KorAP: Find »[drukola/base=mândrie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...305 >

7,613 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

Jack și Sam, Băieți ce nu mănâncă salam, Jucăm fotbal, jucăm miuță - Și-avem mațes 2 la cutiuță, Ole, ole, Liceul Weequahic, ole! Ei, și ce dacă am pierdut? Se vădea, până la urmă, că avem și noi motivele noastre de mândrie. Nu mâncam salam. Aveam mațes în vestiar. Nu chiar pe bune, desigur, dar dacă am fi vrut, am fi putut avea și nu ne-ar fi fost rușine să spunem asta și în gura mare! Eram evrei - și nu ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
decât pe propriul lui cap. A, da, zice el uluit ducând mâna în sus - după care o șterge din casă, zdup în Kaiser, și Superman dispare până la căderea întunericului. Kaiser-ul... e vremea să spun povestea Kaiser-ului: cu câtă mândrie m-a luat el când, după război, s-a dus să-și schimbe Dodge-ul model 1939 pe un automobil nou, produs nou, model nou, totul nou - ce modalitate perfectă prin care un tătic american să-și impresioneze fiul american! - și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
este mai mult decât neutralizat de sentimentul de adorație pentru înfățișarea lor, pentru felul cum se mișcă și râd și vorbesc - pentru viața pe care pesemne că o duc în spatele acelor perdele goișe! Poate că-i vorba mai degrabă de mândria șikselor - sau să fie, oare, mândria skoțimilor? Pentru că ele sunt fete ai căror frați mai mari sunt mijlocașii combativi, onești, încrezători, onorabili, rapizi și puternici ai echipelor de fotbal ale colegiilor, cu nume ca Northwestern, Texas Christian și UCLA. Tații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
sentimentul de adorație pentru înfățișarea lor, pentru felul cum se mișcă și râd și vorbesc - pentru viața pe care pesemne că o duc în spatele acelor perdele goișe! Poate că-i vorba mai degrabă de mândria șikselor - sau să fie, oare, mândria skoțimilor? Pentru că ele sunt fete ai căror frați mai mari sunt mijlocașii combativi, onești, încrezători, onorabili, rapizi și puternici ai echipelor de fotbal ale colegiilor, cu nume ca Northwestern, Texas Christian și UCLA. Tații lor sunt bărbați cu păr cărunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Urăște-ți Aproapele Goi și Mănâncă-l Fript. De ce nu m-oi fi însurat cu fata asta frumoasă, care mă adora? Mi-o amintesc cum arăta printre spectatori, palidă și fermecătoare în taiorul ei bleumarin cu nasturi aurii, cu câtă mândrie, cu câtă dragoste mă privea în după-amiaza aceea, în timp ce îl supuneam unui interogatoriu dur pe un tip lunecos, de la biroul de relații cu publicul al un post TV... și, fiind la prima mea participare, am fost și eu impresionant: calm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
calului, străjuiește Broad Street-ul, e opera lui J. Massey Rhind (ne notăm în caiete acest al doilea nume de sculptor ce nu aduce deloc cu un nume); profesorul nostru de educație plastică ne spune că cele două statui sunt „mândria orașului“ și pornim, doi câte doi, către picturile expuse în muzeul din Newark. Trebuie să mărturisesc că Washington mă lasă rece. De vină o fi calul, faptul că se sprijină de-un cal. În orice caz, e un goi. Lincoln

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
nimic. Pentru că asta-i ofer eu acestei fete - o budincă de tapioca! O bucată de pandișpan jilav! Un degetar cu o substanță topită neidentificată! Și, în tot acest timp, micuța locotenentă atât de sigură pe sine, fluturându-și cu atâta mândrie sânii ei israelieni, s-a pregătit să fie încălecată de vreun comandant de tanc! Treaba s-a repetat, dar a ieșit și mai nasol. Decăderea și umilirea mea finală s-a numit Naomi, Dovlecelul meu evreiesc, Eroina, roșcovana robustă, pistruiată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
draci ceasurile alea de mână! Stai să-i vezi când or să prindă de veste ce-i cu tine! Ce n-aș da să fiu și eu de față la ședința în care ai să fii judecată pentru că ai contaminat mândria și viitorul Sionului! Poate că atunci o să ajungi să manifești respectul cuvenit față de noi, bărbații evrei declasați, nevropați și psihopați! Socialismul există, dar există și spirocheții, iubito! Așa că asta-i inițierea ta, scumpo, în latura mai spurcată a lucrurilor. Jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

Uneori putea Înceta să mai fie dușmanul celui bogat pentru a deveni prietenul oricărui sărac care caută un acoperiș În numele Domnului. Huruitul trenului i se diminuă În minte și luminile i se stinseră În ochi În timp ce ridica spre propria-i mândrie cortul În oază și săpa puțul În deșert. Deschise larg mâinile În fața ei: — Da, trebuie să dormi acolo. Aranjez eu cu conductorul. Și haina mea - trebuie s-o iei. O să te Încălzească. La Köln Îți fac rost de cafea, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
frigul mușcător sfida caloriferele din restaurant), trezindu-mă la tot felul de ore, intervievând patroni de bordel În hrubele lor, mame cărora le-au fost asasinați copiii, „ocupându-mă“ ba de una, ba de alta. Știa, nu fără o anume mândrie, ce se vorbea prin redacția de la Londra: „Vrei ceva lacrimogen, o trimiți pe Mabel Zăpăcita“. Cât ținea lungimea Rinului, era toată provincia ei. Nu exista oraș, mic sau mare, Între Köln și Mainz unde să nu fi căutat ceva de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
mă gândesc la tine În seara asta așa cum vei fi. — Cred că nici măcar n-o să mă dezbrac. Haide, e unu și un sfert! Trebuie să plecăm! Nu vei mai ajunge să iei interviul acela. Domnișoara Warren se simți rănită În mândria ei profesională. — Nu cumva ai impresia c-o să-i pun vreo Întrebare? spuse ea. Doar să-i arunc o privire și Îi pun deja pe buze cuvintele care trebuie. Și nici n-o să se plângă. E publicitate. — Dar trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
prima pagină - nu unul pe care doar tabloidele se vor deranja să-l publice, ci unul pentru care chiar și corespondentul de la The Times și-ar da un an din viață ca să-l afle. Nu oricine, se gândi femeia cu mândrie, ar fi fost În stare să sesizeze momentul așa cum o făcuse ea, beată fiind. Cum se tot clătina prin fața compartimentelor de clasa Întâi, triumful de pe față Îi dădea un aer ciudat, ca o coroană pusă strâmb. Norocul o favoriză. Un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
vrei să spui? Nu-l pot primi. Trebuie să fi costat ceva lire. — Zece, spuse el mândru. Zece lire. Își strânse nodul la cravată și spuse, fudulindu-se: — Asta pentru mine nu-i nimica. Dar Încrederea lui În sine și mândria din ochii lui o Înstrăinară. Ea spuse, cu serioasă suspiciune: — Unde vrei s-ajungi? Ce crezi că sunt eu? Biletul zăcea Între ei. Nimic n-o va convinge să-l ridice. Tânăra bătu din picior, iar aurul păli și deveni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
frig și la gândul unui alt contact cu ființa aceea răgușită și periculoasă. Deci, se gîndi el, ridicând Baedekerul și lăsând ziarul să cadă pe podea, mușcătura ei e istovită. Pare să mă urască și mă Întreb de ce. Vreo ciudată mândrie profesională, presupun. Mă pot Întoarce În compartimentul meu. Dar când ajunse la el, trecu mai departe, cu mâinile la spate și Baedekerul sub braț, absorbit de ideea că anii de fantomă trecuseră. Sunt iarăși viu, se gândi el, pentru că sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ci stinse flama și puse tubul Înapoi În geantă, laolaltă cu dălțile, levierul, șperaclul și cutiuța cu piper. Renunță fără să se mai gândească nici măcar o secundă la una din cele mai ușoare spargeri din cariera lui, dar asta era mândria lui, nu-și asuma riscuri inutile. Nu fusese prins niciodată. Uneori lucrase cu parteneri și partenerii Îi fuseseră prinși, dar aceștia nu-i purtau sâmbetele. Recunoșteau natura extraordinară a palmaresului lui Josef și mergeau la pușcărie cu mândria că el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
asta era mândria lui, nu-și asuma riscuri inutile. Nu fusese prins niciodată. Uneori lucrase cu parteneri și partenerii Îi fuseseră prinși, dar aceștia nu-i purtau sâmbetele. Recunoșteau natura extraordinară a palmaresului lui Josef și mergeau la pușcărie cu mândria că el scăpase, iar după aceea Îl arătau prietenilor lor, spunând: „Acesta-i Josef. Au trecut cinci ani de-atunci și Încă n-a fost găbuit“. Închise geanta și tresări puțin la auzul unui zgomot ciudat ce răzbătu de-afară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
bloc, etaj cu etaj, din apartamentul lui Herr Kolber, conștiința și mai sigură a abilităților sale, mâna care arătase spre seif, rapida tragere de șnur, revolverul cumpănit și descărcat În aceeași clipă, toate Îl făcură să se simtă cuprins de mândrie. Am ucis un om. Își lăsă pelerina să fluture, deschisă, În briza nopții; Își netezi vesta; pipăi cu degetele lanțul de argint; Își ridică pălăria moale și cenușie, făcută de cel mai bun pălărier din Viena, dar puțin prea mică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
s-a dus. Josef, Josef, se critică el, nu-ți face greutăți! Trebuie să faci rost de bani. N-o să te lași chiar acum. Josef Grünlich, cinci ani și niciodată găbuit. Ai ucis un om. Sigur că măcar o dată tu, mândria branșei tale, poți face ceva ce până și caracuda găsește a fi floare la ureche - să furi poșeta unei femei. În timp ce păși pe trepte și intră În clădirea gării, stătu cu ochii În patru. Nu trebuia să riște nimic. Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Întreb. — Nu promite. Nu promite nimic. Vorbește despre orice altceva. Spune-mi ce urmează să faci la Constantinopol. — Doar afaceri. O chestie delicată. Data viitoare când mai mănânci dalmațian, gândește-te la mine. Stafide. Stafidele sunt eu, adăugă el cu mândrie mucalită. Atunci o să-ți spun dalmațian. Nu pot să-ți spun Carleton, nu? Ce nume! — Uite, ia o stafidă. Întotdeauna am câteva cu mine. Ia una din cele din despărțitura asta. Bună, nu? — Suculentă. — Asta-i de-ale noastre. Myatt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
o făcu plină de dispreț: — Presupun că veți merge la pușcărie. Cred mai degrabă că or să mă-mpuște, spuse el. Ea Îl privi uluită, uitând de diferența de clasă dintre ei: — De ce? El zâmbi, nu fără o undă de mândrie: — Se tem. În Anglia, spuse ea, Îi lasă pe „roșii“ să vorbească cât vor. Poliția stă-n jur și se uită. Ah, dar există o diferență. Noi facem mai mult decât doar să vorbim. Dar va fi un proces? — Un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Herr Kolber!“, o smucitură bruscă a sforii, ochit, două focuri, o zvârcolire și omul mort, totul În două secunde. Dar mai bine nu. Se Încurajă singur cu prudentul motto al celor de profesia lui, spiritul de pocherist menit să țină mândria În frâu: — Nu se știe niciodată. Își trecu degetul roată pe după guler, pe dinăuntru, și spuse nepăsător: — A trebuit s-o fac. A fost o chestiune de onoare. Ezitarea lui fusese infinitezimală: — Tipul a lăsat-o pe fiica mea - cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Grünlich trebui să simuleze amuzamentul ca răspuns la insultă și zâmbet, la zâmbet. Respectul lui de sine fusese știrbit de doi idioți anonimi pe care n-o să-i mai vadă niciodată. Altcineva va trebui să poarte durerea aceastei rușini, pentru că mândria - și acum durerea - lui era faptul că nu uita niciodată o insultă. Se strădui să-l convingă pe șofer În germană: — Nu poți da cu mașina peste ei? Între timp, le rânjea celor doi și agita pașaportul, iar aceștia Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
motorului Îl Înăbuși. Nu ajunse niciodată la urechile domnișoarei Warren, cum nu ajunse nici repetarea șoaptei care-l urmă: N-am uitat. — Exclusivitate, spuse domnișoara Warren, bătând darabana cu degetele pe covoraș. Vreau exclusivitate. Este reportajul meu, exclamă ea cu mândrie, permițând undeva, În fundul minții, dincolo de titluri și caractere culese-n plumb, să ia contur un vis despre Coral În pijama turnând cafeaua, Coral În pijama amestecând un cocteil, Coral adormită În apartamentul redecorat și Întinerit. Partea a cincea Constantinopol — Bună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Întoarse-mprejur și se duse repede Înapoi În colțul ei. Myatt fu surprins. — Atunci de ce vă este teamă? Întrebă el. Femeia arătă cu capul spre Încăperea luminoasă și metalică. — Soțul meu e atât de modern! spuse ea cu teamă și mândrie. Apoi mândria ei pieri și, cu mâinile cufundate În coșulețul ei de lucru, printre nasturi și gheme de lână, adăugă: — S-ar putea să nu dorească să vină Înapoi la mine. — Ei, ce spuneți de asta? zise domnul Stein În timp ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și se duse repede Înapoi În colțul ei. Myatt fu surprins. — Atunci de ce vă este teamă? Întrebă el. Femeia arătă cu capul spre Încăperea luminoasă și metalică. — Soțul meu e atât de modern! spuse ea cu teamă și mândrie. Apoi mândria ei pieri și, cu mâinile cufundate În coșulețul ei de lucru, printre nasturi și gheme de lână, adăugă: — S-ar putea să nu dorească să vină Înapoi la mine. — Ei, ce spuneți de asta? zise domnul Stein În timp ce coborau scările

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]