2,404 matches
-
vecin cu Mircea Cărtărescu”, în timp ce Horia Stanciu are în comun cu autorul Dan Stanca ocupațiile, profilul psihologic și chiar domicilul (în Drumul Taberei). Autobiografismul abia camuflat și nonficțiunea mascată debușează în ficțiune și mit printr-o infuzie progresivă de fabulație livrescă, istorică și simbolică, sugerînd corespondențe amețitoare și predestinări oculte. Cei patru „crai” în mizerie ar fi fost mai întîi niște cruciați medievali francezi, luptători pentru eliberarea Sfîntului Mormânt (și cu toții numiți René, precum Guénon!); au devenit ulterior Cavaleri de Malta
Un nou asfințit al Crailor by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3115_a_4440]
-
notele explicative, studiul lămuritor și glosarul de termeni pe care Daniel Farcaș le adaugă ediției bilingve, volumul ar fi rămas ininteligibil. Așa însă, cu un aparat critic care depășește în întindere originalul eckhartian, cititorul se află în posesia unui edificiu livresc impunător. De la strania pereche terminologică „în patrie“ și „pe cale” (prin care Eckhart desemnează ființa divină „în sine” și „în drum spre ea”, adică atingerea ei sau doar năzuința de a o atinge) și pînă la contradicția că „ființa e Dumnezeu
Magistrul turingian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3137_a_4462]
-
l-ai făcut prin poezie./ Poți să vorbești latina ta stricată./ Cum vezi, o știu. Ai voștri, altădată,/ Veneau mai des pe-aici. Îmi pare bine/ Că în șfîrșit găsirăți iar calea către mine“. Cercul s-a închis, armonios: poezia livrescă a lui Philippide se întoarce de unde pornise, la sursele antice ale înțelepciunii. Într-un periplu care a durat decenii, poetul n-a reușit să găsească pentru viață nici o consolare superioară celei oferite de Poezie. Opera autorului este mult mai vastă
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
ei bine, în 1966, când se împlineau 5 ani de la dispariția scriitorului, am încercat să organizez "o acțiune literară", cum se spunea atunci, o evocare a personalității maestrului. M-am gândit că Profira Sadoveanu, cea care evocase universul uman și livresc al părintelui său, ar fi fost cea mai potrivită persoană să le vorbească elevilor despre marele scriitor. Primit cu o caldă ospitalitate de către doamna Profira Sadoveanu, ce m-a tratat, în ciuda tinereții mele, cu o generoasă camaraderie, am aflat, cu
Un fiu al lui Mihail Sadoveanu - în istoria picturii românești by Virgil Lefter () [Corola-journal/Memoirs/16035_a_17360]
-
fi cutreierat, de bună seamă, muzeele Parisului, în acea epocă de mare efervescență și înnoire a vieții plastice, și apoi va fi poposit la Fontenay-aux-Roses, cu sprijinul lui Nicolae Iorga. Nu știm care îi va fi fost universul artistic și livresc, nu știam care îi vor fi fost maeștrii. De citit, citea enorm, ne asigură Profira Sadoveanu, într-o casă în care copiii "devorau biblioteca uriașă a părintelui". Care vor fi fost acele cărți? De bună seamă, numeroasele volume din biblioteca
Un fiu al lui Mihail Sadoveanu - în istoria picturii românești by Virgil Lefter () [Corola-journal/Memoirs/16035_a_17360]
-
și, mai nou, clanul Sadovenilor citea cu delicii, la recomandarea aceluiași părinte, romanul polițist The Murder of Roger Ackroyd de Agatha Christie. Care îi vor fi fost modelele din lumea picturii nu știm. Știm doar că în universul domestic al livrescului Sadoveanu, pictura își găsea cu greu locul, "Conu Mihai" neavând "antene" pentru lumea zugrăvită pe pânză. Lucru paradoxal, dacă ne gândim că el a fost cel mai mare "peisagist cu slova" din literatura română și, poate, unul din cei mai
Un fiu al lui Mihail Sadoveanu - în istoria picturii românești by Virgil Lefter () [Corola-journal/Memoirs/16035_a_17360]
-
autor pe care evoluția literaturii, în special în urma experiențelor postmoderne, l-a adus mai aproape de înțelegerea noastră decât era, poate, în anii săi de ebuliție creatoare. Postmodernismul a denunțat rigiditatea convenției genurilor, iar teoria post-structuralistă i-a denunțat acesteia originea „livrescă”, rezultând din lectura pe care Aristotel o aplică lui Platon. Azi, scriitorul nu mai aspiră să scrie poezie/ proză/ teatru, ci literatură. Poetica sa nu mai este neapărat una a genului, ci aspiră asimptotic către Urgeschichte, către poetica textului originar
Proza scurtă a lui Sașa Pană by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2876_a_4201]
-
revelație: „altfel le-ar putea scrie/ oricine”. Or, Ion Monoran vrea cu tot dinadinsul să-și scrie, el, propria poezie. (Și e semnificativ că titlul celei de-a treia cărți a lui a fost ales pe măsură: Eu însumi). Trimiterile livrești, surprinzător de numeroase, sunt, pentru el, nu rezultatul unei mode, ci o formă de delimitare. Cel mai frecvent vom întâlni, în clar, numele lui Bacovia și acela al lui Eminescu (urmate de Labiș, Nichita Stănescu ș.a.). Cu nici unul, autorul nu
Monoran, plutonicul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2896_a_4221]
-
decît să altereze sentimentul, iar suferința nu se transmite meditînd în marginea ei, ci descriind sec întîmplarea cu pricina. De aceea, impresia de perorație făcută cu intenția de a-și etala chinul dă pe alocuri o neplăcută tentă de ostentație livrescă. E aceasta proză feminină? Da, sub unghiul visceral al zvîrcolirii continue. Nu, dacă îi judecăm rangul elevat la care e ridicată zvîrcolirea. Paginile de aici nu conțin urmă de ficțiune, ci doar contorsiuni intime, de aceea subtitlul de „roman“ pe
Patotropia by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2899_a_4224]
-
Ion Brad îmi aducea o colindă de pe Tîrnave, ce părea să scuture peste viitorul nostru boabe de grîu harnic adunate, un zvon agrest deloc întîmplător. Îngeri cu plugul nu ocolesc figurația genuină din zicerile populare, fără a fi numaidecît artificiu livresc, de invenție gîndiristă. Așa cum orațiile de Anul Nou scot la lumină un filon hesiodic, de Lucrări și Zile, solidar, de milenii, cu însăși cadența stabilă a vieții, colindele aduc, în circuitul lor, un fond de vitalitate perenă, apt să înfrunte
Colindăm… colindăm… colindăm… by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/2901_a_4226]
-
specificului cultural al Banatului, evocând figuri de jurnaliști și de poeți bănățeni mai puțin cunoscuți, sau valorificând fragmente de jurnal și pagini memorialistice, reportaje, transcrieri de casete, interviuri. Mitul Provinciei se transformă, în mod gradat, într-o proiecție simbolică și livrescă, devenind o Provincie a lecturilor și a cărții, în care autorul își caută rădăcinile identitare. Escursiuni literare , secțiunea finală, e o redimensionare a literaturii române prin plasarea ei în spațiul cultural Central și Sud-Est-european, pentru că, în viziunea lui Cornel Ungureanu
Cornel Ungureanu – 70 Seducția istoriei literare by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3348_a_4673]
-
seama școlii, a criticii noastre universitare, osândită, nu fără o anumită, chiar substanțială, doză de dreptate, ca fiind caracostizată, tehnicistă, aridă, impersonală. Dar scrisul, pe cât posibil epurat de tropii ambiguității, primește în textele lui și cuvântul rar, familiar, pitoresc, argotic, livresc. Admiră „sacadele de idei” (La sfârșitul lecturii, III, CR, 1980, p. 213) ale lui D. I. Suchianu; sacade însemnând mișcări bruște, laudă deci iuțeala, repezeala cu care apar ideile. „Ca să ajungă acolo unde îl cocoață dramaturgul” (p. 101), notează în același
(De)limitări ale scrisului lui Alexandru George by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/3366_a_4691]
-
frontierelor ascunde, în fond, fascinația ficțiunii: „Punând seducția frontierelor în relație speculară cu frontierele seducției, cartea de față și-a propus de fapt să exploreze arcanele ficțiunii literare ca tărâm de dincolo“. Un țărm prea îndepărtat este rodul unor rătăciri livrești, treceri de frontiere (geopolitice, culturale, de înțelegere), ca multiple seducții de lectură, dar și al discursului (circular) îndrăgostit de literatură (tot atâtea îndepărtări care apropie, precum în fabula arabă despre destin). Iar literatura, firește, este singurul tărâm unde frontierele pot
Fascinația (absenței) frontierelor by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/3369_a_4694]
-
proză (Traducerea) și care reapare în Peisaj deltaic, la un bețiv sarcastic. Sunt niște legături insesizabile, unele cu implicații autobiografice, dar și care suprapun peste aparenta simplicitate a prozei o rețea ascunsă de simboluri și chei de lectură, una, posibil, livrescă. Prozatorii au, fiecare, câte un talent „de bază”. Mihai Bădică are talent în creionarea, din câteva linii, a unui personaj sau situații convingătoare (narativ), chiar dacă situația în sine e imposibilă sau dacă personajul face cele mai trăznite lucruri, spre exemplu
Șoricelul din underground by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/3219_a_4544]
-
o fibră polemică. Prejudecățile îl intrigă. Este motivul pentru care închid ochii la destule dintre defectele sau inegalitățile acestui volum. Acestea din urmă, sunt, oricum, semnificativ mai puține decât momentele de excelență și de precizie. Dósa opune America trăită aceleia livrești, față de care cultura română a dezvoltat reacții în fond naive (de admirație sau, dimpotrivă, de respingere semidoctă). Nu e nimic „literar” în experiența lui Dósa în afară de calitatea literară a cărții. Nu sunt întâlniri cu poeți (mari sau mici), nu sunt
Americanii (Tablă de materii) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3220_a_4545]
-
nu lipsesc elementele ludice și simbolice, concentrate în jurul cifrei 41 care desemnează polisemic: vârsta lui Kafka în anul morții și vârsta abia împlinită de Vila-Matas; numărul intertextelor kafkiene inserate de autor în cele unsprezece povestiri, pentru a crea o „atmosferă livrescă și cehească”, „citate ascunse” din scrierile lui Kafka, nesemnalate de autor, urmând ca cititorul să le ghicească, eventual, dar nu neapărat necesar. În schimb trimiterile la tematica prozelor kafkiene sunt evidente în paratexte. Titlul, Fii fără fii poate fi o
Franz Kafka în literatura spaniolă by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3018_a_4343]
-
În general, scriitorii români care se inspiră în piesele lor din antichitatea greco-romană își cunosc bine sursele. Unii dintre ei traduc din elină și latină, ca Victor Eftimiu, Dan Botta și Nicolae Ionel, alții au o cultură clasică solidă. Aluziile livrești, reluarea cadrului, a personajelor, a argumentelor și chiar a replicilor originale dovedesc, adesea, o lectură atentă a textelor vechi. O confruntare a pieselor noi cu cele care le-au servit drept punct de pornire poate evidenția numeroase similitudini, dar și
Dramaturgii români și Antichitatea by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/3035_a_4360]
-
în Atena lui Platon, imaginată ca un regim totalitar asemănător celui din România comunistă, și verifică astfel cum acționează destinul în epoca istorică a rațiunii (Oreste în străinătate, Aglaia). Mitul, istoria și actualitatea se contopesc în mod inedit, jocul interferențelor livrești cu texte antice și moderne complică întrețeserea planurilor temporale. În Negru și roșu, piesă despre dictatură și democrație, Horia Lovinescu folosește drept suport, uneori prin preluare directă, capitolele din cronica lui Titus Livius în care sunt descrise izgonirea lui Tarquinius
Dramaturgii români și Antichitatea by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/3035_a_4360]
-
de extaz și priviri încețoșate amoros care ling tandru partenera. Relația se răcește discret la un moment dat, diferența socială și de cultură o descalifică pe liceeană devenită educatoare la o grădiniță. Emma gustă deliciile unei prospețimi fără Eurile contrafăctului livresc, dar în curând le simte lipsa. Nevoia unei partenere care să îmbine tandrețea, frumusețea cu un plus intelectual menit sublimării erotismului o canalizează către o altă alegere. Neglijată, naiva Adèle o trădează din gelozie cu un coleg de serviciu. Ruptura
Emanuelle, Adèle etc. by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3037_a_4362]
-
lui Camil într-o tradiție orală sau în paradigma pașoptistă... Alteori, confuziile terminologice sunt și mai grave: pentru Ioan Fărmuș, literatura de tip mimetic e totuna cu literatura mimetică, literatura artificială e același lucru cu literatura care mizează pe artificiu, livrescul pașoptiștilor se confundă cu un presupus „textualism” al lor ș.a.m.d. Păcat că astfel de confuzii, deopotrivă de construcție și de expresie, aruncă în derizoriu o temă incitantă, asupra căreia studiile literare românești se vor mai opri, sunt convins
Cititorul omniprezent by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3246_a_4571]
-
a sute de pagini din imundele ziare ale perioadei 1944-1961, nu credea că va mai da peste articole care s-o surprindă sub unghiul cameleonismului intelectualilor. Și totuși, revista care i-a dat peste cap așteptările, aducînd-o în pragul stupefacției livrești, a fost „Glasul Patriei“, la ale cărei pagini scorojite a ajuns din întîmplare, din nevoia de a verifica o informație bibliografică, a cărei depistare nu trebuia să-i ia mai mult de o zi, pentru ca apoi, uitînd de intenția cercetării
Felahii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3268_a_4593]
-
zidurile orașului, curțile interioare, toate sunt locuri poetice din biografia unei ființe teleportate între istorii incitante și realități caleidoscopice, din care trebuie să facă loc fabulosului. Oricând e gata să fie turistul de treabă, curios și harnic colecționar de simboluri livrești, numai bune de agățat în proze baroce. El caută splendorile vintage, ascunse, crede el, în rugina și bazarul arhitectonic al prezentului agonic, oricând, însă, capabile de reverențe ficționale. Povestașul se găsește, ni se spune, „față în față cu misterul care
Arheologii culturale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3269_a_4594]
-
Pratt a știut, de la bun început, să arunce în direcția cititorului câteva nade extrem de eficace. E vorba, mai întâi, de exotismul radical al geografiei în care se desfășoară acțiunea aventurilor, și, în al doilea, de limbajul intens colorat de referințe livrești, oculte sau paradoxale. „Prozei” adeseori terne a unor Roger Lecureux și Jean Ollivier (principalii scenariști ai revistei), Pratt îi opunea „poezia” unei metafizici lejere, nutrită din visare și reflecție cinic-ironică asupra existenței. Protagoniștii tradiționali erau tributarii unei viziuni eurocentriste, cu
Prima întâlnire cu Corto Maltese (2) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/2981_a_4306]
-
reprezentativi pentru spiritul timorat al plebei, care așteaptă semne de încuviințare ideologică pentru a deschide gura. Volumul al doilea din Memorialul durerii nu are nimic din placiditatea documentelor, încărcat fiind de fermentul suferinței. Lucia Hossu Longin a scos un echivalent livresc al documentarului omonim, cu cele 120 de pelicule de adevăr, care nu se învață la școală.
Exponențial, nu reprezentativ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2983_a_4308]
-
Mit și magie în cultura tradițională românească, ediția a II-a, revăzută, adăugită și ilustrată, Editura Polirom, 2013, 618 pag. Un cercetător al istoriei religiilor e un Epimeteu în variantă doctă: deschide vasul Pandorei spre a scoate din el mistere livrești, cărora le împrumută apoi o formă clară, de comentariu cizelat. Dar cum felurimea motivelor copleșește cititorul, stofa cercetătorului se recunoaște după ușurința cu care pune ordine în bazarul de cunoștințe, meritul său fiind cu atît mai mare cu cît poate
A călări pe nori by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3009_a_4334]