994 matches
-
tentativă să se plimbe, cu toate că noaptea luna și stelele încearcă toate farmecile ca să-l atragă. Perna pe care se instalează de obicei a strâns în ea, pentru el, toate miragiile. Poate că cele câteva flori desenate închipuie în capul lui mititel întreg paradisul. Eu și cu Ioana îl consideram ca pe un copil, îi facem joacă (Ioana a rugat-o chiar pe madame Pitpalac să-i aducă de la oraș o jucărie specială), îi observăm orele de mâncare, păzim să mănânce exact
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
bolnav cu adevărat! M-am revoltat și am început să țip, în timp ce lacrimile îmi veneau în ochi: "E oribil în aceste locuri păcătoase! Mori cu zile! Nu sunt decât doi doctori imbecili care să te îngrijească! Dar pentru un animal mititel nici nu poți face nimic. Mi-a devenit viața aci insuportabilă. De-aș pleca odată!" Luam instinctiv, ca pretext, boala unei pisici, ca să mă războiesc cu soarta pentru neliniștea în care trăim mereu din pricina lui Viky sau din pricina trecutului Ioanei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de supraviețuire se dovediseră atât de puternice, încât Mircea fusese în cele din urmă incapabil să se arunce în fața trenului. De fapt, speranța, instinctul de supraviețuire și încă ceva. Și anume amintirea faptului că scriitorul avea dosiți într-un cont mititel niște bani pentru situații speciale. Situații ca aceasta, poate. Situații-limită, în care scriitorul presimțise că va ajunge cândva și cărora același instinct de supraviețuire vroia să le facă față cu orice preț, se pare. De ce vroia asta instinctul respectiv, Mircea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o sfințesc din nou”... „Pentru suflețelul tău curat, Alexandra, sigur brățara a rămas sfințită, dar mai atinge-o dacă vrei, ca să fii sigură și să rămâi cu inimioara împăcată...” Tot în acele zile o bătrânică mă întreabă: „Și iconițele aiestea mititele cu sfântul le dați degeaba”? 45 „Nu degeaba, vi le dau cu binecuvântare. Bucurie sfântă vă doresc!”. „Părinte ne-ați adus în aceste zile Ierusalimul la Fălticeni. Nu-mi vine să cred!”. „Nu eu, Dumnezeu vi l-a dăruit, iar
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
acolo, unde li se părea că sunt ale copilelor. Nevăzând, nici ei, nimic,își continuau, apoi, drumul, vremelnic întrerupt. La fel de brusc, după cum și-au pornit râsul, cristalin și molipsitor, Alina-Teodora și Maria, și-l și întrerupseră. Cum să bănuiască, ele, mititelele, și frumușelele, că, în fond, viața însăși, viața omului, nu-i decât un sclipăt, ca acel ceva, ce li s-a arătat, pe cer, ca într-un moment de foc,în fapt, două rândunele, ce era gata-gata să se ciocnească
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
se deschide; înăuntru este o femeie care ține la ureche un telefon mobil, îmi zâmbește și discută cu cineva. — Mona, spune ea în telefon, haide, grăbește-te, te rog. A venit domnul Streator. Îmi arată dosul mâinii libere, cu ceasul mititel și sclipitor pe care-l poartă la încheietură, și zice: — A ajuns un pic mai devreme. Cealaltă mână, cu unghii lungi, roz, date cu ojă albă la vârfuri, și telefonul mic, negru, a dispărut aproape cu totul în norul roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
nestematele sparte și bucățile din Patrick, zice: — Carl? Își duce mâna la gură, pipăie pietrele incrustate acolo. Se răsucește și se uită la mine: — Carl? Carl, unde suntem? Vede dulăpiorul de inox, fereastra cenușie, spartă. Mai întâi vede brațul cel mititel și albăstrui. Apoi picioarele. Capul. Și zice „Nu“. — Nu! Nu! Nu! zice Helen, împroșcând cu sânge, și, târându-se printre așchiile ascuțite ale culorilor sparte, cu vocea groasă și încețoșată de la dinții fărâmați, adună toate bucățile. Scuturându-se de plâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
puțin, ca să asculte ce se vorbea, și când pricepu că interdicția era definitivă se porni să plângă și mai amarnic decât înainte, tropăind din răsputeri cu picioarele în dușumea. Banii!... Ba-aaanii!... Vreau ba-aaaaanii!... Dă-mi ba-aaaaanii!!... urla și se tânguia mititelul, printre sughițuri. Virgil îl mai lăsă câteva minute să se jeluiască, după care, văzând că tot nu se potolea, încercă să-l îmbuneze dându-i un creion bicolor nou-nouț și un carnețel cu multe pagini, pe care să mâzgălească, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
a VIII-a Școala Gimnazială. Ciortești, locația Șerbești Iași profesor coordonator Parasca Mihaela Surioara mea, Sara Am o surioară mică, Gingașă și frumușică Are ochișorii-albaștri Parcă e cerul cu aștrii Obrăjorii roșiori Îi sărut de mii de ori. Și năsucul mititel Parcă e un năsturel, Iar gurița ei micuță N-are dinți, numai limbuță. Perișoru-i castaniu E scurt și zgribulit. Cu mânuțele ei mici Prinde tot ca un arici. Și când plânge câteodată Mama o hrănește-ndată. Îi vorbim și ne
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
flori și printre brazi, Hora bucuriei-ncinge Pentru toți copiii dragi. Ursul și șoricelul Martinică în pădure murmură încetinel Căci în tufa lui cu mure a găsit un șoricel. Șoricelul pofticios Nu se lasă de urs scos Și văzându-l mititel Ursul se-nvoi cu el: Hai să împărțim, măi frate, Mura asta-n jumătate. Cerul Adesea atât de-albastru e ceru-n primăvară Că pot citi într-însul ca într-o frunte clară. Dar când se-arată norii el prinde
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
fapt de seară Larmă mare e în toi, Mic și mare strânși în gloată Fac un mare tărăboi. Saltă praful de pe uliți Câinii latră fără glas Ceata de copii năvalnici Joacă, cântă, fac alai. Blând privește mândra lună Pe ștrengarii mititei, Râd pe sub mustăți bătrânii Care au fost așa, ca ei. Peste tot e veselie, Jocul e neîntrecut, Roata vieții se învârte Și o ia de la-nceput. Elinescu Raluca, clasa: a VIII-a Școala Gimnazială Nr.2 Motru Gorj profesor coordonator
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-mi fie bine. Banca din colț Merg pe alee și gândesc, Merg repede să nu greșesc Pe-o bancă mă opresc puțin Ca să gust soarele din plin. Dar în colț, surprinzător, E-o bancă cu un dor Și e tare mititel Și milă mi-am făcut de el. Pe banca din colț eu stam Și-n balta de jos vedeam Două broaște săltărețe Care, zău, mi-au dat binețe. Veste de toamnă Astăzi am ieșit afară Și un sunet de chitară
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Nicolas și Chantal văzuseră probabil chipul aceluia care-l scosese din celulă ca să-l ucidă. Și Își semnaseră condamnarea la moarte. Apartamentul din apropierea Arsenalului era după chipul și Înfățișarea Mariei: luminos și călduros. O cameră la mezanin dominînd un salon mititel, o bucătărie ca de casă de păpuși, și un imens geam care dădea spre radă. Era felul ei de a nu tăia cu totul cordonul care o lega de Lands’en, de unde, pe vreme senină, cu un pic de imaginație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și pantofi de balet. La spate i se zbat și zornăie din când în când, ca niște scuturi, o pereche de aripi cu schelet metalic, anemice și prăfuite. Face o reverență largă...) Eu sunt îngerașul protector al Pulcheriei de când era mititică. Nici nu pot să-mi imaginez cum m-au găsit după atâta vreme, dar m-au chemat aici în fața d-voastră ca să vă fac să înțelegeți sensul acestei iubiri inexplicabile, imposibile și irevocabile a Pulcheriei pentru Maurizio. Pulcheria nu ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în contact, ce mai, a fost prea tîrziu cînd copoii și-au dat seama că cineva le fură de sub nas autobuzul. Așa că iată-mă înapoi așa cum am promis, în doi timpi și trei mișcări, deja începuse să-i meargă gura mititelului de mai mare dragul, dom’ Roja. Pînă cînd la a doua încercare, cea cu Steagul Roșu, a făcut-o de oaie. Dacă v-ați fi grăbit puțin, ați fi prins și voi spectacolul, le face Tîrnăcop cu ochiul lui Dendé
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
baseball a lui Joe DiMaggio de la Louisville Slugger, care mi-a oferit atât de multe plăceri de duminică noaptea încoace. Am tachinat-o cu ea. Asta a scos-o din starea de prostrație. I-am vârât-o în crăpătura ei mititică și aproape că și-a înghițit călușul. Mi-aș fi dorit să am niște cuie cu care să ghintuiesc bâta, să fie ca o fecioară de fier sau o centură de castitate pe care să n-o uite prea curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
nebunul ăsta a cerut ca fiul lui să fie circumcis. Nu când e la poarta bărbăției și e în stare să suporte așa ceva. Nu ca oamenii civilizați, ci acum. Imediat! Îți poți închipui, să faci așa ceva unui copil atât de mititel? Asta dovedește încă o dată că un barbar nu se schimbă niciodată. As-naat a țipat și s-a zvârcolit ca o pisică înjunghiată când a auzit asta. Și n-o condamn. - Iosif, am șoptit, oripilată și încă nevenindu-mi să cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cu arta scrisului: impulsul era mersul Înainte al narațiunii, nașterea Întrebărilor la care cititorii doreau să afle răspunsurile, iar echilibrul era simetria structurii, eliminarea detaliilor irelevante, repetarea motivelor și simbolurilor, varierea elegantă a... În punctul acesta al reveriei, un cărucior mititel Îi intră În față, venind de pe o alee adiacentă, urmărit de o femeie tânără și o fetiță. Frână puternic, roata din față i se blocă derapând pe pietrișul drumului, bicicleta se răsturnă și el căzu grămadă la pământ. Femeia - care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Ploaia se despărțea în șuvoaie ce mergeau spre izvor. Luminița ce se uita înspre noi se albise. Lumina ce ne privea era căruntă de timp. Și ploaia cădea lin. Era numai ploaie, numai deșărtăciune, numai noroi. Niște pisicuți se jucau, mititeii, cu stropi aburiți. Ploaia cădea, ploaia cădea. Un câine vagabond se izbea de pereți. Și ploaia cădea lin, înălbită. Lumina ce ne privea era albă de timp. Ploaia se desprindea în șuvoaie ce mergeau spre izvor. Îmi plăcea ploaia. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ploaia. Îmi plăcu ploaia. Șuvițele de ploaie o luară pe cărăruia care duce la pârâu. Luminița ce se uită înspre noi era puternică, vie, tânără. Și ploaia cădea lin. Fu numai ploaie, numai deșărtăciune, numai noroi. Niște pisoiași se jucau, mititeii, cu stropii mici. Ploaia căzu, ploaia căzu. Iar eu îmi beau cafeaua la etajul trei din cinci, cinci din șapte și șapte din nouă, și privesc înspre stradă. Păsărelele se joacă, încă zglobii, nu vor să plece în părți străine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ceva din trăznitura de copită a Patriciei.) - Nu e vorba de militari. Nu e vorba nici măcar de ce exclamam eu, doamnă Cocondy. Când dumneavoastră azvârleați muntele ăla de minuni ale tehnicii, adevărat, eu o spuneam, la grădiniță, pe aia cu "Șoricelul mititel". Vi-o mai spun. E vorba 229 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI nemaipomenite, încă înainte ca respectiva să ți se ocupe, cu calm și responsabilitate, de pahar. - Și SIGLA... Cine e SIGLA? se interesă Pink, cu ușurătatea obraznică și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bucurie simplă, complicată câteva secunde mai târziu de o bosumflare și de o privire à la Othello, dar verde. Ben e atât de Încântat Încât izbucnește În plâns și se lasă să cadă pe fundulețul Îmbrăcat În scutec; corpul lui mititel de-abia Îi poate duce intensitatea emoțiilor. Când cei doi se urcă În pat, Emily Încalecă pieptul lui Rich, iar Ben se Întinde pe urma umedă, În formă de cruce, pe care tatăl lui a lăsat-o pe trupul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
prund. {EminescuOpIV 319} Aș vrea ca să mai vadă colibele de paie Prin stînce încuibate, ce mai că se prăval-, Când luna dintre nouri, crăiasa cea bălaie, Se ridica prin codri din fruntea unui deal. Să aib-ar vrea colibă de trestii, mititică, În ea un pat de scânduri, mușchiu verde de covor, Din pragu-i să se uite la munte cum s-ardică Cu fruntea lui cea stearpă pierzîndu-se în nor. Ar vrea să rătăcească câmpia înflorită, Unde ale lui zile din visuri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vârful său o poartă din scândură, dincolo de care se Înfățișa o frumoasă biserică de țară În curtea căreia se afla și cimitirul satului cu oameni harnici și gospodari. Hai să ne-nchinăm, că aici, uite colo unde-i crucea ceia mititică și Învechită, din lemn, doarme Viorița, peruzeaua mea de fată, frumoasa și buna ta mămicuță! Un zurgălău imens a sunat În comoara sa cu amintiri de neînlocuit și a Învăluit sufletul său, sensibil Încă de pe atunci, În care se derula
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
nu a fost de aceiași părere: Băi Ione, dar asta o știu de când era bunica fată-mare, băi Apoi privirea se intersectă cu aceia a nepotului și spuse fără prea mare tragere de inimă: Hasmațuchi, mai bine zi-i tu una mititică! Pe care, bunicule? Pe care vrei tu, cu cățelușu’ creț, cu puiu’ de mâță care se mărită, vezi tu... Băiatul a crezut că momentul este bun pentru a Încerca altceva, pretenții nu prea erau și Începu: „Măicuță dragă, cartea mea
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]