11,415 matches
-
ei, ci se luau prizonieri și aceasta fără obligația de a plăti un preț de răscumpărare. Nu porneau niciodată noaptea la atacul cetăților, iar atunci cînd se găseau împresurați într-un oraș, nu atacau taberele dușmane; nu construiau întăritori în jurul lagărului, nici nu săpau șanțuri, nu întreprindeau acțiuni militare în timpul iernii. Toate aceste lucruri le erau îngăduite prin regulamentele lor militare pe care le născociseră pentru a-și evita, după cum am spus, atît oboseala, cît și primejdiile; și au mers atît
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
În fiecare seară de miercuri, ziua din săptămînă În care o Întîlnise. S-a predat pînă la urmă englezilor, lîngă Hamburg. Negermanii au fost separați Îndată de germani, iar, În curînd, Ioan Costin se găsea În sudul Suediei Într-un lagăr de refacere. Cea mai apologetică frază pe care am auzit-o din gura lui evoca tocmai cele trei luni scan dinave: „Atîta bere cîtă am băut la șvezii ăia, n-oi mai bea io În veci!“ Dar tot În ziua
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
însuși al poporului ales. În polemica antiiudaică Iuda a fost un element-cheie. Ioan Gură de Aur merge până la contopirea celor două entități: Iuda, „trădătorul lui Isus”, și „poporul iudeu”, devenit el însuși, în integralitatea sa, trădător al lui Isus. După lagărele de exterminare atitudinea s-a schimbat. Iuda, legat ombilical de tribul lui Iuda, adică de poporul evreu, începe să fie reconsiderat de pe poziții tolerante, ba chiar simpatetice. Dar și acesta e un efect fals. Dacă Iuda a trădat nu înseamnă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Întrebat de ce n-am abordat și eu cariera universitară. Aș fi vrut, dar blestematul de război mi-a rupt șira spinării, cum se spune. Am avut ghinionul să cad prizonier la ruși, care m-au trimis să fiu medicul unui lagăr. Acolo am rămas Încă patru ani după terminarea războiului. Când m-am Întors, eram epuizat atât fizic, cât și psihic, Încât cu greu m-am integrat În colectivul acestei clinici. Pe deasupra, scara valorilor era răsturnată definitiv. Am avut Însă norocul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Nu știu cum să vă spun, dar mi-am pus o Întrebare... Una destul de neobișnuită. ― Ce anume te frământă? ― Mă Întrebam unde există forța care să adune ca Într-o Enciclopedie numai trăirile celor care au trecut prin infernul războiului sau purgatoriul lagărelor rusești?... Numai atât de ar face, ar scoate la lumină faptul că nici cel mai documentat și cuprinzător tratat de psihologie nu ar fi În măsură să redea toată Întinderea și forța psihicului omenesc... De această dată, a venit rândul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a venit și moloșagul. Omătul a Început să se topească și Încetîncet a dat colțul... Drumul devenise greu chiar pentru un tractor pe șenile. S-a renunțat la una din platforme... Într-o dimineață, Înainte de a pleca la muncă, șeful lagărului a Întrebat cine dintre prizonieri se pricepe să conducă un tractor? Atunci am simțit că nu am aer, dar am ieșit repede În față. ― Harașo - a aprobat nacialnicul, bătând cu palma patul naganului. În timp ce așteptam urmarea faptelor, mă Întrebam de ce
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pe rus. A tresărit! ― Șto? Când și-a dat seama unde suntem, a strigat ― Stoi! Am oprit. În seara aceea, ne-a primit altă familie... Mi-am dat seama că acolo e un fel de „haltă” pentru militarii ruși din lagăr și că aceștia le dădeau voie să vâneze. Așa se explica mâncarea bogată În carne... Somnul din acea noapte a fost pe sponci, fiindcă gândurile Îmi umblau prin cap ca un stol de vrăbii gureșe. În zori, am plecat, și
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
voie să vâneze. Așa se explica mâncarea bogată În carne... Somnul din acea noapte a fost pe sponci, fiindcă gândurile Îmi umblau prin cap ca un stol de vrăbii gureșe. În zori, am plecat, și pe la prânz, am ajuns În lagăr. Am tras În locul unde erau stivuiți buștenii și a Început Încărcarea. Colegul meu m-a Întrebat ce și cum. I-am povestit pe scurt. N-am avut timp, fiindcă nacialnicul m-a luat În primire... N-o să vă vină să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
durat până a doua zi la prânz... Drumurile se repetau fără nici o schimbare. Începusem să-mi dau seama cum stau lucrurile cu trenurile. În fiecare seară, treceau două trenuri personale. Unul spre nord, iar altul spre sud. În drum spre lagăr, Îmi umblau prin cap numai drumuri cu trenul spre sud. Unde În altă parte? La un moment dat, m-a pocnit ca un trăsnet Întrebarea: „Cum să mergi cu trenul de călători, când tu ești un evadat și nu ai
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
dea pe colegul meu, Drâmbă, că el e meseriaș - a lucrat cu mine... Și aș avea nădejde În el. On mojet pamagati menea. Panimaeși, Mișa? ― Panimaiu, panimaiu - a răspuns Mișa al meu... A treia zi, seara, când am ajuns În lagăr, Mișa și-a aranjat ținuta și s-a prezentat la „nacialnic”. Ce i-o fi spus, ce nu i-o fi spus, dar când a ieșit radia de bucurie. „Să știi că Dumnezeu vede al cui e sacul cu făină
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
se dă alarma?... Era o amiază cu soare blând de sfârșit de mai. Buștenii din remorci au fost descărcați. Drâmbă și cu mine am urcat pe tractor, iar Mișa pe prima remorcă și am pornit pe drumul de Întoarcere spre lagăr... Mergeam cu viteză mică. Așteptam ca ziua să se apropie de sfârșit. Cunoșteam fiecare tufă sau copac aflate de-a lungul drumului. Soarele ne făcea cu ochiul dinspre chindie. Iată că se arată și pârâul cu podeț de bârne... Drâmbă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ani în urmă, domnule Teodorescu, spuneți?... întrebă medicul, înălțându-și puțin sprâncenele. Pe timpul acela mă ascundeam, ca să nu mă aresteze legionarii..., iar câțiva ani mai târziu, la sfârșitul războiului, încă mai încercam să-mi găsesc frații și surorile, prin fostele lagăre naziste... La Colțea lucrez din 1946... Eugen a avut mult de suferit în timpul războiului, interveni Lia Gutman. In '40, după ce și-a luat licența în medicină, a fost pus în imposibilitatea de a-și practica profesia și mai mulți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
timpuri de tristă memorie. Mendelică dădu din cap aprobator. Din păcate, s-au petrecut destule drame și aici, în România... Frații și surorile mele, care n-au părăsit Sighetul ca mine, ca să vină la București, au fost trimiși cu toții în lagăr, de unde nu s-au mai întors... Dar Sighetul nu era în Ardealul ocupat de unguri?... întrebă Ticu. Toți își întoarseră privirile spre el și câteva clipe se făcu tăcere. Da, admise medicul Gutman netulburat, e adevărat că nu doar regimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
fost de vină... O nouă tăcere, destul de apăsătoare, se așternu în salon. Stelian își scoase pălăria de pe cap și socoti nimerit să amintească celorlalți că și familia sa, prin moartea Cristianei, avusese de suferit de pe urma războiului. E ciudat că de lagărele astea lumea n-a știut nimic mai înainte de sfârșitul războiului, remarcă Ticu. Lumea a crezut că doar Stalin era în stare să închidă oamenii în lagăre și să-i extermine... Despre nemți toți și-au închipuit că sunt oameni civilizați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
familia sa, prin moartea Cristianei, avusese de suferit de pe urma războiului. E ciudat că de lagărele astea lumea n-a știut nimic mai înainte de sfârșitul războiului, remarcă Ticu. Lumea a crezut că doar Stalin era în stare să închidă oamenii în lagăre și să-i extermine... Despre nemți toți și-au închipuit că sunt oameni civilizați și că nu sunt în stare de asemenea fapte... Dar dumneavoastră ce credeți?... întrebă medicul Gutman, săgetându-l cu o privire ușor ostilă pe Ticu prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
părul albit complet, ajuns la vârsta de șaizeci de ani, Titi Vlădăreanu nu se lăsase încovoiat de grelele încercări la care îl supusese soarta. Mai întâi de la alții, apoi chiar din gura lui, Fănel Trifu aflase cum refuzase el, în lagărul de la Oranski, să se înroleze în divizia "Tudor Vladimirescu" de tristă amintire, apoi cum fusese scos din armată, după ce, iarăși, respinsese propunerea de a se pune, cu experiența și cu competența sa, în serviciul noului regim. Invitându-i într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
facto al statului român nu îi păru lui Nando Rossi altfel decât îl știa din pozele oficiale. Era însă prima dată când îl vedea în carne și oase. Fostul electrician, fostul lider de sindicat, fostul agitator comunist interbelic trecut prin lagăre și închisori, ajuns la cârma țării în urma tancurilor sovietice arăta exact așa cum trebuie să arate un lider proletar din România: vânjos, bine legat, nu prea chipeș, dar totuși înzestrat cu o anumită carismă pentru ochii și inimile mulțimii. În locul salopetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în virtutea unei legislații șchioape și strâmbe, apoi se văzuse nevoit să renunțe la pământul familiei, făcut cadou statului comunist sub forma unei așa-zise "donații". Reușise în acest fel să evite răul maxim: arestarea și întemnițarea în cine știe ce pușcărie sau lagăr de exterminare, la o vârstă la care șansele de a ieși viu erau minime. Căci în ceea ce privea povestea cu eliberatorii anglo-americani el unul nu mai nutrea decât niște speranțe foarte moderate. Dacă nu se ostenise Occidentul să readucă democrația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nu-și vedea decât de treburile sale, fusese ridicat într-o noapte cu duba de acasă și de atunci nu se mai știuse absolut nimic de soarta lui; dacă mai era încă în viață, prin vreo pușcărie sau printr-un lagăr de muncă ori dacă își sfârșise zilele împușcat și aruncat într-o groapă fără cruce. Întâmplarea n-ar fi avut loc, dacă în seara zilei cu pricina vajnicul purtător al carnetului de membru al partidului comunist nu s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mamei sale pentru bărbatul scheletic și nervos care se întorsese totuși întreg din cumplitul carnaj al războiului. Un nume îi revine Dorei în minte : Ovidiu, Ovidiu Frunză, învățător într-un sat din Nordul României împreună cu care tatăl ei fusese în lagărul de la... parcă Tușino și cu care ținuse legătura mult timp după întoarcere. Reia hârtiile deja triate și caută, caută cu febrilitate. Căutarea nu este zadarnică. Într-un teanc de plicuri legate cu panglică de culori indefinibile, care par să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
la data care apare pe scrisoare 1 iunie 1949 merg bine cu școala. Cel mare, Dragoș, are înclinații spre muzică și cântă la pian, pe cel mic, Ciprian, îl pasionează deja istoria. Ovidiu îl întreabă pe fostul lui tovarăș de lagăr dacă nu are ceva cărți de lectură pentru copii, poveștile fraților Grimm sau ale lui Ispirescu, pentru că la ei, acolo, în fund de țară, este mare lipsă de cărți. Dora își mai amintește seara în care tata scosese din mica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
De cum a coborât din tren am avut impresia că îl cunosc. Zâmbetul lui trist, pe când îmi întindea "Robinson Crusoe", m-a cucerit. Cât eram de mic și neștiutor am înțeles pe dată că era prietenul tatei cu care fusese în lagăr la ruși. De altfel, atunci când s-au îmbrățișat ca niște frați l-am și auzit pe tata spunându-i: "Simioane, dragul meu !" Îl auzisem adeseori pe tata pronunțându-i numele: "Simion Almăjan" și al localității în care fuseseră amândoi prizonieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
necruțători mai ales când e vorba de trecut din Rusia spre România", gândi atunci tânărul. Fostul lui învățător a mai spus câteva cuvinte despre prietenia care îl lega de străinul care îl însoțea, domnul Simion, cu care fusese camarad în lagăr la ruși și a tăcut iar. Apoi, domnul Simion rostise și el, pe un ton sfâșietor vorbe care i-au mers la inimă : Micuța este copilul meu; mama ei, Teodora, era studentă la Cernăuți când am cunoscut-o și îndrăgit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
care au bătut în plină noapte la geamul unei slugi a bolșevicilor era o poveste obișnuită pentru vremurile tulburi în care trăiam. Doi prizonieri din Armata Română și unul neamț, rătăcit nu se știe cum printre ei, eliberați dintr-un lagăr de muncă forțată la patru ani după încheierea păcii. Toți trei slabi, zdrențăroși, murdari, dar în viață. Simion trăia ! Fără nici un răgaz și fără ca ei să ceară ceva, i-am luat în grijă. A trebuit să îi țin bine ascunși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
dorul de acasă, dorul de părinții rătăciți nu se știe pe unde, dorul de frații pierduți și mai ales dorul de o viață normală. O aduceam în brațe, înfășată în scutece sfâșiate din mizerabile cerșafuri de pat de spital de lagăr, o aduceam pe Alindora, fructul violării copilului-mamă, a Minodorei, sora ta. Teodora își întrerupe povestirea. O tăcere lungă se lasă împreună cu seara de iarnă care se grăbește să cadă odată cu fulgi care ating, cu un susur, fereastra. Dora privește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]