5,243 matches
-
în vestibulul Castelului. Pictorul venise de la Paris. Surprinsese pe chipul ei sfârșitul apropiat. Erau izbitoare paloarea aceea de viitoare moartă și resemnarea din trăsăturile feței. Prenumele ei era Clălis. Nu-i un nume banal, și e foarte frumos gravat în marmura roz a mormântului său. În parcul Castelului, un întreg regiment ar putea fi cantonat fără să se înghesuie. Este înconjurat de apă: în spate e un mic șanț comunal ce servește ca legătură între piața primăriei și portul de îmbarcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
o țeastă pleșuvă după o vară cu mult soare, precum crusta unui pământ arid sau ca ploaia scânteind peste o piele tăbăcită, rigidă și goală pe dinăuntru. Dar acum, înaintea pantofiorilor compromiși de noroi ce redesenau modelul de pe pardoseala de marmură - și universul odată cu el -, totul se petrecu altfel, ca și cum întreg mersul lumii fusese dat peste cap. Destinat luă mâna micuță într-a lui și o privi mult timp. — O eternitate, povesti mai târziu primarul. O eternitate, și încă una infinită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
se prindă în mrejele dragostei. O poveste veche de când lumea! În aceste cazuri, toate conveniențele se duc pe apa sâmbetei. Numai ceilalți mai văd ridicolul, cei care nu înțeleg niciodată nimic. Dacă până și Destinat, cu chipul său rece ca marmura și mâinile de gheață, căzuse în capcana frumuseții și a inimii ce bate nebunește. În fond, asta îl făcea uman, pur și simplu uman. Barbe îmi mai povesti și că, într-o seară, avu loc o masă mare. Destinat pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
luptătorii lui încremeniți, cu steagul ridicat și pușca pregătită, care erau desenați de un pictor tuberculos medaliat la expoziții. Exista pentru fiecare un preț și un buget, un catalog cu douăzeci și trei de modele, cu opțiuni pentru socluri de marmură, litere din aur, obeliscuri și copilași de zinc întinzându-le învingătorilor coroane, alegorii ale Franței în chip de tânără zeiță, cu pieptul gol și consolator. Bassepin vindea memoria și amintirea. Municipalitățile se achitau de datoria pe care o aveau față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
incredibil cum o rană mică și neînsemnată poate să-ți otrăvească viața, și să ți-o scurteze. Totul a pornit de la picior, de la o tăietură, o crestătură destul de mică. După cinci zile, era țeapăn și vânăt ca o statuie de marmură, din cap până-n picioare. Ai fi spus că e un sălbatic din Africa, vopsit, dar fără părul lor creț sau suliță. Nu avea moștenitori. Nimeni nu a vărsat o lacrimă pentru el. Nu că ar fi fost detestat, nu, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
combatant, eu care nu am făcut războiul. M-am așezat pe mormântul lui Clămence, și i-am povestit despre accidentul meu, despre teama de a nu o răni, somnul meu cel lung și ușor și despre trezirea decepționantă. Am lustruit marmura, am smuls trifoiul care creștea de-a lungul dalelor, am dat la o parte cu palma lichenii de pe cruce. Apoi i-am trimis o bezea prin aerul care mirosea a pământ și a iarbă jilavă. Mormântul lui Destinat dispărea sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Întrebându-se cum i-ar fi sunat o asemenea laudă lui Froggy Parker. — Da, a continuat Beatrice pe tonul acela tragic, am avut vise, viziuni uluitoare. Și-a apăsat ochii cu palmele. Am văzut râuri de bronz lingând maluri de marmură, păsări gigantice Înălțându-se În eter, zburătoare pestrițe cu penaj fosforescent. Am auzit o muzică nepământeană și o izbucnire de trompete barbare... Cum? Amory chicotise. — Ce-ai spus, Amory? — Am spus, continuă, Beatrice. — Asta a fost tot, doar că s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
aici? Spune-mi imediat totul! Brusc, fulgerul a izbucnit, o erupție de lumină orbitoare, iar el a văzut-o pe Eleanor și s-a uitat pentru prima oară În ochii aceia ai ei. O, era splendidă: piele albă, de culoarea marmurei În lumina stelelor, sprâncene subțiri și ochi strălucitori, verzi ca smaraldele În lumina orbitoare. Era o vrăjitoare de vreo nouăsprezece ani, a socotit el, ageră și visătoare și cu linia albă, grăitoare, de deasupra buzei superioare, care era o slăbiciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
timpul să devină un om mai bun, dacă liniștea asta și drogul și luxul însemnau să fii un om mai bun. - Te-ai trezit? - Da, Contesă. Contesa apăru ca o zână de cleștar. Mătăsuri reci, acvamarine, pluteau pe pardoseala de marmură, ca și deasupra capului ei. Părul însuși părea acvamarin, în timp ce corpul Contesei, deși albastru și departe de privirea bărbatului, părea subțire și gol. În jurul gâtului Contesa ținea o pisică albă cu un safir la propriul gât. Colierul colierului. - Astăzi vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
buricului părea mai mică și mai deschisă la culoare decât de obicei. Domnul Popa lăsă halatul să-i alunece încet de pe umeri. Se întoarse și-și mirosi cu candoare subrațul - mirosea a bebeluș proaspăt spălat. Se ghemui la pământ pe marmura rece și-și mirosi genunchiul. Întotdeauna fusese fascinat de mirosul genunchiului, un miros de piele moartă, un miros de adolescență. Abia acum realiza domnul Popa că fusese toată viața un mic artist. Avusese mereu înclinații spre reverie și introspecție. Cunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
ușor burta, pielea fină, poposi în gaura buricului, alunecă ușor în pădurea de păr creț unde se scărpină puțin și apucă mica excrescență călduță. Domnul Popa își trecu limba pe deasupra mustății de trei zile. Închise ochii. Se lăsă ușor pe marmura care-l îmbrățisă cu o răceală prietenoasă. Îl strigă în gând pe Mișu. Domnul Popa își imagină că Mișu, Mariana, nevastă-sa, domnul doctor și nevasta domnului doctor privesc acuplarea lui ritualică cu Contesa. Mișu era puțin trist. Doamna Popa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
gâdila plăcut burtica și domnul Popa râgâi ușor în semn de bună dimineața. Urma o nouă zi în care nu avea nimic de făcut. O nouă zi în care putea să mănânce, să-și salte burtica goală peste treptele de marmură, să-și bucure ochii cu priveliștea Contesei deznude și să adune atâta energie sexuală, încât ultimele două minute ale zilei să cuprindă toată plăcerea din lume. Îi zâmbi Contesei cu dinții plini de firimituri de brânză (domnul Popa renunțase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
se înfometeze, să se înseteze, să se crucifice, să se arunce de la balcon, să se spânzure, să-și muște venele, să strănute fără să închidă ochii, să-și țină răsuflarea, să se învârtă până amețeste și cade cu capul de marmura neagră, să bea pe nerăsuflate doi litri de vodcă, să meargă în Ferentari, să lase gazul aprins, să adoarmă în cadă, să-și cumpere un pistol, să plece în Irak, să meargă la dresură de lei când e la ciclu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
zece negri măricei, la blana pârlită a lui Lucky. În celula în care urmărise atâtea piste, acuzat de profanarea mormintelor adăpostului de căței „Lassie”, Will Smith o apucă încet pe calea sfințeniei. Un marker verde fosforescent strălucea pe crucea de marmură a Marianei: „Cu scârbă, spermă și căcat, Nexus”. * PASAJ RETRAS Dragă Roxănica, A fost o dată o țară mare și bogată care se chema America. Numai că zmeul cel rău a aruncat halterele peste nouă mări și nouă țări și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
care este frecventată de mulți dintre ei. Tinerii discută probleme religioase sau filosofice. Elevele merg la festivaluri de jazz, dau primele lor petreceri și apoi, după un concert frumos la biserică, dau chiar și un pupic. La o masă de marmură, un licean îi spune interlocutoarei lui că a sosit timpul ca relația lor să se transforme dintr‑o cunoștință pasageră în ceva mai mult - liceana o numește încă prietenie, ceea ce lui i se pare o rezervă de neînțeles. Dar într
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de ani. Amândoi purtau costume elegante, croite de cei mai buni designeri, și, cu o expresie melancolică pe chip, Îl salutară cu o ușoară ridicare a mâinii pe portarul care se Înclină ceremonios Înspre ei, apoi pășiră În interiorul clădirii de marmură. O sunasem mai Înainte pe Akemi Yokota din stația de metrou. Tocmai se pregătea să plece mai devreme de la muncă. „Nici ieri nu m-am simțit bine, mă durea zona șalelor și m-am dus la spital. Doctorul m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
le iei cu altcineva În afară de mine, ai Înțeles?“ Mai aveam vreo cincisprezece minute până la ora Întâlnirii, așa că m-am dus la toaletă să-mi șterg transpirația și să trag două fumuri de țigară; pereții, pardoseala, tavanul, toate erau Îmbrăcate În marmură. Hârtia cu numărul de telefon pe care mi-o dăduse vagabondul era deja mototolită toată, dar o păstram ca pe un porte-bonheur În buzunarul interior al jachetei. Ceainăria spre care am fost condus se deosebea ca de la cer la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Kataoka. Oare nu aceasta era adevărata natură a bărbaților, de a se preface că fac ceva? — Undeva Între Nisa și Monaco se află o stațiune de vacanță numită Saint-Jean-Cap-Ferrat. Și acolo se află un hotel construit pe de-a-ntregul din marmură albă, cu numai vreo treizeci de camere. Și acolo... Vagabondul, care ascultase cu atenție conversația lor, o Întrerupse brusc: — Keiko, scuză-mă că te Întrerup. Hei, Noriko, nu spuneai tu că ai vrea să Încerci orice droguri, numai să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Înghițitură, privindu-i pe rând pe vagabond și pe Keiko Kataoka. Apoi, după ce le ascultă preț de câteva minute explicațiile despre ecstasy, sfărâmă Între dinți pilula roz, strâmbându-se de cât de amară era. — În hotelul acela făcut numai din marmură, Înțelegeți, există un bar foarte șic, cu tavanul acoperit cu fresce, iar toți barmanii de acolo sunt italieni. Italienii sunt cei mai buni barmani, pe lângă irlandezi, desigur. Știți de ce? Noriko clătină din cap. Pupilele nu i se dilataseră Încă. — Bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
bizar și masochist de siguranță. Hotelul se afla la distanță de câteva străduțe față de cursul Senei. Candelabrele din sala de la intrare erau atât de strălucitoare Încât Îmi dădeau senzația de amețeală, iar lumina lor se reflecta stins În pardoseala din marmură. Prin comparație cu sala de la intrare somptuos, biroul de la recepție părea minuscul. Poate din cauza orei târzii, În locul recepționerei, portarul s-a ocupat de formalitățile de cazare. Ascensorul era o mașinărie foarte veche, care scotea un scrâșnet Îngrozitor În momentul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
i-am spus. Mi-ar plăcea să te aud spunând o astfel de chestie și acolo, în Prinz Albrecht Strasse. El râse din nou: — Așadar m-ai recunoscut, până la urmă. L-am ajuns din urmă lângă o imensă statuie din marmură a împăratului Wilhelm I care se găsea în centrul unui uriaș hol octogonal, unde lanterna mea îi dezvălui în sfârșit trăsăturile. Exista ceva cosmopolit în ele, deși vorbea cu accent berlinez. Unii ar fi putut spune că semăna destul de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
atunci, de ce nu a zis ceva la proces? — I-au pompat ceva ca să-l facă să-și țină gura, i-au amenințat familia. Știi cum e. Nebe păși pe lângă uriașul candelabru din bronz care zăcea contorsionat pe pardoseala murdară de marmură. — Aici. Vreau să-ți arăt ceva. Deschise drumul, conducându-mă în marea Sală a Dietei, unde Germania văzuse ultima dată ceva ce semăna cu democrația. Deasupra noastră se înălța cochilia a ceea ce fusese odată domul de sticlă al Reichstag-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mă ciocnesc de puști atunci când el se îndepărtă de lângă un acvariu în care se găsea ceva care arăta mai degrabă ca o mină plutitoare decât ca un pește. Preț de câteva secunde, se opri nehotărât la baza scărilor mari din marmură care duceau sus la reptile, după care merse spre ieșire, părăsind Acvariul și Grădina Zoologică. În stradă, pe Budapester Strasse, m-am ținut în spatele unui grup de elevi până am ajuns pe Ansbacher Strasse, unde m-am descotorosit de ghid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ieftin. Dar apartamentul ăla și partenerul meu fuseseră singurele două luxuri pe care mi le permisesem în doi ani. Primul dintre ele a fost mult mai plin de succes pentru mine decât al doilea. Un hol impresionant, având mai multă marmură decât altarul de la Pergamon, ducea la al doilea etaj, unde aveam un apartament cu camere ale căror tavane erau la fel de înalte ca la tramvaie. Arhitecții și constructorii germani nu s-au zgârcit niciodată. Cum picioarele mă dureau precum o iubire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Friedrichstrasse și am cumpărat pentru amândoi o farfurie de supă de linte. Stând în picioare la una dintre micile tejghele, le-am privit pe gospodinele berlineze stând la coadă să-și cumpere cârnați, care erau încolăciți pe tejgheaua lungă de marmură precum arcurile ruginite ale unei mașini enorme, sau agățați, în mănunchiuri mari, de pereții îmbrăcați în faianță, ca niște banane prea coapte. O fi fost Becker însurat, dar încă se mai uita după femei, căci făcea câte un comentariu aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]