KorAP: Find »[drukola/base=luminiș & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...40 >

977 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

temeam să fac vreo mișcare ca să nu mă dau de gol. Între timp ploaia curgea din ce în ce mai tare lovind în acoperișul de tablă ca într-o tobă. M-am ghemuit. Mă urmăreau oare? Dar care dintre ei? Îi văzusem într-un luminiș din bălării pe Călugărul, pe Mopsul și pe Nelson. Călugărul, trântit în iarbă, se descălțase ca să-și odihnească picioarele. Din când în când se ridica și se așeza cu mai multă grijă. Mopsul avea o pușcă de vânătoare, iar Nelson

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806

și pietrișul gri. Pietricele mărunte se întrezăresc prin șuvoiul de apă limpede, de izvor. Copacii înmuguriți, cu muguri, care au chiar și înfrunzit, au coroana rotundă, cu crengile maronii, și sunt deși. Ca un crâng din care se surprinde un luminiș în care este o poieniță. Luminiș, crâng, poieniță. Căprioară. Căprioara bea apă atingând suav, de-abia de-abia cu boticul șuvoiul de apă ce curge prin acel luminiș și prin acea poieniță. Tabloul este aurit, auriu. Aur și argint. Auriu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
întrezăresc prin șuvoiul de apă limpede, de izvor. Copacii înmuguriți, cu muguri, care au chiar și înfrunzit, au coroana rotundă, cu crengile maronii, și sunt deși. Ca un crâng din care se surprinde un luminiș în care este o poieniță. Luminiș, crâng, poieniță. Căprioară. Căprioara bea apă atingând suav, de-abia de-abia cu boticul șuvoiul de apă ce curge prin acel luminiș și prin acea poieniță. Tabloul este aurit, auriu. Aur și argint. Auriu, aurit. Argint și aur. Ungaria, Iugoslavia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
maronii, și sunt deși. Ca un crâng din care se surprinde un luminiș în care este o poieniță. Luminiș, crâng, poieniță. Căprioară. Căprioara bea apă atingând suav, de-abia de-abia cu boticul șuvoiul de apă ce curge prin acel luminiș și prin acea poieniță. Tabloul este aurit, auriu. Aur și argint. Auriu, aurit. Argint și aur. Ungaria, Iugoslavia, Ucraina, Letonia, Thailanda, India, Uruguay, Brazilia, Argentina, Africa de Sud, Zair, Egipt, Suedia, Siria. De vei auzi vreodată telefonul sunând, să nu-i răspunzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891

alerge în cerc mai întîi, pufăind. Apoi din ce în ce mai iute, din răsputeri, până când sculele din mâinile lor începeau, cumva, să dea impresia că s-ar uni. Ochii lui Mandravela, întredeschiși, căpătau senzația că înaintea lor, se desfășurau, în viteză, codri imenși, luminișuri și, din nou, codri imenși. Și însuși Mandravela era invadat de convingerea că, da, bineînțeles, iată, nimerise în același dezgustător compartiment de accelerat, care-l purta, când și când, până spre domiciliul său din comuna Zlătiță, unde, ca un făcut

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
țiuia și, la o infimă rotire spre stânga, împroșca un șuvoi disproporționat pe pantaloni. - Și atunci, eu l-am conjurat, povestea madam Nicolici, de dincolo de ușă, fără să-l audă. Să se oprească. Să încremenească. Și să-mi mărturisească, în numele luminișurilor de adevăr, ce ne pândește din spatele regiunilor necunoscute. De ce arată atât de nemulțumit?! Dar Răposatul îi mormăise ceva ce ea nu izbutise să descifreze și nu se oprise, după cum ea îl implorase. Dimpotrivă, dânsul se vârâse și scotocise prin magazioarele

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

era - sau nu tocmai. Baba Dolores așeză balansoarul pe nisip. Domnul Jones urmărea aprobator totul. Balansoarul era îndreptat cu spatele către mare, întors spre masiva culme împădurită a muntelui Calf, care ocupa cea mai mare parte a insulei, cu excepția micului luminiș aflat chiar deasupra plajei, unde locuiau domnul Jones și Dolores. Domnul Jones se așeză și începu să se legene. Dolores O’Toole era o catolică ce se îndepărtase de la credință. Uneori îi făcea o plăcere prea puțin cucernică să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
rapidă. M-a fascinat numele ales de dumneata. — Nu eu mi-am ales numele, spuse Vultur-în-Zbor. El m-a ales pe mine. — întocmai, rosti Virgil Jones și-și încrucișă degetele. UNSPREZECE Miezul nopții sau pe-aproape. în căsuța din micul luminiș de lângă stâncile cenușii de deasupra plajei cenușii e tăcere. în pădurile întunecate de pe povârnișurile întunecate ale muntelui vrăjit e tăcere. Până și marea și cerul au fost reduse la tăcere. Vultur-în-Zbor dormea, dar femeia cea urâtă, plină de griji, stătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
a ridicat din scaun, cu mintea urlându-i scandalizată în trupul obosit. A mers până la ușă și a dat la o parte pânza de sac, așteptând cu o galanterie înțepenită ca doamna O’Toole să iasă șontâcăind din încăpere. în luminiș, printre puii adormiți, s-au oprit din nou și nesiguranța le-a paralizat membrele doar pe jumătate dornice. Virgil își trecu limba lui mare peste buze. Dolores O’Toole își bălăngăni stângace mâinile pe lângă trup, ca o vrabie cu aripa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Dolores. — Brațul meu, se oferi el. Ea tresări scurt. Vă mulțumesc, domnule, spuse apoi și-i acceptă oferta. — Pe aici, cred, spuse Virgil Jones. Lângă fântână e o vâlcea domoală, acoperită cu iarbă. Ea înclină capul, încuviințând. Merseră până la marginea luminișului cu un pas afectat, studiat, iar apoi copacii se mișcară în jurul lor. în vâlcea Virgil Jones se așeză cu greutate pe jos, oftând din rărunchi. Nu avea habar ce anume ar putea face acum Dolores și, în același timp, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
se ridică și inspiră cu sete, preț de o clipă agitată, apoi văzu că așternutul lui Dolores O’Toole nu era desfăcut, iar balansoarul lui Virgil Jones se legăna, gol. Ieși afară. Domnul Jones și doamna O’Toole erau în luminiș. Puii piuiau și păsările țipau, trezite din somn. Perechea cea nepotrivită stătea nemișcată. Limba lui Virgil se agita inconștient. Privirea lui Dolores părea confuză și pierdută. Nu-l vedea pe Vultur-în-Zbor. — Cutremur, zise ea. — Cum? întrebă Vultur-în-Zbor. Dolores păru să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
și asta? Vultur-în-Zbor se înfurie fiindcă nu i se spusese nimic despre asta, iar ochii părură să i se limpezească. Văzu un Virgil Jones îndatoritor, aplecat deasupra lui. — în întuneric e mai rău! striga Virgil. O să te scot într-un luminiș. încearcă să te concentrezi asupra vocii mele. O să vorbesc tot drumul până acolo. Lumina zilei ajută. Alungă monștrii. — Monștrii... spuse pierdut Vultur-în-Zbor. — Vin dinăuntrul tău, zise Virgil Jones. Dinăuntrul tău... îVocea i se stingea, i se pierdea.) Pe Vultur-în-Zbor îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
fiu, ca pe ultimul său fiu rămas în viață, și imediat ce mi-am revenit din febră, l-am iubit și eu, deși îl iubeam prost și nu îndeajuns. Atunci a avut grijă de mine, m-a târât până într-un luminiș, amorțit și moale cum eram, mi-a vorbit și mi-a tot vorbit și astfel mi-a abătut atenția de la ravagiile Efectului. în întuneric, înainte să ajungem în luminiș, l-am pierdut. în luminiș vocea lui mi-a dat putere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
a avut grijă de mine, m-a târât până într-un luminiș, amorțit și moale cum eram, mi-a vorbit și mi-a tot vorbit și astfel mi-a abătut atenția de la ravagiile Efectului. în întuneric, înainte să ajungem în luminiș, l-am pierdut. în luminiș vocea lui mi-a dat putere. Până a venit să mă ia. Virgil Jones: un suflet fără viitor ce mă ajuta să nu mi-l pierd pe al meu, lăsând-o în urmă pe Dolores

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
m-a târât până într-un luminiș, amorțit și moale cum eram, mi-a vorbit și mi-a tot vorbit și astfel mi-a abătut atenția de la ravagiile Efectului. în întuneric, înainte să ajungem în luminiș, l-am pierdut. în luminiș vocea lui mi-a dat putere. Până a venit să mă ia. Virgil Jones: un suflet fără viitor ce mă ajuta să nu mi-l pierd pe al meu, lăsând-o în urmă pe Dolores, durerea și dragostea lui, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Să supraviețuiești febrei Dimensiunilor înseamnă să renunți la întrebarea „De ce?“ Și totuși înainte de final am găsit un răspuns la toate „de ce“-urile rămase fără răspuns, ca și la câteva rămase încă neîntrebate. în timp ce Virgil Jones îl trăgea pe Vultur-în-Zbor către luminiș, i-a spus: — O, Doamne, prietene! Mi-aș fi dorit să nu ți se fi întâmplat tocmai ție. Grimus obișnuia să spună că în aceste păduri un om fie se pierde, fie se regăsește pe sine. Asta e diferența dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
unei vieți. Odată realizat, trebuie să înfrunți groaza cunoașterii a ceea ce ești și ai făcut... Omul realizat poate avea un efect profund asupra lumii de lângă el. Trebuie să suporte consecințele și vinovăția și pentru acest lucru... în sfârșit, ajuns în luminiș, s-a așezat jos, i-a pus capul lui Vultur-în-Zbor la el în poală și a răspuns absent la propria-i ghicitoare: — Un irlandez poartă trei prezervative ca să fie sigur, sigur, sigur. în sinea lui s-a gândit: Acum, domnule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
și pereții se supuneau. Era într-adevăr o încăpere destul de elegantă, chiar dacă pereții erau de un roșu livid. Aproape că se simțea mândru de el însuși. Dincolo de ferestre începu să prindă contur muntele Calf. Vultur-în-Zbor ajunse până acolo încât vedea luminișul, pădurea din jurul lui, și îl zări până și pe Virgil Jones, care chiar păru că se apropie de una din ferestre până când chipul său rotund o umplu. în perete se găsea o ușă cu o clanță de fildeș. Nu trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
prezența lui decât în momentele de liniște totală. Acum persista ca o iritație, sâcâitoare, o aducere-aminte tânguitoare a profunzimilor infinite ale lumii. Se ridică în picioare și descoperi că era singur. Un moment de panică. Strigă numele lui Virgil în luminiș. Apoi, venindu-și în fire, auzi vocea din pădure. Vocea lui Virgil, groasă și enervată. Se furișă către sunet cu agerimea din copilărie. în pădure Virgil se certa cu o veche cunoștiință. DOUĂZECI ȘI ȘASE — După cum vezi, spunea „vocea“ gorfului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
înghețată a perfecțiunii, cum m-a izgonit, cât de rău îmi pare... mea, maxima, lucru. Odată. Acum mult timp. înainte. Cei puternici nu iartă. Puținătatea celor slabi. DOUĂZECI ȘI OPT — Liv a fost soția mea, spuse Virgil, așezându-se la marginea luminișului și rezemându-se de un copac. I-ar fi trebuit un bărbat mai puternic. Vultur-în-Zbor hotărâse deja să nu-l mai descoase pe Virgil mai mult decât era el dispus să scoată la iveală. Nu dorea absolut deloc să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
glas bucuriei sale neașteptate. Dar fața tovarășului său era înnegurată și împietrită. Ar fi fost mai bine să stea liniștit. Vultur-în-Zbor își înăbuși entuziasmul clocotitor. Acasă: iată cuvântul care declanșase totul. I se furișase în cap pe când privea orașul din luminișurile pădurii. Venise neanunțat, stecurându-se în el printr-o rază de lumină de la ferestrele îndepărtate. Acasă vine marinarul, acasă de pe mări, acasă vine și vânătorul de pe deal. Vultur-în-Zbor se întorcea acasă, într-un oraș în care nu locuise niciodată. Se simțea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
agale, și îl urmărea pe Virgil, care se purta ca un școlar în căutare de comori. î— Nu, spusese el, hai să nu ne mai obosim s-o vedem. Hai să terminăm odată.) Șaisprezece pași în față, începând de la marginea luminișului. Se întoarse spre dreapta. Șaisprezece pași la dreapta. Se opri. Căsuța cea neagră era în spatele lui, impasibilă. Aici, spuse Virgil Jones. Aici ar trebui să fie. Vultur-în-Zbor închise ochii și-și controlă zvâcnirea sălbatică dinăuntrul lui. Era timpul. Merse către

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
el, sub nisipurile mișcătoare, cenușiu-argintii, zăcea trupul doamnei Dolores O’Toole. Domnul Jones era în picioare, cu spatele către mare, și se uita înspre masiva stâncă împădurită a muntelui Calf, care ocupa cea mai mare parte a insulei, cu excepția micului luminiș plasat imediat deasupra plajei, unde locuiseră domnul Jones și Dolores. Trupul doamnei O’Toole zăcea între el și povârnișurile împădurite. — Mohorâtă, murmură pentru sine domnul Jones, stând cu spatele întors către mare. Mohorâtă mai mare e azi. — Ei, ei! se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407

de ploaie); căci atunci când umbli pe jos, mai ales Într-o zonă pe care ai studiat-o bine, te bucuri de plăcerea deosebită de a te abate de la itinerarul fixat, pentru a mai cerceta, ici și colo, pe lângă drum, un luminiș, o vale, o anumită combinație de sol și floră - ca și cum ai face o scurtă vizită unui fluture cunoscut În habitatul lui specific, pentru a vedea dacă a apărut pe lume și dacă da, ce mai face. A venit o zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
familia lui, era administratorul unei mari moșii, undeva În sud. Toamna a venit devreme În anul acela. Straturile de frunze căzute ajungeau până la glezne la sfârșitul lui august. Fluturi negri catifelați din specia Camberwell Beauties, tiviți cu crem, roiau prin luminișuri. Preceptorul distrat, În grija căruia fusesem Încredințați fratele meu și cu mine În acel sezon, avea obiceiul să se ascundă În tufișuri ca să ne spioneze pe Tamara și pe mine cu ajutorul unui vechi telescop pe care-l găsise În pod

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]