1,533 matches
-
lădoiul pe miriște, dar câinii s-au apropiat de noi gata să ne muște. Ne-am oprit, am deschis capacul lădoiului și cum era destul de mare, ne-am băgat în lădoi, eu trăgând capacul. Acesta s-a închis. Încuietoarea de la lacăt a căzut în veriga lacătului. Am stat cât am stat, până când câinii ne-au lăsat în pace. Dăm să ieșim din lădoi, dar mai ieși dacă poți. Eram închiși, fără să putem să mai ieșim. Atunci am început să ne
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
s-au apropiat de noi gata să ne muște. Ne-am oprit, am deschis capacul lădoiului și cum era destul de mare, ne-am băgat în lădoi, eu trăgând capacul. Acesta s-a închis. Încuietoarea de la lacăt a căzut în veriga lacătului. Am stat cât am stat, până când câinii ne-au lăsat în pace. Dăm să ieșim din lădoi, dar mai ieși dacă poți. Eram închiși, fără să putem să mai ieșim. Atunci am început să ne zbatem în lădoi, nu să
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
o zile la alta. De fiecare dată, mi-ai spus că îmi vei povesti când voi fi mai mare. Aștepți să fac douăzeci de ani? Spune râzând. Cei de la masă râd și ei. Eu vreau ca astăzi să-ți deschizi lacătul vieții și al sufletului și să începi a-mi povesti din viața ta. Am vârsta la care pot să memorez ce-mi vei spune. De aceea îți propun se ne retragem în spatele grădinii, sub cei trei vișini, acolo unde este
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
plăcere. Când am privit din nou, am observat că în peretele borcanului, care scânteia nebunește, apăruseră contururile subțiri ale unei uși. M-am repezit spre ea îngrozit de gândul că ar putea să fie deschisă. Dar am respirat ușurat: un lacăt enorm, moale, ca de carne, atârna la ușă. Pe drumeagul care cobora din munții îndepărtați și se oprea în fața ușii mele venea o fetiță. Părea cuminte și bine crescută cum înainta, cu funde mari la codițe și cu gurița umedă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a fost dat să mai încerc vreodată. Fetița ajunsese în fața ușii și începu să bată cu pumnii mici, sidefii, în cristalul gros. De spaimă, mă trântisem pe jos și mă zvârcoleam, dar nu o slăbeam din ochi. Când a apucat lacătul, am simțit că mi se sfâșie măruntaiele, că îmi explodează inima. Ea a rupt lacătul și, cu mâinile mânjite de sânge, a împins greaua ușă de cuarț. A rămas încremenită în prag, într-o atitudine pe care mi-e imposibil
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu pumnii mici, sidefii, în cristalul gros. De spaimă, mă trântisem pe jos și mă zvârcoleam, dar nu o slăbeam din ochi. Când a apucat lacătul, am simțit că mi se sfâșie măruntaiele, că îmi explodează inima. Ea a rupt lacătul și, cu mâinile mânjite de sânge, a împins greaua ușă de cuarț. A rămas încremenită în prag, într-o atitudine pe care mi-e imposibil să v-o descriu, pentru că nu există cuvinte capabile s-o facă. Și deodată am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
transparentă. Iar în mijlocul miilor de săli cu pereți străvezii mă aflam eu, trântit la pământ, și fetița în cadrul ușii larg deschise, iar în spatele ei, de la intrarea în castel și până la camera din centru, sute de uși date de perete, cu lacătele însîngerate. M-am trezit cu o senzație stupidă, care m-a sâcâit toată dimineața, dar nu mi-am amintit visul decât după prânz, mai întîi ca niște fulgerări de emoție pură în plex, apoi, la școală, pe când îmi ascultam elevii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în plin câmp. Când a văzut-o, mamei i s-a făcut rău. Am oprit căruța și ea a coborât, a dat ocol de mai multe ori magaziei, a atins-o sfios cu vârful degetelor, a încercat cu infinită delicatețe lacătul grosolan de la ușă și în cele din urmă s-a lăsat în genunchi pe brazdele noroioase, ca în fața unui templu. Abia a putut s-o urnească de-acolo țăranul care mâna căruța. Noi, copiii, ne speriaserăm și plângeam în hohote
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
clădirea fără gard, nici pomi împrejur, nici măcar cu o cușcă de câine alături: doar pământ înțelenit, plin de flori sălbatice. La vreo zece metri se afla magazia acoperită cu carton gudronat, părând cu totul putredă. La ușă se vedea un lacăt roșu de rugină. Am bătut în ușă și la o fereastră de deasupra a apărut, palidă, ca pictată în ulei, figura diformă a lui Egor. Dar ne-a deschis doamna Bach, care ne-a invitat înăuntru. Încăperile erau înalte și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să se șteargă de parcă n-ar fi fost niciodată. Brațul Esterei, pe care-l strângeam acum sub al meu, avea să dispară. Marile Jocuri luau sfârșit. Ajunse în fața Garoafei, ne-am oprit, privind doar înainte. Ușa magaziei putrezise aproape complet. Lacătul mare, ruginit, atârna pe poartă ca un sigiliu. Mi-a fulgerat prin minte că, după spusele lui Egor, acolo trebuia să fie REM-ul. Ideea mi s-a părut mai absurdă ca niciodată. Garoafa mormăia repede ceva, probabil pe țigănește
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Am străbătut acel drum ca dintr-un singur pas - și brusc m-am regăsit față-n față cu magazia dărăpănată în care se găsea REM-ul. Fără să ezit nici o secundă, am scos cheia de aur și am împlîntat-o în lacătul ruginit. Așa cum mă așteptasem, se potrivea perfect, se răsucea voluptuos, ca în unt. Am aruncat lacătul cât colo și-o clipă m-am sprijinit cu fruntea de ușa stacojie. Am întredeschis-o și am intrat. Mă aflam într-o cameră
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
față cu magazia dărăpănată în care se găsea REM-ul. Fără să ezit nici o secundă, am scos cheia de aur și am împlîntat-o în lacătul ruginit. Așa cum mă așteptasem, se potrivea perfect, se răsucea voluptuos, ca în unt. Am aruncat lacătul cât colo și-o clipă m-am sprijinit cu fruntea de ușa stacojie. Am întredeschis-o și am intrat. Mă aflam într-o cameră de mărime mijlocie, cu pereții zugrăviți într-un galben-crem liniștitor. Peste parchet se întindea un covoraș
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în picioare, se afla REM-ul. Vechea magazie rezistase anilor, mi-a stat inima când am văzut-o. Deși aveam pantofi noi, am luat-o peste pământul înțelenit până am ajuns la ușa pe care-o știam atât de bine. Lacătul era pus, dar nu era încuiat, atârna, ruginit și buretos, de belciugele lui. Am deschis ușa și-am privit înăuntru. Sub pânzele de păianjen, grele și pline de insecte mișunătoare, se vedeau în penumbră unelte vechi: târnăcoape, lopeți, bucăți ciudate
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vremuri bune, se spunea că am iarba fiarelor... Ca la un semnal, toți șase izbucniră într-un râs scurt, sfios, căutând privirile lui Ghibercea. - ...V-ați închipuit că, doar ce-am să scot iarba fiarelor din buzunar, am să ating lacătul și, ca prin farmec, au să se sfarme toate încuietorile. Apucă ceașca, o dădu peste cap, apoi, adresîndu-se lui Ghibercea, îl întrebă: - Despre ce e vorba? Ghibercea îi întinse un dosar. - Îmi închipui că știți deja despre ce este vorba
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
străine și se introduce, ca noi, cu un scop bine Precizat: să găsească lada în care văduva eroului de război, gneralul Iancu Calomfir, a păstrat cu pietate uniformele de gală ale soțului ei; să găsească, zic, lada, să-i spargă lacătul. Să fure cele două uniforme. Repet, să fure două uniforme de general. - Dar spuneai că sunteți rude... - Suntem. Mai mult: tatăl meu era nepotul favorit al văduvei general Iancu Calomfir. Dar ce-are a face? Ne-am introdus în acest
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de noroi, neted și uscat, și zvârli sulul printre pachetele de lângă perete. Încredință lanterna lui Iconaru, și scoase din buzunar o verigă cu chei vechi. Începu să le încerce la nemereală, fără prea mare convingere. La răstimpuri, scutura cu putere lacătul, parcă ar fi vrut să verifice dacă era cu adevărat încuiat. - Fii mai cu băgare de seamă, șopti Iconaru, că faci prea mult zgomot. Și poate ne aude cineva... Ieronim îl privi surprins, încruntîndu-se, apoi clătină din cap, ca și cum și-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
alta. - Îmi aduc foarte bine aminte..., șopti. Dar se întrerupse brusc, privi una din chei, apropiind-o mult de ochi, o șterse, frecînd-o cu batista, și o încercă, atent, aproape cu emoție. - Asta era, spuse. Acuma ține-te bine... Scoase lacătul, îl așeză pe un pachet de jurnale și încercă ușor capacul. Făcu semn cu capul, și Iconaru, trecând lanterna în mâna stângă, îl ajută cu dreapta să deschidă lada. Scârțâia atât de strident, încît se opriră de mai multe ori
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ea o vinde cum a cumpărat-o... Nainte astea le scria-n gazete, acu n-ai cum să le știi, da tot mai auzi : mai zice unu una, mai zice altu alta, nu e oamenii chiar așa, să-și puie lacăt la gură... Numa ăla care-a fost la pușcărie tace ca peștele, că n-are niciun chef să se mai întoarcă acolo. Așa că, dân câți a murit p-acolo, cu miile și cu sutele, știe cineva câți a fost ? A
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
bine cunoscutul nostru corifeu conservator !... Ei ! Cum poate părea o atare intervenție ? Ar suna ca o aluzie că ai fi omul de casă al lui Marghiloman ! Concluzia ? Una singură : este bine să asculți confesiunile altora, dar tu să-ți pui lacăt la gură. Pentru că ești cu atât mai puțin vulnerabil, cu cât mai puține lucruri pozitive se știu despre tine. Și, desigur, orișice om ascunde propriile întâmplări, neconvenabile a fi știute. Pe de altă parte, nu poți împiedica și despre tine
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
e, se lasă tîrÎt de anturaj sau poate s-a nimerit pe- acolo. Dar Box nu se dă bătut. La stingere, mă trezesc cu el În dormitor. Nu-i deschid valiza decît după ce aproape că-mi strică balamaua Închizătorii, pentru că lacătul se Încăpățînează să nu cedeze cînd se lasă pe el cu tocul bocancului. Îmi ia două conserve de șuncă și una de pateu, două pachete de țigări și hîrtia igienică. Dimineața, la deșteptare, bocancii mei nu mai sînt În rastelul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
atins În mod neașteptat de cuvintele mele. După două zile, se mai adună cîțiva veterani, fiecare i-a șutit cîte un răcan lui Portocală, așa că se Încing campionate la dublu. Jucăm pe țigări. Distracția se termină cînd Portocală pune un lacăt pe dulapul cu palete și mingi. Pentru că se pare că În cele din urmă nu mai are cu cine să facă instrucție. Jurămîntul alămurile străfulgerînd vesel din mijlocul grupului de bărbați solemni SÎntem la mijlocul lui noiembrie și cerul se Înseninează
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
obosește să mă trezească și să-mi zică să i-o deschid. Se servește singur, Îmi trage valiza de sub pat și În prima clipă, adormit, nu-mi dau seama ce se Întîmplă. Mă ridic din pat cînd aud trosnind iar lacătul sub tocul bocancului. Pare să-și fi făcut plinul, e pulbere de beat. Îmi dau seama că aș putea să-l scot ușor afară, ușa e aproape, deși fîșia de lumină care vine prin ea nu mă ajută. Pe hol
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și au venit degeaba și ar vrea să plece, dar nu mai pot. Pentru că ușa de la intrarea actorilor În teatru a fost nu doar Închisă cu cheia, dar peste cele două mînere mari a mai fost petrecut și un lanț, lacătul mare atîrnă ca un simbol. Ce nu știu actorii care stau și fumează și discută În holul de la intrare - gluma asta trebuie să Înceteze, să deschidă cineva ușa! - e că directorul teatrului i-a cerut un pic mai devreme, cînd
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de samă de pe tarla - și cer de băut, dar când să plătească se fac că uită... Atunci să nu fii în locul meu, Toadere băiete! Și nu le ceri parale? Atâta îmi trebuie. Într-o săptămână, pe ușă te întâmpină un lacăt cât lumea de mare și... Prispă... Cine știe? Legat poate!... Ferească Dumnezeu, bade! Să nu ajungi zilele acelea. Eu le-am trăit și nu le doresc nici dușmanilor mei. Hai să le dăm cioarelor pe aiestea, Toadere. Mai bine spune
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
sacrului cu iubirea), potopit de zăpada paradoxal caldă, traversând sau locuind imperii reci de frunze ori, clătinatul vis, motiv pentru care cea visată este frecvent invocată: Iubito, bruma groasă pe pașii tăi s-a scris...; În sipete te-nchizi cu lacăte o mie, / Iubita mea, cât timp ni s-a luat / Să guvernăm planete și să fie / Iertarea noastră tainicul păcat; Frunzarele-n pădure, tăcut, o iau la goană, / De parc-am fi, iubito, cenușă dintr-o stea. Această contiguitate a
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]