158,161 matches
-
adevărat, uneori asurzitor, toate oftaturile reprimate ale unor batalioane de combatanți anonimi. Și așa, din aproape în aproape, frageda și năbădăioasa noastră cultură se înalță semeață ca o piramidă și se manifestă după cel mai exact tipar oligarhic; adică o mînă de creatori exemplari, adevărați eroi civilizatori, țin în hamuri o întreagă istorie, pe a cărei plajă, în mod normal, ar intra nenumărate populații bine organizate. Fără o clasă de mijloc viguroasă, adică fără acel zăcămînt de profesioniști care asigură trăinicia
Uitarea la români by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13424_a_14749]
-
prin diversitatea tematică și extinderea temporală sau geografică a legăturilor culturale pe care le mărturisesc. Pentru cititorul obișnuit (care nu este preocupat de filiația manuscriselor, de istoria limbii, de complicatele drumuri ale evoluției temelor și simbolurilor), conținutul copiilor făcute cu mâna până către mijlocul secolului al XIX-lea rămâne viu prin frumusețea indefinibilă a imaginilor, a «asemănărilor neasemenea» și prin suflul de vechime pierdută în timp al credințelor.” Cu acest paragraf își începe Cătălina Velculescu studiul său, serioasă aprofundare a unui
Vitalitatea textelor vechi by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13401_a_14726]
-
nu sunt toate sentimentale și, ici sau colo, vedem negustori care scrutează atent detaliile, evident comerciale, ale misivei, sau soții grase care primesc informații familiale. Totul se joacă însă în jurul acestei foi albe pusă pe o masă sau ținută între mîini, foaie ce, evident, capătă sensul unei legături cu celălalt, partenerul absent căruia mesajul îi e adresat sau de la care el provine. Scrisoarea e un remediu contra singurătății, un dialog continuat în context privat, o tentativă de a nu întrerupe contactele
O zi la Dublin by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13403_a_14728]
-
interesantă povestire apocrifă, nu mai puțin borgesiană, pornind de la Secretul doctorului Honigberger, misterioasa povestire a lui Eliade. Pulp Fiction, semnată de Florin Lăzărescu, ar fi fost o proză genială dacă Tarantino și-ar fi făcut filmul abia anul acesta. Altfel, mâna de prozator se vede, textul e savuros și printre cele mai bune din volum. Dumitru George scrie un fel de bancuri în proză nu neapărat lipsite de umor și care, dacă e să ne luăm după comentariile postate pe net
Antologia prozatorilor internauți by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13411_a_14736]
-
de viața ei, chiar și de casa ei. Era mereu un „musafir” și la noi cuvântul are un sens precis și despărțitor. Când o lua de braț să traverseze strada, ori să urce scara din gara Medrano, își privea câteodată mâna pe mătasea neagră a rochiei Deliei. Cerceta albul acela pe negru, distanța aceea. Însă Delia avea să se apropie de el când se va reîntoarce la gri, la pălăriile în culori deschise pentru duminica dimineața. Acum, când clevetirile nu mai
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
Chevrolet cupeu, așa încât puțini îi fuseseră aproape în ultima lui perioadă. De prin vestibuluri zgomotele se aud atât de tare, vecina din casa cu etaje susținu zile întregi că plânsetul lui Rolo fusese ca un urlet înăbușit, un țipăt printre mâinile care vor să-l sugrume și-l rup în bucăți. Și aproape imediat izbitura cumplită a capului de scară, fuga Deliei strigând în gura mare, agitația zadarnică. Fără să-și dea seama, Mario aduna frânturi de episoade, se trezea urzind
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
Cineva aprinse lumina și Delia plecă supărată de lângă pian, lui Mario i s-a părut o clipă că gestul ei surprins de lumină avea ceva din goana înnebunită a scolopendrei, o fugă oarbă pe pereți. Își deschidea și-și închidea mâinile, în pragul ușii, iar apoi se întoarse parcă rușinată, privindu-și cu coada ochiului părinții; îi privea cu coada ochiului și zâmbea. Fără surpriză, aproape ca o confirmare, Mario cumpăni în noaptea aceea fragilitatea liniștii Deliei, greutatea persistentă a dublei
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
-o în geam, uitându-se la strada pustie pe unde odinioară în nopți ca aceasta se pierdeau Rolo și Héctor. Razele lunii se întindeau deja pe jos, la picioarele Deliei, și în farfuria de alpaca pe care o ținea în mână ca pe o altă lună micuță. Nu voise să-l roage pe Mario să guste de față cu părinții, el trebuia să înțeleagă cât o oboseau reproșurile lor, veșnic considerau că a-i cere lui Mario să guste noile bomboane
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
o vorbă dar grăbindu-l cu gesturi, cu ochii măriți - sau era poate umbra din salon -, abia legănându-și trupul când gâfâia, fiindcă acum era aproape o gâfâială când Mario duse bomboana la gură, gata să muște, dar își cobora mâna și Delia gemea ca și cum în toiul unei plăceri infinite s-ar simți brusc frustrată. Cu mâna liberă strânse ușor bomboana dar fără s-o privească, avea ochii ațintiți asupra Deliei și fața ca de cretă, un arlechin respingător în penumbră
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
abia legănându-și trupul când gâfâia, fiindcă acum era aproape o gâfâială când Mario duse bomboana la gură, gata să muște, dar își cobora mâna și Delia gemea ca și cum în toiul unei plăceri infinite s-ar simți brusc frustrată. Cu mâna liberă strânse ușor bomboana dar fără s-o privească, avea ochii ațintiți asupra Deliei și fața ca de cretă, un arlechin respingător în penumbră. Degetele se mișcau frângând bomboana. Luna căzu din plin pe masa albicioasă a gândacului, cu corpul
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
Luna căzu din plin pe masa albicioasă a gândacului, cu corpul despuiat de platoșă, iar în jur, amestecate cu menta și marțipanul, bucățele de picioare și aripi, praful carapacei fărâmițate. Când i-a aruncat totul în față, Delia își duse mâinile la ochi și izbucni în hohote, gâfâind într-un sughiț ce o sufoca, iar plânsul i-a devenit tot mai strident, ca în noaptea cu Rolo; atunci degetele lui Mario se încleștară pe gâtul ei parcă pentru a o feri
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
facultăți”, iar la urmă s-a ajuns și la „universități” (ghilimelele sunt obligatorii.) Profesori de școală generală și liceu care până atunci nu ieșeau din linia manualului nici să-i picuri cu ceară, funcționari didactici ce n-au mai pus mâna pe-o carte de la absolvirea facultății, au început, brusc, să-și „scrie” propriile cursuri. La ce nivel și cu ce rezultate, e inutil să spun. Bazându-se în aventurile sale politice pe vechiul schelet al aparatului bugetarilor, fesenisto-pesediștii au găsit
Vremea „colectorilor” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13408_a_14733]
-
Lîng-un domn cu portocală,/ Două rîme pentru supt/ În clipe de plictiseală” (Ecuson). În momentele mai „crude” sînt produse monstruozități, e drept cumva estompate, eterate, precum secvențele unor filme horror de demult, cu efecte naive: „Piratul ce n-avea o mînă/ Iubea în taină o balenă/ Dar delicat și plin de jenă/ Bea whisky cu cealaltă mînă.// Atunci o vampă făr-un sîn,/ Fiindu-i foarte veche-amică/ Și pe balene purtînd pică,/ Îi arătă, dur, cellalt sîn.// Și-astfel piratul făr-o mînă
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
crude” sînt produse monstruozități, e drept cumva estompate, eterate, precum secvențele unor filme horror de demult, cu efecte naive: „Piratul ce n-avea o mînă/ Iubea în taină o balenă/ Dar delicat și plin de jenă/ Bea whisky cu cealaltă mînă.// Atunci o vampă făr-un sîn,/ Fiindu-i foarte veche-amică/ Și pe balene purtînd pică,/ Îi arătă, dur, cellalt sîn.// Și-astfel piratul făr-o mînă,/ Oh, vampei, ce n-avea un sîn,/ Îi prinse cu cealaltă mînă,/ Sub vela trincă, cellalt
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
mînă/ Iubea în taină o balenă/ Dar delicat și plin de jenă/ Bea whisky cu cealaltă mînă.// Atunci o vampă făr-un sîn,/ Fiindu-i foarte veche-amică/ Și pe balene purtînd pică,/ Îi arătă, dur, cellalt sîn.// Și-astfel piratul făr-o mînă,/ Oh, vampei, ce n-avea un sîn,/ Îi prinse cu cealaltă mînă,/ Sub vela trincă, cellalt sîn” (Cîntec de pirat). Din pricina aceleiași sfieli de fond, actantul e incapabil a-și duce pînă la capăt intenția desfigurării și mutilării, a violentării
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
Bea whisky cu cealaltă mînă.// Atunci o vampă făr-un sîn,/ Fiindu-i foarte veche-amică/ Și pe balene purtînd pică,/ Îi arătă, dur, cellalt sîn.// Și-astfel piratul făr-o mînă,/ Oh, vampei, ce n-avea un sîn,/ Îi prinse cu cealaltă mînă,/ Sub vela trincă, cellalt sîn” (Cîntec de pirat). Din pricina aceleiași sfieli de fond, actantul e incapabil a-și duce pînă la capăt intenția desfigurării și mutilării, a violentării realului în efigie (în viziune) cu care operează, neutralizîndu-l prin parodie. Precum
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
fanfaronada), brutalitatea se topește în chiar excesul ei, cinismul se dezamorsează în aerul ireal de vis dulceag-amar: „O, Leonid Dimov, e seară/ Și trec femei cu trupuri lungi, ca niște viespii uriașe/ Pe care nu poți să le-alungi/ Cu mîna leneșă din minte,/ Femei cu sîni lincențioși/ Umflați de-un înger pneumatic/ Pîn’ la absurd în plușuri roș,/ Femei ce ne-ar lăsa-n burice,/ Plutind pe pîntec, să murim/ Fără speranțe, fără apă,/ Cum pe corăbii Gordon Pym/ Halucinînd
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
descărca într-însa o carabină Manlicher” (Puțin alcool). Un melanj de suavități și durități divulgă procesul în curs, de disoluție a stării benefice a lumii, de tranziție a ei spre demonie, antitezele indicînd dezumanizarea ce sta să se dezlănțuie: „Nici mîna mea n-a găsit sînii acelei prințese/ afară de mușchi lin pe stîncă;/ poate că purtînd mănușe cu solzi de fier/ n-a găsit sînii prințesei, nu încă” (Proiect abandonat de madrigal). Sau acest peisaj tavernal-cosmic, ce-și exercită efectul asupra
Poezia lui Constant Tonegaru (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13437_a_14762]
-
spre barieră. Acolo lumina/ bîlbîia din felinar./ Dintre noi unul a murmurat/ - E frig. În loc de Karenina vom întîlni ursul polar./ Vîntul hoinar ne pătrundea/ să șteargă primul cuvînt scris pe tăblițe: FOAME,/ prin vreme purtat în ghiozdane/ poeme/ și taverne.// Mîinile altora ne-au prins de glezne/ trăgîndu-ne-n jos, în strînsoare de clește/ să ne sature cu pămînt” (Flămînzii). Însă natura intimă a lui Tonegaru nu e adecvată opoziției vehemente, acesta preferînd a-și practica fronda cu ajutorul praștiei din care azvîrle
Poezia lui Constant Tonegaru (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13437_a_14762]
-
EA) s-a dus să se culce „devreme”, la etaj; la parterul casei arătoase, de modă veche, cu scară interioară - una din treptele de lemn scârțâie - Domnul (EU-l poetic, înlocuit aici cu NOI, pluralul de maiestate) întârzie, ținând în mână un „pahar înalt”. S-au certat? Sigur este că visătorul se plimbă și face planuri cum s-o răpească: îmbrăcat ca în „Fantomas”, cu un tricou „foarte bine mulat pe corp - încât să ne facem înalți” - s-ar strecura în
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
măștii care ne-acoperă fața și în care suflăm zgomotos” - un vis de adolescent, sau de adult care-și regăsește adolescența. Răpitorul (conjugal?) coboară treptele scării interioare, cu adormita în brațe, spre bibliotecă. Deodată se regăsește singur, cu paharul în mână și cu aspirația lui spre ea. Este vorba de o falsă trezire (dacă poate exista ceva fals și ceva adevărat în aceste imagini de tip oniric!). Conștient de asta, Eul liric se scindează în două; el întârzie cât poate de
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
asemenea anvergură se impune și pentru lupta Împotriva terorismului, care cunoaște acte de recrudescență, izolat În lume, dar mai focalizat În Afganistan și În Irak. Noi scriitorii, din cadrul ACSR, unii veniți cu decenii În urmă din Europa de Est, unde dictatura, prin mâna prelungită a cenzurii, a gardienilor apărători ai ciumei roșii, știm foarte bine ce-nseamnă libertatea câștigată În Canada, spiritul democratic oferit drept cadru nouă tuturor. Numai așa Înțelegem integrarea ca pe un consensus omonium. Scriind și Înțelegând rosturile ființării textelor
To be or not to be. In: Editura Destine Literare by Redacția () [Corola-journal/Journalistic/81_a_314]
-
răvășitor este Victor Rebengiuc într-o interpretare ludică, pe muchie de cuțit între anvergura rîsului și a poftei de viață și eșecul catastrofal al celor șaptesprezece tentative de a-și pune pirostriile. Se lasă total și pînă la capăt pe mîna regizorului și, deopotrivă, a unui personaj caraghios, cabotin, plin de frivolități, guraliv, tonic, debordant, pentru ca, în final, masca acestui clovn să alunece, iar tot entuziasmul să se strîngă în nedumerirea unei lacrimi. Ieșirea din scenă, înfrînt, a personajului este un
Cvintet de bărbați pentru o fată bătrînă și tare nehotărîtă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13423_a_14748]
-
Și salvează montarea de la varianta unui vodevil prăfuit. Este nevoie de comedii, de regizori inspirați, care să-i conducă pe actori spre spiritualitatea replicilor, care să salveze căderea în derizoriul ieftin și imediat spre care prea mulți tind la prima mînă. E foarte greu să pui în scenă o comedie fără adaos comercial. E foarte greu să-i faci pe oameni să rîdă din tot sufletul, dar fără stridențe. Această montare a reușit. A reușit să revigoreze mijloacele ce păreau epuizate
Cvintet de bărbați pentru o fată bătrînă și tare nehotărîtă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13423_a_14748]
-
nu s-ar fi predat singuri, probabil că ar fi fost în continuare de negăsit. Nu m-aș mira deloc dacă aș afla că la Poliție se știa unde au stat ascunși Creangă și Stănică. Și aproape că aș băga mîna în foc că amîndoi nu s-au ascuns în vreo gaură de șarpe, ci au fost la vedere, poate chiar în București. Și cine știe cu ce foști milițieni metamorfozați în polițiști ar fi evocat la un pahar vremurile de
Și totuși unde au fost coloneii Creangă și Stănică? by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13446_a_14771]