971 matches
-
aparținător al acestei familii. Pe la 1490 este citat ca fiind încadrat în domeniul Medieșului Aurit. În următoarele secole până în secolul al XVIII-lea domeniul Oașului, deci și Negreștiul trec din stăpânirea habsburgilor, în a principiilor Transilvaniei. Oașul este menționat în "Letopisețul Țării Moldovei" de Grigore Ureche. În secolul XV vânătorii mai găseau încă în Oaș: brebi ("Castor fiber"), bouri ("Bos primigenius") și zimbri ("Bison bonasus"). În documentele din secolul XIX găsim mențiuni importante despre viața locuitorilor. În 1918 prin Unirea proclamata
Țara Oașului () [Corola-website/Science/306511_a_307840]
-
pentru Moldova și albastru și galben pentru Țara Românească). Legenda a inspirat mai multe lucrări artistice, printre care și un tablou al lui Constantin Lecca. Acesta, vrând să înfățișeze înfrățirea dintre moldoveni și munteni a ales un pasaj istoric din Letopisețul de la Bistrița: „În anul 7015 (1506), octombrie în 28, intrat-au domnul Ioan Bogdan Voievod în țara muntenească cu toate oștile la locul Rătezații, lângă movila Căiata, pe cea parte a Râmnicului; și acolo au venit de la Radul Voievod un
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
descoperit că în zona orașului se găsesc urme de locuire încă din paleolitic, ca și din perioada scitică, ceea ce dovedește locuirea neîntreruptă a locului. Numele actual al orașului este în mod tradițional legat de așezarea Ltava care este menținată în Letopisețul Ipatiev din 1174. Regiunea a aparținut Marelui Ducat al Lituaniei în secolul al XIV-lea. Orașul a trecut sub administrația Poloniei în 1569. În 1648, Poltava a fost ocupat de magnatul ruteno-polonez Jeremi Wiśniowiecki (1612-1651). Poltava a fost garnizoana de
Poltava () [Corola-website/Science/306786_a_308115]
-
folosește importante documente ale epocii: "Cronica lui Constantin Manasses" (secolul XII), „Cronografia pe scurt a patriarhului Nichifor al Constantinopolului”, „Cronica universală a lui Simion magistrul și logofățul”, "Cronica lui Ioan Zonaras", "Cronica anilor 1296-1413 (atribuită lui Ioan Chortasmenos)", așa - zisele "„Letopisețe sârbești noi”, „Letopisețul de la Putna”", iar unele informații le-a luat direct din Biblie. Soarta manuscrisului este următoarea: manuscrisul a fost descoperit la mănăstirea Bistrița în anul 1845 de filologul rus Vasili Grigorovici, care-l publică la Kazan în anul
Mihail Moxa () [Corola-website/Science/306814_a_308143]
-
ale epocii: "Cronica lui Constantin Manasses" (secolul XII), „Cronografia pe scurt a patriarhului Nichifor al Constantinopolului”, „Cronica universală a lui Simion magistrul și logofățul”, "Cronica lui Ioan Zonaras", "Cronica anilor 1296-1413 (atribuită lui Ioan Chortasmenos)", așa - zisele "„Letopisețe sârbești noi”, „Letopisețul de la Putna”", iar unele informații le-a luat direct din Biblie. Soarta manuscrisului este următoarea: manuscrisul a fost descoperit la mănăstirea Bistrița în anul 1845 de filologul rus Vasili Grigorovici, care-l publică la Kazan în anul 1851. În prezent
Mihail Moxa () [Corola-website/Science/306814_a_308143]
-
să scrie "romanul istoric" . Spre exemplu în romanul „Frații Jderi” de Mihail Sadoveanu este un roman istoric, deoarece evocă epoca istorică a lui Ștefan cel Mare. În acest sens, pe de o parte, informația despre domnitor poate fi verificată în „Letopisețul” lui Grigore Ureche sau în culegerea de legende „O samă de cuvinte” a lui Ion Neculce și alte surse interne și externe, pe de altă parte, meritul lui Mihail Sadoveanu constă tocmai în a prezenta artistic acea epocă, ceea ce ar
Roman istoric () [Corola-website/Science/306850_a_308179]
-
Ștefăniță Vodă (1517-1528). El a fost acuzat de trădare de către voievod, dar nu a fost găsit vinovat și nici măcar judecat. După moartea sa, în urma unei porunci a domnitorului au fost uciși și doi fii ai hatmanului: Toader și Nichita. În letopisețul său, cronicarul Grigore Ureche relatează astfel acest eveniment: ""Într-acest an (7031), în luna lui aprilie, în cetatea Hârlăului, Ștefăniță Vodă au tăiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic să-l fi aflat cu hiclenie, iară lucrul adevărat nu să
Biserica Arbore () [Corola-website/Science/306902_a_308231]
-
postelnicul Gheorghe Asachi și postelnicul Nicolae Istrati, care a început o campanie de strângere de fonduri. Gheorghe Asachi a fost cel care a schițat portretul marelui voievod, bazându-se pe descrierile lui Ștefan cel Mare realizate de către Grigore Ureche în "Letopisețul Țării Moldovei" și după pictura lui Ștefan cel Mare de la biserica din Bădeuți (biserică ctitorită de Ștefan cel Mare și demolată de către austro-ungari în timpul primului război mondial). Conform schițelor originale, a rezultat un voievod cu barbă, de statură medie. Motivul
Statuia lui Ștefan cel Mare din Iași () [Corola-website/Science/307924_a_309253]
-
au lucrat cu multă măiestrie țesături, broderii, miniaturi, s-au copiat cronici. Mănăstirea Slatina a reprezentat un centru de cultură slavonă. Aici a viețuit cronicarul Isaia, devenit apoi egumen al mănăstirii și apoi episcop al Rădăuților (1572-1580). El a copiat "Letopisețul de la Putna" (scris în limba slavonă înainte de 1561 și considerat cea mai veche cronică din Moldova), un cronograf până la 1425, o cronică bulgărească și una sârbească. Când a devenit episcop la Rădăuți, el a lăsat la Slatina o adevărată școală
Mănăstirea Slatina () [Corola-website/Science/302367_a_303696]
-
susținere de pe cele trei laturi. Peretele despărțitor dintre naos și pronaos a fost înlocuit de două coloane, având capiteluri identice cu cele de la exterior, pe care se sprijineau trei arce. Referitor la construirea acestei biserici, cronicarul Grigore Ureche scrie în ""Letopisețul Țării Moldovei"" următoarele: "„însă întăi socoti că, după atâtea răutăți ce făcuse, să să apuce să facă și vreun lucru bun, ca să nu-i vie cu osândă. Și s-au apucatu în anii 7102 (=1593 sau 1594), de au făcutu
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
(n. cca. 1655/1660 - d. ante 9 iulie 1725) a fost un cronicar muntean, autor al cronicii "Viața lui Constantin Brâncoveanu" din 1711 și al manuscrisului "Letopisețul de la descălecarea cea dintâiu a românilor și așezarea lor în Țara Românească", care s-a pierdut. Logofătul , împreună cu fratele său, logofătul Șerban Greceanu, a luat parte, alături de stolnicul Constantin Cantacuzino și cu sprijinul arhiereului Ghermano de Nyssa (directorul Academiei grecești
Radu Greceanu () [Corola-website/Science/303359_a_304688]
-
Jan Stricovschii indică o cifră totală de 100.000 de morți. Căpeteniile de seamă prinse au fost lăsate în viață, dar au fost trimise ostatici la diferiți principi europeni. Singurul eliberat a fost fiul unei căpetenii, Isac (Sac) pașa. În „Letopisețul de cînd s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Țara Moldovei” (Letopisețul anonim al Moldovei), scris în slavonă în timpul domniilor lui Ștefan cel Mare și a fiului acestuia Bogdan al III-lea, citim despre marea victorie de la Vaslui: În textul
Bătălia de la Vaslui () [Corola-website/Science/303399_a_304728]
-
de seamă prinse au fost lăsate în viață, dar au fost trimise ostatici la diferiți principi europeni. Singurul eliberat a fost fiul unei căpetenii, Isac (Sac) pașa. În „Letopisețul de cînd s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Țara Moldovei” (Letopisețul anonim al Moldovei), scris în slavonă în timpul domniilor lui Ștefan cel Mare și a fiului acestuia Bogdan al III-lea, citim despre marea victorie de la Vaslui: În textul original slavon scrie "Da jive(t) țari", ceea ce a fost tradus "Să
Bătălia de la Vaslui () [Corola-website/Science/303399_a_304728]
-
sub deal", în "capul iazului", adică probabil în apropierea locului unde a fost construită mai târziu Mănăstirea Frumoasa. Deoarece temelia a fost așezată într-un loc nesigur, zidurile bisericii s-au surpat la scurtă vreme. Cronicarul Nicolae Costin afirmă în letopisețul său că ""mănăstirea Galata, ce o zidisă în vale (...) să risipisă"". De la vechea biserică a mai rămas un clopot pe care se află următoarea inscripție: ""Acest clopot l-a făcut Io Petru Voievod și l-a dat mănăstirii unde este
Mănăstirea Galata () [Corola-website/Science/302395_a_303724]
-
este un râu din regiunile istorice Bucovina și Moldova ale României, afluent de dreapta al râului Siret. După tradiția păstrată în ""Letopisețul anonim al Moldovei"", apoi în unele copii ale cronicii lui Grigore Ureche cu părți interpolate, precum și la Miron Costin, se spune că voievodul maramureșean Dragoș (1351-1353) a ieșit cu oamenii săi din Maramureș și a descălecat în Moldova ""în zilele
Râul Moldova () [Corola-website/Science/302436_a_303765]
-
-lea, zidul din partea de vest s-a prăbușit după ce s-a surpat o porțiune din deal. Plecând de la mențiunea că la asediul din 1717 austriecii nu au putut escalada zidurile mănăstirii, așteptând să le vină scări, după cum este scris în letopisețul lui Ion Neculce și în cronica tradusă de Alexandru Amiras, se poate deduce că zidul de vest nu se prăbușise încă. În 1682, la sfatul patriarhului Dosithei Notaras, Duca Vodă a instalat în clădirile complexului mănăstiresc o tiparniță cu litere
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
de Constantin vodă. A fost ales de boierii mari ca domn pentru că întrunea toate calitățile cerute unui instrument docil al oligarhiei boierești: era bătrân, fără carte, fără avere și moșii , fără sprijin la rude de neam mare Ion Neculce, în Letopisețul țării Moldovei se exprimă astfel despre alegerea ca domn a lui Constantin vodă de către boieri: Au socotit cu toții pre Constantin Cantemir cliuceriul, fiind om bătrân, ca de șaptedzăci de ani și om prost, mai de gios, că nice carte nu
Constantin Cantemir () [Corola-website/Science/299479_a_300808]
-
viața/ Cu griji și primejdii cum este și ața/ Prea subțire și-n scurtă vreme trăitoare/ O lume vicleană, o lume-nșelătoare.” Finalul operei este moralizator: dacă viața lumii este o iluzie, singura consolare a omului este credința în Dumnezeu. • "Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche - vornicul" - continuă cronica lui Ureche din 1594 pînă în 1661, anul morții lui Ștefăniță Lupu. Opera are în ultima parte un caracter memorialistic. Tonul narațiunii este mai puțin senin
Miron Costin () [Corola-website/Science/299037_a_300366]
-
vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche - vornicul" - continuă cronica lui Ureche din 1594 pînă în 1661, anul morții lui Ștefăniță Lupu. Opera are în ultima parte un caracter memorialistic. Tonul narațiunii este mai puțin senin, pentru că trăiește vremuri grele. Letopisețul s-a păstrat în 56 de copii manuscrise. N. Manolescu, în "Istoria critică à literaturii române" desprinde următoarele trăsături ale operei: a) caracter mai modern decît al cronicii lui Ureche: explică fenomenele istorice din punct de vedere economic, politic și
Miron Costin () [Corola-website/Science/299037_a_300366]
-
acestei urgii. Hasdeu: „A fost un principe moldovenesc cam smintit, însă român de origine, Ștefan Rareș, care merse și mai departe decît hoții, comițînd în privința religiunii celei mai neofensive unicul act de netoleranță menționat în cronicile noaste“. Într-adevăr, în "Letopisețul Țării Moldovei", Grigore Ureche scria de domnia lui Ștefan vodă, ficiorul lui Pătru Vodă, fratele lui Iliiașu Vodă, 7059 iunie 15 zile: „Și ca să nu să vază ceva că iaste răsărit de la pravoslavie, toți ereticii din țara sa vrea, au
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
tăia limba; membrele lor erau hăcuite, sau le turna plumb topit prin deschizăturile corpului. Față cu o asemene turbare a domnului, oamenii fugeau cu grămada din Moldova, nobilii treceau în Polonia, luînd acolo slujba militară.“ În sfârșit, I. Mihnea în Letopisețele Moldovenești (Iași, 1925) afirmă pe baza surselor istorice consultate: „Armenii cari n-au voit să îmbrățișeze pravoslavia au trebuit să plece, unii la turci, alții la leși, alții printr-alte țări. Despre aceasta scrisese Macarie, care și-a oprit condeiul
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
Moldavie partium seu nationis Wlachie. Cronicarul polonez Jan Długosz afirma în 1476 că moldovenii și valahii „au aceleași limbă și obiceiuri”. Trimiteri la o așa-numită „limbă moldovenească” pot fi găsite în lucrări timpurii precum cea a lui Grigore Ureche "Letopisețul Țării Moldovei", unde autorul notează că de fapt această limbă este vorbită de moldoveni, valahi și vlahii transilvăneni. Miron Costin, în lucrarea sa "De neamul moldovenilor", afirmă că națiunea română trăiește în Moldova, Muntenia și ținuturile ungurești și mai notează
Istoria limbii române în Republica Moldova () [Corola-website/Science/303624_a_304953]
-
conacului un frumos parc în stil englezesc, cu specii de arbori ornamentali și numeroase alei cu flori. El s-a ocupat de achiziționarea mai multor cărți și manuscrise rare care au îmbogățit colecțiile conacului. În "Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei", ediția a doua, Mihail Kogălniceanu scrie, între altele: ""...Originalul Tragediei lui Alexandru Beldiman mi s-a pus la dispozițiune de domnul Dimitrie A. Sturdza, care în prețioasa sa colecțiune de la Miclăușeni posedă și d-lui un mare
Castelul Sturdza de la Miclăușeni () [Corola-website/Science/303984_a_305313]
-
Valahiei", ediția a doua, Mihail Kogălniceanu scrie, între altele: ""...Originalul Tragediei lui Alexandru Beldiman mi s-a pus la dispozițiune de domnul Dimitrie A. Sturdza, care în prețioasa sa colecțiune de la Miclăușeni posedă și d-lui un mare număr de letopisețe manuscrise, dară care sunt mai noi decât manuscrisele păstrate de mine"". Deși era văr cu domnitorul Mihail Sturdza, Alecu Sturdza (1803-1848) a îmbrățișat ideile revoluționarilor de la 1848. El a murit de holeră în anul 1848, existând suspiciuni că ar fi
Castelul Sturdza de la Miclăușeni () [Corola-website/Science/303984_a_305313]
-
din Țările Române dar și a multor slujitori de-ai lor. Printre acești slujitori vrednici de laudă se remarcă și neamul Hânculeștilor despre care Alexandru Xenopol scria: „Multe pagini frumoase, numeroase ca stelele în cer a înscris această familie în Letopisețul suferinței poporului nostru”. Posibil, cel mai ilustru membru al acestei familii de nobili moldoveni a fost sărdarul Mihalcea Hâncu. „Fruntaș al vitejilor basarabeni”, el s-a remarcat, mai ales, în răscoala contra despotului Gheorghe Duca, cît și prin întemeierea unui
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]