1,032 matches
-
să-ți miști fundul la spital să iei o declarație de la Doug Disperatul. — Eu? Nu vrea ea să se ducă? În general, sergenții nu prea se duceau să interogheze suspecții de crimă fără un inspector care să-i țină de mânuță. — Nu, nu se duce. Ceva legat de făcut treaba pentru care e altul plătit. Acum dă-i drumul. Logan ceru unul dintre multele Vauxhalluri ruginite și pe agenta Watson. Aceasta nu-i adresă nici un cuvânt până scoase mașina din parcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
la televizor În seara asta și, după ce scapă de musafirii nepoftiți, deschid televizorul și Îl dau Încet, iar el vede prin crăpătura șifonierului lumina albastră care pâlpâie sacadat În Întuneric și Înțelege că stă pe capul oamenilor și strânge din mânuțele mici și plânge. Televizorul este marca Temp. „Lasă, mă copile, nu fi supărat, lasă că asculți tu teatru la microfon”. Și el tace și ascultă teatru la microfon. Afară ninge. Se dă toată ziua cu sania și se tot bate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de păr roșcat În cap. —Uau, ce de păr! E minunat! Fata zâmbi. —Știu, știu. Singura problemă e că toată lumea Îi spune Roșcovanul sau Morcoveață. Nu prea-mi place. Îl cheama de fapt Alfie. —Salut, Alfie, Îi șopti Ruby mângâiându-i mânuța. Bebelușul Îi răspunse făcând niște sunete ca de molfăit În somn, dar nu se trezi. Ruby Îi sugeră fetei să-și lase căruciorul lângă tejghea. — Am eu grijă de Alfie cât arunci tu o privire. Ruby o urmărea pe fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
cu părul lui Craig al meu. În vreme ce Ruby o saluta pe Hannah, Chanel se duse pe partea cealaltă a tejghelei și Începu să se joace cu Alfie care gângurea și făcea balonașe din salivă. —Hello, frumosule, spuse ea mângâindu-i mânuța durdulie. Ce băiat mare ești tu! Mare, mare! Se Întoarse spre Hannah și o Întrebă cât avea. — Două luni, spuse ea. —Asta Înseamnă că e Fecioară sau Balanță? —E Balanță. Vai, numai băieți frumoși și drăgălași ies când cresc mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
cer. — God! God! și se îndreptă spre proră. O pasăre s-a așezat pe neașteptate lângă mine, n-am văzut-o venind. Penele de o culoare murdară, între gri și verde, picioarele palmate strânse împrejurul fierului de la balustradă, ca niște mânuțe. Este o încrucișare ciudată între un pescăruș și o barză neagră. Pieptul i se umflă și i se dezumflă ritmic.Trebuie să fi înfruntat un zbor dificil pentru a ajunge pe acest suport plutitor. Nu pare deloc blândă, aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
dansezi, Angela. Dar erai prea înaltă pentru dans. Erai potrivită pentru judo. E un sport bun, am spus, o disciplină pentru spirit. Trebuie să fii leal, să respecți mișcările și partenerii, fie ei băieți sau fete. Te-am luat de mânuță, ți-am cumpărat papuci și te-am dus în sala aceea de la subsol. Și iată-te acolo cu judocanii și centura rigidă la brâu. Luptai fără plăcere, și numai dorința de a nu fi pusă la pământ te făcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
zace pe asfaltul negru, ca o inimă uitată. Italia îl privește. — De ce ți-ai tăiat părul? Nu răspunde, zâmbește în întuneric, dinții ei neregulați apar sub lama minusculă a buzelor. Așa ne întoarcem în mulțime, cu brațul meu îndoit și mânuța ei sub el, cu degetele înfipte în impermeabilul meu. Înaintăm încet de tot, simt în brațul pe care se sprijină ce greu se mișcă. Puținii oameni care trec pe lângă noi foșnesc alături fără să ne bage în seamă. Acum, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ei. Și poate că acum doarme. Deschid ușa și alunec în întunericul coridorului spre nursery. Au pus pe geam o perdea de tifon. Se ghicesc, mărite, profilele leagănelor, umbrele lor. Pun mâna pe sticlă: fiica mea doarme acolo înăuntru. Cu mânuțele vineții și ochii ca niște scoici închise pe chip. În zori, Kentu a intrat cu tine în brațe, caldă de somn și roșie după baia abia făcută. Erai îmbrăcată cu o salopetă nouă, albă cu broderie roz, și fețișoara îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
țineam pe genunchi și-i spuneam povești, și-o sărutam, și-i înșiram tot felul de fleacuri, când s-a apropiat și maică-sa și-a început și ea s-o mângâie. Și-atunci ea, sărăcuța, mi-a pus o mânuță mie pe umăr și cealaltă pe umărul maică-sii, și ne-a spus: „Tăticule..., mămico..., de ce nu-mi aduceți un frățior ca să se joace cu mine, așa cum au alte fetițe, să nu fiu singură cum sunt eu...?“ Am pălit amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
uitat câteva minute la ea. În cele din urmă, am tras balansoarul lângă pătuț, m-am așezat și mi-am strecurat mâna printre zăbrele. Pielea ei trebuia să fie atât de caldă? Și-a tras piciorușele spre piept. A plescăit. Mânuța ei s-a strâns în jurul degetului meu. Ar fi putut la fel de bine să răsucească o cheie în ușa odăii. Nu puteam părăsi camera. Nu puteam nici măcar să îmi retrag mâna. Chiar și după ce pumnișorul ei s-a relaxat, eram tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
era și David, patronul galilor. În Vechiul Testament, David l-a răpus pe Goliat. Sfântul David era de obicei înfățișat cu un porumbel pe umăr. Îmi verificam toate variantele. Prima dată când l-am văzut a fost printr-un geam. Plângea. Mânuțele lui brăzdau aerul incubatorului, iar piciorușele lui se zbăteau în pătura strânsă bine în jurul lui, gurița era o gaură minusculă și neagră pe o față furioasă și roșie. Am așteptat să vină o asistentă să îl ia în brațe. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
din nou. Am răsuflat ușurat. Apoi deschise iar gura. Zgomotul făcu pereții să tremure. M-am aplecat deasupra pătuțului. În lumina care intra pe fereastră cuțitul luci, strălucitor și argintiu ca o jucărie. Ochii fiului meu se ațintiră asupra lui. Mânuța se întinse după el. L-am tras înapoi. Soneria sună iar. Cuțitul se balansa deasupra lui. El urla și își întindea corpul mic și furios spre cuțit. Am tras cuțitul spre mine. Soneria sună iar. De data asta mai prelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
care să-mi alunge odihna și să-mi mărească panica; de patul în care am dormit împreună cu trupurile aproape și gândurile străine și în care eu i-am iubit chipul, mâinile și sufletul. Lumânarea cu flacăra galbenă, tremură umbre pe mânuțele ei adorate, așa cum stă îngenuncheată lângă mine. Ochii ei frumoși și triști înoată în lacrimi adevărate, care se preling nenumărate pe chipul ei pălit de suferință. Unde e privirea ei haină, plină de răutatea omului sănătos? - Adio! Zice Zitta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
funerare deasupra mormântului deschis: — Căci eu sunt Învierea și viața... Urna fu coborâtă și mormântul acoperit. Fiicele lui Du Maurier plângeau Încet, strângându-se În brațe, dar Emma, mai tare, rămase dreaptă, cu câte un nepot de fiecare parte, cu mânuțele Încleștate În mâinile ei, cu chipul impenetrabil dincolo de văl. Ainger invitase familia și pe prieteni la el acasă după aceea, la o gustare. — Veniți, nu-i așa, domnule James? Îi spuse Emma În cimitir, În timp ce Îi lua mâna În ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să reînnoim ici capul lipsă al zeiței Diana, colo capul incomplet al Meduzei după modele fotografice sau din ghips. Membre pierdute, căpșoare de îngeri pe jumătate distruse, toate astea aveau nevoie să fie completate. Și fete întregi la corp cu mânuțele de copil, cărnița dolofană, cu gropițe peste tot și cu păr bogat și buclat erau comandate la firma Moog. Cu un bun simț care anticipa cererea, șeful firmei reușea să fie pe placul autorităților municipale. Cu ajutorul ucenicilor, care se trăgeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Pot s-o țin în brațe? I-am dat-o tatei pe Kate, iar el a luat-o ca un expert. Imediat, Kate s-a oprit din plâns. A stat placidă la el în brațe, strângându-și și deschizându-și mânuțele ca niște steluțe de mare. La fel ca maică-sa, m-am gândit cu tristețe - o cârpă în mâinile bărbaților. În ceea ce o privea pe Kate, trebuia să înăbuș pornirea asta din fașă. Ai puțin autorespect, fetițo! Nu ai nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
-o în dreptul lui Kate ca s-o poată vedea bine. Vezi cutia asta, i-am zis. Fără ea exista posibilitatea să nu mai fii aici. Kate s-a uitat la cutie cu ochii ei rotunzi și albaștri și a întins mânuța ei grăsuță ca să atingă condensul de pe ea. Era clar că ceva din ea, vocea sângelui, chema către ea fursecurile cu ciocolată. Ceva la fel de vechi precum omenirea recunoscuse acel altceva care fusese alături de mama ei în vremi de restriște. Am mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
au descoperit că nu era copilul lui Adam, și-au pierdut complet interesul pentru ea. De ce-ar fi fost Kate fiica lui? m-am întrebat. Adam ne-a făcut cunoștință. —V-o prezint cu Kate, a zis el luând mânuța cea roz a lui Kate și fluturând-o către fete. Ce tablou superb! Fetița mea și bărbatul ăla superb. Am crezut c-o să mi se rupă inima. De ce nu poate James să fie aici să facă el asta, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
că le-ar impresiona o respirație caldă de tată. Am Încercat să le destăinuiesc că sînt scriitor, n-a avut efectul scontat. De fapt, a avut unul de natură contrară: Îndepărtarea lor Învolburată pe alee Împreună cu prichindeii bine ținuți de mînuță ori strîns lipiți de corp. Acel corp gingaș evanescent cu pielea adiind fin, care nu a mai cunoscut de la o vreme bucuria apropierii de-un tată adevărat. Asta-mi aduce aminte de un moment dintr-o copilărie atît de Îndepărtată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe urmă a trecut o lună În care și-a revenit Încetișor, eu l-am Întîlnit pe Dumnezeu lîngă pavilionul numărul trei și, cu vreo două zile Înainte de externare, mă cheamă doctorul de salon, Georgescu, și-mi spune conspirativ agitîndu-și mînuțele albe, moi, pufoase, vino să-ți arăt ceva, și mă duce la morga spitalului, intrăm, și pe masa de marmură văd o fată blondă, cu fîșii de piele atîrnînd, desprinse de pe brațe, torace și picioare, și fără globi oculari, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
că it’s stupid și-l sfătuiam să meargă la culcare În vreme ce băiatul cel mare, Christophe, Îi cînta la 14 ani, la etaj, la ghitară Marianei, și-a tot ținut-o așa pînă-ntr-o dimineață cînd i-am smuls instrumentul dintre mînuțe și m-am lansat Într-o improvizație impetuoasă, ca să nu rămînă copiii belgieni cu impresia că noi nu știm muzică iar ei se pot desfăta nestingheriți În imaginația lor bolnavă cu o ființă atît de exotică precum o româncă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un copil care privește fix o femeie Însărcinată, urmăriți-i cu atenție expresia. Veți descoperi niște lucruri incredibile”. Cum ar fi că-și trage palme peste ochi, asta semnifică ceva de neimaginat, mai ales dacă nu s-a spălat pe mînuțe. Urmează „Virginii”. Iată ce zice aici, la concluzii, Nancy: „Tinerii din acest capitol mă impresionează. Gem, oftez și mor cîte puțin cînd le aud explicațiile”. Și de ce nu moare dracului de tot, să scăpăm de frustrări? Că de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
din țigara răsucită. Nu, cît timp e În doiliu pentru ultimul. Ei, stă ca Răbdarea pe un monument, rînjind cu optimism la Durere! Îi știți povestea, nu-i așa? Nu ați văzut-o În Mailbags One? Coase, coase, coase cu mînuțele ei albe, iar noaptea, dragele mele, vă jur, se strecoară Înapoi și desface toate cusăturile. Vocile li se pierdeau pe măsură ce se depărtau. Auzindu-le vorbele, Duncan simți că roșește, că roșește oribil, vinovat, din gît pînă În scalp. Și, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se așeză pe unicul loc liber și ascultă plin de compasiune, iar trasăturile feței lui se schimbară treptat, treptat. Întinse mâna și, cu duioșie, mângâie părul buclat, într-un gest de alint definitoriu. Oftă adânc. Atunci se întâmplă ceva ciudat. Mânuța delicată se mișcă imperceptibil, mai întâi, apoi degetele ei atinseră epoletul roșu al uniformei controlorului. Toți împietriră. Fetița urmări cu degetul pe haină și un zâmbet i se înfiripă pe obraz. Privirea ei se plimbă mai sus și o întrebare
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
mă opresc . - Și ploaia asta , care nu mai stă....bombănesc nervoasă , strângând la piept sacoșa cu "bun". Intru ca o furtună în casă și strig: - Gata, am venit, Dadice! Te-ai trezit? Mă întâmpină doi ochi impresionant de frumoși , iar mânuțele se întind spre brațele mele, care se deschid la comandă îmbrățișând povara scumpă. - Bun, bun.. ce mi-ai mi-ai adus...Miki? Scot din sacoșă Danonică și mânuțele mici, îl înhață bucuroase. Îi dau și banana și biscuiții. O privesc
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]