KorAP: Find »[drukola/base=mană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...79 >

1,974 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249

nu este expus Crivățului - care, cel puțin În Mana, bate dinspre Nord-Est - or, corpul școlii, cel mai lung, mai plin, așezat În echer față de calidor, Îl protejează. Nu numai de vânt. L-a protejat cât a putut. Calidorul casei din Mana este buricul pământului. Pe aici au trecut potecile de fugă, căile de bejenie, coridoarele de transhumanță, bulevardele de năvălire - cu toatele Întretăiate preț de câte un vad la apa Nistrului. Calidorul nașterii mele (la egală distanță de paralelele 46 și 47

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Acum moarte. Chircite. Deformate. Micite. Poate că de asta: dansul, mereu dansul - de el Îmi aduc aminte. Dar poate că din aceeași pricină, calul - de care nu știu. Nu știam. N-am știut, dar, iată, știu. Țin minte caii de la Mana... O, caii de la Mana - pentru mine erau Bunul și Răul În același trup de cal, fiecare venind cu două-picioarele lui. Știam: și noi avusesem cal - o iapă superbă și rea, nu suporta să fie călărită, Încerca tata s-o Înhame

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Micite. Poate că de asta: dansul, mereu dansul - de el Îmi aduc aminte. Dar poate că din aceeași pricină, calul - de care nu știu. Nu știam. N-am știut, dar, iată, știu. Țin minte caii de la Mana... O, caii de la Mana - pentru mine erau Bunul și Răul În același trup de cal, fiecare venind cu două-picioarele lui. Știam: și noi avusesem cal - o iapă superbă și rea, nu suporta să fie călărită, Încerca tata s-o Înhame la trăsură, Însă după ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
o țin minte eram prea mic. Dar țin minte caii noștri. De pe Imașul Cailor. Acolo pășteau, Împiedecați. Cine voia, dezlega piedeca, suia pe deșelate, dădea un galop, două, descăleca, lega piedeca la loc... Eu am călărit o singură dată la Mana și m-am lecuit: un drac de băietan mi-a ales o gloabă, cu scrèua ca o scândură - a purtat-o În trap câțiva pași de-ai ei, dar destui ca să mă dezguste (zic și eu un cuvânt cu perdea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
gloabă, cu scrèua ca o scândură - a purtat-o În trap câțiva pași de-ai ei, dar destui ca să mă dezguste (zic și eu un cuvânt cu perdea, fiindcă nu vreau să vorbesc de coițele mele făcute scrob). Caii de Mana... Copiii, băietanii se Întreceau, pe Imaș. Însă acelea erau jocuri de copii, de băietani... Dar nu, fiindcă participau și fete - cum s-o uit pe una, a lui Scridon, urâtă, becisnică, pe jos - Însă de cum se afla pe spinarea unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Îi fac, Îi fac... Dar dacă Începe iar cu ale ei... - Nu mai Începe, zic. Acum sfârșește, zic. Vărul-unchi nu Înțelege. Asta ar mai lipsi. MOȘ IACOB Am tot scris, am să mai scriu: «Nu mai țin minte plecarea din Mana, În martie 1944...» O bună minciună-bună; un descântec-pe-dos frumos Întors; o menire inversă și răsturnată. Cum să n-o țin, cum n-aș ține-o?, ba da, ba da și, Doamne, ce bine-ar fi să fi fost să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Îmi spun și eu, ca Africanii, ca Basarabe(a)nii: «Nu mi-i frică - de ce mi-ar fi? ...» - și, uneori, nu-mi (mai) este frică și, chiar așa: de ce mi-ar fi? ; Îmi spun: «Nu mai țin minte plecarea din Mana, În martie 1944» și, alte ori, cu totul altele, nu mi-o și tare-aș mai vrea să n-am ce aduce, să nu fi fost ce-a fost (să nu fie): nici plecarea, nici luna martie și, mai ales

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Mă Întorc În calidor, zăbovesc prin curte, dau târcoale, raite, ocoluri, precum tata, În clipe de sfârtecătoare cumpănă - casei. Nu-mi vine să re-plec. Nu-mi vine deloc (nicicacum, ca să mă exprim adamic...). Ceea ce se lasă, așa cum am lăsat eu, Mana mea, la vârsta de opt ani și jumătate, nu se mai poate regăsi În realitate. Ci doar În re-realitate. Nimic nu se repară, totul se face din nou - pe aceeași temă. Dau târcoale, zăbovesc, mă scarpin În cap, mă alint

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
cap, mă alint În banalități - poate-poate nu mai plec deloc; poate-poate opresc timpul (și locul), sar-peste, ori nu mai ajung la acel martie 1944. Iar dacă nu și nu și nu (nicicacum și nicicacum), atunci poate că primesc buletin de Mana, să mă pot (re)stabili definitiv, acolo-atunci; să fiu fermecat (sau blestemat) să nu mă mai pot Întoarce În Paris și În bătrânețe. Se poate? Nu se poate - mai știi: poate că e mai bine așa. Hotărât: mai puțin rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Banalitate a banalității - toate sunt... Și când te gândești că banal Înseamnă: obișnuit, curent, fără „originalitate”... Ei bine, mi-e sete de lipsa de originalitate a copilăriei - ce poate fi mai banal? Mi-e dor de banalitatea unui cătun basarabean, Mana, unde singura „originalitate” era calidorul - Însă numai lingvistic, nu și arhitectonic - ar fi ceva neobișnuit? Se vede că da. Foarte-da. Eu mă, totuși, Întorc. Fiindcă vreau să mă Întorc. În asta e ca facerea lumii de către Bunul Dumnezeu: vrea El

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
vrea El ceva? - zis-și-făcut! Așa a zisșifăcut, nu doar ziua-noaptea, pământul-apa, dar chiar și pe noi; chiar și pe ei: bolșeviștii-sataniștii... Așa că mă Întorc. De la distanță de patruzeci de ani și trei mii de kilometri - la Început, nu chiar În Mana mea, În universul ei rotund și pentru eternitate rotunjit, ci „pe-acolo”; prin jur - cât mai prin-jur târcolul. Dorință care nu are nimic din „căutarea rădăcinilor” (oare?), nici din „confruntarea” unui trecut care numai pentru mine există cu un prezent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
ar putea să mai fie, dar să-mi scape - iar dacă nu-mi aduc aminte, Înseamnă că nici nu merită. Pe când Moș Iacob... Aș putea zice, fără s-o nedreptățesc În nici un fel pe mama: Moș Iacob = copilăria mea de la Mana... Ziua mea cu el Începea: de cum mă trezeam, primul drum pe care-l făceam, În galop cu uși trântite, era În calidor; În partea lui stângă, spre gospodăria lui Moș Iacob. De acolo strigam: - Moș Iacob! Eu nu rosteam ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
În șir... Număram pe degetele unei singure mâini diminețile fără chemare-răspuns: o răceală zdravănă, cu temperatură mare, un viscol strașnic, de nici nu puteai deschide ușa - darmite gura, să strigi, că ți-o umplea Crivățul (ce Crivăț, la noi, la Mana...). La urma urmei, era și salut, strigătul meu de dimineață, dar mai degrabă provocare de răspuns la Întrebarea de căpătâi a lumii, a mea: Este Moș Iacob? Iar el răspundea totdeauna prezent, cu icnetul lui răsunător și liniștitor: - Hă! Al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Cum ce?, mă miram eu. Lucrăm! - Ei, dacă lucraaați...Degeaba zâmbea mama și ne lua În derâdere: Moș Iacob și cu mine lucram. Ce? Orice! Sigur că Moș Iacob avea „foncție”: era premare al satului ( În fine, delegat - Însă cum Mana era cel mai important cătun din lume...) dar și altceva, mult mai Însemnat: era Moș Iacob. Și, Moș-Iacob fiind, era de toate. S-o luăm, cu ce? Să Începem cu butnăria: Moș Iacob făcea butii și butoaie, poloboace și butoane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
or În al Țării Românești - ce să mai vorbim de Transilvania! - s-ar fi crezut nimerit pe pământul de origine al bunicului său, nubianul-egipteanul... Așadar, la noi, În Basarabia, erau puțini țigani, cam un fierar la un sat, iar cum Mana era cătun, n-avea nici unul..., oamenii fie Își cumpărau de la iarmaroc ori de la negustorii ambulanți ciopliturile, fie și le ciopleau singuri - ca Moș Iacob. Dar numai iarna; În fața vetrei... Și Moș Iacob avea, În sarai, pus la uscat, În rug

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
pe dată, ca trezit din somn, adică fără să fi Înțăles mare lucru - Însă dacă Moș Iacob mi-l spunea... Sunt convins: dacă Moș Iacob nu avea printre sculele lui cai-de-bicicletă, praf-de-tobă, ziuă-de-ieri - și altele asemenea, era numai pentru că În Mana nu se vorbea așa - se vorbea altfel (Însă exact despre aceleași „subiecte”). După arătarea uneltelor - care putea foarte bine să ocupe Întreaga... activitate, iar Moș Iacob să nu mai ajungă să le și folosească - venea arătarea-lemnului. Lua În mână câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
acestea lucram și eu - de la Începutul Începutului. Mai Întâi și mai Întâi, alunul trebuia adus din pădure. Iar În pădure, după aluni, te duci numai atunci când alunele Încep a fi bune de mâncat - cel puțin așa-i la noi, la Mana... Cu multe zile Înainte mă pregăteam. De cu seară, mama Îmi prepara „echipamentul”: punea În traistă, mai Întâi, ’dicamentele, cum le ziceau Mănenii: un flacon de spirt, altul cu tinctură de iod, Într-o cutie: „alifie de șerpi” - pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
cu descântece (di-șărpi) și cu fierul Înroșit În foc... (Nici până În ziua de azi n-am aflat care ar putea fi... explicația științifică a „arsurilor de șarpe” - nu numai că le-am văzut cu ochii mei pe tălpile copiilor din Mana, dar, o dată, am avut și eu. «Ce ai, de ce șchiopătezi - ți-a intrat un schin?», Întrebam. «Ba-am călcat pe-un șărpe - uite arsura...» - și cel Întrebat Îmi arăta arsura din talpă, o dungă, uneori mai Îngustă, alteori mai lată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
gata!; ori Îți intră pe gură, când dormi - ș-atuncea-i alt descântec, nu-l știu, numai fimeile Îl, dar ele nu-l spun. Așadar, Îți dădeai seama de arsură abia a doua zi - c-așa-s șărchii pi la noi, la Mana... Am avut și eu o chestie din asta: Într-o dimineață am simțit că mă doare și mă mănâncă-n talpa stângă; m-am așezat pe jos, mi-am luat talpa pe coapsa celuilalt picior, am dat-o cu stuchit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
că asta-i Încă o superstiție - poate cea mai gogonată a Mănenilor sălbatici; că, prin părțile noastre nu există nici șarpe, nici șopârlă, nici altă jiganie târâtoare, cu piele otrăvită și care să-ți „ardă” talpa - din moment ce toată copchilărimea din Mana știa asta, așa și era! Și degeaba mi-a mai spus mama, proptindu-și metoda pedagogică și cu câteva palme, că africanii din Mana se ard Întâi În talpă, călcând pe un fier Încins În foc, apoi pretind că au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
altă jiganie târâtoare, cu piele otrăvită și care să-ți „ardă” talpa - din moment ce toată copchilărimea din Mana știa asta, așa și era! Și degeaba mi-a mai spus mama, proptindu-și metoda pedagogică și cu câteva palme, că africanii din Mana se ard Întâi În talpă, călcând pe un fier Încins În foc, apoi pretind că au călcat pe-un șărpe - și fuga, să se ardă la arsură cu fierul Înroșit!; de astădată, de vindecare, cică - eu nu-mi aduceam aminte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Pomul, zice că dacă s-a născut El, de-acum gata cu necazurile, ne-am Întors de prin siberii și suntem iar cu toții, cu-ai noștri, cu-ale noastre, femeile. S-au adunat În jurul Pomului din curte toți copiii din Mana; și s-au strâns toți cei care nu mai sunt copii; și toți cei care-au fost cândva copii, acum având ei copii - aproape toată suflarea din sat. E atâta omenire, Încât unii s-au urcat pe garduri, alții cântă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
că ce sărace au mai rămas mănăstirile noastre bogate, după ce le-au jăcuit și stricat și pângărit Tătarii de ruși, acum trei ani, la Ocupație - și Încă mai aud: «Las’, că ’ncetul cu-ncetul...» Moș Iacob a rămas acasă, În Mana, el e premare, mereu la datorie, să păzească satul de tal’ari. A doua zi mă Întreabă cum a fost colindatul pe la mănăstiri. Îi spun ce-am auzit: - Ce sărace, mănăstirile noastre, săracele, Moș Iacob! Și ce sărace săracele maici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
n-am mărs cu voi, la colindat, pe la mănăstiri. S-o fi luat și pe baba mè, să fi mărs cu voi, cu toată lumea - la colindat, de rămas-bun. - Cum așa, de rămas-bun, Moș Iacob? Aveți de gând să plecați din Mana? Unde vă duceți? - Noi n-avem de gând să ne ducem În altă-parte, dar au de gând vremile să deie peste noi; că nu-i cum vrè omu’, ci cum dă Domnu’... Că nu degeaba a or-ga-ni-zat dom’derector on

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
În Crăciunul următor, În Ardeal, cel din ’44, petrecut În pădure, la Buia, de frica „repatrierii”; nici În Crăciunul ’45, ’trecut Într-o cancelarie de școală de țară - depaaarte de Crăciunul abia Început (și rămas neterminat) În curtea școlii din Mana, cea de lângă calidor unde se adunaseră În jurul Pomului aproape toți locuitorii, iar când sfârșeau școlarii de cântat o colindă Învățată de la Învățătorii de mama și de tata (pe două, trei, chiar patru voci), câte un părinte Începea să cânte o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]