1,484 matches
-
treceau prin minte ["Când eram încă la Universitate..."] 10. Cultivarea acestor puncte de plecare se desăvârșește pe solul unei gândiri nutrite cu idei convergente, nu le adaugă la un sistem filosofic preexistent și diferit. Cugetarea eminesciană se regăsește în ideile kantiene de exemplu, în teoria prezentului veșnic nu le găsește. Aserțiunile kantiene satisfac necesități ontologice trădate de Eminescu, ceea ce descrie intertex tualitatea bazată pe afinități. Despre identificarea cu și despre "operaționalizarea" epică a filosofiei kantiene în proza eminesciană vom formula mai
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
puncte de plecare se desăvârșește pe solul unei gândiri nutrite cu idei convergente, nu le adaugă la un sistem filosofic preexistent și diferit. Cugetarea eminesciană se regăsește în ideile kantiene de exemplu, în teoria prezentului veșnic nu le găsește. Aserțiunile kantiene satisfac necesități ontologice trădate de Eminescu, ceea ce descrie intertex tualitatea bazată pe afinități. Despre identificarea cu și despre "operaționalizarea" epică a filosofiei kantiene în proza eminesciană vom formula mai multe ipoteze în pagini care urmează (vezi infra, capitolul referitor la
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Cugetarea eminesciană se regăsește în ideile kantiene de exemplu, în teoria prezentului veșnic nu le găsește. Aserțiunile kantiene satisfac necesități ontologice trădate de Eminescu, ceea ce descrie intertex tualitatea bazată pe afinități. Despre identificarea cu și despre "operaționalizarea" epică a filosofiei kantiene în proza eminesciană vom formula mai multe ipoteze în pagini care urmează (vezi infra, capitolul referitor la intratextualitatea prozastică). Înainte de orice, trebuie să recunoaștem că forma manifestărilor Voinței, adică forma vieții sau a realității, este propriu-zis numai prezentul, nu viitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
baza ideilor relativității timpului în raport cu eternitatea și a metempsihozei, concepții pe care Amita Bhose le identifică fără dificultate și în gândirea indiană (2010 b, 25). Eminescologul din Bengal contrapunctează îndepărtarea lui Eminescu de consistența pur intuitivă a cate goriilor spațio-temporale kantiene cu apropierea de filosofia indiană, conform căreia timpul își reduce dimensiunile în raport cu eternitatea. Astfel, un an al muritorilor este cât o zi și o noapte a zeilor Mănava-dharma-săstra (Legile lui Manu) idee prezentă și în Bhagavad-gïtă: "17. Cei care știu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sau puternică, să știi, este puterea mea cuprinsă într-o fărâmă. 42. Dar, la ce bun, o, Arjuna, să le știi pe toate acestea? Eu stau sprijinind întreagă această lume cu o fărâmă [din mine] (Bhagavad-gïtă)20. Trecută prin filosofia kantiană, apoi raportată la maniera de contrucție schopenhaueriană, imaginea a fost dezlegată de conotațiile spațio-temporale pentru a i se atribui funcții care acționează pe verticală: este vorba despre unitatea microși macrocosmos identitatea tainică dintre Tot și Unul a cărei formulă se
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
reiese și din teoria visului, pe care o face mai departe" (1999, I, 157). Pentru Mihai Cimpoi (apud Ștefan Munteanu, 1997, 85), povestirea filosofică reprezintă "frumosul mit eminescian, care a topit într-o supra-imagine vie și concretă toate abstracțiile goale kantiene". Amita Bhose lecturează povestea [Archaeus], cu un pronunțat caracter filosofic, în cheia indianismului, amendând pluralitatea călinesciană a archeilor : "avem de observat că Eminescu s-a gândit la "Archaeus" ca singura realitate, analogul lui Brahmăn, iar nu la "archaei", așa cum comentează
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
destul de variate, cum este cea a transcendentului, a infinitului, a absolutului, a supranaturalului, într-un cuvânt, a divinului" (Wunenburger: 2000, pp.44-45). Întregul repertoriu de conotații ale divinului enumerate mai înainte se regăsește în proza eminesciană. În ceea ce privește sentimentul infinitului, incipitul kantian al nuvelei actualizează una din cele două accepțiuni asupra noțiunii. În Critica facultății de judecare (1790), I. Kant distinge în natură două feluri de mărimi care trezesc simțul infinitului : un infinit matematic, legat de dimensiunea formelor naturale comparate cu micimea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
atât pentru conceptul din teoria textului, cât și pentru comprehensiunea viziunii eminesciene asupra timpului. De fapt, pe ultima o sintetizează. Ioana Em. Petrescu preia teoria celor trei etape ale cosmologiei 61, care postulează sistemul cu trei modele cosmologice, numite platonician, kantian și einsteinian, pentru a le confrunta cu etapele devenirii viziunii poetice eminesciene. Primul este modelul cosmologic pitagoreic, cristalizat de Platon, îmbogățit cu elemente gnostice sau creștine, care a rezistat până în secolul al XVII-lea ca viziune a universului sferic, a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
convoacă, pentru a ne ajuta să vizualizăm trecerea timpului, entropia, ca măsură a dezordinii din univers. Despre timpul nevăzut care trece cu urme vizibile vorbește și Sărmanul Dionis . G. D. Pencioiu a sesizat, la 1890, aceste nuanțe ale categoriei temporale kantiene, încă nesoluționate convenabil de știința modernă (blocul temporal este, la rândul lui, imaterial). Timpul nu poate produce singur nici o acțiune fizică. El nu este inerent lucrurilor înseși [...] Trece asupra lucrurilor fără să lase cea mai mică urmă. Aceea ce influențează
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ea rămâne o metaforă: a căutării absolutului. Eminescu a suferit de teama de relativitate, a căutat mereu leacul și, în felul lui, l-a aflat. Emancipat de sub ascultarea cu privirea-n jos a oricărui model, filosofic sau cosmologic, platonician ori kantian, poetul a întâlnit elementele semnificative din cele două într-un al treilea model, obținut prin acuitate și creație, pe fondul vizionarismului căruia îi spunem modernitate. Theodor Codreanu remarcă diferențe de receptare, implicit de situare a "celor doi E.": Einstein a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Eminescu: 2011, II, 33). Păstrarea configurației argumentării de la hipotextul filosofic la hipertextul diegetic trimite la ceea ce în termenii lui Christophe Cusset se numește homotaxă. Ea facilitează vizualizarea, de către lector, a celor doi poli intratextuali și subliniază ralierea naratorului la teza kantiană, fie și trecută prin experimentele idealismului magic, german (H. Sanielevici apud Ioana Em. Petrescu). Repetiția este dominantă în raport cu diferența, aceasta din urmă marcată cel mult de registrele discursive deosebite (filosofic/narativ). Ca o paranteză, nu neapărat în rostul ei curent
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
un subansamblu un spațiu discursiv constituit din cel puțin două poziționări discursive. În universul discursiv al prozei eminesciene din nuvela Sărmanul Dionis, câmpurile discursive filosofic și literar interacționează în sensul unei concurențe de ordin special: se ajută reciproc. Astfel, teza kantiană ar fi aridă fără ilustrarea artistică, iar depășirea condiției spațio-temporale nu s-ar îndepărta prea mult de receptarea de la Junimea, dacă nu ar fi susținută de o structură științifică. Mai mult, Teoria relativității și un anume sens din evoluția receptării
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
metaforă financiară a reinvestirii subliniază faptul că un text sau un gen, odată înscrise în memorie, sunt purtătoarele unui capital variabil de autoritate, evaluat pozitiv sau negativ 86 (Charaudeau et Maingueneau: 2002, 93). În cazul nuvelei eminesciene supuse analizei, capitalul kantian de autoritate este, evident, favorabil, ceea ce presupune strategia de reinvestire hipertextuală realizată prin captare. Pentru ilustrarea subversiunii, autorii Dicționarului de analiza discursului se opresc la parodia devalorizatoare. În textul eminescian, putem vorbi despre auto-parodiere, dacă avem în vedere poezia din
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din textul tradus să nu fie alterat dimensiune la nivelul căreia se relevă diferirea, dictată de schimbarea codului lingvistic și supusă (sub aspect semantic) repetării. Traducerea oferită de Mihai Eminescu (în ms. 2258) poate fi valorizată prin raportarea la originalul kantian, dar mai ales prin comparație cu alte propuneri de tălmăcire în limba română (sec. XX) a conceptelor pe care nuvela Sărmanul Dionis le "operaționalizează" artistic. Am fi tentați să apreciem că este vorba despre diferența dintre traducerea literară și cea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
alte propuneri de tălmăcire în limba română (sec. XX) a conceptelor pe care nuvela Sărmanul Dionis le "operaționalizează" artistic. Am fi tentați să apreciem că este vorba despre diferența dintre traducerea literară și cea filosofică, ambele hipertexte corespunzătoare hipo textului kantian. Însă o asemenea abordare ar defavoriza atributul științific al traducerii din secolul al XIX-lea. Este evident, chiar dacă anticipăm puțin concluziile alăturării traducerilor, faptul că la Eminescu primează proprietarea noțiunii în raport cu proprietatea termenilor, căreia îi este preferat, ca instrument explicativ
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
altul”; astfel, activitatea comunicațională „definește de o nouă manieră subiectul etic”, care nu mai este nici unul, nici celălalt ci „Între-noi”-ul.4. Înscris În tradiția pragmatismului american, L. Kohlberg utilizează etica dezvoltată de John Rawls (Theory of Justiceă În spiritul kantian și al dreptului natural, asupra naturii judecății morale și a conștiinței morale, În afirmarea sa stadială. Kohlberg concepe trecerea de la un stadiu la altul al afirmării conștiinței morale ca un proces de Învățare al individului care acționează I. Provocări etice
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
sau este, mai mult ca oricând, amenințat de prezent. Tocmai conștiința acestei amenințări, anticiparea pericolelor, poate pune bazele unei „euristici a fricii” și poate Întemeia o etică pe principiul responsabilității. O asemenea etică nu se mai poate sprijini pe imperativul kantian, care ordonă fără condiționări, recurgând chiar la unele compromisuri acceptabile În scopul de a asigura permanentizarea vieții umane pe pământ. În acest sens, răspunsul lui Jonas la provocările civilizației tehnologice, Împotriva fragilei și perisabilei vieți umane, este tranșant: a exista
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
și, Într-o mică măsură, spre prezent, vizând răspunderea față de intervențiile umane ce pot agresa natura și viața cotidiană: ideea unei perturbări durabile și cu consecințe ireversibile asupra viitorului omenirii, ca specie, nici măcar nu este pusă ca problemă. În viziunea kantiană, etica tradițională avea ca punct de plecare datoria pentru a accede la putere: „Tu trebuie, deci tu poți.” Etica responsabilității, dimpotrivă, inversează datele problemei, plecând de la puterea umană spre a câștiga sensul datoriei: „Tu poți, deci tu trebuie.” La baza
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
vedea seducția). Distincția dintre persuadare (instanță extrem de importantă pentru oratorul preocupat de rezultat) și convingere (prima fază care conduce la acțiune, fiind semnificativă pentru emitentul interesat în primul rând de caracterul rațional al adeziunii) prilejuiește o apropiere teoretică de concepțiile kantiene exprimate în ultima parte a Criticii rațiunii pure540. Ideea de universalitate opusă celei de particularitate, precum și aceea de obiectivitate (rațională) opusă subiectivității umane, coordonate de bază ale interpretării date de Kant relației dintre cele două concepte se vor regăsi contopite
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care le susține Derrida nu pot fi neglijate de nici un semiolog. Alte interpretări ale textelor lui Derrida au condus la considerarea autorului francez drept un "filosof transcendental". Norris, preluat de Rorty, vede în Derrida un reprezentant al filosofiei în tradiție kantiană, pentru că tot efortul său critic și deconstructiv caută să dezvăluie supozițiile unui tip de gândire, precum și condițiile de posibilitate ale unui discurs. Pentru gânditorii care vin din tradiția habermasiană și care cred că filosofia trebuie să se înscrie într-o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nici confederație, nici stat federal, ea este o federație de state. De aici se naște ambivalența cetățeniei europene. Pe de o parte, ea evocă drepturile cetățeanului european în Uniune, în bună logică federală; pe de altă parte, în spiritul cosmopolitismului kantian, ea descrie relațiile orizontale pe care le întrețin popoarele statelor membre. Astfel, sensul cetățeniei europene se divizează. Cetățenia este, ca și în cadrul statelor membre, statutul cetățeanului. Dar în măsura în care ideea de "cetățenie europeană" presupune și principii comune care provin din comunicarea
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
spera, dimpotrivă, ca prin cooperare să se ajungă la pace, dîndu-se statelor o nouă rațiune de a fi. Istoria europeană, după ce pentru o lungă perioadă de timp a confirmat pesimismul hegelian, încercă de la jumătatea secolului XX să dea dreptate idealismului kantian. Dar nimic nu este sigur niciodată. Pentru moment este vorba de a menține echilibrul precar, de a evita ca prea multă centralizare să asfixieze cetățeniile naționale și ca prea multe tensiuni să facă din cetățenia europeană o simplă aspirație. CĂTRE
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
din 10 februarie 1994, JOCE, n°C 61, 28 februarie 1994, p. 156). 22 I. KANT, Vers la paix perpétuelle, trad. de J.-F. Poirier et F. Proust, Paris, Garnier-Flammarion, 1994, p. 106 (annexe 1, pt. 2). Despre actualitatea ideii kantiene asupra păcii veșnice, a se vedea N. BOBBIO, "I diritti dell'uomo oggi", in L'età dei diritti, Torino, Einaudi, 1990, pp. 253-270. (NT: în text "en effet, les lois, au fur et à mesure que le gouvernement prend de
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
putem înțelege cum au apărut idiosincrasiile discursului moral contemporan de fiecare zi și cum a reușit sinele emotivist să-și găsească un mijloc de expresie". (26, p. 62) Istorismul la care filosoful aderă este precizat prin delimitări critice față de transcendentalismul kantian, absolutismul hegelian și "pseudoștiința socială marxistă", cum numea teoria ideologiei propusă de Marx și Engels, în proximitatea filosofiei științelor sociale "de tip nou" cum se spunea cândva pe la noi. Despre această teorie, MacIntyre scria că "nu numai că denaturează forma
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
ideologice ale sale. Ca filosofie, el se află între cei cu "reverențe față de tradiție", manifestate prin cultul exagerat al eroilor, al nobleței venită "de sus", și "sminteala subiectivistă", inaugurată în modernitate odată cu îndoiala carteziană, continuată de solipsismul lui Berkeley, apriorismul kantian, romantismul rousseau-ist preluat de Fichte, Carlyle și Nietzsche. Curentul median atenuează cele două orientări, pentru că "Esența liberalismului rezidă în încercarea de a produce o ordine socială nebazată pe dogme iraționale și de a asigura stabilitatea fără a impune mai multe
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]