1,337 matches
-
romînești Leaota, Leaotul și Laiotă). Hordou Este fostul nume al satului în care s-a născut George Coșbuc (acesta poartă astăzi numele poetului). Toponimul este atestat din anul 1523 și în continuare sub formele Hordo, Ordo, Hordoul, Hordou etc. În maghiara actuală este Hordó. Proveniența din apelativul maghiar erdő-ovó, „păzitor de pădure“, devenit în romînă cuvînt comun cu același sens ardău, ridică unele dificultăți greu de depășit: trecerea lui e sau a la o nu poate fi explicată (e > a se
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de pădure“, devenit în romînă cuvînt comun cu același sens ardău, ridică unele dificultăți greu de depășit: trecerea lui e sau a la o nu poate fi explicată (e > a se petrece în mod obișnuit la cuvintele romînești provenite din maghiară, ca în Erdély > Ardeal) decît dacă se apelează la un intermediar slovac sau ucrainean, care ar fi susținut de prezența unei populații de această etnie în zonă și de existența altor toponime de această factură în apropiere (Telciu, Salva). Această
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
dintre cele mai importante centre economice și culturale ale Romîniei, fostă capitală a Moldovei (înainte de unirea din 1859), astăzi reședința județului cu același nume. Mai există: un Iași, nume de sat (județul Brașov), IașiGorj (sat din acest județ), Iașu (în maghiară Jászfalva, sat din județul Harghita), Podișul Iașilor (pădure din Subcarpații Gorjului), Valea Iașului (pîrîu, afluent de stînga al Argeșului), Vîrful Iașului (din Muscelele Argeșului), Dealu Ieșului (din Dealurile Tîrnavei). Au mai fost toponime similare, astăzi dispărute, în județele Harghita și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
diminutiv *Alutela, de la Aluta, așadar un derivat străvechi al rîului-mamă Alutus > Olt); sl. lotr, „hoț“ (metaforă posibilă pentru un rîu de munte iute și violent; apelativul este cunoscut în sîrbă, croată, cehă, poloneză, slovacă etc.); aceeași rădăcină slavă, transmisă prin maghiară (magh. lator, „hoț“); got. hlutrs (= germ. Lotter, „haimana, călător“, poate prin intermediar slav, care ar explica fonetic evoluția); numele de persoană Lotru, format ca poreclă (comparabil cu slava Lotrica, ung. Latorca, provenite din același german Lotter; călugărul care a scris
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
atestat într-un document din 1603 și derivat de la tema Log (vezi antroponimele Log, Logul) cu sufixul -oj (ca în *Cartoju > *Cartojan, *Moroj > Morojana, *Poroj > Porojan). Forma Lugoj contaminează rostirea populară locală (cu -j) și pe cea oficială, influențată de maghiară (cu -u), varianta populară fiind accentuată pe ultima silabă, iar cea literar oficială pe prima silabă. Alte ipoteze etimologice nu au întrunit consensul specialiștilor: lat. locus, „loc, localitate, ținut“; sl. luh, „pădurice, dumbravă“, pronunțat lug, + sufixul maghiar -os (formație hibridă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Mehedko, reflexul slav al lui Methodius). N-ar fi exclusă o soluție combinată, adică un nume de persoană, de fapt un supranume, Méhed (< meh, „albină“), și sufixul de grup antroponimic inți, formația fiind, evident, romînească, iar baza antroponimică provenind din maghiară (indiferent de etnia purtătorului numelui). Nu trebuie uitat că emblema ținutului (și apoi a județului) Mehedinți are, ca simbol, o albină. Moldova Toponimul a desemnat, pînă în 1859, unul dintre principatele (voievodatele) romînești, apoi o provincie a Romîniei unite și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Localni cii accentuează numele pe al doilea ă, nu pe ultima silabă, ca vorbitorii care nu sunt din partea locului. Atestările, începînd din secolul al XIII-lea, consemnează variantele: Nazwod, Nazowd, Nazod, Nazad, Naszod, Nszo, Naszeud, Neszeud, Năsăud, Nuszendorf, Nuszdorf. În maghiară i se zice Naszód, iar sașii îl numesc Nassendraf, Nosndref, Nîessndorf, Nuszendorf, Nussdorf. Locuitorii își spun năsăudeni și nosodeni. În opera lui Ptolemeu este atestat, la depărtare de teritoriile noastre, un Nasaudum de origine pelasgă, pe care unii au crezut
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
caracteristica geografică a locului, cîteva mai importante sociografic (care au dobîndit o anumită notorietate în timp): Crasna (< sl. kras, „frumusețe“), Drajna (< sl. draga, „vale“), Lăpușna (<sl. lopuh, „brusture“), Leamna (< sl. chlevú, „grajd“), Rodna (< sl. rud, „metal“, cu u >o în maghiară), Moșna (< sl. múchú, „mușchi plantă“), Slivna (< sliva, „prună“), Zlatna (< zlatî, „aur“). Unul dintre aceste toponime a beneficiat de o atenție specială din partea lingviștilor, o parte dintre aceștia apropiindu-l de apelativul romînesc moș, iar alții derivîndu-l, pe bună dreptate, din
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nu pot proveni direct din slavă, evoluția u > o fiind imposibilă în corespon dențele fonetice dintre aceste limbi (dovadă că toponimele romînești cu același etimon final, venite direct din slavă, au u: Ruda, Rudabaia, Rudăria). Transformarea este posibilă însă în maghiară (čudo > csoda, krupa > korpa, sluga > szolga etc.), așa cum se poate observa în atestările vechi din documentele maghiare. Se pare că romînii au folosit inițial forma cu u (ca în formele cele mai vechi: Rudana, Rudna etc.) pe care au părăsit
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ren„rîu“, „a curge“, cu epenteza lui -t-, obișnuită la traci, slavi și germani. Cronologic, prima dintre formele moderne este cea romînească, ea fiind cea mai simplă și cea care face posibilă evoluția spre celelalte, în primul rînd spre cea maghiară (Sztrigy). Din forma ungu rească nu se poate ajunge prin evoluție normală la cea romînească. Întrucît documentele latino-maghiare nu menționează nici o formă cu -l sau -ly, numele german Strehl ar putea fi o reconstrucție eronată, prin analogie cu situația unor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Spinoasa, Schinetea, Spinul, Valea Spinului, Spinuș, Spineni, Schineni, Spinești, Scaia, Scaioși, Scaiul, Scăiasa, Scăioși, Scăiuș, Scăianca, Scăieni, Scăiești ș.a., presărate în toate regiunile teritoriului romînesc. E drept că răspîndite sunt și toponimele din aceeași familie semantică formate (sau traduse?) în maghiară (Bogaciu = Bogács < magh. bogács, „spin“; Cuchi nișul ș.a. < magh. kökényes, „măceș“), slavă (Glogova, Glovavaț, Glovoveț etc. < sl. glog, „păducel“, Cîmpina < kopina „rug de mure“), sîrbă (Dracea < srb. drača, „mărăciniș“), ucraineană (Bodoc < ucr. bodak, „scai“). E greu de dovedit care dintre
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
toponim (așa cum s-a întîmplat cu alte două hidronime bănă țene, Cerna și Bîrzava, continuatoare ale unor antice Dierna, Tierna, Zierna, respectiv Berzovia, Berzobis) Numele maghiar este Temes (adaptare fonetică a formei romînești), cel german Temesch (preluat din romînă sau maghiară), iar cel sîrbesc Tamis (preluat din romînă). S-a propus și un etimon slav Tŭmiș (< sl. tŭma „întuneric“), greu de acceptat, date fiind atestările anterioare venirii slavilor. Așa cum au presupus N. Drăganu și, după el, alții, unele dintre nume (în afară de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Timișul). Baza toponimului a fost considerată pe rînd: traco-dacă (comp. zendicul peretu și i.e. pate, „a se așterne, a se lărgi“; scitică ori celtică, (radicalul parth din Parthona, Parteno, Parthanum); germanică (Tiza, trecut în bulgaro turcică și din aceasta în maghiară). De la unguri ar fi luat-o slavii (sub forma slov. Tisa, Cisa, pol Cyssa, ceh Tisa, srb. Tisa, cr. Tisa, bg. Tisa) romînii (Tisa, Tisă) și germanii (Teiss, Teisse, Theysse < Têse). Forma „longobardă“ Tiza, de la care pornește toată această ipoteză
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Tîrnavelor și a unui sat din județul Tulcea. Corelate etimologic pot fi Turdanu (deal din Podișul Huedinului), Turdaș (sate din județele Alba și Hunedoara), Valea Turdașului (vîlcea, afluent de stînga al pîrîului Fărău), Turdeni (sat din județul Harghita, numit în maghiară Tordátfalva). Turda este folosit și ca antroponim (sub formele Turd, Turda, Turdea și diminutivat Turdaș). Derivarea propusă a formei Turdaș din ceh Turdiș, Turdișa sau din srb. Tvrdoș este în acest caz superfluă. Cîteva etimologii sunt inacceptabile din motive lingvistice
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cu aceste nume sunt și toponimele: Vîrcioroagele (poiană din Munții Bihorului), Vîrciorog (o vîlcea, afluent de stînga al rîului Topa și un sat din județul Bihor) și Cascada Vîrciorog (rezervație geologică din Munții Bihor). Toponimul din județul Caraș-Severin are în maghiară forma Vercserova. Atestările, începînd cu secolul al XV-lea, au, în pe nul tima silabă, cînd o, cînd e, cînd a (Worchorova, Verchiorova, Varcziorova, Varcharowa). Formele Worchorova, Varcharo va și altele cu aceeași vocală în primele silabe sunt urmarea armoniei
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și rema se exprimă prin diferite mijloace gramaticale. În lucrarea Ein "typologisches Konstrukt"141, Skalička postulează existența a cinci constructe tipologice, care pot fi dominante într-o limbă istorică: 1) flexionar că în latină sau cehă; 2) aglutinant că în maghiară sau japoneză; 3) izolant sau analitic că în franceză sau engleză; 4) polisintetic că în vietnameza și chineză; 5) cu flexiune internă că în arabă. După cum se poate observa, sensul termenilor izolant și polisintetic este diferit, la lingvistul ceh, de
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
ev-in = casă + genitiv (casei), ev-ler = casă + plural (case), ev-ler-im = casă + plural + posesiv de persoana I (casele mele), ev-ler-im-in = casă + plural + posesiv + genitiv (caselor mele) - în kazaha: ara = albina (N sg.), ara-ga (D sg.), ara-lar (N pl.), ara-lar-ga (D pl.) - în maghiară: kert = grădină, kert-ek = grădină + plural, kert-ben = grădină + locativ, kert-ek-ben = grădină + plural + locativ - în swahili: ki-su = singular + cuțit, vi-su = plural + cuțit Flexionara (fuzională): limbile indo-europene, afro-asiatice Tipul flexionar este caracterizat îndeosebi prin următoarele particularități: a) o unitate lexicala este poliforma
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
construcțiilor prepoziționale și relative din limbile indo-europene; conjuncții rare sau împrumutate; lexic deosebit de bogat în cuvinte onomatopeice și expresive - trăsătură valorificata în poezia populară și culta."275 Ar mai fi de remarcat: marele număr de cazuri (estoniana - 14, finlandeză - 15, maghiară - 18, komi - 27, udmurtă - 16, vepsă - 24); armonia vocalica s-a pierdut recent în estoniana standard, dar a supraviețuit în dialectele acestei limbi; nu au pronume posesive, rolul acestora fiind preluat de sufixe posesive; mărci de plural comune: -j/-i
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
migrează la nord și est de Urali, iar samoezii migrează ulterior în Siberia. Cuprinde aproximativ 40 de limbi, dintre care unele dispărute. Clasificarea tradițională le împarte în două subfamilii: fino-ugrică și samoeda. 6.5.1.1. Grupul fino-ugric subgrupul ugric: - maghiară (ungară), vorbită în centrul Europei - limbile ugrice de pe Obi (zona asiatică a Rusiei): xanti (khanty, ostiacă) și mansi (vogulă) subgrupul finic: - finlandeză (Finlanda, Norvegia, Suedia) - estona și voro (Estonia) - ingriană (pe cale de dispariție, Rusia) - kareliană (Rusia, Finlanda) - livonă/liv (Letonia
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
A Linguistic and Cognitive Approach, Éditions Honoré Champion, Paris, 2005. Frellesvig, Bjarke, A History of the Japanese Language, Cambridge University Press, Cambridge, 2011. Hajdú, Péter, Finno-Ugrian Languages and Peoples, traducere de G.F. Cushing, Deutsch, Londra, 1975 (ediția originală publicată în maghiară în 1962). Janhunen, Juha (editor), The Mongolic Languages, Routledge, Londra, 2003. Johanson, Lars, Discoveries on the Turkic Linguistic Map, Svenska Forskningsinstitutet i Istanbul, Stockholm, 2001. Johanson, Lars; Csató, Éva Ágnes (editori), The Turkic Languages, Routledge, Londra/New York, 1998. Kindaichi, Haruhiko
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
326, 337 luviană 148 luvită 281 luxemburgheza 281, 327, 345 M maasai (maa) 171, 211, 282, 326 macedoneană 117, 146, 153, 165, 248, 282, 327 macendoneană veche (helenică, antică) 153, 165, 248, 266, 282 madureză 197, 282, 325 magahi 282 maghiară 77, 86, 88, 89, 93, 177, 178, 179, 180, 185, 283, 298, 318, 331, 333, 334, 337, 344, 345, 347 makua 283, 328 malaeza 57, 194, 196, 197, 198, 226, 227, 270, 283, 286, 308, 319, 320, 321, 327, 333
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
fiind considerate închise, neproductive și interesând doar sub aspectul trecerilor de la un tip la altul. Cele două tipuri flexionare considerate productive au distribuție diferită: tipul IV are frecvență ridicată în limba veche, pentru că s-a îmbogățit cu împrumuturi din slavă, maghiară și neogreacă, pe când tipul I este dominant în limba modernă, atât în urma împrumuturilor latino-romanice, cât și a creării pe teren românesc a unor derivate de la radicale neologice. Compararea procentuală a celor două statistici confirmă observațiile mai vechi: (a) tipul I
[Corola-publishinghouse/Science/85000_a_85786]
-
fond mitologic. Analiza poeziei populare îl determină să constate varietatea acesteia și strânsa ei legătură cu viața. Activitatea lui S. în domeniul focloristicii țintește concomitent să argumenteze romanitatea poporului român și drepturile sale naționale. SCRIERI: Apologie. Discusiuni filologice și istorice maghiare privitoare la români, Cluj, 1879; Renașterea limbei românești în vorbire și scriere, I-III, Cluj-Gherla, 1879-1885; Repere bibliografice: Pop, Conspect, II, 185; Autobiografie, TR, 1897, 8, 9; Chendi, Scrieri, 152-153; Dumitru Pop, Grigore Silași folclorist, SUB, Philologia, t. IX, 1964
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289668_a_290997]
-
organizație economică interguvernamentală, dar care, cel puțin deocamdată, nu poate contribui într-o măsură semnificativă la dezvoltarea unei identități comune a membrilor săi. Legătura dintre organizațiile internaționale și dezvoltarea unui sentiment identitar comun poate fi studiată urmărind evoluția relațiilor româno maghiare. Tradițional încordate pe motive de ordin național, ele au fost ținute sub control din perioada celui de-al doilea război mondial, mai ales datorită sistemului hegemonic în interiorul căruia evoluau împreună inițial german, apoi sovietic. În condițiile slăbirii și, apoi, ale
RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1524]
-
depins de arhiepiscopia Justiniana Prima. Antroponimul Ursus atribuit unei fețe bisericești pledează în favoarea unui episcop român și nicidecum avar. Ei, ausonii din vestul României de astăzi, din vestul Romaniei Orientale de atunci, sunt cei care, amintiți de cronicele slave și maghiare sub numele de volohi și blaci se vor opune cu armele atât slavilor cât și maghiarilor fiind, dacă e să credem întru-totul și ad literam conținutul relată rilor lui Nestor și Anonimus, alungați la sudul Dunării . De aici, de la relatările
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]