1,337 matches
-
artistic din instalație sunt peisajul vegetal, pământul subteran și trupul visceral. În cadrul acestui registru vizual intervine structura temporalului, a condiției efemerității: spațiul virtual se schimbă în mod continuu, în funcție de dimensiunile derulării zi-noapte și ale trecerii anotimpurilor. De pildă, râul se metamorfozează în flux subteran sau în venă a sângelui și viceversa; rocile se transformă în organe pulsânde ale corpului, iar organele bătrâne devin oase (vezi pagina web a artistei pentru crezul său artistică. Așadar, dinamica structurii și a viziunii fluide, evidențiind
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
spațială a localului după excursul forțelor de deteritorializare globală. Identitatea deteritorializată prin interfațare, prin protezare sau prin alterare genetică își recapătă integritatea și se reteritorializează. Identitatea nomadă și impură a postumanului se fluidizează în spațiul virtual, devine navigabilă și se metamorfozează în topologia schimbătoare a realității înseși, este tolerantă și îngăduitoare cu marginalitatea, cu anormalul și cu diferența, este responsabilă față de „monstruos” și de singular, acceptând deopotrivă manifestarea locală, identitară, etnică, comunitară, cât și cea globală, a alterității sau a străinului
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
se considera nici scriitor, nici filozof. Mai mult, suspecta de fals orice rând destinat tiparului. Totul, în acest caz, ar fi fost destinat celuilalt, care, cu prezența lui implicită, ar altera sau ar deturna sinele. L-ar obliga să se metamorfozeze. „Adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în corespondența decât în opera sa”, susține Cioran, invocându-i pe Nietzsche și pe Flaubert („Mi-e cu neputință să recitesc romanele lui Flaubert; în schimb, scrisorile lui sunt totdeauna vii
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
este la Cioran semnul tutelar al adevărului. Dacă la începuturi Cioran trăia din frenezia cu care voia să construiască în istorie (de nu cumva chiar istoria), acum el e adânc înrădăcinat în sentimentul dezrădăcinării. Tocmai de aceea, lipsa adevărului se metamorfozează în șansă. Întrebarea este dacă nu cumva ruptura e înscrisă în chiar manifestările de consacrare, delirante, ale începuturilor. Altfel spus, nu cumva fața își conține de la începuturi reversul? Or, reversul impune ideea că Adevărul pe care îl caută Cioran e
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Ă 9aprilie 1975). Cum să ia în tragic povestea cu înstrăinatul, când el se simte foarte bine în găoacea melancoliei, în care se închide cu voluptate? Sceptic, melancolic, umorist, Cioran nu putea fi tragic, chiar dacă limitele care îl definesc se metamorfozează în deschideri și în iluminări. Să recitim: „Melancolia, această rană a frumuseții”. Dar poate că Cioran spunea toate astea conjunctural, numai și numai pentru a-și vindeca fratele. Nu-i decât o dovadă în plus că, umorist, el se transformă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dreptate să repete că sunt mai aproape decât îmi închipui de rădăcinile mele” (1976 Ă 315). Poate că, departe de țară, Cioran descoperă că vidul său interior este congener vidului valah. Sau poate descoperă că orice vid, odată explorat, se metamorfozează într-atât, încât devine opusul său și e sens. Ura de origini Ă care este înainte de toate ură de sine Ă se transformă în prilejul unei restaurări. Îi scrie lui Aurel Cioran în 2 decembrie 1977 (338): „În cele din
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
un moment în care reclamă nevoia de a gândi și recuză dezindividualizarea, topirea în materia din jur. Cum vom vedea, tocmai pierderea sinelui Cioran o caută și adesea o provoacă. Să fie, această din urmă căutare, semnul unei neputințe care metamorfozează lașitatea în act de asumare negativ-eroică a nimicului? Oricum, o afirmație ca aceasta, atât de rară în ideea ei, pare cu totul surprinzătoare. Tocmai de aceea ea ar putea spune mai mult decât desele afirmații în care Cioran vorbește despre
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
altele "pe soare", când roiesc albinele.76 Astfel, semnele vremii dau naștere unui "timp viu", aflat într-o permanentă regenerare, un timp într-o continuă mișcare ciclică ce restabilește ordinea cosmică într-un spațiu ritualic în care universaliile ontologice se metamorfozează devenind soare (focul), lună (apa), pasăre (aerul), șarpe (pământ). În cele ce urmează, ne propunem să ilustrăm "semnele timpului" prin intermediul a două constante, "soarele" și "luna", din perspectiva celor trei tipuri de imagine, specifice discursului mitic: imaginea a-temporală și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ȘARPELE a. Imaginea a-temporală și a-spațială În cultura universală, Omul și Șarpele au fost considerați opuși unul altuia, complementari, dar și rivali, în același timp. "O linie vie", "o abstracție întrupată", Șarpele poate reprezenta orice și se poate metamorfoza în orice.333 Șarpele reprezintă "un complex arhetipal" care se află la originea vieții: "toți șerpii posibili alcătuiesc împreună o unică multiplicitate primordială, un Ceva primordial ce nu poate fi dezmembrat și care se răsucește, dispare și renaște neîncetat."334
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
tramvaiele și mașinile ca niște mistreți negri sau ca niște diligențe cu bandiți: Când m-am urcat apoi în autobuz/ Murise dimineața la havuz/ Tot așa se-ndepărtau cu toate/ Tramvaiele algebric legănate". În poezia lui Leonid Dimov, obiectele se metamorfozează ca la suprarealiști; dar fără să-și piardă, parcă, determinările reale. Asistăm, mai ales în volumul "A. B. C.", volum de selecție la o evoluție de la formula barbiană, de la simbolistica încifrată, la formula alegorică a horelor argheziene; de la lumea interioară
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și în volumul "Vine iarba". Treptat, aflăm de-a lungul poemului, cum că Manimazos este muritor și ca orice flăcău de rând păzește șarpele, după obiceiul din Tracia, ca să-l surprindă în ziua primenirii, moment în care Manimazos se va metamorfoza, din trupul lui va crește pământul și iarba Traciei. În lumea Traciei rezistă numai cei puternici, cei neputincioși și bicisnici dispar. Manimazos își va alege fecioara, încercându-și arcul menit să prăsească în inima crăiesei pe viitorii viteji ai Traciei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nu fim, să nu fie"; orice este posibil, repetă obsesiv poetul, atâta vreme cât harul este divin ("Coboară Doamne stelele joase/ pe coasta mea de colivie"). Nichita Stănescu încearcă o resacralizare a universului, totul cuprins într-o unitate: floare, frunză, iarbă. Universul metamorfozat pe plan fizic și spiritual dă sentimentul pierderii echilibrului, generând desprinderi și întrupări, împerecheri concretizate în diverse atitudini poetice. Distingem la N. Stănescu o anumită ținută clasică, contemplativă; alteori este sentimental și liric, mimând jocul arghezian sau pe Geo Dumitrescu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nu numai din misticii daci, dar și din arhitecții Romei, constructori de poduri și apeducte".3. Versurile poemului dezvăluie o energie uriașă și o viață secretă. Duhul fântânii cuprinde toată ființa "Duhul fântânii mi-a intrat în oase". El se metamorfozează într-o femeie îmbrăcată într-o mantie aprinsă și momentul este straniu: "Și trebuie să taci să nu se prăbușească/ Ora este aleasă ", adică există un singur moment când fântâna este bântuită de flăcări purificatoare. Fântâna spre care se îndreaptă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
întîmplător, acțiunea se desfășoară noaptea. O noapte ploioasă, de septembrie, cînd totul miroase a mucegai, a stătut, cînd umezeala a uniformizat culorile, cînd iritate de îndelungate ceasuri de așteptare nătîngă, instinctele năvălesc devastator. O stare de semi-somnolență, de slăbiciune neputincioasă, metamorfozată în ferocitate, domină atmosfera acestei prelungite agonii, în care tragedia te face să rîzi, comedia să plîngi" (Goana pe nisip, Editura bybliotek, 2012, p.71). E o viziune originală, profundă, și simpla descriere în cîteva rînduri a spectacolului, te face
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
regulă cu verișorul lor, spânul, și simțeau o atracție față de slugă. Harap-Alb este supus la încercări grele: aducerea salatelor din grădina ursului, aducerea pietrelor prețioase cu care era încrustată pielea cerbului miraculos, aducerea fetei Împăratului Roșu care se ascundea, se metamorfoza și nu putea fi găsită. Cu ajutorul unor monști simpatici (Flămânzilă, Setilă, Gerilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă), Harap-Alb trece prin încercări, dezvăluie impostura spânului, reintră în drepturile sale. Originalitatea lui Creangă constă în introducerea în poveste a stilului narativ, a unor scene din
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
urma adânc în vis/ De suflet să se prindă". Poetul își situează eroul într-un mediu fizic și moral înalt ("Eu sunt Luceafărul de sus"); este orgolios, are conștiința de sine a geniului, origine zeiască și capacitatea de a se metamorfoza la chemarea fetei de împărat. Aceasta își chema iubitul cu vorbe încărcate de forță magică. Dorința se prelungește în vis și Luceafărul coboară din sfera lui, se întrupează din cer și mare, sub forma unui tânăr voievod, care este totodată
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
șirul de oameni trecători..." (G. Călinescu). De la dascălul Ruben, Dionis află despre deosebirea dintre om și Dumnezeu, cel din urmă având în el "toate neamurile ce or veni și ce au trecut". Sub semnul demonic, Ruben și atelierul său se metamorfozează într-un infern de alchimie, cu diavoli în fiole de experiență. Dan intră în dialog cu umbra și se dedublează (motivul umbrei), vrea să plece din lumea dominată de ipocrizie. Și Maria, chemată de dragoste se spiritualizează, se dedublează, lăsând
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a găsi comoara, era un om afectuos cu familia și cu cei din jur, dar banii îl dezumanizează, deși are uneori izbucniri de umanitate. În urma unor întâmplări, eroul revine la condiția de mai înainte și în conștiința lui realul se metamorfozează în fantastic. În Moara cu noroc, Ghiță acționează la întâmplare, setea de înavuțire îl domină, umanitatea din el dispare treptat. Protagonistul e un om slab, lipsit de voință, care parcurge drumul de la cizmarul cinstit la cârciumarul terorizat de bani. Obsedat
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
urmărind să producă anume un control cât mai deplin asupra societății. Se pot aminti desigur și alte opinii consonante cu privire la regimul care a durat în România aproape jumătate de secol și care va încerca să supraviețuiască, după 22 decembrie 89, metamorfozându-se mereu. Revoluția televizată (Charles King a numit-o de aceea "postmodernă"), schimbarea produsă atunci a stârnit mai întâi entuziasm în întreaga lume, apoi o imensă decepție. "Minciună cât secolul" (M. Castex), "lovitură de stat" (R. Portocală), "complot" nomenclaturist, pus
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
invitându-ne să privim durata nu doar orizontal, în desfășurări curente, ci și vertical, în diacronia istoriei noastre. Timpul ne apare astfel ca o realitate vie, complexă, indefinibilă până la capăt, una în care nimic nu dispare cu totul, ci se metamorfozează numai. Mișcarea în durată e continuă. Evenimente și figuri din epoca regenerării devin pretexte pentru analogii cu noul timp resurecțional. Unirea Principatelor inspiră și ea reflecții menite a contribui la limpezirea clipei prezente. Personaje harismatice din secolul XIX sugerează actualității
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
delir al științei, au intuit că era absolut necesar să se restaureze unitatea primordială a creaturii umane. Nihilismul lui Nietzsche anunță și impune o schimbare radicală, înlocuirea omului, acesta fiind "ceva ce trebuia depășit". În viziunea sa, nici creștinismul, nici metamorfoza să filosofica, platonismul, nu mai pot da un răspuns la nevoile religioase și metafizice ale omului modern, care nu mai crede nici în conceptul de adevăr generator de plăcere, de sublim, pe care îl poate aduce aventură cunoașterii. Adevărul, conceput
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
conform căreia câteva specimene de șobolani (ratus vulgus), după ce au supraviețuit în mod miraculos în adâncul grotelor, după ce s-au înmulțit în întuneric, ar fi migrat spre tărâmurile Nigerului, unde s-ar fi sedentarizat, iar mai apoi s-ar fi metamorfozat. Schimbându-și morfologia și moravurile, aveau să formeze la capătul acestui drum prima civilizație șobolină, după cum o atestă picturile și diversele înscrisuri din galeriile scoase la lumină recent pe falezele cursului mijlociu al fluviului. De acolo provin, în mare parte
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
Blecher, sunt valabile și în cazul textelor lirice ale autorului. Astfel, putem constata că nu numai proza scurtă anticipează romanele de mai târziu, ci și încercările lirice ale scriitorului. Poezia Gând aduce în prim-plan o ipostază neobișnuită a femeii, metamorfozată datorită absenței iubirii: Mâinile tale pe pian ca doi cai Cu copita de marmură Mâinile tale pe vertebre ca doi cai Cu copita de trandafiri Mâinile tale în azur ca două păsări Cu aripi de mătase Mâinile tale pe capul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
central este zborul vor mai apărea și în scrierile ulterioare ale autorului. Personajul lui Blecher crede blagian în zbor, văzând în acesta posibilitatea de a ,,stăpâni zarea", cauta asemena lui Brâncuși esența zborului, zborul ca fericire. Imaginea celor doi îndrăgostiți, metamorfozați din realitatea opresivă, exprimă clar, programatic aproape, ideea blecheriană despre modul în care poate scăpa de identitatea care i-a fost dată: prin scris, autorul de text creează realitatea dorită. Aceeași idee o întâlnim, mai recent, la Mircea Cărtărescu: ,,Cărțile
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
lumi, asociind libertatea scrisului cu cea a zborului. Pentru a înțelege intenția și în același timp misiunea auctorială a textului narativ Întâmplări în irealitatea imediată, dar și a celorlalte două texte ce vor urma, pornim de la fragmentul celor doi îndrăgostiți metamorfozați din contingent, lecturând și interpretând textul prin altul, de data aceasta poetic, aparținând tot lui Blecher, cuprins în volumul Corp transparent, apărut în anul 1934 Eternitate. Două versuri ale textului poetic amintit: Este un început albastru/ În acest peisaj terestru
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]