952 matches
-
contra-adevăruri”. Μ Comportamentul timizilor ne atrage atenția asupra sensurilor extrem de variate ale „limbajului tăcerii”, la care aceștia recurg atât de frecvent (de exemplu, tăcerea cuminte, supusă, ascultătoare; tăcerea Încruntată, tensionată, amenințătoare; tăcerea inhibată; tăcerea complicitară; tăcerea ironică, dezaprobatoare, disprețuitoare; tăcerea meditativă, filosofică; tăcerea derutantă, voit ambiguă etc.). Μ Ideea care contrazice o altă idee, devenită consacrată, chiar dacă pe moment nu o poate infirma, va impune totuși respect, deoarece exprimă curajul unui nou Început În gândire. Μ Despre omul care Înțelege să
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
privințe, de stilul operelor literare. Astfel, la unii oameni acest stil este preponderent descriptiv, la unii interogativ, iar la alții dramatic sau exclamativ (descriptiv, În cazul celor care se mulțumesc doar cu simple observații sau enunțuri constatative; interogativ, caracteristic firilor meditative, cărora le place să sesizeze tot felul de aspecte interesante, fără a aștepta neapărat un răspuns; dramatic, propriu celor care obișnuiesc să acorde evenimentelor receptate sau trăite o importanță mai mare decât ar merita-o acestea, de aici rezultând pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
sensuri bivalente, contradictorii sau suprapuse, pendulând între înălțare și năruire, creștere și micșorare, început și sfârșit, născut permanent din fluid, asemenea procesului fluid al refluxului sensurilor 156: "Volumul Refluxul sensurilor se fundamentează pe dinamica unui lirism reflexiv, în interiorul căruia eul meditativ maturizat pendulează între plecare si întoarcere, "flux" si "reflux", găsire si regăsire, un proces circular de rotire a lumilor artistice care se înalță si se năruie la infinit pentru a putea renaște din cuvânt. Disoluția barierelor dintre lumi (regnuri, stări
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
si se năruie la infinit pentru a putea renaște din cuvânt. Disoluția barierelor dintre lumi (regnuri, stări de agregare, timp si spațiu) asociată ipostazelor metaforice a "fluxului si refluxului sensurilor", "valurile fluxului si refluxului" condiționează capital constituirea edificiului poetic. Eul meditativ maturizat îsi prezintă devenirea traiectului artistic, resimțind fluxul ideatic pe suprafața paginilor scrise, în care puterea absolută a cuvântului supraordonează alcătuirea lumilor suspendate. Eul suprimat încifrează metaforic labirintul existențial din perioada regimului comunist, care a avut o influență negativă asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și albe purități de iarnă caldă." Temperament romantic, tumultuos, trecut prin școala lui Baudelaire și Rimbaud, poetul umple spațiul poeziei romanești cu toate splendorile firii, cu toate frământările însinguratului astenizat de visuri clădite "pe coșmarul unor vremi rele". Elegiac și meditativ ca un adevărat "spirit al adâncurilor", un intrus în contextul unei poezii pe care "el o vedea lipsită de vlagă: "Trăiesc în altă lume decât voi/ În lumea alcoolurilor tari", din când în când, mai urcă în lumea "liniștei senine
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mai pură, de lumea ei efervescentă, înseamnă a descoperi componența și noblețea originii noastre în evoluția ei spre prezent și spre viitor. Trebuie remarcat faptul că o dată cu apropierea de perioada 1960-1975, în evocarea istorică se cuprind tot mai multe implicații meditative generate de misterul începuturilor, de fantasticul legendar și "dacismul epocii luminilor" (Paul Cornea) al lui Hașdeu. Evocarea istorică devine programatică până la manieră, în poezia de azi, acolo unde talentul este palid și primează voința de-a scrie cu orice preț
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
noi, poeții de atmosferă își află în aceste evocări o amplă șansă de reafirmare. Lumea istoriei își prelungește prezența până azi, într-o mișcare plină de freamăt. Factura în care ni se prezintă creația este aceea a unor compoziții lirice meditative. Revistele își vor umple paginile cu evocarea dacilor, a sciților, a lui Decebal, Traian, Buerebista. Se conjugă inspirația creatoare cu virtuțile artistice ale poporului; măiestria artizanală, delicatețea și siguranța gustului se vor manifesta în pictură, în muzică, în toate artele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
el se consolează cu gândul ca după moarte va fi jelit de oile sale "cu lacrimi de sânge", aceasta fiind o puternică dovadă a durerii pricinuite de dispariția sa. Baciul moldovean este nu numai o fire sensibilă, ci și una meditativă, ceea ce i-a făcut pe unii comentatori ai baladei sa-1 considere un "homo conteplativus" (Liviu Rusu), căci întregul său testament nu este altceva decât o meditație gravă asupra existenței omenești, asupra vieții și morții. Înzestrat cu o stăpânire de sine
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
poate să și-o revalorizeze. În miturile vechii Elade, mai ales, un scriitor cu disponibilitățile și inteligența scripturală a Carmeliei Leonte poate descoperi irizări vizionare, spasme existențiale, revelații și alegorii sublime ale destinului etern. Din această incredibilă fervoare existențială și meditativă, el nu trebuie să ezite a împrumuta, dar numai pentru a le interpreta din nou, deci pentru a le recrea. "Carte de recitire", așadar, din acest unghi perceptiv, Melancolia pietrei pune în mișcare o întreagă strategie a intertextului mitologic. Autoarea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
iradiază întregul imaginar liric al autorului. De aici, atmosfera similifabuloasă specifică, dar și fiorul transcendenței pline, în cazul său. De aici, anxietatea difuză ori stranietatea contagioasă transmisă de poemele în care ritmurile vitaliste ale cosmosului sunt pe nesimțite anulate de meditativul greu. Astfel se întâmplă, spre exemplu, în Vânătoarea bursucilor, poem al suferinței de a se ști altfel, de a trăi în pofida regimului despotic al pseudonormalității (lectura în cheie politică a textului este o variantă demnă de luat în considerare), în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Item 2: evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin referire la două episoade/secvențe/citate comentate Structurile de semnificație asociate eroinei sunt multiple, stratificate. Fata - pe care autorul însuși o definește drept „exuberantă și reflexivă, cultă, nebunatică, serioasă, furtu noasă, meditativă, muzicantă“ - însumează toate crizele și contradicțiile adolescenței, dar și toate incertitudinile, neputințele și victoriile omului modern. Comportamentul fetei este contradictoriu, derutant (motivul oglinzilor mobile din odaia Otiliei și motivul celor trei fotografii sugerează mobilitatea psihică și continua devenire a eroinei
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
spectaculoase și îngăduitoare față de sine, hrana preferată a acestora? Meditînd, pierdem energie și timp. Este evident imposibil să ne introspectăm lucid de-a lungul unei zile întregi. Dar, pentru a cîștiga energie și timp și pentru a pune capăt resentimentelor meditative cu ajutorul valorificărilor reconciliante, putem întotdeauna să ne trezim din starea semisubconștientă a visărilor diurne, a viselor cu ochii deschiși, în care ne hrănim cu energia noastră vanitățile vexate, în căutarea triumfului, și pierdem timpul vieții noastre prin reiterarea plîngerilor nedemne
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
aici, o ambianță specific orientală, transpusă adecvat într-un amplu registru cromatic și muzical. Pe alocuri, accentele poematice amintesc de Saadi sau de Omar Khayyam. Cu timpul, memorialistica de călătorie tinde spre concizie, vădind și o anume accentuare a predispoziției meditative. Astfel, atât Jour d’Égypte, cât și Croisade pour l’anémone vor capta pe un ton mai grav pulsul civilizațiilor trecute. Primită cu entuziasm de contemporani, cartea Isvor, le pays des saules a stârnit senzație prin materialul inedit și pitoresc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285720_a_287049]
-
să prindă în creația lui Nicolae Labiș un contur al lor specific. De altfel, poetul însuși ne arată că ciobănitul pătrunde adânc în viața satului său. Acesta avea în apropiere stâne, pe care poetul le contempla adesea în peregrinările sale meditative: „La stână mestecau tăcerea câinii Și cât de arzător umplea plămânii Ozonul scurs pe palele de vânt.” Undeva, Labiș își amintește cum, în timpul războiului, turmele satului erau aduse de către ciobani pricepuți în locuri ascunse prin munți. Trei dintre acești ciobani
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
semne ale unui remarcabil simț al expresiei, vizibile și în versul de grațioasă fluență, potrivit cerințelor genului și candorii iubirii tinerești. Ruinurile Târgoviștii rupe vădit cu clișeele poeziei neoanacreontice, opunându-le o ipostază romantică a eului, într-o amplă desfășurare meditativă pe tema ruinelor (care pătrunde astfel în literatura română, sub influența lui Volney). Sentimentul timpului devastator („Cum toate se răpune ca urma îndărăt, / Pe aripele vremii de nu se mai arăt”) se întrețese cu accentul patriotic al evocării gloriei de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286110_a_287439]
-
naturii, cu liniștea câmpenească (sesizată, în ciuda unor note de bucolică gessneriană, cu o sensibilitate profund românească). Simbolul sufletului - luntre rătăcitoare în furtună - este împrumutat din Lamartine; de asemenea, și alte elemente trimit la aceeași sursă. În schimb, atmosfera de reverie meditativă și melancolică sugerată de percepția plastică și auditivă, de imagini ale nemișcării și vagului, aspirația spre ilimitat implicată proiecției dorului și neliniștii în imensitatea spațiilor, ca și versul curgător, muzical, nu mai pot fi atribuite doar acestei influențe, constituind semnele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286110_a_287439]
-
partidului conservator și a fruntașilor lor, printre care firește d-l Take Ionescu ocupa locul de cinste ce i se cuvenea." Chiar dacă monahul Nicolae Delarohia se îndoia că e "necesară enumerarea tuturor micimilor vieții unui artist", propun un scurt popas meditativ pe seama celui ce mărturisea cu mîndrie către Gherea sentimentul adeziunii populare la aventurile sale politice ("măi Costică, nu stii tu cât mă iubeste poporul!"), afirmînd în paralel principii de felul: "Ferice de cei ce pot să gîndească sus, nesimțind pe
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
cursă cu trăsura, obținînd prin hotărîre judecătorească restituirea diferenței; ...scotea banul fără plăcere" mai adaugă Barbu Cioculescu. O sondare a cauzelor care au produs astfel de distorsiuni ale personalitații încearcă Petru Comarnescu apelînd la rolul modelator al antecedentelor: "Vizionarul, visătorul, meditativul Matei Caragiale și-a compus în adevăr ținuta în funcție de tristele lui experiențe, interiorizîndu-se și dorindu-se de o demnitate impunătoare. Ceea ce nu comunica prin vorbe, comunica prin ținuta, prin comportarea lui în lume"; pe aceeași linie, Alexandru George apelează la
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
acți‑ uni în avantajul sau dezavantajul unei persoane sau al unui grup. Precizarea „și să determine finalmente atitudini/ acțiuni” diferențiază propaganda de artă. Actul artistic nu mizează pe o atitudine/acțiune ulterioară a receptorului ; se urmărește crearea unei stări emoționale, meditative, de veselie sau tristețe, deosebită de starea cotidiană a spectatorului, cititorului, ascultătorului. Acesta plătește pentru stare, o „consumă” și din ea poate rămâne în ființa respectivului spectator un reziduu activ ani de zile. Sau nu. Arta se poate situa sub
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
convenționale pe teme istorice, considerații pe teme etice - totul schițat indecis și plat. Câteva caligrafieri intimiste nu sunt lipsite de oarece grație. Dar P. pare dispus să prelucreze liric, fără discernământ sau reticențe, orice pâlpâire mai energică a sensibilității sale meditative. Preponderente ar fi regretul, neliniștea, tristețea, despărțirea, injustițiile și noncomunicarea, dar apar și izbucniri, poate autoironice, agresiv-narcisiste. Metafore, mici alegorii ori parabole punctează discursul, însă majoritatea poemelor rămân declarative ori, dimpotrivă, impenetrabil obscure. Ca prozator, P. a adunat în volumul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288774_a_290103]
-
și stări variate. Umoristul își întrevede misiunea în tentativa de a proiecta asupra lucrurilor lumina firescului, a naturalului și de a deconspira automatismele, convenționalul, conformismul social și psihologic. În parodii T. adoptă rolul de critic literar care ironizează clișeele, pozele meditative, ticurile stilistice, ca în textele care pleacă de la Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Aureliu Busuioc ș.a. Epigramele și miniaturile lui valorizează paradoxul, surpriza comică, poanta și caricarea absurdă a viciilor, în spiritul unei tradiții bine însușite: „La izvoarele cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290088_a_291417]
-
faimoasele sale Considerații inoportune, situația poate fi descrisă ca o schimbare de paradigmă, de la "istoria monumentalistă" selectiv sacralizată la "istoria critică", o istorie nu atât "judecătoare și acuzatoare" precum își dorește Nietzsche (1998, p. 176), cât mai curând reflexivă și meditativă. Manuale de istorie precum cele coordonate de S. Mitu (1999) și N. Dumitrescu (1999), crăpând și mai larg breșa deschisă de L. Boia (1997), au scos trecutul istoric românesc de sub aureola sacrosanctă care a circumscris-o. Deposedarea istoriei naționale de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
din Ameto, care întruchipează doamne distincte ale Florenței, dar în același timp și virtuți abstracte, deoarece au calități emblematice. Dioneo, cel mai bine portretizat, caută plăcerea și este inteligent și comic, Filostrato este serios și grav, Emilia ni se înfățișează meditativă și timidă, Pampinea - înțeleaptă și senină. Nu știm cine erau în realitate, dar prin amănuntele pe care autorul le oferă în legătură cu relațiile de rudenie și de posesie a unor locații în care grupul va poposi, resimțim o realitate istorică în spatele
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
o dat cât o vrut, / Da eu parte n-am avut, / Numai de-amar și urât; / Tot cât o fost pe pământ, / Numai mie-mi s-o venit, / De asta-am îmbătrânit."227 O altă modalitate de potențare a tonalității meditative este reprezentată de utilizarea întrebărilor retorice, conclusive, care reiau întreaga încărcătură semantică, sugerată de metafora inițială care cumulează semnificațiile textuale: "Frunză verde ca bobu, / Mândră floare-i norocu, / Da nu crește-n tot locu: / El nu crește lângă drum, / Să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ce sunt socotiți răi filozofi, fără a fi însă unul rău. Dar poate răutatea e cea care este interesantă.“29 Conștiința că ești dator semenilor să acționezi ca un luptător, că este un lux neîngăduit să cultivi o existență pur meditativă, i-a temperat lui Russell, odată cu trecerea timpului, tot mai mult aspirația romantică spre absolut, foarte puternică în tinerețe. El insista asupra distincției dintre „lumea iluziilor“ și „lumea faptelor“. „Tot ceea ce este mistic, orice frumusețe care este îmbătătoare, aproape întreaga
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]