902 matches
-
care ți se va face foame, te va arde stomacul, acum e cel mai potrivit moment să treci la acțiune și să vânezi ceva. îți apar în față, în susul drumul tău, pe dreapta, cele trei jocuri, scoate acum lasoul de liane din desaga-fără-fund și prinde cele trei jocuri diferite, ele îți vor hrăni mintea în permanență și nu se vor termina niciodată, e exact timpul când e bine să vânezi cele trei jocuri, vei reuși, te vor ajuta zeii cei mai
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
să alergi cât mai repede, dinspre pelendava înapoi, e un drum obositor, te mai ajută albinuțele superpolenizatoare ale taliei tale, cu care poți pluti câteva zeci de becuteci, nici nu o poți lua pe cea mai scurtă cale, trecând prin liane rochia ta s-ar putea murdări, sau și mai grav, agăța, treci numai prin câmpul deschis, te mai ajuți cu adierea caldă a khamsinului, te apropii. nouă în al treilea loc: din cauza strălucirii albului rochiței tale care îți vine ca
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
despre niște comori care s-ar fi aflat acolo înăuntru, a venit cu barca și a coborât pe ponton. În clipa următoare, oamenii din celelalte bărci l-au văzut sărind de parcă ar fi încercat să se elibereze; părea că niște liane i se încolăciseră în jurul picioarelor. A sărit înapoi în barcă, urlând, dar a căzut imediat cu fața în jos și n-a mai suflat. I-au dus trupul la templu; am văzut picioarele rănite de zeci de mușcături - am recunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
simți atât de viu în prezența morții! gemete spârcâieli horcăitul orgasmic întind o plasă de parcă toată fericirea din lume ar fi dispărut povestașul are nevoie uneori să asculte să strângă semințe orice detaliu va crește într-o zi ca o liană va străpunge pixelii retinei ip-urile minții nostalgie înseamnă durerea unei răni vindecate sunt atâția oameni care nu se pot spânzura pentru că au picioarele murdare inocenții sunt cei mai periculoși oare cum ar fi arătat portretul robot al unui înger între
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
deschis prin nouri poarta Spre tărâmul viselor. Ai visat prea mult și sincer Spre o dragoste curată. Dar cu moartea-ti timpurie Marea dragoste-i curmată. Tu, luceafăr sfânt și blând, Ai plutit prin lunci și văi Pe tăpșane și liane Peste codri și zăvoaie Sufletele să le-nmoaie. Ai cântat codri și ape Vindecând dureri, suspine, Ai lăsat lumii comoară. Te cântam și noi pe tine În a vieții vremuri toate. În a lunii cincisprezece Luna-ntâi din noul an
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și le-a dominat. Dar planurile sale de expansiune au schimbat iremediabil mersul lucrurilor. Atunci au început și pentru lupi vremuri grele. Omul a capturat o bună parte dintre ei; la început, i-a ținut izolați și flămînzi, legați cu liane tăioase, care-i împiedicau să se miște. S-au înfuriat lupii captivi; au smucit de legături pînă cînd acestea le-au rănit gîtlejurile; au urlat prelung, cu durere și revoltă, în nopți nesfîrșite și reci de ianuarie, și-n cele
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
goale, și care purta pe creștet un bidon de tablă plin cu apă. Ajunseră la un fel de piață mică, înconjurată de trei colibe. Omul se îndreptă către una din ele și împinse o ușă de bambus cu țâțânile din liane. Apoi se trase la o parte, fără un cuvânt, uitându-se la inginer cu aceeași privire neclintită. În colibă, d'Arrast nu văzu în prima clipă decât un foc abia mocnit, aprins chiar în mijloc, de-a dreptul pe pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Judecătorul spuse că lucrul nu e cu putință și că vinovatul trebuie pedepsit, în timp ce d'Arrast pornea îndărăt către Iguape. În mica Grădină a Fântânii, misterioasă și tăcută sub ploaia măruntă, ciorchini de flori ciudate se revărsau de-a lungul lianelor, printre bananieri și pandanus. Grămezi de pietre ude însemnau locul de răscruce al cărărilor, pe care umbla la acea oră o mulțime pestriță. Metiși, mulatri, gauchos vorbeau între ei cu o voce scăzută sau se afundau, mergând agale, pe aleile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
tăcerile să-mi fie spre neuitare numai tu Letea Siaje cu negre năvoade semințe de nuferi usucă, trândave și oarbe arcade mai vor neputințe s-aducă. Păduri din lumină târzie se-ntind respirând prin artere și cine tristețea îmi știe? Liane și multă durere... Blândețea plecării mai rupe lungi trestii din iazuri secate iar caii sălbatici, pe crupe, au pete din frunze roșcate. Mari păsări întinse sub pleoape lucesc în culori papilare și-n clare întinderi de ape visează la zboruri
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
același obrazprin ceața ei ochii mei îndrăgostiți încă te recunoscfiecare pas al tău își teme, la fel ca atunci, încercarea. N-aș vrea să plâng, dar brașele tale îmi desenează pe trup aceeași poveste de demult, când din mine creșteau liane de dornu te-am putut încătușa cu ele ... Știu că rătăcești pe margini de genuni. Acum, în fiecare seară Căutări prin vara arsă de cuvinte 151 trezesc stelele baston alb să-ți fie în rătăcirea-ți oarbă. încă te mai
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
orizont dune de nisip. În felul acesta, când mă închideam în camera mea, ceea ce se întâmpla din ce în ce mai des, aveam de ales între două imperii. Uneori, alegeam jungla. Alteori, deșertul. Simțeam nisipul pe buze și în ochi sau mă împiedicam de liane ceasuri întregi în care visam cu ochii deschiși fără să-mi fie nici foame, nici somn. Îmi cunoșteam în amănunt imperiile. Dună cu dună și copac cu copac. Și îmi erau la fel de dragi. Îmi fixam reședința temporară în funcție de preferințe, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de cenușă fumegândă. Ca o cicatrice urâtă. De parcă noaptea însăși căzuse victimă flăcărilor și zăcea acum asemenea cadavrului negru al câinelui împușcat. 17 (Din caietul de vise) Povesteam cuiva, unui necunoscut, viața mea, iar din vorbele mele se năștea o liană cu care, râzând, m-am legat de primul copac întâlnit, pe urmă de al doilea și al treilea, dar când am vrut să mă opresc am descoperit că atârnam deasupra unui gol negru, în care puteam să cad dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am legat de primul copac întâlnit, pe urmă de al doilea și al treilea, dar când am vrut să mă opresc am descoperit că atârnam deasupra unui gol negru, în care puteam să cad dintr-o clipă într-alta, deoarece liana cu care mă legasem de arbori putrezea și o auzeam trosnind, gata să cedeze. „Povestește mai departe, mi-a spus necunoscutul, altfel vei muri”. Și avea glasul uscat și obosit. „Dar nu mai știu unde am rămas”, am zis eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spus necunoscutul, altfel vei muri”. Și avea glasul uscat și obosit. „Dar nu mai știu unde am rămas”, am zis eu și așteptam de la el să mă lămurească. „De ce nu vrei să-mi amintești?” am strigat, văzând că tace, deoarece liana continua să trosnească amenințător și deodată am înțeles că necunoscutul era surd, nu mă auzea. Prin urmare în zadar povestisem, nu mă asculta nimeni, vorbeam în gol. „Povestește, insistă necunoscutul, de data aceasta ca o rugăminte și ca o poruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rugăminte și ca o poruncă. N-are importanță că eu sunt surd”. Și am reînceput să povestesc, să mă leg de copaci, strâns, cât mai strâns, ca să fiu sigur că golul de sub mine nu va reuși să mă înhațe. Pe măsură ce liana putrezea făceam să se nască alta, verde, mlădioasă, care, înfășurată în jurul copacilor, mă apăra și mă ținea captiv. Apoi în locul necunoscutului a apărut individul cu mers de pisică, iar eu am constatat că mă aflam în camera mea și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
astfel, dar noaptea, nervii, sentimentul că făcusem o gafă respingând-o brutal pe Moașa, gelozia toate mă împingeau dincolo de logică. O clipă, mi-am imaginat chiar cum arătau împreună cele două trupuri, unul gras și altul unduios. Șarpele boa și liana. Puah! O uram și pe Laura în clipa aceea în aceeași măsură în care o iubeam. Balta era pustie. O lună, pe jumătate îndoliată acum de nori, plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Deși-ntr-a soarelui lume eternă noapte nu ține. E-o sară frumoasă-adormită deși este ziuă. Aerul e vioriu, miroasele florilor mândre Adormitor se ridică din oștile florilor mândre; Într-un codru măreț, unde arbor legat e de arbor, De liane ce spînzură-n aer snopii de flori, Unde prin vechii copaci-și fac albinele stupii sălbateci Plini de faguri de miere, ce curge ca auru-n soare, Cu de ghirlănzi uriașe copaci, din a lor rădăcine Până la vîrfii din nori cu liane
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
liane ce spînzură-n aer snopii de flori, Unde prin vechii copaci-și fac albinele stupii sălbateci Plini de faguri de miere, ce curge ca auru-n soare, Cu de ghirlănzi uriașe copaci, din a lor rădăcine Până la vîrfii din nori cu liane încolăciți-s, Cari cu snopi de flori i-nconjoară, mărirea le-ngroapă. Dacă prin codri pătrunzi dai de-o vale frumoasă și verde Pe-al căreia deal se întinde o mândră grădină. Mari cireși cu boabele negre, cu frunza lor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
bălaie. Uimit cavaleriul cu pasuri pripite, Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, isvoarăle sună, Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu svonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. {EminescuOpIV 325} 25Iar papura mișcă de-al apei cutreer. În iarba înnaltă suspină un greer - Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară: - "Arată-te-n haina de albă mătasă, 30" Ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de la Cer la Pământ și invers: de la Pământ la lumea inferioară); c) comunicarea cu Cerul este exprimată printr-un anumit număr de imagini care privesc toate acel Axis mundi: stâlp (cf. universalis columna), scară (cf. scara lui Iacov), munte, arbore, liană etc.; d) în jurul axului cosmic se întinde "Lumea" (= "lumea noastră"), și deci axul se află "în mijloc", în "buricul Pămîntului", este Centrul Lumii. Din acest "sistem al Lumii" tradițional s-a născut un mare număr de credințe, mituri și rituri
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
proprietățile lui". Pensiunea mai avea, pe lângă cele două camere, un salon mare cu cinci paturi pentru sezonieri care se numea "La comun", trei camere cu câte două locuri și cu o terasă mare în dreptul salonului, îmbrăcată într-o mantie de liane verzi chiar și în timpul iernii. Pe terasa respectivă, acoperită și mascată în așa fel încât nu se putea vedea nimic din stradă, din primăvară până toamna târziu, Nea Laie personal organiza câte o petrecere în fiecare sâmbătă seara, înainte de apusul
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
atât mai mare, cu cât erau mai mulți maturi capabili de efort îndelungat. Toți acești luptători se pregătiseră cu mult timp înainte pentru o confruntare pe viață și pe moarte. Aveau încinse la brâu un fel de tolbe, confecționate din liane împletite, în care-și țineau armele din cremene de mărimi și forme diferite, pregătite și cioplite cu iscusință, special pentru această acțiune. Pietrele, cu colțurile ascuțite, erau legate sau mai bine spus înhămate cu câte un căpăstru împletit cu sfori
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
mică, jupuită de piele și vânată de curând. Cineva îi întorcea darul. După-amiaza se scurgea încet, foarte încet. Așezat pe o creangă, cerceta luminișul. Cunoștea pe dinafară fiecare floare, fiecare frunză, fiecare tulpină, chiar și trunchiurile copacilor învecinați; coroanele lor, lianele lor, umbra pe care o dădeau în fiecare moment al zilei, mirosul lor, până și glasul lor când îi clătina vântul. Cunoștea acel luminiș ca pe trăsăturile unei ființe iubite: ochii mamei, gura Lolei, botul lui Tom-Tom. Încet, foarte încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
îndepărtat, al unui tânăr jaguar. În aer plutea miros de frică. Nu era adus de briză, în dimineața liniștită nu se simțea nici o adiere. Era acolo, dens, inconfundabil și pătrunzător, șerpuind la firul ierbii, prinzându-se de trunchiurile copacilor, de liane și de hățișuri. Era o miasmă acră, agresivă, inconfundabilă, amestec de duhoare de țap și putoare de cocină. Era mirosul fricii în selvă, care alunga chiar și jaguarul și anaconda, împingea în apă crocodilul și cățăra în copaci oameni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu aparență compactă, deschizându-se lin la bătaia ritmică și domoală a padelei pe care o mânuia de la pupă. Vârfurile ramurilor apărând din când în când la suprafață, atingeau coca ambarcațiunii... n-o fi cumva spinarea caimanilor? Ferigi fantastice și liane atârnau de copacii înclinați, încercând să mângâie chipul bărbatului care, la rândul său, se agăța de liane, ca să-și ușureze înaintarea. Ultimii stârci căutau adăpost pe cele mai înalte coroane de mangrove și o familie de maimuțe-capucin se ghemuia pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]