuda tulburării pe care o iscase, Antilia era perfect În largul ei, așezată printre dânșii, ca și când băncuța unei cârciumi ar fi fost pentru ea jilțul din odaia unei femei. Poetul era Îngrozit la gândul că cineva ar fi putut să vadă și să povestească: un prior al Florenței abia ales, stând la masă cu o dansatoare, Într-un loc dubios. Între timp, după o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cincea fiică a lui Manfredi, Beatrice. Ultima moștenitoare a lui Frederic al II-lea. Chipul prințului Bisericii părea din piatră. Se ridică dintr-o dată cât era de Înalt, măsurându-l de sus din priviri. Dante se așeză mai comod În jilț, potrivindu-și cutele hainei. Glasul lui Acquasparta deveni strident, pierzându-și orice urmă din aparenta sa bonomie. — Nu există nici o fiică! Manfredi, bastardul, a avut numai patru urmași și sunt morți cu toții. — Și dacă legenda ar fi adevărată? Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Coborî grabnic de pe estrada pe care era ridicată catedra, deschizându-și brațele și sărutându-l pe obraji. — Messer Durante, fii binevenit! Dacă aș fi știut că țineai să asiști la lecția mea aș mai fi adus În aulă Încă un jilț, ca să poți ședea În dreapta mea și să asiști ca un egal al meu. Dante Îi răspunse la salut Înclinându-se ușor. — Îți mulțumesc pentru cinstea ce-mi faci, Însă nu dispun de o licentia docendi. Cursurile pe care le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Baldo nu răspunse, mărginindu-se să treacă mecanic o cârpă umedă peste marginea mesei. Nu numai eu, zise el În cele din urmă. La aceeași oră, În mânăstirea Santa Maria Novella În camera sa, cardinalul de Acquasparta ședea Într-un jilț. Avea fața Întoarsă către mica fereastră de la care se zărea clopotnița Abației, o tăietură de cuțit În azur. Clopotul bătea ora a noua. Auzi În spate o mișcare ușoară și un suspin. Cineva parcă voia să Îi atragă atenția, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu găsiră nimic În explorarea lor de-a lungul Îngustelor defileuri de pânză. Țesăturile continuau să se unduiască ușor, mișcate de adierea uscătoriei. Dar asasinul dispăruse. 17 În aceeași zi, la Începutul după-amiezii Cei șase bărbați ședeau În cerc, pe jilțurile Înalte, cu spătare sculptate, cufundați În lumina violentă ce pătrundea În valuri pe ferestrele Înalte ale sălii capitulului de la San Piero. Erau singuri. Garda se Îndepărtase și ea. O foaie mare cu antetul Comunei trecuse de mai multe ori din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se Îndepărtase și ea. O foaie mare cu antetul Comunei trecuse de mai multe ori din mână În mână. — E un număr... mare, zise unul dintre cei șase, un bărbat scund și descărnat ce mai că părea să dispară În jilț. Poate... Mâna În care ținea pergamentul avu un ușor tremur. Omul Își dădu seama, Întrucât se grăbi să apuce foaia și cu cealaltă, de parcă ar fi vrut să se asigure că nu va cădea. — Trebuie să fim gata pentru orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Într-o peșteră de tâlhari și de codoși? Pe cei care i-au murdărit străzile cu sângele vărsat În Încăierări și În ciocniri, care au deschis larg porțile templului războiului civil? Poetul tăcu o clipă, cu pumnii strânși pe brațele jilțului. — Care, prin purtarea lor iresponsabilă, alimentează planurile lui Bonifaciu asupra libertății noastre? La acel nume, un sentiment de stânjeneală Îi lovi pe toți cei de față. — Nu... firește, zise celălalt prior, Încurcat. Dar să exilăm și familia Donati... Nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
său, hlizindu-se cu vecinul său. De acum fusese primit cu drepturi depline, se gândi. Observându-le expresiile, Îi reveni În minte imaginea unui consiliu de bestii Înțelepte, unde Cecco era vasiliscul care venea să li se alăture celorlalte. Dar jilțul gol al lui Teofilo era acolo spre a aminti că, printre acele bestii, se ascundea o fiară. Până și Baldo părea tulburat și nu veni la masă cu solicitudinea sa obișnuită. Dimpotrivă, parcă voia să se țină la distanță. Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
oroare? Dar Ambrogio? Dar Teofilo? Ce putere le ceruse viețile? Atât de simplu, atât de scelerat... Nu era un complot urzit Împotriva Florenței, Împotriva Bisericii sau Împotriva partidului guelf. Cerul al Treilea conjura Împotriva lui Dumnezeu. Se ridică Încetișor din jilț, parcurgând cu privirea chipurile celor de față. — Și voi susțineți teza meșterului Francesco? Întrebă el cu răceală. Voi toți? Bruno sări În picioare, Însuflețit de o vădită emoție. Părea pe punctul de a răspunde dar, oricare i-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și alte biserici, iar unele s-au mutat dintr-un loc în altul pe butuci, trailere, în schimb a ta o să fie doar o grămadă de moloz mîine-poimîine, a început să-mi toarne despre picturile alea că erau neprețuite, altarul, jilțurile, covoarele, mobilierul, obiectele de cult, că toată șandramaua era un monument istoric, a-nceput să se isterizeze, să țipe: criminalul, că ne demolează și bisericile, nu îi era de ajuns că ne călcase toate drepturile în picioare, urma s-o
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
grăbit să fiu primul care s-o strige. Dar nu eram, cum crezusem, canalia cea mai ingenioasă. Ceilalți doi cardinali m-au întrecut. Ei au cerut ca papa Formosus să fie și despuiat de odăjdiile papale, să fie smuls din jilț și aruncat, gol, în groapa comună. Când i-am auzit, să-mi vină rău, de ciudă că nu-mi trecuse și mie asta prin minte. Firește că propunerea lor a fost acceptată de tribunal. Cine ar fi îndrăznit să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]