828,913 matches
-
Muzeul Național Cotroceni s-a deschis una dintre cele mai importante expoziții de pictură și grafică din ultima vreme, și anume o expoziție a cărei temă este peisajul în pictura românească din colecțiile particulare. Realizată de către doi specialiști cu o mare experiență privind arta românească, istoricul de artă Marian Constantin și cunoscutul colecționar Vasile Parizescu, această expoziție reunește în jur de șapte sute de lucrări din colecții particulare și se întinde pe un interval care, practic, echivalează cu vîrsta matură a picturii
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
Horia Bernea și Ilie Boca. Prima observație care se impune în fața avalanșei de lucrări se referă, pe de o parte, la dinamica și la diversitatea unui fenomen care ilustrează istoria picturii românești însăși, cu toată diversitatea ei formală și cu marea sa unitate lăuntrică, și, pe de altă parte, la rolul enorm al colecționarului în păstrarea, promovarea și transmiterea unui imens patrimoniu cultural. Dacă ar fi să privim experiența peisajului din perspectiva fiecărui artist în parte, am avea, în mod cert
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
unitate lăuntrică, și, pe de altă parte, la rolul enorm al colecționarului în păstrarea, promovarea și transmiterea unui imens patrimoniu cultural. Dacă ar fi să privim experiența peisajului din perspectiva fiecărui artist în parte, am avea, în mod cert, o mare varietate de atitudini, de comportamente, de tipuri de sensibilitate a expresiei și de înțelegere a motivului. Dacă privirea ar fi, însă, raportată la diferite momente ale parcursului istoric ilustrat aici, formele peisagistice ar exprima tot atîtea variante cîte opțiuni estetice
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
formele peisagistice ar exprima tot atîtea variante cîte opțiuni estetice și doctrinare s-au manifestat în intervalul de referință, iar dacă analiza s-ar opri la atitudinea strictă a artistului față de motiv, atunci totul s-ar putea reduce la două mari atitudini: raportarea la motiv ca la un reper exterior, ca la o formă preexistentă, și integrarea acestuia în experiența sufletească și în dinamica gîndirii artistului pînă la disoluția modelului obiectiv într-o formă interioară autonomă. Poate că o lectură de
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
integrarea acestuia în experiența sufletească și în dinamica gîndirii artistului pînă la disoluția modelului obiectiv într-o formă interioară autonomă. Poate că o lectură de acest tip în relația cu peisajul ar trebui să înceapă chiar cu momentele fondatoare ale marii noastre experiențe pleneriste, și anume cu Grigorescu și cu Andreescu. Deși, la prima vedere, ambii pictori par a avea același raport cu motivul - în definitiv, și unul, și altul se formează la aceeași școală a peisagisticii franceze -, în fond ei
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
construcției anevoioase, pline la tot pasul de materii și de sonorități grele, se așază Ion Andreescu. Evaluînd în timp, adică de-a lungul a peste o sută de ani, această relație a artiștilor români cu peisajul, se poate observa că marile atitudini față de natură, în general, și față de peisagistică, în particular, sînt, cu toate nuanțele de rigoare, cele reprezentate de Grigorescu și de Andreescu. Pe direcția celui dintîi vin, în special, temperamentele epicureice, vitaliștii mai mult sau mai puțin sistematizați, de la
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
a vizualității, de spațiul și de experiențele școlii franceze. Observat, însă, dintr-o altă perspectivă, și anume din aceea a unor experiențe mai largi ca arie geografică, întregul discurs capătă o nouă înfățișare. Există în peisagistica românească, simultan, doi vectori mari care orientează căutările artiștilor, indiferent de unul sau de altul dintre momentele istorice: este vorba de dominanta impresionistă, prin extensie, sudică, și de aceea expresionistă, nordică, a sensibilității. Privită astfel, peisagistica noastră își regrupează forțele și își redefinește identitatea. Dacă
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
expresionistă, nordică, a sensibilității. Privită astfel, peisagistica noastră își regrupează forțele și își redefinește identitatea. Dacă, după criteriile stricte ale atitudinii față de motiv și după resursele afective angajate în expresie, Grigorescu și Andreescu pot sta în poziții diferite, în ceea ce privește tipologiile mari, ei sînt, în mod firesc, solidari. Iar această împărțire nu este neapărat una convențională, care sancționează un loc de formație academică sau altul, adică spațiul germanic sau francez, ci efectul direct al unei anumite dinamici sufletești și al unui mod
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
una convențională, care sancționează un loc de formație academică sau altul, adică spațiul germanic sau francez, ci efectul direct al unei anumite dinamici sufletești și al unui mod ireductibil de a gîndi și de a exprima forma plastică. Cele două mari tipologii se regăsesc, în spațiul nostru artistic, distribuite aproape didactic în cele două mari școli peisagistice: Balcicul, pentru componenta sudică, și Baia Mare pentru componenta nordică. Indiferent de participarea directă a unui artist anume la Balcic sau la Baia Mare, opțiunea stilistică
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
sau francez, ci efectul direct al unei anumite dinamici sufletești și al unui mod ireductibil de a gîndi și de a exprima forma plastică. Cele două mari tipologii se regăsesc, în spațiul nostru artistic, distribuite aproape didactic în cele două mari școli peisagistice: Balcicul, pentru componenta sudică, și Baia Mare pentru componenta nordică. Indiferent de participarea directă a unui artist anume la Balcic sau la Baia Mare, opțiunea stilistică și perspectiva în care el exploatează mijloacele de expresie îl situează într-o direcție
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
Nicolae Dărăscu, Jean Al. Steriadi, Samuel Mutzner, Alexandru Ciucurencu etc. și pînă la Vasile Grigore, și plenerismul expresionist, insurgent, patetic și crud, care absorbe personalități extrem de diferite, dar toate așezate sub raza frustă a unei puternice vitalități și a unei mari urgențe a exprimării. Aici intră firile neliniștite și grave, aflate uneori la limita exploziei, în rîndul cărora se așază deopotrivă Sandor Ziffer, Kiss Karoly, Camil Ressu, Gh. Vînătoru, pînă la un anumit punct chiar Marius Bunescu, Vasile Popescu, Ion țuculescu
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
neliniștite și grave, aflate uneori la limita exploziei, în rîndul cărora se așază deopotrivă Sandor Ziffer, Kiss Karoly, Camil Ressu, Gh. Vînătoru, pînă la un anumit punct chiar Marius Bunescu, Vasile Popescu, Ion țuculescu, Ion Vlasiu etc. Însă dincolo de numele mari ale artei noastre interbelice, o adevărată revelație o constituie cîțiva pictori remarcabili care, din păcate, nu s-au bucurat pînă acum - și încă nu se bucură nici astăzi - de o percepție la nivelul valorii lor artistice. În această situație sînt
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
faptul că are din belșug ce să ofere acțiunilor restauratoare. Asemenea Constanței și poate și mai mult. Cine cunoaște Brăila mă va înțelege, dar eu mă adresez și acelora care nu o cunosc sau au cunoscut-o în fugă. Este mare păcat să se deprecieze, cum se întâmplă acum, și până la urmă să dispară, ceva ce a fost bine conceput și înfăptuit, în urmă cu un secol și jumătate. Mă gândesc, de pildă, la perfecta ordonare a străzilor brăilene vechi, dispuse
De ce nu și Brăila? by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14696_a_16021]
-
spre vest și spre nord, pornesc toate din acea inimă a orașului care este splendida piațetă a Sfinților Arhangheli. Aceea cu ceasul, cu fântâna țâșnitoare, cu bisericuța din secolul XVII, fostă geamie, cu statuia lui Traian. La est curge, ordonator, marele fluviu. Ce s-a clădit mai temeinic în vechea Brăilă este expresia unor vremuri de bunăstare și chiar de bun gust. S-a construit cu larghețe dar fără stridențe, cu elemente stilistice de neoclasic târziu și de art nouveau. Oamenii
De ce nu și Brăila? by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14696_a_16021]
-
V. I. Lenin!) că era inima orașului, de acolo desfăcându-se străzile radiale, printre care și eleganta stradă Regală, "corso"-ul brăilean. Iată și de pe Regală (devenită Republicii după '47, devenită Eminescu, după '89, fără vreo șansă de omologare pentru marele poet) câteva puncte de reper: hotelul Bristol, hotelul Traian, cofetăriile grecilor țucatos și Papacanaris, farmacia lui Ionescu-Berechet, tatăl regizorului Mihai Berechet, arena de box, magazinul de cafea și de băuturi fine "Iuliu Main", bodegi, berării, cafenele, precum și cele patru librării
De ce nu și Brăila? by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14696_a_16021]
-
Brăila, cu o echipă a "României literare", doritor să le arăt colegilor mei, înainte de a ne întâlni cu cititorii, frumusețile orașului în care am copilărit. Am străbătut de la un capăt la altul fosta stradă Regală și dezolarea tuturor a fost mare: ziduri coșcovite, crăpate, frontoane căzute, ferestre fără geamuri, acoperite cu cartoane sau cu nimic. Intemperiile istoriei au lovit amarnic orașul (fost) cu salcâmi și ceva trebuie făcut, până nu este de tot târziu. Să urmăm grabnic pilda constănțenilor, de se
De ce nu și Brăila? by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14696_a_16021]
-
s-a menținut tot atât de neconciliant năvalnic, precum fusese și în țară. Sunt grăitoare, printre altele, paginile publicației "Carpații", aflate în Biblioteca Institutului Român din Freiburg, frecventată de membrii redacției "Jurnalul literar". În ele a scris Pamfil Șeicaru asprele judecări ale marilor creatori, ca Mihail Sadoveanu și Tudor Arghezi, pentru că au acceptat să facă regimului comunist din țară concesii. Ceva de neconceput în viziunea morală a combatantului de pe frontul războiului de reîntregirea neamului. Refugiat, la început la Madrid, unde a scris la
Fără eufemisme by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14678_a_16003]
-
Paris. Greutățile financiare îl stânjenesc. Disputele dezbinatoare ale românilor din diaspora îl îngrijorează, pe cât le și amplifică pasional. Disputa dintre familie și prieteni, angajată pe tema soartei manuscriselor accentuează starea de tensiune de după moartea autorului lor. Dispărute, ele devin o mare problemă prin necontrolabila condiție a elucidării situației lor de fapt. Martorii depun cu subliniată responsabilitate informații legate dosarele de manuscrise, bine ordonate, cu o greutate evaluată la peste 200 de kilograme. Situația ajunge să fie urmărită în seria de contribuții
Fără eufemisme by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14678_a_16003]
-
finalul scrisorii deschise, adresate de Sever Ionescu redactorului-șef al revistei, în calitate de bun cunoscător al familiei din țară a lui Pamfil Șeicaru, cât și al lui, ca "decan al presei românești", vine parcă în întâmpinarea ediției Scrieri I, angajare de mare, dificilă și pioasă lucrare a editorului Victor Frunză: "Închei cu speranța, nu deșartă, că va veni momentul (scrisoarea este datată 1996) când opera lui Pamfil Șeicaru, ca și a altor "osândiți ai istoriei", în integralitatea ei, va vedea mult-așteptata lumină
Fără eufemisme by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14678_a_16003]
-
Eugen Ionescu, publicată pentru prima dată, în franceză, acum exact 40 de ani, în 1962, moment în care dramaturgul Ionesco, autor al Cîntăreței chele, al Scaunelor, Lecției, Rinocerilor, era deja apreciat și contestat concomitent - începea deci să fie considerat un mare creator de teatru. Volumul cuprinde scrieri dintre cele mai diferite, avînd însă în comun tema teatrului; se găsesc reunite aici celebrele texte despre avangardă (Discurs despre avangardă și Tot despre avangardă), disputele cu criticii (Vorbe despre teatrul meu și despre
Clasicii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14672_a_15997]
-
de Caligula, care spune că, într-o bună zi, va apărea un ultim împărat. Acesta va cuceri întreaga lume și va prevesti ce-a de-a doua întoarcere a lui Isus. Autorul dezvoltă tema într-un sens apocaliptic, adunînd toate marile teme ale secolului XX și stabilind diverse relații între ele." Asta e cam tot ce nu e piesa lui Nicolau în textul ei; aluziile la Caligula sînt permanente - extravaganțele vestimentare și gastronomice și, mai ales, insistența asupra încălțărilor (caligula e
Clasicii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14672_a_15997]
-
e latinescul pentru cizmulițe) așezate chiar pe tron ca să dea sentințe prin mișcarea lor, dar textul e destul de coerent în sine ca să facă povestea cu legenda superfluă, absolut inutilă lecturii. Majestatea Sa e tiranul, dictatorul absolut care se vrea din ce în ce mai mare, în sensul propriu al cuvîntului, așa că supușii săi măsluiesc "metrul etalon", micșorîndu-l în fiecare zi cu cîțiva centimetri, și-i fac haine tot mai largi, care ajung să-l țină legat de tron. Ultimul împărat e la fel de "apocaliptică" precum Macbett-ul
Clasicii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14672_a_15997]
-
un c.v. cu variații libere, o trecere prin viața, formația și cariera lui Gigi Căciuleanu, în care fiecare notație de c.v. oficial e comentată de Gigi Căciuleanu însuși, e recompusă afectiv. Iar viața lui e absolut fascinantă, de la colaborările cu mari nume ale dansului contemporan, inclusiv Maya Plissetskaya, pînă la extraordinarele coregrafii pe care le-a semnat pe scene celebre. Și, mai ales, credința profundă în dans, în mișcare: "O bucățică de lemn poate să devină și înger, și drac, poate
Clasicii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14672_a_15997]
-
Aproape toți autorii vechi au fost cîndva în atenția editorilor. Nici unul n-are însă o ediție critică încheiată și ireproșabilă. Nici Eminescu! Cenzura a avut și ea un cuvînt de spus. Nereluate, după 1989, destule dintre edițiile critice anterioare au mari lacune. Politica editorială actuală are în vedere scoaterea rapidă pe piață a unor cărți foarte solicitate, indiferent de acuratețea textului. O ediție școlară sau populară e mai căutată decît una critică. Et pour cause! Neexistînd interesul editorilor, puținii absolvenți de
Specializări pe cale de dispariție by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14687_a_16012]
-
rețin atenția nimănui. Pentru o revistă ca a noastră, a devenit o dificultate majoră să găsească un cronicar de ediții. Există și consecințe așa-zicînd colaterale ale acestei situații: traducerile. Din ce în ce mai multe, dar din ce în ce mai proaste. Neglijența le caracterizează în cea mai mare parte. Nu e la mijloc atît o problemă de cunoaștere a celor două limbi. Mulți traducători cunosc bine și limba din care și aceea în care traduc. E o problemă de atitudine față de text: merge și așa! Altă consecință colaterală
Specializări pe cale de dispariție by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14687_a_16012]