2,504 matches
-
forma unui mit sau, potrivit termenului folosit de Bousset, a unei „legende” literare. Se pare că la originea acestei tradiții se află, în primul rând, vechile mituri mesopotamiene care descriu luptele cosmogonice dintre principiile luminii și întunericului. Acestei tradiții strict mitologice i se va suprapune, începând cu al cincilea deceniu din primul secol al erei creștine, o a doua tradiție, istorică și politică - cea a lui Nero rediuiuus. Îmbinarea celor două tradiții va duce la constituirea legendei Anticristului. Iată care este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În unele împrejurări, au fost importante elementele motivului tiranului eshatologic, și tocmai aceste aspecte apar în scrierile noastre. În altele, nevoia de a lupta împotriva falșilor învățători a adus în centrul atenției tradiția prorocului mincinos. În alte împrejurări, vechile tradiții mitologice ale forțelor haosului care se opun planurilor lui Dumnezeu sau forțele demonilor care duc o luptă cosmică împotriva legii lui Dumnezeu au putut fi, la rândul lor, aspecte demne de luat în seamă. Îmbinarea particulară a acestor curente variază de la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ezoterice, distinge trei etape principale în formarea mitului. Prima etapă este reconstituibilă în epoca preiudaică: „Este mai mult decât plauzibil ca cele mai adânci rădăcini ale ideii Anticristului să se regăsească nu în anumite experiențe istorice, ci într‑o concepție mitologică și speculativă, mai exact, în credința în confruntarea dintre Dumnezeu și diavol și cea în sfârșitul lumii” (col. 579). De aici următoarea presupunere: „La originea Anticristului nu se află altceva decât diavolul întrupat” (ibidem). A doua etapă constă în istoricizarea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și al exegeților. Care sunt sursele capitolului 7? Care este adevărata semnificație a figurilor teriomorfe? Iată întrebările la care aceștia au încercat să răspundă. În privința celei dintâi, au existat întotdeauna trei direcții în care a fost căutat modelul capitolului 7: mitologică, plastică și astrologică. Ultima pare a fi cea mai corectă, cu toate că nici celelalte două nu trebuie pierdute din vedere. André Caquot, într‑un articol din 1955, a încercat să explice ordinea apariției fiarelor din perspectiva semnelor zodiacale. „Alături de semnele zodiacale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
multor soluții extravagante. Amintim aici, cu titlu anecdotic, încercarea lui L. Kreyer, din 1887, de a demonstra că Seneca ar fi „cel care îl oprește” pe Anticrist, identificat în persoana lui Nero. Al doilea tip de interpretare recurge la tradițiile mitologice sau la soluțiile metafizice. Gunkel, spre pildă, identifică ® 6∀ϑΞΠΤ< cu profetul Ilie, în timp ce ϑ∈ 6∀ϑΞΠ≅< ar reprezenta planul de mântuire al lui Dumnezeu. Frame merge până la a confunda personajul care oprește parusia cu diavolul însuși, iar Trilling propune
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Soluțiile istorice nu au nici un punct de reper concret, nici o justificare legitimă. Nu poate fi vorba decât de supoziții mai mult sau mai puțin arbitrare, de speculații savante, nelipsite uneori, după cum am văzut, de o anumită savoare. Cât despre explicațiile mitologice, acestea sunt complet lipsite de sens. O problemă de ordin istoric, cum este cea a lui 6∀ϑΞΠΤ<, nu ar putea admite o soluție de ordin mitologic. Dacă autorul s‑ar fi gândit într‑adevăr la „diavol”, la „Dumnezeu” sau
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
savante, nelipsite uneori, după cum am văzut, de o anumită savoare. Cât despre explicațiile mitologice, acestea sunt complet lipsite de sens. O problemă de ordin istoric, cum este cea a lui 6∀ϑΞΠΤ<, nu ar putea admite o soluție de ordin mitologic. Dacă autorul s‑ar fi gândit într‑adevăr la „diavol”, la „Dumnezeu” sau la „Ilie”, este greu de înțeles ce anume l‑ar fi putut împiedica să o spună în mod deschis; misterul nu ar fi fost cu nimic diminuat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cristos, se dovedește foarte original. Autorul a vrut să realizeze un crescendo dramatic, cu un final foarte optimist. Pătimirea martorilor, care precedă parusia, depășește prin intensitatea sa, chiar pătimirea Mântuitorului. „Fiara ieșită din pământ” este întruchiparea Răului absolut. Această figură mitologică apare aici cu scopul unic de a ucide cei doi martori. Ea nu constituie o noutate pentru destinatarii Apocalipsei lui Ioan, familiarizați deja cu Cartea lui Daniel. Capitolul 12 Capitolul 12 relatează lupta dintre Femeia supranaturală și balaur. Femeia apare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ascunde în deșert. Satan încearcă să o înece, făcând să‑i iasă din gură un întreg fluviu, dar pământul înghite deodată toată apa. Neputând să omoare femeia, diavolul se înverșunează asupra urmașilor ei. Să ne oprim un moment asupra simbolurilor mitologice folosite de autor în acest capitol al Apocalipsei. Femeia reprezintă poporul lui Israel - ea poartă pe cap o cunună de douăsprezece stele care închipuie cele douăsprezece seminții. Nu ne vom ocupa aici de modelele anterioare, „păgâne”, ale acestor simboluri. În
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rațional uman, ci numai la nivelul viziunii extatice, dumnezeiești. Tot astfel, cel ce se pretinde Cristos înaintea parusiei nu este decât un avatar al lui Beliar, principe metafizic existent în afara umanității propriu‑zise. Teologia autorului Urcării la cer... este esențial mitologică, proprie creștinismului gnostic. Ea se reflectă și în eshatologie, fiind cu totul convențională și lipsită de consistență reală. Grupul profeților pare să aștepte sfârșitul lumii celorlalți. Doar ceilalți - cei necredincioși, cei ce au trădat adevăratul creștinism - vor învia pentru judecată
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
plin efort de a‑și constitui o „personalitate” proprie, o individualitate instituțională bine definită; 3) separarea creștinismului de matricea sa iudaică, episodul revoltei lui Bar Kokhba jucând un rol semnificativ. Mitul Anticristului este, așadar, rezultatul acțiunii unei serii de „operatori” mitologici precreștini, reînviați și revalorificați într‑un context istoric special, extrem de tensionat, și în cadrul unei religii al cărei mesaj originar rămâne fundamental apocaliptic. Nu întâmplător acest mit care apare în „versiune integrală” la primul teolog creștin este susținut de un întreg
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nicidecum „să promoveze” o credință pe care Biblia nu o poate legitima. Orice „mit” creștin - în sensul pe care l‑am explicat deja în „Cuvântul înainte” - se regăsește în Vechiul Testament; de aici funcția esențială, indispensabilă chiar, a exegetului. Drept urmare, tradițiile mitologice, exegeza Scripturilor și istoria sunt elemente absolut necesare pentru înțelegerea nașterii anticristologiei „sistematice”. Expunerea lui Irineu despre Anticrist ocupă capitolele 25-31 ale cărții a V‑a a amplului tratat polemic Aduersus haereses; singurele versiuni integrale ale acestuia se păstrează în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ideea de răzbunare, a evreilor, bineînțeles, împotriva creștinilor; Irineu aplică etimologia substantivului Teitanos verbului ϑ∴<<Λ:4 , „a pedepsi”, „a răzbuna”; - „Titan” este predestinat, într‑o oarecare măsură, a fi numele unui tiran. Irineu se gândește, fără îndoială, la episodul mitologic al revoltei Titanilor împotriva lui Zeus, revoltă asimilată, în registrul creștin, cu revolta îngerilor corupți de Satan. Prin urmare, „numele de Teitan pare atât de convingător și de verosimil (tantam habet uerisimilitudinem) încât, dintre multe (ex multis colligamus), am înclina
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
particular al mitului”, pare a fi părerea generală a specialiștilor. Cu toate acestea, considerăm că există în cazul lui Chiril suficiente elemente, de ordin teologic și scripturistic, oferite chiar de text, pentru a încerca o altă explicație decât cea strict mitologică, care nu poate fi decât parțial satisfăcătoare. Să vedem mai întâi fragmentul în cauză (15, 14): Cine‑i acesta sau cu a cui putere lucrează? Tălmăcește‑ne‑o, Pavele! „Venirea lui este prin lucrarea Satanei, ne‑o spune Pavel, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
reușind să legitimeze, mai mult sau mai puțin convingător, existența „personajului” său, dar numai cu prețul unui „nonsens teologic”, a unei semnificative devieri de ordin dogmatic. Cu alte cuvinte, biografia tiranului eshatologic este salvată grație unei reveniri la vechiul registru mitologic, primejdios de echivoc. Cum se produce această alunecare, acest derapaj? Lacuna majoră a materialului de care dispune Chiril se află, după cum am spus, în biografia pământească a personajului. Predicatorul se vede obligat să abstractizeze, mai bine zis, să remitizeze figura
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trei tipuri. Prin a XV‑a cateheză a lui Chiril al Ierusalimului și pseudoepigrafica De consummatione mundi ne aflăm în fața nivelului cel mai apropiat de mitologie. Dimensiunea istorică a mitului este aici aproape în întregime ignorată, lăsând‑o pe cea mitologică să se desfășoare nestingherit. Tandemul Cristos‑Anticrist prezent în aceste două scrieri se situează pe același plan cu tandemul Marduk‑Tiamat, de pildă, din poemul Enuma Eliș al tradiției akkadiene. Este vorba, de fapt, de două principii absolute a căror
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Wilhelm Rede (Cf. „Introducerii” lui Frankfurter, p. V.). Cu toate că lucrarea lui Bousset este în mare parte depășită, ea păstrează o valoare intrinsecă datorită faptului că aduce în discuție, pentru prima dată, istoricitatea „legendei” anticristologice, inserând‑o într‑o anumită tradiție mitologică și religioasă. . Cf. observațiile foarte pertinente făcute de G. Jenks în Origins..., capitolul „The question of the Antichrist myth”, pp. 1‑24. Jenks prezintă aici, într‑o manieră clară și concisă în același timp, o serie întreagă de lucrări dedicate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cartea lui Daniel și în Apocalipsă 11,3. . Theodotion: 6∀ℜ ϑΞΦΦ∀Δ∀ 20Δ∴∀ :γ(ς8∀ <Ξ∃∀4<≅< ƒ6 ϑ↑Η 2∀8ςΦΦ0Η ∗4∀νΞΔ≅<ϑ∀ 88Ζ8Τ<. Desigur, este foarte posibil ca destinatarii să fi fost familiarizați cu alte tradiții mitologice locale, dar, în fragmentul la care ne referim, autorul face aluzie în special la cea de‑a patra fiară din profeția lui Daniel. Cei doi martori ar reprezenta deci comunitatea profeților creștini din vremea autorului (L. Peerbolte, Antecedents..., p. 128
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Orice încercare de „reconstrucție” a genealogiei mitului rămâne mai mult sau mai puțin arbitrară, fantezistă chiar. Ipotezele prezentate de Gunkel și de Bousset au totuși o anumită valoare, prin aceea că ambii cercetători scot în evidență structura morfologică a scenariilor mitologice. . Controversa, la Iustin, Dialogul cu Trifon, cap. 43‑44. . Deșertul ca loc de refugiu: Deut. 8,2‑3; 3Rg. 17,1‑7; 19,3‑9; 1Mac. 2,19. . Aripile de vultur ca semn al epifaniei lui Iahve: Ex. 19,4
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
SOARELE ȘI LUNA, baladă populară din ciclul baladelor fantastice. Fondul acestei balade este mitologic, reflectând o mentalitate arhaică, și oferă o explicare poetică naivă a succesiunii continue a celor doi aștri, a imposibilității întâlnirii lor. Din mitologia greacă se cunoaște legenda incestului lui Apollo (Soarele) cu sora sa, Artemis ( Luna), legendă valorificată și de
SOARELE SI LUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289739_a_291068]
-
străin 464). Sigur că, în anumite situații, destinatarul nu este greu de identificat. Colindătorii alegeau pentru persoanele care pierduseră pe cineva texte unde era prezentă moartea. Se înțelege cu ușurință că în casa în fața căreia acești transportatori ai unor supraviețuiri mitologice cântau un colind (adresa văduvei, conducătoare a gospodăriei acum) structurat pe motive din Miorița („punct întunecat în atmosfera atât de senină a colindelor” - Petru Caraman) locuia o văduvă: Spre munții cei mari Sunt trei păcurari [...] Mama strinului ’ N cale li-
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
unor „femei mâhnite” (denumită uneori: „Văduva nevastă/ C-un fiu mic în brațe./ Lucru ce-mi lucrează?/ Firu-mi firuiește,/ Fașă -mi împletește,/ Fașă la fiu mic...”470), mai noi - zic specialiștii - în inventarul colindelor, fac apel și ele la depozitul mitologic caracteristic speciei. Ca să-și găsească fiul (crescut cu greu: „Născut-a, crescut-a/ Fiu mic făr’de tată,/ De maică curată” sau „Ferică de elu/ De-un fiu fără tată,/ Hai Leroi Doamne!/ De un fiu fără tată,/ de-o
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
prin nevoia prezentificării, prin anulare, a trecutului de care e despărțit. Dorul unifică trecutul cu prezentul. Este tendința de reintegrare În tiparele arhetipale originare, dar concomitent este și tendința de refacere a unității, așa cum o vedem În cazul unor cupluri mitologice. Orfeu și Euridice, Făt Frumos și Ileana Cosânzeana. Semnificația morală a modelelor psihobiografice Am prezentat tipurile psihomorale umane și modelele psihobiografice care le corespund acestora. Vom analiza În continuare semnificația morală a acestor tipuri. Se impune o precizare. Judecarea tipurilor
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
suferință sufletească și la desnădejde morală. Abia atunci vei vedea și vei Înțelege adevăratul tău chip, așa cum rezultă el din acțiunile tale. Cele două modalități de folosire a vieții de către persoană se pot raporta, În plan simbolic, la două modele mitologice: Prometeu și Epimeteu. Prometeu este cel care, evaluând situațiile, Întâi reflectează, construiește un plan, și apoi acționează, prevăzând cu strictețe consecințele acțiunilor sale. Epimeteu, dimpotrivă, este cel care, nesocotind situațiile, fără a mai reflecta Înainte, acționează conform propriilor sale dorințe
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de vedere psihologic și moral, o problemă esențială pentru persoană, prin analiza destinului acesteia, Înțeles ca ceea ce a făcut persoana, cum a fost și cum și-a trecut viața. Acest proces nu trebuie Înțeles ca o judecată decât În sens mitologic. Ca esență, el este o evaluare axiologică a individului, raportat la modelul arhetipului suprem, al Persoanei lui Dumnezeu - modelu: Tatălui. În această Întâlnire, sunt puse față-n față două conștiinței: Conștiința mea, a persoanei umane, și conștiința divină, a Persoanei
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]