3,813 matches
-
sadea, se cunoaște de la o poștă. După vorbă este imposibil să-l confunzi. Da. Credeți că e ceva deosebit, ceva ar trebui văzut în mod special? întrebă Cristi curios. Depinde. Dacă vă place natura, da. Sunt o mulțime de locuri minunate pe la noi. Dacă însă sunteți dorit de distracții, îmi pare rău, la noi nu sunt cluburi și nici localuri elegante. Departe de mine gândul să mă consider mai cuminte decât sunt, dar nu sunt un fan al acestui gen de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să fie ceva mai grea dar, în lipsă de altceva, era bună și aceea. Ileana luă bățul oferit fără să spună nimic și porni mai departe, sprijinindu-se în ea. Trecură peste pârâiaș și continuară să urce. Era o zi minunată de vară. Soarele strălucea pe cer aruncându-și razele prin frunzișul des. Gâzele zburau printre firișoarele de praf ce jucau în lumina ce cădea pieziș de sus. Se auzea ciripit de păsărele și foșnetul vântului printre crengi. Căldura încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ca să ne temem că lucrurile s-ar petrece acum într-un mod diferit, Pe deasupra sunt convins că va fi o ușurare pentru ei să se vadă scăpați de noi, Toate astea sunt foarte bune, interveni un neîncrezător, tipii sunt uimitori, minunați în ceea ce privește bunul-simț și civismul, dar e ceva aici de care uităm în mod lamentabil, Ce anume, Bomba. Așa cum am spus în pagina anterioară, acest comitet, de salvare publică, cum i-a trecut cuiva prin minte să-l numească, nume de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mai eteric decât Shelley care să fi publicat deja versuri pe care lumea va binevoi să și le amintească. N-aș ști să spun. Le admir lustrul - tinerețea lor este deja desăvârșită, încât pare absurd să vorbim de promisiuni -, mă minunez de stilul lor atât de bine lucrat; dar în pofida producției copioase (vocabularul lor sugerează că au umblat încă din leagăn cu dicționarul de sinonime numit Tezaurul lui Roget) mie nu-mi spun nimic. După părerea mea ei știu prea multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
firesc. De ce ar fi altfel în cazul femeilor? — Mda, să zicem că e logic ce spui, i-am zâmbit, însă majoritatea bărbaților sunt altfel alcătuiți și nu pot face ce ai făcut tu. Dar în timp ce vorbeam cu Stroeve mă tot minunam de întorsătura aceasta bruscă pe care o luase toată povestea. Nu-mi puteam închipui ca el să nu fi bănuit nimic până atunci. Mi-am amintit de privirea ciudată pe care am surprins-o în ochii lui Blanche Stroeve. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fundal îi pozaseră băștinașii din gospodăria lui de lângă Taravao, iar femeia cu pruncul era Ata cu primul lui fiu. Mă întrebam dacă dna Strickland are habar de realitatea acestei situații. Conversația merse înainte și eu nu puteam decât să mă minunez de tactul cu care dl Taylor evita orice subiect care ar fi putut fi cât de cât stânjenitor, precum și de felul ingenuu în care dna Strickland, fără să spună măcar o vorbă neadevărată, insinua că relațiile ei cu soțul fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
soțiilor și ale mamelor și, deasupra tuturor, litania lui Jivonal, mă făceau să cred că pluteam în derivă, eu și Clămence, în vreme ce o vegheam în castelul de pânză al unei corăbii invizibile, pe fluviul morților - așa cum se întâmplă în poveștile minunate pe care învățătorii ni le spun la școală, și pe care le ascultăm cu ochii măriți, cu teama sădind în venele noastre înțepături și frisoane, în timp ce afară noaptea se lasă ca o pelerină de lână neagră, aruncată pe umerii unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
micuț. L-am îngropat lângă tine. Ostrane mi-a spus că nou-născuții dispar în pământ ca o boare în vânt, nici nu apuci să-ți dai seama. Mi-a spus-o fără să insinueze ceva. O spunea părând că se minunează. Nu am scris nici un nume pe mormânt. Cel mai rău e că nici până astăzi nu am nici o remușcare și că revăd cu indiferență ceea ce am făcut, cu aceeași indiferență de-atunci. Nu sunt mândru de asta. Dar nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
atunci când recitam la serbări, nu deschideam gura până nu era o liniște absolută în sală, îi țineam pe toți în mână cu textul poeziei, e drept că aveam o altfel de voce, poate mai subțire, eram micuță și toți se minunau cât volum am, cântam, uneori, cântece germane, Lili Marlen, mai ales, îmi ieșea foarte bine, mi se potrivea... Femeia cu rochia decupată la spate până jos, spre cele două fese, începe să cânte, are o voce groasă și cântecul chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ascultam atent, furam inflexiuni, melodii, Of, dor, dor, dor, ș-aolică, țațo, mor,/ Ia-mă în brațe și-mi dă flori/ Și nu mă lăsa să mor devenise laitmotiv, păi, asta ai cântat de când erai în leagăn, de ne-am minunat cu toții, ți-e frică de moarte?, n-ai de ce, mă liniștea preotul, nu moartea ne omoară, ci păcatele vieții. Și-mi punea Orfeu de Gluck, Orfeu de Monteverdi, Euridice de Jacopo Peri, îmi arăta albume de artă, Botticelli, Nașterea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
unul pe altul jos. Pe urmă mai este și o nebună de fată căreia nu-i stau ochii În cap - a produs o imitație teribilă - și care vorbește cumva dur cu Însoțitoarea. — Ești un băiețel așa de amuzant! s-a minunat Myra. — Ce vrei să spui? Amory, simțindu-se În sfârșit pe teren sigur i-a acordat imediat atenție. — O... mereu spui lucruri deșuchiate. De ce nu vii mâine la schi, cu Marylyn și cu mine? — Ziua nu-mi plac fetele, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
lunile de vară, Amory și Frog Parker s-au dus săptămânal la Stock Company. După aceste vizite se Întorceau agale acasă, În aerul parfumat al serilor de august, visând pe bulevardele Hennepin și Nicollet, amestecați cu gloata veselă. Amory se minuna cum lumea nu băga de seamă că el era un băiat predestinat gloriei, iar când fețe din mulțime se Întorceau către el și ochi ambigui se uitau fix În ai săi, Își lua o expresie cât mai romantică și călca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ușa. Vocea ei abia pâlpâia, așa că Amory nu era sigur că vorbise cu adevărat. Când a Închis, delicat ușa melodia a tremurat afară: „Lucesc razele de lună, Sărută-mă de noapte bună.“ „Ce cântec splendid!“, Își spunea ea. Totul era minunat În seara aceasta, În special scena lor romantică din cămăruță, cu mâinile lor Împreunate și cu inevitabilul Încântător de aproape. Viziunea vieții ei viitoare era alcătuită din astfel de scene, Înșiruite la nesfârșit: sub clar de lună, În lumina palidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Îmi e să-ți scriu ce simt cu adevărat când mă gândesc necontenit la tine! Însemni acum pentru mine un vis pe care nu mă mai pricep să-l aștern pe hârtie. Am primit ultima ta scrisoare și a fost minunată! Am citit-o de vreo șase ori, mai ales ultima parte, dar Îmi doresc uneori să fii mai sinceră și să-mi spui ce crezi cu adevărat despre mine. Totuși ultima ta scrisoare a fost dumnezesc de frumoasă și nu știu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Manfred grațios și superficial, Își construia piramide intelectuale și imaginare În timp ce se desfăta cu artificiozitatea adolescenței temperamentale și scriau Împreună versuri la cină. Când Vanity a sărutat-o pe Vanity, acum o sută de luni fericite de iunie, s-a minunat de ea cu răsuflarea tăiată și, ca s-o știe toți bărbații, i-a rimat ochii cu viața și cu moartea. „Prin timp Îmi voi salva dragostea“, a spus el, dar Frumoasa a dispărut o dată cu suflarea lui și a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
vedeau irizări de nopți pariziene, un întreg Cartier Latin plin până la refuz de poeți, pictori și boemi. ― Tu ești actor? ― Da. ― Cum te cheamă, ești nou, nu-i așa? ― Mălaimare, da, sunt nou, abia m-am repartizat aici. ― Mălaimare? se minunează el, privindu-mă ca pe o gânganie. ― Așa mă cheamă, zic. ― Să știi că nu e rău, spune într-un târziu și pleacă, mormăind niște rime ale unui poem nenăscut. Nu-mi aduc aminte mai multe, Botta era o poezie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de al nostru, dar, extrem de adevărat, făcătura era numai pentru că publicul trebuia să înțeleagă bine ce rosteau; adevărul era însă prezent, profund și zguduitor. Dar să revenim la parfumul Marcelei Rusu. Într-o zi apare o distribuție nouă și mă minunez să mă găsesc pe acolo - și încă într-un rol bun: Filumena Marturano, pusă în scenă de Sanda Manu, cu Radu Beligan și Marcela Rusu. Eu urma să-l joc pe Michele, cel de-al treilea copil al Filumenei. Repetițiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de ce eram, ceva nu mergea în viața mea, simțeam că se duc anii și eu nu fac nimic serios, așa că îi spun fără să clipesc că aș vrea să fac o bursă la Marcel Marceau. Și care-i problema, se minunează Marcela; mă ia de mână, mă duce în fața atașatului cultural, Ion Soare, care avea să-mi devină apoi un foarte bun prieten, și-i spune, în stilul ei inconfundabil: ― Auzi, băiatul ăsta talentat vrea să vină la o bursă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ochii închiși acăsucă. ― Și... ― Și aseară, nu știu cine, niște nemernici mi-au strâmbat liniile și am dus mașina drept în zidul casei. Maestrul Constantin Bărbulescu mai să plângă, noi ne umflăm de râs, Beligan se face că îl caină și spune, minunându-se foarte: ― Ce manoperă, dom’le, oameni ca ăștia ar trebui închiși, auzi dumneata, să strâmbe liniile omului, păi nu mai ai încredere în nimeni. În Chirița era monumental. Vodă, tot un fel de Cuza, venea îmbrăcat în fireturi, scotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
juca el, ca nimeni altul. Începuse nebunia cu degetu-n fund și Bâtu avea un avans formidabil, îl controlau băieții fără milă, iar omul răcnea ca din gură de șarpe. Vine într-o zi cu un bandaj mare la cap, ne minunăm noi, ce-ai pățit, nene, ce să pățesc, zice, m-am dus la doctor să mă caute de prostată. Și? ne minunăm noi iarăși. Și mă pune să-mi dau nădragii jos, mă proptește cu mâinile de perete și, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
omul răcnea ca din gură de șarpe. Vine într-o zi cu un bandaj mare la cap, ne minunăm noi, ce-ai pățit, nene, ce să pățesc, zice, m-am dus la doctor să mă caute de prostată. Și? ne minunăm noi iarăși. Și mă pune să-mi dau nădragii jos, mă proptește cu mâinile de perete și, al dracului neom, îmi bagă deștu-n fund, am răcnit, normal, și m-am dat cu capul de perete de l-am spart cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
taxi și pe la și jumătate eram la teatru. Pompi, calm, umbla pe culoar, mă ia de după umeri, mă bagă în cabină, mă urmărește cum mă îmbrac, bate la ușă cineva, era Beligan, Pompi, ești nebun, e și jumate, cât?, se minunează Pompi, ia uite cum trece timpul, începem în secunda asta, dom’ director, gata, începe să strige el în gura mare, ce stați, dați-i drumul în scenă, ia uite, trebuie să mă rog de fiecare, ce Doamne iartă-mă, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
se așezau aiurea în cadru, așa că regizorul spunea invariabil: ― Încă o dublă! ― Mă, ești nebun, spune într-un târziu Cotescu, las-o mai moale, că omorâm uteceul și tot nu intră în film chestia asta. ― De ce să nu intre? se minunează omul. ― Pentru că dacă dai în utece, dai în Nicușor, ce dracu’, te învăț eu? ― Hai, încă una și gata! ― Mai ții? mă întreabă Cotescu. ― Mai țin. Până la urmă secvența a căzut la vizionare, căci, oricât ar fi fost uteceul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
în jur, ca un excavator, încât servitorii cu tăvile în mână trebuie să se ferească din calea lor; dacă sunt harnici și cinstiți, au în această casă un post asigurat, pe care nu li‑l poate lua nimeni. Rochiile sunt minunate, e o bucurie să le privești, chiar dacă doar de la distanță, cum face Rainer în momentul acesta; el spune că nici n‑ar vrea să intre înăuntru, deoarece din afară înțelegi mai bine structurile sociale, având în vedere că poți cuprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
principiu nu port niciodată bani la mine, spune subomul și‑și duce mâna involuntar la sacou, în dreptul inimii, iar apoi o atinge pe Anna acolo unde, în mod normal, alte femei au sâni, dar Anna nu posedă așa ceva. O să te minunezi de ce sunt în stare, salivează reprezentantul firmei de confecții și‑și îndreaptă acum mâna spre popoul Annei care, de bine de rău, există. Cel mai mult mă încântă liniile și formele frumoase ale unei femei, izbucnește entuziast voiajorul și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]