925 matches
-
dezamăgit, ridică inspectorul din umeri, dar îți atrag atenția că tu ai insistat să vii cu mine. Nu m-am plâns. Am întrebat numai ce facem mai departe. Mergem în pădure, aruncăm o privire și acolo, spuse Cristi, pornind spre liziera de copaci. Crezi că vom găsi ceva interesant? Din nou mă văd obligat să-ți spun că nu știu. Poate că nu vom afla nimic dar și acest lucru este un pas înainte. Trebuie să investigăm toate posibilitățile. De ce în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să-i duc la mine în cameră? N-am unde să-i las. Constituie totuși o probă, nu-i pot arunca. Traversară și se afundară în pădurea de dincolo de drumul forestier. După hățișul de copaci tineri crescuți în zona de lizieră, acum mergeau pe sub coroanele înalte ale fagilor și stejarilor bătrâni. Nu se vedea nici o cărare croită pe acolo, pădurea era neumblată, covorul de frunze veștede întinzându-se neatins sub picioare. Urcau fără să vorbească, Cristian căutând să recunoască locurile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să se ridice. Îl cuprinse apoi în brațe și îl mângâie pe cap aranjându-i părul zburlit de vânt. Inspectorul se clătina nesigur încă pe picioarele lui, încercând să înțeleagă ce se întâmplase cu el. Își amintea că se apropiaseră de liziera pădurii și se opriseră câteva momente în penumbra de sub copaci. În fața lor se întindea pajiștea pe care o văzuse data trecută din care se ridica stânca uriașă care reprezenta vârful muntelui. Calistrat trecuse pe lângă ei și ieșise dincolo, în lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
prin desișul de acolo. Cu toate că nu înțelegea de ce moșneagul alesese direcția aceea, Cristian îl urmă imediat. El nu observase nimic deosebit în locul acela însă învățase să aibă încredere în decizia moșului. Erau deja în pădure, trecuseră prin lăstărișul de la marginea lizierei și acum mergeau printre copaci. Vezi ceva? întrebă inspectorul. Calistrat nu-i răspunse, clătină numai din cap, continuându-și drumul. Avea maxilarele încleștate, iar pe față nu i se clintea nici un mușchi. Inspectorul îl simțea încordat ca un arc. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acolo. Nici nu-și dădu seama când ajunse la marginea pajiștii alpine. Drept înaintea sa, se ridica Stânca Adevărului. Măcar aici nu se schimbase nimic, masivul pietros se înălța falnic din mijlocul mării de iarbă unduitoare. Se opri imediat sub liziera pădurii, așteptându-se să fie cuprins din nou de teroarea pe care și-o amintea atât de bine. Nu se întâmplă însă nimic, așa încât începu să înainteze, așteptându-se ca pe măsură ce se apropia de stâncă să fie din nou cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Se îngâna ziua cu noaptea când ajunsese la casa lui Calistrat. În mai puțin de un sfert de oră, întunericul urma să fie deplin. Ocolise prin pădure și ajunsese în partea din spate a curții. Ascuns între copacii din marginea lizierei, Boris studia împrejurimile. Ferestrele erau întunecate și nu se vedea nici o mișcare în toată gospodăria. Văzând cât de tăcută era casa, începea să creadă că moșneagul nu se află acolo. Cu atât mai bine, își șopti el în gând. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
a vehiculului, câțiva bărbați discutau în contradictoriu. Era clar că nu puteau rămâne acolo, dacă șoferul se întorcea ca să urce în cabină ori dacă mașina era trasă de acolo, ar fi fost fără îndoială observați imediat. În spatele lor se întindea liziera pădurii. În tufișurile de sub copacii de acolo s-ar fi putut ascunde foarte bine. Îi făcu semn lui Simion să-l urmeze și porni târâș în direcția aceea. Abia reușiseră să treacă în umbra pădurii când auziră în spate motorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dădea de ceasul morții neștiind ce să facă, auzi fornăiala iepei, undeva, departe dinspre păduricea ce urca de dincolo de poieniță până-n vârful dealului. Plecă în fugă într acolo, intră prin lăstărișul des care-i răni picioarele goale și pătrunse în lizieră. Degeaba. Nici urmă de animal încotro privea el neputincios. Intră în pădurice fără teamă! auzi Tudorel o voce necunoscută. După zece pași dai de o potecă. De acolo ai să mă vezi. Năucit și tare înfricoșat, băiatul începu să plângă
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
păsărele iar seara să adormi în țârâitul greierașilor și orăcăitul broaștelor . În acele clipe Mia se asigură cu atenție și viră la stânga pentru a pătrunde pe un drum secundar, care era pietruit. Pădurea a apărut pe neașteptate. Mai întâi, o lizieră de tufe dese și pomișori tineri, mai apoi copaci mari, din ce în ce mai mari, pe măsură ce mașina înainta cu viteză redusă. Copii nu-și mai dezlipeau ochii de pe geam și exclamau cu plăcere, văzând așa bogăție de verdeață. Erau nerăbdători să coboare și
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
că cineva m-a găsit și nu m-a lăsat acolo să mor. Când am deschis ochii, nu era nimeni prin preajmă. Am privit în toate părțile cărarea în ambele direcții, drumeagul ce ducea spre țarnă, am cercetat cu privirea liziera pădurii în ambele laturi, dar nu se zărea nimeni. M-a speriat faptul că eram singur și puteam să mor, deși nu-mi venea să cred asta, pentru că am fost salvat de cineva și nu știam cine este, apoi m-
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
răcoare, se auzea și un concert nemaipomenit al păsărilor din acea pădure. Am străbătut pădurea la pasul calului ceva timp, apoi am pătruns într-o poiană deosebit de frumoasă. În mijlocul ei străjuia un măr bătrân cu ramurile încărcate de poame. Pe liziera pădurii, de la rădăcina unui fag, ieșea un izvor ce susura pe calea care o urma către vale. În rest, iarbă multă presărată cu foarte multe flori divers colorate. Albinele abia mai puteau căra polenul colectat din flori. De asemenea, erau
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
am ridicat fără să mai adaug nimic și am pornit-o încet către ieșire. Soarele coborâse complet sub pământ. Totuși o lumină difuză și albă învăluia satul de jos în sus și se oprea brusc într-o linie roșiatică, la liziera unui cer întunecat acoperit de o platformă neagră și compactă de nori. Parcarea era aproape goală... Refac drumul către locul unde ea își lăsa de obicei mașina. Desigur, gol și el... Mă opresc în dreptul lui și privesc în gol. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se deschide o vale întinsă și încăpătoare ca o mare, la capătul căreia se îngrămădesc lanțuri de munți mici și ondulați, acoperiți cu pășune. Clima caldă și uscată permite rareori oaze de verde printre tonuri de galben, ocru și arămiu. Liziera parcului se întrerupe într-o terasă de lemn ce privește în această vale. Terasa e acoperită și înțesată cu bănci lungi așezate paralel, ca la cinematografele de țară. Dinspre vale, de la distanță, banca cea mai apropiată de balustradă părea locuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în ochi, să le ceară să fie cei mai buni, cînd el însuși dăduse greș? Trebuia să se adune. Trebuia reparat ce se mai putea repara, trebuia să-și pună familia la adăpost. Așa a gîndit cînd au ajuns la liziera pădurii. Niciodată nu coborîseră atît de mult spre cîmpie. Priveau, obosiți și năuci, întinderea deprimantă care li se desfășura înaintea ochilor. Cîmpia, leagăn de frumusețe primăvara, vara, toamna, se transformă, dezolant, într-o nemărginită întindere moartă la venirea iernii. Păsări
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
descoperită de temerarul nostru erou. CAPITOLUL 7 Dispari]ia N -a coborît altădată peste pămînt iarnă la fel de ușoară precum prima iarnă a vieții lui Lupino. Crivățul, vînt furios, aducător de frig, nori grei și ninsoare dinspre nordurile îndepărtate, a ocolit liziera pădurii unde-i prinsese venirea pe lume a micuțului. Au fost și zile geroase, e-adevărat, zile în care stăteau îngrămădiți, străduindu-se să-i facă scut micuțului din trupurile lor. Dar acestea au fost puține doar cît să nu
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
părăsească prea curînd. Se dovedise potrivită oprirea lor acolo, în vizuina de la marginea pădurii. Unde să mai înainteze, cu micuțul după ei? S-ar fi expus unor riscuri inutile; așa că a trebuit să se mulțumească cu spațiul acela limitat de la lizieră, expus necunoscutului cîmpiei, dar și primejdiilor dinspre pădure. Dar tocmai aceste motive făceau ca zona să nu prezinte interes pentru alte viețuitoare. Era mai mult decît speraseră: aveau unde să pună capul jos, fără să se teamă că vor fi
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
seamă, atît de obișnuiți erau ca puiuțul să pară a fi conștient de tot ce se întîmpla în jurul lui. Și a venit și clipa în care masculul a știut că trebuie să înceapă marcarea teritoriului. Aveau să rămînă aici, la liziera pădurii. Pentru întreaga viață sau numai pentru o perioadă, pînă creștea Lupino îndeajuns ca o călătorie de o mare anvergură să se poată face fără riscuri?!asta nu mai conta. Important era acum, cînd căldura trezea animalele la viață, să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pe un făgaș normal. Și astăzi?! Unde dispăruseră toate acestea? Unde era puiul ei? Unde era iubitul ei? Ce trebuia ea să facă? Întrebări fără nici un răspuns. Simțea că își pierde mințile. La un moment dat, percepu zgomote venind dinspre liziera pădurii. Asta era! Nu putea să creadă că nu luase în calcul varianta asta. Neștiutor, Lupino probabil că se îndreptase spre ieșirea din pădure. Cu siguranță ajunsese la marginea cîmpiei. Curios cum îl știa, pornise, fără îndoială, să descopere misterele
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
te pierd din nou, copile. Nici eu pe tine, tată. Nu-ți fă griji pentru mine. Voi fi mai prudent decît am fost vreodată pînă acum. Să pornim atunci, Lupino. Spune-mi încotro, și te conduc. Înspre cîmpie, încolo, dincolo de liziera pădurii. Cîmpie zici? Cum arată cîmpia asta, tată? Ai s-o recunoști de îndată ce ai s-o vezi, băiete. Este exact pustiul din visul tău. Și o recunoscu. Era o priveliște dezolantă. N-ar fi putut trăi în pustietatea aceea lipsită
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
iată, răspunsul la frămîntările sale. Fără să stea pe gînduri, își chemase supușii la luptă. Erau mulți, puternici și pregătiți. Iar el, conducătorul, înainta fără ezitare, exemplu de dîrzenie și forță, alături de puiul lui preferat, Lupino. Își traseră sufletul la liziera pădurii. Acolo, frămîntat de gînduri, îi aștepta lupul înțelept. Ar fi fost un efort inutil să parcurgă împreună cu Lupino drumul pînă la haită și înapoi. Rămăsese să se odihnească dar și să pîndească. Fusese liniște, semn că vietățile dăduseră uitării
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
săpun, pulverizîndu-le pieile obrajilor și ale gîtlejelor lor de angarale dichisite: - Pasagerii Cursei Otopeni-București sânt rugați să se grăbească spre locurile lor de îmbarcare! Ca o maimuțărire a celor sfinte, scrise la 2 Samuel 5:24, peste frunzarele duzilor din liziera autostrăzii se înfiripă și se apropie un vuiet de pași. Ochii vâscoși ai celor patru bagaje se bulbucaseră de teroare. Stăpânii acelor ochii, cele patru bagaje, fugiră mâncând pământul, încercînd să scape în direcția contrară. În cinci metri însă, vuietul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
înrămată de-a lui Robin, jumătate pe jumătate de metru, fotografie pe care o urcară pe masă, proptind-o cu o prăjină. Deci Robin. Prima impresie. Un domn înalt, extrem de înalt, dacă nu cumva își petrecuse viața lăsîndu-se fotografiat pe lângă lizierele unor arbuști foarte pitici. 239 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Robin îi dăruise primul său șorț de frunze, primul ceasornic, îi predase primele lecții cum poate să apuce halca de carne crudă, fără să se rănească, întrebuințînd furculița. Să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
făcut. Înțelese că trebuia să ajungă cu mine la mormântul fetei, să mă ducă și să mă lase cu tot riscul un timp acolo. După care, Dumnezeu cu mila... Cimitirul căutat se afla mult În afara orașului, aproape de aeroport, după o lizieră Înaltă de salcâmi sălbatici. Am fost transportat cu furgoneta Într-o Însorită zi de primăvară. Șoferul (un domn cu mișcări repezi) Împreună cu Teofil m-au ridicat din spatele mașinii, de pe patul ca o targă, improvizat din două pături groase, și m-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
să glumim. În ziua aceea, dimineața se ivi neașteptat de răcoroasă, aducând cu ea un cer amenințător, de cerneală. Totuși, am ieșit pe imaș, hotărâți să nu ne abatem departe de sat. Ne-am Îndreptat spre dealul vechii biserici, spre liziera de salcâmi. Stâlpii de Înaltă tensiune, impozanți În structura lor, ne Întâmpinau fantomatici și amenințători... Lola lipăi cu limbuța În paharul de coniac, provocândumi o ușoară repulsie. Un tânăr se interesă de scaunul liber de la masa noastră. I-am spus
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
prostia. Umorul se luptă cu radicalii liberi ai răutății umane. Zâmbetul trebuie citit și pe verso. Trivialitățile pretind că sporesc umorul. Gafa poate fi un agent al sincerității. Sau al prostiei. Descifrat corect, râsul ne-ar putea salva. Surâsul - o lizieră a bucuriei. Cei care fac haz de necaz anesteziază puțin timpul, dar nu înving frica. Zâmbetul nu poate vindeca, probabil, nici o boală. Le-ar putea însă preveni aproape pe toate. În umor, inteligența vine cu un-doi-uri scăpărătoare. Micile ironii pot
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]