8,306 matches
-
bilet și ateriză pe podea, Între ei. — E al dumitale. Nu, e al dumitale. El Începu să râdă cu plăcere de consternarea ei. Ce vrei să spui? Nu-l pot primi. Trebuie să fi costat ceva lire. — Zece, spuse el mândru. Zece lire. Își strânse nodul la cravată și spuse, fudulindu-se: — Asta pentru mine nu-i nimica. Dar Încrederea lui În sine și mândria din ochii lui o Înstrăinară. Ea spuse, cu serioasă suspiciune: — Unde vrei s-ajungi? Ce crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se Întindea un gol atât de mare. Se agăță de fraza lui. — Sănătatea, spuse ea. Aceasta-i misiunea dumneavoastră? Nu chestia cu „numai pentru adulți“. Cărțile dumneavoastră sunt acordate ca premiu În școli. Ironia ei fusese puțin prea evidentă. — Sunt mândru de asta, spuse el. Generația mai tânără a fost creșcută Într-o tradiție șănătoasă. Ea observă buzele lui uscate, ocheada În direcția culoarului. O să pun chestia asta cu tradiția sănătoasă, se gândi ea. Publicului o să-i placă, lui James Douglas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-i placă, lui James Douglas o să-i placă și o să le placă și mai mult când va fi unul din cazurile acelea de Hyde Park, pentru că asta va deveni În câțiva ani. Voi trăi și eu ca să le amintesc. Era mândră de capacitatea ei de-a profeți, deși nu trăise Încă să-și vadă nici una din profeții Împlinite. Ia o expresie din prezent, o cută trădând sănătatea șubredă, o umbră din voce, un gest care unei persoane obișnuite și fără spirit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dacă era doar o fantomă. Fantoma avea amintiri. Și-l putea aminti pe acel dr. Czinner care fusese atât de iubit, că merita osteneala ca un ucigaș plătit să ațintească un revolver spre capul lui. Aceasta era amintirea cea mai mândră dintre toate, cea În care dr. Czinner stătea În parc, În berăria din colțul săracilor, și auzi Împușcătura făcând țăndări oglinda din spatele lui și avu dovada finală a cât de mult Îl iubeau cei săraci. Dar fantoma lui Czinner, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
el și-și apăsă degetul mare, umezit, pe ușa seifului. Oțelul nu avea nici doi centimetri grosime. Lăsă servieta neagră pe birou și-și scoase uneltele. Dălțile lui erau Într-o stare minunată - foarte bine lustruite, cu lama ascuțită... Era mândru de condiția uneltelor sale, ca și de viteza cu care lucra. Ar fi putut forța ușa subțire de oțel cu un levier, dar Anna ar fi auzit loviturile și nu putea avea Încredere În ea că va păstra tăcerea. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Hartep la telefon. E șeful poliției, se gândi Ninici și l-am auzit vorbind. Cât de mândră va fi nevastă-mea În seara asta! Vestea va da ocolul unității, Îmi știu eu femeia. Nu prea are ea motive să fie mândră de mine, se gândi el onest, fără să se desconsidere, dar folosește la maximum ceea ce are. — Da, da, aici maiorul Petkovici. Vocea cea insolentă scăzu puțin În volum. Ninici prindea doar fragmente de cuvinte. — În nici un caz... Belgrad... cercetați trenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pe loc repaus“, Într-o atitudine țeapănă, căci pe drumul spre gară apăru brusc un automobil ce spărgea pojghița Înghețată și făcea apa să Împroaște. Cine naiba-i? șopti prietenul lui aproape fără să miște din buze, dar Ninici era mândru că el știa. Știa că ofițerul Înalt, garnisit cu trese, era șeful poliției, și știa chiar și numele celuilalt ofițer, care sări din mașină ca o minge de cauciuc și ținu ușa deschisă, pentru ca domnul colonel Hartep să coboare. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
valuri, și plecaseră În golf să facă wakeboarding 1. La un moment dat, Hunter pluti pe lângă noi pe wakeboard, și cumva a reușit să Îmi trimită un sărut din depărtare, În timp ce sărea pe un val. Ce paradă, am zis, dar mândră de el În sinea mea. Știi, Sylvie, Hunter este cel mai bun soț din lume, după al meu, desigur. Nu ar trebui să te superi pe el, zise Lauren. Tot timpul el a știut exact ce se Întâmpla, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
am fost întotdeauna. Mihai își dă seama că a roșit tot, pînă în vîrful urechilor. Tace, preocupat de mîncare. Nu și-ar fi închipuit vreodată că fetița cunoscută la teatru, o savarină în compania unei femei foarte frumoase ""tot frumosu-i mîndru foc / și suflet n-are deloc", cîtă dreptate are rapsodul popular!" -, ar putea să-l pună într-o asemenea încurcătură. "Trebuie să accept că savarina de atunci a devenit domnișoara de acum, din seara asta, a cărei prezență m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mama fetei, conta pentru mine. Uneori, m-am întrebat dacă nu cumva, în adîncuri, am gîndit că, ajungîndu-i ginere, să... Aș minți să spun că eram atît de pur încît să nu gîndesc și asta; prea o țineam minte frumoasă, mîndră, plină de patimă... Ținea niște ore! exclamă Săteanu, să justifice cuvîntul "patimă". Dar de fapt, dă el din cap cu tristețe cînd m-am dezmeticit și am încercat să privesc detașat, am descoperit că-s între două femei mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
întîlnește un grup, printre care recunoaște pe un procuror tînăr tînăr și al dracului, de numele căruie se teme orice femeie din Valea Brândușelor care ar mai putea rămîne gravidă și nu-i mai trebuie copii și pe Maria Săteanu, mîndră și impunătoare în hainele ei albe, cu un halat gros pe umeri, mergînd înaintea tuturor. La intrarea în clădire, cu fundul direct pe zăpada de pe trepte, cu tîmplele cuprinse între palme, stă Muraru; două șiruri de lacrimi i se unesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
are un tâlc politic? Răspunsul la această întrebare dă naștere până și astăzi unor păreri controversate în critica literară a Chinei. "Zeul scoborâtor", Li Bai și poemele sale Li Bai (701-762 e.n.) este un celebru poet din dinastia Tang. Deosebit de mândru din fire, el a fost înzestrat cu haruri excepționale. A avut un temperament liber și romantic, fapt care întruchipează din plin fizionomia spirituală a cărturarilor din perioada prosperă a dinastiei Tang. În ce privește locul de obârșie al lui Li Bai, există
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
luat fiecare câte un munte în spinare și i-au înfipt, unul la răsăritul ținutului Shuo, altul în partea de miazăzi a ținutului Yong. Și așa, Yugong a scăpat de supărare și a trăit în tihnă alături de urmașii lui, în mândra lui casă de pe drumul drept, nestânjenit de munți, care acum se zăreau hăt departe. Povestea taoistului de pe Muntele Laoshan A fost odată ca niciodată. În Muntele Laoshan trăia un taoist care își însușise multe trucuri magice pe care nu le
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
din întâmplare, cei doi protagoniști ai "Poveștii șerpoaicei albe". Legenda spune că a fost odată o șerpoaică albă, care după ce și-a cultivat caracterul timp de o mie de ani, a reușit să se reîncarneze într-o fată frumoasă și mândră, pe nume Bai Suzhen. O altă șerpoaică verde, s-a transformat într-o fată tânără plină de vigoare, numită Xiao Qing, după 500 de ani de cultivare a moralității. Într-o zi, ele au ajuns la Lacul de Vest. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
de Washington. Li se trage pur și simplu covorul de sub picioare politicienilor care s-au adăpat ani de zile doar din antimaghiarism, antiromânism, din retorica pericolului și demagogia urii. În general, tipul de politician primitiv, duhnind a patriotism și transpirație, mândru vorbitor de engleză stâlcită sau deloc, va ieși din scenă mai devreme sau mai târziu. Apoi, vor începe să conteze tot mai mult experții. Oamenii politici vor da tot mai puțin pe gură ce le trece prin cap în diverse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
văzut trântit la pământ și încălecat de cuțitarul rănit. chestia 4 - asta e istoria USA, cum bine zice frati-miu referindu-se la altă istorie (din D13), „un carnagiu dichisit cu teroare și sânge, cu spaimă și agonie“. Și sunt mândru de Mateiul mic, de ce făcea el acolo când își tot închidea ușa, fiindcă era un spirit liber și drept (Micul Spirit, un zeu amero-indian preșcolar), capabil să-l reînvie cu puteri înzecite pe Gioe Limonadă. Sunt fericit să aflu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
un singur ticăit, cine mai avea de la Valea Ialomiței până la Valea Argeșului așa un câine? nimeni, vă zic precis, nimeni“); odată, după Paște, a dibuit prin iarbă un craniu de miel și l-a cărat la etajul patru, îl păzea mândră pe preșul de la ușă, parcă ar fi vânat și ne-ar fi adus un iepure de câmp, nu un os împuțit dintr-o ciorbă; a plecat într-o toamnă pe-un șantier de-al lui tata, când el suferea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
citind și să ronțăi doar marginile. Și vai, cît de mult regretam acele găuri Îngrozitoare ! În unele cazuri, atunci cînd nu mai exista nici un alt exemplar, a trebuit să aștept ani de zile ca să-mi acopăr lacunele. Nu sînt deloc mîndru de asta. Acum, tăbăcit și uluit de viață, mă gîndesc În urmă, la copilăria mea, În speranța că voi găsi acolo vreo confirmare cît de mică a valorii mele, vreun semn că, măcar pentru o vreme, am fost sortit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
poți să-i pretinzi românului să se comporte altfel decât îi este firea: delăsător, șperțar, disprețuitor cu tot ce nu seamănă a învârteală și a furtișag. Dar cetățeanului trebuie să-i ceri să fie cetățean măcar în măsura în care se arată extrem de mândru de a fi urmașul lui Traian și Decebal. Ne inflamăm în chestiuni meschine sau marginale, dar facem pe morții în păpușoi când locomotiva dezastrelor trece șuierând prin gospodăria noastră. Nici o grupare, fie ea intelectuală, fie pretins implicată în problemele țării
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
am întrebat. - Eh... pe vremuri, pe când cântam pe la nunți și petreceri, am fost chemat la botezul fiului directorului fabricii de pe-atunci, unul, Ciucure, un imbecil... Beat fiind, m-a întrebat ce culoare are pula copilului, de care era tare mândru, și eu am zis „roz“. Nu i-a venit să creadă, i-am explicat că eu vin din Argentina, că văd lucrurile altfel, și atunci mi-a povestit tot ce ți-am spus și ție... - Aha, da, înțeleg... Un nor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
gri, organizare de răscoală, lupte de stradă, sărutări vinovate, chiul, pescuit fără permis. Chiar și aici, în penitenciarul ăsta plin de monștri, am o oarecare notorietate. Băieții mă respectă și trec pe partea cealaltă a culoarului când mă văd venind, mândru, încă tânăr, încă frumos, cu privirea bestială atât de des văzută pe paginile unu, trei sau șaisprezece ale tuturor ziarelor, de la cele cu specific economic la cele de sport. Da, cum am ajuns aici? Totul a început - poate știți deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
doua are vocația cititorului, știe să-și explice așteptările și refuzurile (formulate în termeni cât mai puțin intelectuali posibil, chiar dacă - ba chiar tocmai pentru că - limbajul intelectual se estompează în mod ireparabil în vorbirea cotidiană), sublimare a „cititoarei medii“, dar foarte mândră de rolul ei social de cititoare din pasiune dezinteresată. Este un rol social în care cred, premisa muncii mele, și nu doar a acestei cărți. Asupra calității de beneficiar al „cititorului mediu“ ești cel mai categoric, atunci când te întrebi: „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
femeilor cu basmale pe cap și copii care plâng, am văzut-o pe domnișoara Zwida. Fața îi era acoperită de o voaletă neagră, fixată sub pălărie, dar mersul ei era greu de confundat: stătea cu capul sus, gâtul drept și mândru. Într-un colț al pieței, parcă supraveghind coada de la poarta închisorii, erau cei doi bărbați în negru, care mă interpelaseră ieri la observator. Ariciul de mare, voaleta, cei doi necunoscuți: culoarea neagră continuă să-mi apară în circumstanțe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
și avansez plin de elan, în timp ce personajul feminin se blochează pe marginea unei trepte, în mulțimea care împinge, până ce eu reușesc s-o duc jos, treaptă cu treaptă, ajutând-o să pășească pe pavajul cheiului. Își revine; aruncă o privire mândră în jur; își reia drumul fără să se oprească; pasul ei nu ezită; se îndreaptă spre Strada Morilor; eu abia reușesc să mă țin după ea. Povestirea trebuie să facă efortul să se țină după ea, să redea un dialog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
vezi petlițele lui Ingrid... Restul de haine și le smulge singură: apar doi sâni tari, în formă de pepene galben, un stomac ușor concav, un buric adâncit, o burtă ușor convexă, două șolduri pline de femeie aparent slabă, un pubis mândru, două coapse solide și lungi. — Și asta? E tot o uniformă? spune Sheila. Ai rămas tulburat. — Nu, asta nu... murmuri tu. — Ba da! strigă Sheila. Trupul este o uniformă! Trupul este miliția armată! Trupul este acțiune violentă! Trupul este revendicarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]