1,501 matches
-
un cer care se întindea precum marea, pătat cu alb și cald, cât vedea cu ochii. Cât de ciudat se simțea, își zise Sampath, cât de ciudat era modul în care reflecta la frumusețe. Era nesătul de ea, nesătul și lacom. Ar fi putut să o privească mereu și niciodată s-o aprecieze cum se cuvenea... La început, privea fix, se uita la tot ce era în jurul său, simțind nevoia feroce de a lua totul și de a-l imprima înlăuntrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
faci viața grea cu scandaluri, când ajungea acasă noaptea târziu de la curvele lui. În ruptul capului nu l-ai mai fi lăsat să se atingă de tine, idiotu’ și nenorocitu’, da’ ce te faci, că el la fel de ambițios, căpos și lacom, c-ar mai fi vrut-o și pe ea pe lângă celelalte. Așa se face c-au dus-o tot într-un balamuc și-un scandal cu certuri și bătăi, și ochi vineți, și buze sparte, și chiloți rupți; trăgea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
lungul culoarelor ca spinările unor animale mânate în turmă, răsfirându-se și regrupându-se și iar risipindu-se, după legi imemoriale ce călăuzeau și viața lui. Se vedea oglindit în privirile ochilor lor negri animate de o mobilitate neostoită, insistentă, lacomă, pendulând între frică, viclenie, implorare, și se simțea tot mai asemenea lor, preluându-le slăbiciunile și puterile ascunse, cu un gând de împotrivire de-acum, frământat de șansa unei eliberări. Șapte ani, da, timpul acela îl ținea legat de mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
până la piciorul fotoliului. Ce vârstă avea oare? Șaptesprezece? Optsprezece? Cea care avea acum treizeci de ani era o femeie senină, o femeie matură, stăpână pe sine. La fel de zveltă ca În prima zi. Știuse să reziste tentației femeilor de rangul ei: lacomă și gurmandă, să se prăvălească, până la capătul zilelor, pe un divan al belșugului. Se măritase, era divorțată sau văduvă? N-am discutat niciodată de asta. Aș fi vrut să rostesc, cu glas cutezător: „Te-am iubit Încă de-atunci, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să vezi, pe dreapta, unde stăteau puse la perete velocipedele cu roți mari, florale, draisienne-le cu cadru plat, gen trotinetă, evocare a celor gentilomi cu joben care țopăie prin Bois de Boulogne, cavaleri ai progresului. În fața velocipedelor, caroserii zdravene, receptacule lacome. Poate că nu Panhard Dynavia asta din ’45, prea transparentă și strâmtă cu forma ei aerodinamică, dar sigur e de luat În serios Peugeot-ul Înalt tip 1909, o adevărată mansardă, un alcov. Odată intrat Înăuntru, cufundat În divanele de piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
judecată, niște oameni se jurau că până-n primăvară toți trebuie să avem pământ, că așa a dat porunci vodă; ba s-au și supărat și m-au ocărât pentru că n-am vrut să-i cred... Petre, întărîtat puțin de scăpărările lacome din ochii tuturor, murmură: ― Se poate, cum nu... Că multe vorbesc oamenii și la București. Unii într-un fel, alții într-alt fel. Nici boierii nu știu cum ar fi mai bine și cum ar face să împace pe toți oamenii. D-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
singură dorință stăpânitoare. Ea se apropiase și-și lipise corpul de el cu brațele mereu răsfirate. Nu mai vedea decât ochii ei, gura ei, sânii ei. O cuprinse brusc de mijloc și o răsturnă pe fotoliu, acoperind-o cu sărutări lacome. Nadina îi murmură la ureche cu același glas: ― Nu aici... Nu vreau aici... Îi alunecă din brațe. Apoi îl luă de mână. Și el o urmă ca un câine credincios. 6 A doua zi, îndată după dejun, Titu Herdelea se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mine?... Spune drept!... Se poate?... Și eu numai pentru tine n-am rămas la București, de dragul tău... Fata încercă iar să se apropie de ușă. Atunci tânărul întoarse cheia în broască și o cuprinse de mijloc, continuând cu același glas lacom și fierbinte: ― De ce nu vrei să râzi nițel, Gherghino?... De ce te uiți așa? Nu, nu, nu vreau să te uiți așa! Îi sărută gura, ochii, obrajii. Gherghina murmură: ― De ce-ți bați joc de mine, conașule? Și simțindu-se dusă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bea acolo toată munca și pe urmă se vaită că nu se ajunge... Învățătorul nu se putu opri să nu zică: ― Adevărat, sunt mulți bețivi, dar nu... Pensionarul nu-i dădu voie să sfârșească și continuă: ― Toți sunt îndărătnici și lacomi, domnule! De aceea trebuie o mână de fier să-i dezmeticească, altfel... Prefectul întrerupse batjocoritor, parcă și-ar fi găsit replica definitivă: ― Dumneata vrei un guvern care să-ți dădăcească țăranii, colonele! Ei, bată-te să te bată! De ce nu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
preocupă micile și eternele disensiuni personale, aprobă Victor. Nu mai puțin vinovată e însă opoziția când recurge la astfel de agitații neleale! ― Nu neleale, domnule! strigă Miron, aprinzîndu-se. Zi criminale! Ce e mai criminal decât să ațâți poftele unei mulțimi lacome? Și ei asta fac! Promit averea noastră țăranilor, ca să stârnească dușmănie între noi și țărani. Ce le pasă lor dacă astfel se dă foc țării? Pentru ei nu există interesul țării, ci numai interesul partidului lor. Sunt stăpânii orașelor, care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ieri, când l-a dus pe don' Nică. Peste un răstimp, Vasile Zidaru aduse pe Anghelina să mărturisească dânsa ce-a fost și cum. Femeia se codea și se rușina să vorbească în fața atâtor oameni care o încurajau cu ochii lacomi: ― Aoleu, păcatele mele, mi-am lăsat copiii singuri și... Primarul vru să o ia la instrucție. Anghelina se sperie și se apără că trebuie să-i mai fi văzut și alți oameni, că doar călăreții nu se fereau și nici
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se zvârcoleau pe bolta cerească. Împrejur, satul dormea sau se prefăcea că doarme într-o liniște de mormânt, sporind fiorii de groază ce stăpâneau văzduhul. Și totuși cei din uliță simțeau că în fiece casă și la fiecare geam ochi lacomi priveau luminile focului, așteptând un semn sau o chemare tainică. Apoi deodată, pe uliță, dinspre Ruginoasa, se văzu venind un pâlc de oameni, fluierând de zor, parcă nici nu s-ar fi sinchisit de prăpădul din urma lor. Cu cât
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
acuma tocmai același om a venit s-o omoare. În aceeași vreme îi auzea întrebarea răcnită și îi vedea ochii. Observă în clipa următoare că i se îneacă glasul și în privirea lui o strălucire nouă în locul încruntării. Strălucirea aceasta lacomă și tulbure a remarcat-o de atâtea ori în ochii mai tuturor bărbaților și totdeauna a măgulit-o, socotind-o ca dovada cea mai sigură a pasiunilor ce le deșteaptă frumusețea ei. Privirea țăranului o ardea ca o flacără. O
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
El însuși începu să descheie pantalonii lui Aristide care, dîndu-și acuma seama ce i se pregătește, răcnea din răsputeri. ― Ia răsfirați picioarele, băieți! strigă Chirilă Păun, îngenunchind tacticos cu cuțitul în dreapta. Ține bine! Țăranii se îngrămădeau roată, privind cu ochii lacomi spectacolul. Platamonu se aruncă nebunește între dînșii: ― Nu tăia, Chirilă!... Aoleu!... Omorîți-mă pe mine, măi oameni. Aoleu! Câteva brațe îl opriră pe loc, câțiva pumni îl izbiră, iar din mijlocul cercului glasul lui Chirilă rosti cu imputare: ― Uite, așa mă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ar fi răsucit un cuțit într-o rană vie. Buimăciți de glasul de alarmă, grupuri de țărani, cu bețe, furci și coase, ca și când s-ar fi apărat de lupi, se avântau spre frontul trupelor. Maiorul Tănăsescu ridică cravașa. Două comenzi lacome fură subliniate de două zgomote metalice, simple, ritmice. Apoi, la intervale foarte scurte, se auzi foarte ascuțit numai câte un cuvânt scurt: ― ...ochi!... foc!... Gloatele de țărani se poticniră, parc-ar fi primit fiecare câte un pumn în piept, numai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
legilor lui. Oamenii, care prin autodisciplină, respectă legile Naturii și a ciclurilor ei și acționează pozitiv, prin gândurile, cuvintele și acțiunile lor, obțin, ca efect, starea de sănătate, fericire și bună stare. Oamenii cu atitudini negative: supărăcioși, mâhniți, răi, invidioși, lacomi, avari, egoiști, fricoși, care urăsc, etc., împiedică (opresc) circulația energiei vitale prin ei și devin bolnavi, au necazuri și trăiesc în sărăcie. Puterea de vindecare a oamenilor există în ei și poate fi declanșată prin relaxare, prin respectarea legilor Naturii
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
cu brațe vânjoase și piept larg. Era îmbrăcată ciudat, într-o toaletă de voiaj prin colonii, adaptată foarte curios la un drum de munte. Era atât de înghețată, încît paznicul a trebuit să facă ceai mult, și l-a sorbit lacomă, vorbind mereu, întrebînd, suspectîndu-mă. Mă plictisea oarecum această vizitatoare inoportună, dar m-am liniștit aflând că peste două zile cel mai târziu pleacă spre Maikhali, voind să ajungă la Bhadrinath. Până la Bhadrinath e un drum bun, de treizeci de zile
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Asta ne-a mai spus-o de vreo trei, patru ori..." Era adevărat. Îl impresionase informația pe care o citise în La Fiera Letteraria: că Papini e aproape orb și nici un chirurg nu îndrăznește să-l opereze. Pentru un cititor lacom și neobosit ca Papini, tragedia era fără pereche. De aceea vorbea întruna despre ea. Dar poate că și Vaian avea dreptate: "încep să mă ramolesc..." Atunci îi auzi din nou vocea: - Și ce altă tragedie ți s-a mai întîmplat
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
gunoi... Și ce mai râdea baba ! Râdea, și-i trăgea la cafele, și-i mai trăgea și cu paharu, și-i plăcea și să mănânce, s-o vezi ce mai hăpăia la masă... De ce-mbătrânea, d-aia se făcea mai lacomă. Se scoală de pe piatra rece, a amorțit, o înjunghie picioarele mai rău ca az-dimineață. Și-o și trece, de-abia se mai ține, de ce-mbătrânește omu, și bășica udului i se slăbește. D-aia nici nu-i vine să plece
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a ivit cineva. Și iarăși te întrebi : cât adevăr există în imaginile prin care ceilalți ne descriu - unii, altora - cu o tandră sau cu o batjocoritoare ironie ? Căci să nu ne facem iluzii : în permanență se vorbește despre noi ! Conversația lacomă a prietenilor, flecăreala servitorilor, evaluarea noastră ca oameni, eficienți sau nu, de partid, nouveautés-urile din saloane unde niciodată nu am pus piciorul... Așadar, te întrebi, iarăși, o veche obsesie de a ta : cât adevăr există în fiece imagine pe care
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
așezarea camerelor ale căror ferestre dau spre grădină. Dormitoarele deci, budoarul Mărguței, băile, vis-à-vis cabinetul de studiu, dar etajul mansardat ? Camerele servitorilor ? Atâtea și atâtea încăperi, atâtea și atâtea ferestre, lucind în soarele copt al amiezii, pe care le simți lacome, devoratoare, îndreptate spre tine. Istovit, îți sprijini umărul de trunchiul neted al bătrânului cireș, de la toate ferestrele nenumărate priviri, nenumărate suliți se înfig în trupul tău de efeb, de feciorelnic Sfânt Sebastian... între timp, ea găsește de cuviință să strige
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
îmi va cere, poate, să continui a sta departe de ea. Niciun gând la iubirea tot mai inutilă, la dorințele tot mai violente, pe care boala le ațâță, interzicând însă cu severitate orice apropiere, în timp ce atenția mea devine tot mai lacomă, travestindu-se prost în indiferență și în iritări nejustificate. Din păcate, ea numai pe acestea le vede, nu și miracolul religios cu care mă uimește orice gest mărunt al ei, deși pe toate i le știu atât de bine ! Surâsul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fost o simplă halucinație a auzului. Stăruind să rămână în tenebroasa ei pelerină cu glugă (mărturisindu-i gustul demodat romantic de fetiță provincială), Sophie se instala tăcută în jilț, în colțul cel mai depărtat de gheridon, cheltuindu-și numai prin lacome și furișe priviri dorințele de aventură ale sufletului ei, tânăr și cuminte. Nimic n-ar fi putut-o opri să apară timidă în fața ușii, mereu la aceeași oră. O mică sălbăticiune pe care n-aveai decât s-o lași în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
baldachin ? Lecțiune practică ? ! Nu, pentru el nu mai erau gesturi ce le învăța jenat și silnic, ca la o lecție de dans, cu mișcările îngreunate de propria-i prea mare atenție -, biată balerină începătoare, paralizată de reflectoarele rampei ! O pornire lacomă și năvalnică, purtându-l pe un drum ce-l recunoaște, mergând acum pe el pentru prima dată, o depărtare înaltă, el însuși, cel fără trup, plutind, vâslind leneș, ușurat de propria-i greutate... Și ceea ce părea a fi viața lui
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
văzut dacă sacrificiul va merita, ca să spunem lucrurilor pe nume. Altminteri, el, ca reprezentant al acestei mai tinere generații, este primul care îi recunoaște superficialitatea, și aceasta nu este încă nimic ! Se va vedea ce oameni gata de compromis și lacomi de câștig sunt cei ce vin din urmă ! Tânărul Ialomițeanu se află acum în acel colț îndepărtat al salonului unde se privesc, față în față, șemineul de porțelan și ușa dinspre terasă. Sprijinită de marginea șemineului, mâna dreaptă își joacă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]