4,107 matches
-
absorbit În contemplarea propriei sale căni. Începu să exploreze, cu ocheade iuți, tot spațiul din jur. Taverna respecta Întocmai promisiunile meșterului Menico. O mare Însuflețire părea să-i stăpânească pe toți, un vârtej de glasuri și de râsete, o mișcare legănată de trupuri rătăcitoare precum valurile unei mări În aparență liniștite, dar sub a cărei suprafață mișunau monștri urcați dinspre adâncimi necunoscute. Toți acei bărbați, grupați doi câte doi, iar uneori chiar În hidoase grupuri de câte trei, se pipăiau fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
oamenii asasinați? Și apoi, exista cu adevărat un moștenitor al lui Frederic sau Împăratul Însuși, Încă În viață, era cel care se pregătea să reapară În toată slava lui? Simțea cum capul i se Îngreunează și cum Îl cuprinde oboseala, legănându-se precum fumul lumânărilor care se aduna În aer. Încetișor, Își dădu drumul să lunece pe covor, ghemuindu-se În dreptul tablei de șah, În timp ce Închidea ochii, În căutarea odihnei. Probabil că se mișcase În timpul somnului, alunecând de pe covor. Răceala pardoselii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
urla angoasa. Ori poate cineva se zvârcolea sub loviturile demonilor. Încetul cu Încetul, se lăsase să alunece pe zidul construcției, până când se așeză pe călcâie. O moleșeală pricinuită de zăpușeală și de oboseală punea stăpânire pe dânsul. Își simțea mintea legănându-se, la poarta viselor. Și totuși somnul, aflat la pândă după ceafă, parcă voia să se țină deoparte, ca și cum sufletul său Încă nu dorea să se elibereze de trupul istovit, aflat pe punctul de a se desface În bucăți. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
astupat, ar fi fost oare În stare să facă el cale Întoarsă? Dacă Cecco se istovea și se prăbușea, trupul său avea să Îi Împiedice orice posibilitate de salvare. Sau dacă lada se bloca... Spectrul unei morți cumplite i se legănă În fața ochilor. În creierul său Însetat de aer, ideile Începeau să se confunde. Pradă panicii, Încercă să se Întoarcă. I se părea că nu Îl mai aude pe Cecco. Poate că rămăsese În urmă, poate că nădejdea și puterile Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi simțit prezența prin vălul stacojiu care Îi răpea vederea. Înainta către centrul Baptisteriului. Dante Îl urmări cu privirea, paralizat de emoție. Îl văzu apropiindu-se de cristelnițele pline cu apă și poticnindu-se pe marginea uneia dintre ele. Se legănă o clipă, căutând sprijin În gol, după care se prăbuși cu capul În jos În bazinul rotund, scufundându-se până la genunchi. Apa clocotea din pricina eforturilor pe care bătrânul le făcea ca să iasă din nou la suprafață, iar picioarele i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un ultim zumzet. Apoi, emoția Îl copleși. Își dădu drumul să alunece În jos pe zid, În timp ce simțurile i se scufundau În neant. Când Își reveni În simțiri, se pomeni adâncit În bezna abia Îmblânzită de strălucirea lunii, care se legăna dinspre ferestre. Trebuia să fi trecut ceva vreme, dar câtă? Simți o mână grosolană care Îl scutura și un glas aspru ce Îl striga pe nume. - Trezește-te, messer Durante! Ce s-a Întâmplat? În jurul său, câteva forme obscure se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
degetele unsuroase și ochii deja tulburi din pricina sticlelor de vin de Brouilly. Procurorul, în schimb, era un om educat. Tăia peștele ca și cum l-ar fi mângâiat. Ploua întruna. Judecătorul Mierck își înghițea desertul, Belle de jour moțăia în apropierea vetrei, legănată de oboseală și de dansul iute al flăcărilor. Procurorul zăbovea în ascunzișurile visului său languros. Undeva se ascuțea deja o lamă și era ridicat un eșafod. Mi s-a spus că talentele lui Destinat și averea lui l-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fruntea cum faci cu cei care au febră, iar el era nebun de fericire să cunoască atingerea palmei ei călduțe. Mulți și-ar fi dorit să fie în locul prostănacului. Maire era într-un fel partea lor de vis. Tânăra îl legăna ca pe un copil și îi dădea atenție ca unui tânăr logodnic. Nimeni nu se gândi vreodată să ia asta în râs. VIII Dar Destinat? Aici e o altă poveste: intrăm într-o zonă obscură. Poate că Barbe îl cunoștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-se cu domniță. Am văzut-o, dar ea nu m-a văzut pe mine. Eram prea departe. Purta o rochie de culoarea piersicilor coapte, o pălărioară de paie împodobită cu o panglică stacojie și o geantă împletită, care i se legăna în dreptul șoldului într-un fel vesel și plăcut. Se îndrepta către câmpuri. Era în dimineața de 4 august. Soarele urca pe cer ca o săgeată, uscând roua dimineții. Urma să dea o căldură care avea să strivească toate dorințele. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
gălbenuș și aerul superior de ambasador suferind de gută. Privea Castelul cu un zâmbet în colțul buzelor. Poarta parcului era deschisă și iarba de o parte și de cealaltă culcată la pământ. Judecătorul începu să fluiere încet și să-și legene bastonul ca și cum ar fi alungat muște. Soarele străpunsese ceața și făcea chiciura să se topească. Eram la fel de țepeni ca țărușii din parc și aveam obrajii aspri și tari ca niște tălpi de lemn. Ciupitu încetase să mai ia notițe, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Eram la fel de țepeni ca țărușii din parc și aveam obrajii aspri și tari ca niște tălpi de lemn. Ciupitu încetase să mai ia notițe, ce ar fi putut scrie, de altfel? Totul fusese spus. — Bine, bine, bine... spuse iarăși Mierck, legănându-se pe vârful picioarelor. Apoi, se întoarse deodată spre jandarmul orașului: — Transmiteți-i complimentele mele! Și celălalt, luat pe nepregătite: — Cui, domnule judecător? Mierck îl privi ca și cum acesta ar fi avut un bob de mazăre în loc de creier. — Cui! Celui care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
altfel. Gardianul mă lăsă să intru și închise ușa în urma mea. Ochii mi se obișnuiră cu întunericul și l-am putut vedea. Era într-o stare de prostrație, așezat într-un colț al camerei, cu genunchii la gură, și își legăna întruna capul, în timp ce cânta. Era prima dată când îl vedeam. Părea mai tânăr decât era. Avea un păr blond și ochi albaștri ațintiți în pământ. Nu știu dacă m-a auzit venind, dar când i-am vorbit, nu a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
coapte, ciocârlii, o nuntă și buchete“. Am mai rămas puțin privindu-l, privindu-i mai ales mâinile și întrebându-mă dacă acelea erau mâinile unui criminal. Când am plecat, nu a întors capul, a continuat să cânte și să se legene ușor. O lună și jumătate mai târziu, după ce a compărut în fața tribunalului militar pentru dezertare și asasinat, a fost găsit vinovat de cele două capete de acuzare și împușcat. Cazul era închis. Dintr-un țăran tânăr, Mierck și Matziev reușiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mama”. Prima imagine le ștanțează memoria. Așa se întâmpla totdeauna și cu Maestrul: fermeca sălile cu vocea lui caldă, publicul știa numai de el, îl avea în memorie numai pe el. Era un vrăjitor muzical, oamenii, străzile, copacii, casele se legănau în ritmurile lui, cântase despre tensiunea dintre lucruri, cum spunea Tina, despre cum se transformă ea în cuvinte și cum vorbele devin muzică, despre vocea umană și cum devine ea muzică, Maestrul jura, în spectacol, că va fi al unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
bătut-o cu cureaua, am dat cu catarama până i-am spart timpanul la o ureche, am dus-o pe seară la doctor, a reparat ăla câte ceva și, după ce ne-am întors, din vârful patului, încă sub anestezie, bâiguia, se legăna bocind: — Ce vină am eu că nu sunt așa cum îți imaginezi tu că sunt? Ce vină am eu? Nu mai vreau să te văd, nu mai vreau!!!!!!! Mi-a fost și milă de ea. De asta am divorțat de prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pământ. Peste câțiva ani acesta avea să fie marele decor al lui Amory, leagănul multor crize emoționale. Acum, au discutat o vreme despre partidele de săniuș. Întotdeauna există un grup de timizi, a comentat el, care șed la coada saniei, legănându-se, șușotind și Împingându-se unul pe altul jos. Pe urmă mai este și o nebună de fată căreia nu-i stau ochii În cap - a produs o imitație teribilă - și care vorbește cumva dur cu Însoțitoarea. — Ești un băiețel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de trompete barbare... Cum? Amory chicotise. — Ce-ai spus, Amory? — Am spus, continuă, Beatrice. — Asta a fost tot, doar că s-a repetat mereu - grădini ce exhibau culori pe lângă care astea ar părea veștede, luni ce se Învârteau și se legănau, mai palide decât luna de iarnă, mai aurii decât luna la vremea secerișului... Și acum ești refăcută, Beatrice? — Pe deplin - atâta cât voi fi vreodată. Nu sunt Înțeleasă, Amory. Știu că nu mă pot exprima satisfăcător pentru tine, Amory, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
devenea tot mai entuziast pe măsură ce noaptea Înainta. Vinurile stocate În buzunarele paltoanelor de la garderobă, au făcut ca oboseala veche să-i cruțe până cândva, Într-o altă zi. Un rând de celibatari este cel mai omogen grup de bărbați. Se leagănă la comanda unui singur suflet. O frumusețe brunetă le trece prin față În pași de dans, se aude un Început de oftat și unda de interes se transmite de-a lungul rândului, până când careva, mai șmecher, rupe rândurile și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ușor senzuală, tulburătoare. Are ochii cenușii și tenul imaculat, cu două pete discrete de culoare. E zveltă, dar atletică, cu corpul dezvoltat armonioș și e o Încântare s-o urmărești cum pășește Într-o cameră, cum umblă pe stradă, cum leagănă În mână crosa de golf sau execută „roata țiganului“. Și o ultimă calitate: personalitatea ei vie, naturală, nu are nimic din postura conștient teatrală Întâlnită de AMORY la ISABELLE. MONSIGNOR DARCY ar fi destul de Încurcat, neștiind dacă s-o numească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ar fi trebuit să sar de după tejghea și, tăindu-mi mâinile cu cioburile, să strig cât mă ține gura: „E ziua deșteptării, înainte/ La luptă Legiunea ne-a chemat/ Să apăram cu piepturile noastre/ Pământul ce de mici ne-a legănat”. Așa a făcut socru-miu, fie iertat, înainte să-l ducă. Tata lu’ socru-miu a avut și el un fel de MaxiBar, se chema „La Răscrucea”, la Vaslui, și Zelea Codreanu a trecut într-o noapte pe-acolo, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
de whisky. Ce i-o fi trebuit și America lui Sorinel, că țuica noastră-i mai bună? Îi cam venea pe gât whisky-ul, așa, un damf de trandafiri și mentol, și-l usturau ochii. Globul de staniol i se legăna direct în stomac. Căută un punct fix să-și regleze șarful. Mișu se mișca de colo-colo, ștergând paharele de la bar. Aburii de varză dădeau MaxiBarului un aer de Infern. Nea Ovidiu găsi în sfârșit un punct de sprijin în două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
atâta lucru. Sau: Poliția! Dar nimeni nu‑l ascultă. Anna se vede obligată să‑i tragă un șut în testicule, deoarece ea este din principiu împotriva poliției, ca toți anarhiștii, de altfel. Bărbatul tace speriat, se strânge covrig și se leagănă puțin până când se liniștește definitiv. Oricum i‑au luat banii. Anna îl smulge de lângă procurist pe Hans, care tot lovește cu sălbăticie în stânga și în dreapta, și‑l împinge s‑o ia la fugă. Deja se aud oamenii ieșiți la plimbare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nici nu este nimic. Conny e isteață și se îndrăgostește imediat de el, pe când era încă un nimeni, ceea ce este o notă bună pentru inima și caracterul ei, adică pentru lucrurile care contează cu adevărat. Buclele kitsch ale spectatorilor se leagănă ritmic, ca o coadă de cocoș, și așteaptă cu bucurie clipa în care - mângâiate de mâinile unor fete care sunt fie ucenice coafeze, fie viitoare secretare - vor apărea drept ceea ce sunt de fapt, și anume buclele kitsch ale unor ucenici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
privește atent ceea ce, sub rochița tiroleză, l‑a așteptat ani la rând numai pe el. Mâna îi alunecă în sus, spre culmi întunecate, fiul lui se găsește între timp pe niște culmi mai luminoase, unde compune o poezie: Aici vă legănați, zdrențe palide, în abis. Eu sunt marele ajutor care se strigă pe el însuși. Locuiesc în toate imaginile de poimâine. Tata își proptește cealaltă mână în decolteu, unde sânii mai că se revarsă, acuși o să zboare cu toții de aici, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și microbii din mine. Numai urmele de spermă și pipi trebuie să le las, din păcate, în seama filtrului. Nici sub piele nu pot să mă bag ca să ucid acolo ura și sila care‑i macină pe tineri. Apa se leagănă încolo și încoace în cadrul de porțelan proiectat special pentru ea, dar de ieșit nu poate să iasă din învelișul ei. Așa cum nu poți să‑ți ieși nici din piele. Mulți chicotesc, râd, zbiară, țipă și fac sport. Câte unul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]