20,801 matches
-
numărul 10 de la Sinaia, cu ramele ei roșii la ferestrele negre, începe imediat pădurea în care dulăul dispare cu zilele, înfrătindu-se probabil cu lupii, observă cineva care i-a și pus un nume, strigîndu-l Mircea. Dar Mircea, neîncrezător, nu se mișcă din loc. Cineva spune că el a căpătat și mirosul jivinelor din codrul învecinat; că miroase că fiarele din pădure. Inflexibil. Independent. N-a fost văzut umblînd cu cațele. Cineva rîde și spune că s-ar putea să fie homosexual
Fise de roman by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16453_a_17778]
-
profesor, responsabilul de număr al publicației locale intitulată Magazin de Urziceni. Fiind născut în urbea lor, nu de mult ridicată la rangul de Municipiu, datorită hărniciei, și primind gradul de Cetățean de onoare al Orașului mult îndrăgit, gestul m-a mișcat într-atât, încât m-am decis să colaborez numaidecât la publicația respectivă. Mâhnirea mea, când am aflat că Magazinul nu apare decât o singură dată pe an... S-ar putea, dacă generosul primar N. Diculescu, reușește - și sper să reușească
Paradă perversă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16436_a_17761]
-
anii '60. Un jurnal de obicei îl interesează pe cititorul său. Cu toate aspectele negative care decurg de aici, dar și cu satisfacțiile inerente. Acest jurnal te poate însă vrăji, în măsura în care există predispoziția necesară. Toate personajele sale, inclusiv autoarea se mișcă într-un ritm încetinit față de întîmplările uneori teribile prin care trec. Ea spune la un moment dat: "prin artă mă voi strădui să trăiesc demn, conștient". în consecință, toate faptele povestite sînt secondate de o dublură artistică. O pancreatită acută
Un jurnal fabulatoriu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16483_a_17808]
-
la spital, după ce le trataseră, era aproape teatral... Pe fața ei replantată după jupuire, își dăduse ușor cu fard, fiind vorba de vizita unor cunoscuți de-ai ei, din Austria, iar fardul acesta depus peste pielea mortificată, ce nu se mișca în timp ce vorbea febril, de astădată în limba germană... Era îmbrăcată într-o rochie simplă de stambă, fiind vară. Era și mai slăbită după accident. Avea la subțiori smocuri galbene de păr lipite de sudoare, ceea ce îi dădea un aer provocător
Praful by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16489_a_17814]
-
ceas-brățară străin, un Doxa, însă, sub sticla lui a rămas praf sau noroi din timpul căderii prin grohotiș și cît zăcuse cu fetița ei împreună în prăpastie... Nu se știe cum mai puteau limbile ceasului să se învîrtă, să se miște, de noroiul uscat strecurat acolo în cădere... Pe urmă, rămînînd singur cu ea, după ce rudele ei plecaseră, intrasem în vorbă cu ea, iar ea continuase în limba română cu acel perfect simplu, - timpul românesc săltăreț, incapabil, cu neputință să povestești
Praful by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16489_a_17814]
-
Val Gheorghiu Parlamentul s-a umplut iar de figurile patibulare ale anilor nouăzeci, fiind, de altminteri, copie a lumii în care ne mișcăm, masa de manevră care, prin număr, a decis recenta derivă a țării. Una dintre cele mai nenorocite. Și mai de neimaginat, în 1996. Cei care acum burdușesc cele două camere sînt rudele în linie dreaptă ale fedesenoilor care tropăiau în
Suplicii by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/16500_a_17825]
-
îmbrăcate toate în negru în același stil retro dar mai sărăcăcios induc o atmosferă îndoielnică, părînd mai degrabă a fi prostituatele din port decît acele "fromme Kinder" (copile evlavioase) care își așteaptă logodnicii marinari. Printre ele, în contrast marcat, se mișcă un personaj mut (grațioasă, Teodora Jani) fetița în alb. Sufletul curat al Sentei? Un alter ego pur? Să fie Senta o femeie pierdută purificată de elanul ei sublim? Poate fi și asta o interpretare, dar mutarea unilaterală de accent dezechilibrează
Redescoperirea unui teritoriu by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/16527_a_17852]
-
la o viață interioară comunicabilă numai unora, nu tuturor. De asemenea, textul tipărit funcționează drept reper în structurarea unui orizont temporal: întorcînd pagina, lăsîndu-mi privirile să alunece în jos pe fila de hîrtie, marchez scurgerea timpului. Un timp care se mișcă eminamente înainte, în acord cu istoria, în înțelesul ei tradițional. Mediul electronic este în chip fundamental opusul celui tipărit: informația nu circulă doar de la sursă spre mine, receptorul ei, ci gravitează într-un spațiu de conexiuni și interdependențe (networking). Vastele
Spre mileniul electronic by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16545_a_17870]
-
trăznaia că dacă te bagi într-un butoi cu apă, te-ai face mai ușor, - pe Jupiter! să ne trăznească!... Să fie obligat să spună, ca Galileu, peste o mie și ceva de ani, la tribunalul Inchiziției, că nu se mișcă; scăpînd de rug, pentru ca pe urmă să-și șoptească, încăpățînat, șoaptă ce ajunse în cele din urmă limpede pînă la noi: Și totuși se mișcă... Într-adevăr. Dacă Arhimede s-ar fi născut mai tîrziu, în era creștină, drept-credincioșii evului
Ordinatorul suprem - 3000 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16544_a_17869]
-
ca Galileu, peste o mie și ceva de ani, la tribunalul Inchiziției, că nu se mișcă; scăpînd de rug, pentru ca pe urmă să-și șoptească, încăpățînat, șoaptă ce ajunse în cele din urmă limpede pînă la noi: Și totuși se mișcă... Într-adevăr. Dacă Arhimede s-ar fi născut mai tîrziu, în era creștină, drept-credincioșii evului de mijloc cu siguranță că l-ar fi pus pe rug, înainte ori după Galileo Galilei, nu contează. Astfel încît, Papa de astăzi l-ar
Ordinatorul suprem - 3000 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16544_a_17869]
-
mai degrabă exterior, îngroșat pe alocuri sau prea schematic. Încă nu s-au detașat de școala de actorie pe care au absolvit-o, iar atitudinea pe scenă are cîteodată un iz studențesc și nu profesionist, de la cum vorbesc, cum se mișcă, cum se privesc! Mai e ceva de lucru și poate vor avea șansa să facă asta serios la Piatra Neamț. Dacă doresc, în primul rînd. Am remarcat-o pe Ana-Maria Marinca, absolventă 2000 de la Iași (Secția arta actorului mînuitor de păpuși
Femeile lui Afrim by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16560_a_17885]
-
jumătate de oră ideea de a-l ecraniza astfel pe Shakespeare pare nu doar îndrăzneață, ci și inspirată. Numerele dansante sunt amuzante, interpreții (Branagh, Alicia Silverston, Adrian Lester, Natascha McElhone etc.) nu sunt preocupați să fie shakespearieni, ci să se miște cât mai bine cu putință. Apoi, ritmul începe să treneze, comicul să se îngroașe, iar umorul să scadă, muzica se diluează, pentru ca spre final să fie uitată cu totul. Și dacă muzică nu e, atunci nimic nu mai e și
Chintă regală by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16581_a_17906]
-
creația splendidă a lui Michelangelo. Nici faldurile marmurei, nici capul căzut pe spate al lui Isus, nici chipul suferind al Mariei... Am simțit lacrimi fierbinți cum îmi ardeau obrajii. Am fugit în Piață. La timp. Draperia de la Fereastra Papei se mișca ușor. Iată-l! L-am născut pe băiețelul meu la zi mare. De Sf. Gheorghe. Începuse luna mai, eram încă în maternitate, schimbînd serii de mămici și prunci. Nu ne simțeam grozav nici el, nici eu. Tristețea se amesteca cu
Amintiri cu Papa by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11829_a_13154]
-
Mystique ..., p. 292. 80 In Canticum canticorum, GNO, 245.16. Norme de redactare Sufletul care este introdus în sanctuarul Cântării Cântărilor, are ca scop unirea (ανάκρασις) acestuia cu Dumnezeu. Acestei etape îi corespunde „cea mai puternică dintre plăcerile ce se mișcă în om (adică pasiunea dragostei) pentru descrierea în chip de ghicitură a dogmelor: ca prin aceasta să învățăm că sufletul care privește spre strălucirea negrăită a frumuseții dumnezeiești trebuie să aibă atâta dragoste față de aceea, câtă dragoste are trupul față de
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
nu mai era. Sufletul meu a înaintat la cuvântul său”87. Mirele ne învață aici că singura cale de a înțelege puterea care transcende întreaga înțelegere este să nu rămânem neclintiți în vreo idee fixă despre el, ci să ne mișcăm mereu spre înainte și niciodată să nu stăm fără să tindem înainte 88. Sufletul îl caută pe Dumnezeu și înțelege că dorința pentru iubire nestricăcioasă aduce întotdeauna o nouă dorință pentru Transcendent și nu este niciodată astâmpărată de sațietate. Un
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
Colceag. La cîțiva am intuit o vocație a corporalității, alții m-au surprins cu adevărat. Așa cum m-a surprins faptul că actorii au construit un spectacol de dans în cel mai autentic conținut al termenului, un spectacol în care se mișcă extraordinar, în care și-au descoperit trupul și ce anume pot face cu el, încîntare care se citește și ea. Duete shakespeareiene este un spectacol autonom de dans, un discurs teatral nonverbal, susținut cu ajutorul altei arte, altor tehnici, altui tip
Studii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11866_a_13191]
-
întrerupte de asocieri spectaculoase, de trimiteri surprinzătoare și de comparații-mănunchi, între noțiuni, cărți și literaturi. Savantul e la el acasă și nu dorește nicidecum să clarifice demonstrația, simplificând munca cititorului. Din contră, el își etalează aristocratic ușurința cu care se mișcă prin literatura universală. Totuși, fiecare analiză propune observații inedite și ajunge la concluzii interesante. De pildă, Omul fără însușiri al lui Musil este "un tratat de anatomie și de antropologie socială", "un manual de anatomie consacrat imperiului, oamenilor și stărilor
Gardul și leopardul by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/11882_a_13207]
-
lor, dar sîngele li se scurge printre degete. Carlton arată mai curînd nedumerit, de parcă nu poate înțelege întorsătura pe care au luat-o lucrurile. - E în ordine, îl încurajează tata, încercînd să-i oprească hemoragia. E în ordine, nu te mișca, e în ordine. Carlton dă din cap și apasă mîna tatii. Ochii lui capătă o lucire mirată. Mama strigă: - Nimeni nu face nimic? Sîngele care se scurge din Carlton e tot mai întunecat, aproape negru. Urmăresc totul. Tata încearcă să
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
voluptății senzoriale să nu oculteze puritatea adorației, în perspectiva infinitei regenerări: "Tu, întrebarea mea și carne bună,/ Catifelare însăși a invizibilului./ O clipă numai ar trebui să mă însori/ Cu frumusețea mea, matcă de sori,/ Să văd pietrificarea cum se mișcă,/ negura cum se face blondă,/ Carnea seniorală,/ Inima o sondă/ înrădăcinată în ceea ce fără sfîrșit mi-e începutul" (O, farmece). Purtînd sigiliul Creatorului a tuturor celor ce ființează, id est reflexul mirabilului centru cosmic, eul este celest în solitudinea lui
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
ele./ Cu inima scuturată de cîntecul sporit,/ Priviți-mă. în mine un veșnic m-a privit./ Dar întunericul perdeluiește orice mers/ Către minune, mă încarcă/ Stafia purtînd un roi/ Sacru-demoniac împrejurul/ Aburelui și vrînd să se mărească/ Din tot ce mișcă sub rană" (întunericul). îndoielile nu sînt decît teste înfrigurate ale unei pietăți care n-a dezarmat, inspiratoare de nostalgii filtrate prin devastatoarea luciditate metaforizantă. Posedatul s-ar zice că are șansa izbăvirii chiar trecînd prin incandescentele miezuri ale căderii sale
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
nu mai "zburătăcește" în jurul său. Se rotește însă în jurul unui far, alcătuind o secvență amețitoare și exuberantă. Jeunet neglijează priveliștile "generale", compoziția cadrelor sale având mereu personajul drept pivot. Păstrează însă preferința sa pentru cadrul plonjat, pentru camera care se mișcă pe axă verticală în detrimentul panoramării. Și unghiurile "fistichii" au rămas în repertoriul regizorului, de data asta evidente în modul în care filmează traiectul trenurilor. M-aș ambiționa chiar să spun că, deși analiza aceasta sumară nu oferă un ansamblu complet
Doi mari regizori: unul merge înainte, altul înapoi by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11957_a_13282]
-
șeful cel mare... - după ce Carol al doilea anunțase GOAL! parola de începere a execuției - era dus într-un camion împreună cu alții, legați cu fire de sârmă ghimpată petrecute pe după gâtlejuri ca niște juvățuri, bine fixați de bănci, să nu se miște, după cum se aflase din ziare și din alte povestiri; și că, ajungând călăii la șef, imobilizat în același fel, când să-l strângă și pe el de gât cu sârma aia oribilă, ca pe toți ceilalți osândiți, nu puteau să
Asfințit cu ghioc (VII) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12005_a_13330]
-
melancolia discretă și profundă. Precum în această memorabilă mărturisire lirică: “am lăsat crinii în camera de alături/ dimineața i-am regăsit tare departe-n lumină/ m-am întrebat după care ornic or fi mers/ după care nord cardinal/ de-au mișcat casa/ răspândind amețitoarea aromă/ când am deschis fereastra/ nori de petale albe și portocalii/ au intrat/ să-mi aștearnă un mirabile visu”. Culegătorii de flori este o minunată carte de poezie, unică și singură, în felul ei, aidoma unui crin
CULEGĂTORII DE FLORI de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1548 din 28 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382688_a_384017]
-
-i controla de frica amenințărilor directoarei. De obicei, atunci când era atacat de Scârboșilă sau Chiștoroaia, profesorul nu stătea atât de liniștit ca Sonia, - care intuise situația și a reacționat cum trebuia într-un asemenea caz - fără să reacționeze, să se miște, să scoată vreun cuvânt și dacă încerca să deschidă gura sau dacă schița vreun gest să se apere atunci era lovit puternic de aceștia, de persoanele chemate în ajutor, din gruparea lor și de agenții firmei T. AG.R.S.Z
LICEUL „HORROR” AL CHIŞTOROAIEI de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382638_a_383967]
-
rădăcină ! Suflând în pojghiți, drumul i-am croit Și puiul de lumină-a răsărit Îțind scufia-i albă înspre ceruri. Dar, zgribulit, s-a-ntors pișcat de geruri. - Vai mie! Vai de mine! Ce mă fac? Întreabă ghiocelul un gândac Ce somnolent mișcase doar un pic. - La ce-i afară, nu mai fă nimic ! Rămâi la locul tău și fii deștept Sau ia-te după mine! Eu aștept Covorul alb, de tot să se topească, Și astrul, gerul tot să-l risipească ! Și-
GHIOCELUL ŞI VÂNTUL de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1522 din 02 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382742_a_384071]