1,466 matches
-
pământului. Apa rămasă între ele era o amintire a imperiului veșnic albastru. Timpul a continuat să treacă, lăsând în urmă orice urmă a apei, în locul ei doar iarbă crudă. Până și munții au îmbătrânit, s-au coborât, neinteresați de nori. Monotonia a pus din nou stăpânire pe acest loc până când - minune! - piatra a dat naștere unei noi surse de viață, repede la vale a curs pârâul și s-a mărit, s-a lărgit, a străpuns prin munte și a devenit un
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Sidney se plimba de-a lungul malului. Ultimele raze ale soarelui îi luminau fața plictisită. Stătea la bunici de vreo două săptămâni și nimic interesant nu se întâmplase. Avea nevoie să se întâmple ceva, oricât de neînsemnat, care să întrerupă monotonia aceea. Nu era genul de fată care să se bucure de liniște și de natură, ci îi plăceau acțiunea, aventurile, să descopere lucruri noi, iar puțin pericol nu o deranja. Iar acum, urmărind cursul unui râu de munte, cu soarele
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
că te face mai frumoasă, dar ține și țânțarii departe de tine. Așnan m-a învățat de asemenea ce e plictiseala, o pacoste înfiorătoare care se abate asupra femeilor care locuiesc în palate. Într-o după-amiază chiar am plâns din cauza monotoniei, stăteam nemișcată în timp ce Așnan dormea. Singurul lucru cu care îmi puteam ocupa mintea era întrebarea dacă Shalem știe sau nu că eu mă aflu în casa tatălui său. Începusem să mă îndoiesc că-și mai amintea de asistenta neîngrijită care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Nici vorbă de act unic, grandios și creator; nici vorbă de popor ales și nici măcar de vreo specie sau planetă aleasă: doar tentative incerte și În general puțin convingătoare, mai peste tot În univers. În plus, totul era de o monotonie lugubră. ADN-ul bacteriilor marțiene părea riguros identic cu ADN-ul bacteriilor terestre. Această constatare, mai ales, Îl cufundă Într-o ușoară tristețe, care, În sine, era deja un simptom depresiv. Un cercetător În stare normală, un cercetător În stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Dacă nu-ți atragi simpatia și sprijinul osânditului, n-ai făcut nimic. Nici noi nu avem nici o bucurie, nici osânditul nu înțelege nimic din moartea lui... Omul trebuie să simtă tot timpul căldura călăului, trebuie scos din tristețea și din monotonia sa și pus la muncă... Numai dacă te apropii de sufletul osânditului găsești și calea cea mai dreaptă spre gâtul său... Osânditul trebuie să se înfrupte din prietenia și dragostea călăului... căci numai atunci când între călău și osândit se leagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
care acum, la câteva sute de ani de la acea întâmplare, se pierduseră, nu se știe cum), Centrul îi pregătise un Starousal WetDrama, o versiune FirePlace și un program secundar numit Sex in Space. Câteva mici cadouri, spuseseră ei, pentru alungarea monotoniei. Și îi făcuseră cu ochiul. Întrucâtva neîncrezător și cu plăcerea unei surprize interzise, activase Sex in Space, ceea ce fu o mare prostie, deoarece computerul de agrement se blocă. Îl resetă și citi atent instrucțiunile. Ele specificau: Încărcați oricare din aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
în viitoarea îmbrățișare a acestui trup feminin, știa că se va îmbrățișa pe sine, pentru că trupul acesta nu exista decât în capul lui și în stimulii pe care creierul său îi primea. Așa că de fiecare dată când se plictisea de monotonia butoanelor și cifrelor, exploratorul avea certitudinea unui dincolo pe care nimeni și nimic nu i-l putea fura. Încerca să uite că dincolo e un program de computer - și dacă nu reușea niciodată complet, cel puțin se hrănea cu iluzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
a lungul apei, cu mâinile la spate. Numele înjumătățit se pierdea în urmă, dizolvându-se în aerul umed. Înainta în direcția opusă apei, unde nu se întindea decât un deșert alcătuit din dune repetate la infinit. Se obișnuise și cu monotonia asta, pentru că o făcea de dragul Margaretei. Nu simțea absolut nimic, nici jenă, nici oroare, nici plictis, nici milă față de biata lui soție. Îi era de ajuns un pustiu care nu exista și un soare electronic. Se trântea din nou pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
sâmbătă dimineață de o voce subțire. N-am știut întâi de unde vine. Era un glăscior obosit, pesemne și nițel supărat, cu o cadență ciudată în rostirea frazelor. Aducea mai degrabă cu discursul unui comis-voiajor sau al unui cerșetor din metrou. Monotonia sa m-a făcut să mă gândesc apoi la o rugăciune spusă de vreun vecin; sau poate, cine știe, era un fragment de vis încă nedezlipit de creier. M-am întors așadar pe cealaltă parte. Dar glasul îi dădea înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
comentă pentru sine. Mă spionezi sau încerci să mă ajuți? Porți pe cineva înăuntru?“ Câteodată, ziua, vedea trecând, foarte sus, uriașe avioane comerciale în drum spre Sud. Își imagina ce or fi crezând pasagerii când vedeau ivindu-se din imensa monotonie a selvei amazoniene un firicel de fum din coliba singuratică. Un reactor putea zbura șase ore fără să distingă altceva decât imensul covor verde, sfâșiat pe alocuri de râuri șerpuitoare. Șase ore fără să vezi un munte, o pășune, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
urmă, în vreme ce botul turtit lua înălțime și se îndrepta spre culmile cordilierei Anzilor, zimțată precum dinții de câine, pe cerul furios de un albastru-indigo. Privi rotirea elicelor, minuscula dâră de ulei ce se prelingea printre îmbinările aripii și, mai departe, monotonia obsedantă a selvei, în care verdele era stăpânul absolut, în care nu mai exista nimic altceva decât verdele și nici nu va mai exista atât timp cât locul acela se va putea numi în continuare Amazonia. Încercă să distingă, în depărtare, cursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pentru o zi în care nu vând cărți... Încă mai simțea pe trup mirosul de parfum feminin, când de o parte rămase conul vulcanului Liniștit și, de cealaltă parte, zăpezile de pe Muntele Strălucitor și acolo, în față, apăru din nou monotonia fără margini a verdelui amazonian. Părintele Carlos își închise cartea de rugăciuni și se întoarse să-l privească: — Ți-ai făcut o idee clară? întrebă el. Ridică din umeri și continuă să privească mișcările unei turme de oi care traversa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lângă Monetti când porniră de-a lungul Marelui Canal. Puține din cele ce se vedeau În acela capăt al orașului Îl interesau pe Brunetti, fără-ndoială o mahala așa cum fusese și insula. Trecură pe lângă gară, o clădire ce surprindea prin monotonia ei. I-ar fi fost ușor lui Brunetti să devină indiferent la frumusețea orașului, să se plimbe prin mijlocul lui, uitându-se, dar fără să fie observat. Dar apoi se-ntâmpla Întotdeauna: o fereastră pe care n-o mai observase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
la Câmpulung Moldovenesc, la Vatra Dornei și la..., mai descoperim noi, că le-am uitat și eu...” hotărî Laura, într-un târziu, bucuroasă că a găsit o soluție mulțumitoare... * La Craiova o parte din evenimente urmau o linie plină de monotonie, iar altele se precipitaseră oarecum și se îndreptau în direcții mai mult ori mai puțin așteptate. În tumultul vieții, oamenii se pierdeau adeseori căutând rezolvări facile problemelor de orice fel. Nu adânceau alegerea și nu mai urmăreau calitatea acțiunilor în
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
a doua a spectacolului va fi mai palpitantă. Dar nu, oamenii continuau să iasă în același ritm, să se plimbe în același ritm, să se vadă spunîndu-și probabil exact aceleași cuvinte. Cînd m-am ridicat de pe bancă, oarecum hipnotizat de monotonia securizantă pe care o degaja scuarul, Cafeneaua timizilor reapăru în spatele meu. sau mai bine spus, cînd m-am întors am văzut-o. era acolo, acolo unde o știam, unde nu se lăsase văzută cînd fusesem împreună cu Paul, dar unde o
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
la început decât un scârțâit confuz, apoi începea să desfacă țârâiturile în infinitele lor componente, distingând semnale și răspunsuri, întreruperi, tonuri felurite. Un glas părea că răsare chiar în apropierea urechii, altul răspundea înăbușit din centrul pământului. Țârâitura curgea cu monotonia tictacului unui ceas, neobservată prin obișnuință, huruitoare prin prea multă atenție. Ca printr-o ocultă corespondență, pulberea de stele de pe cer își schimba țesătura mereu, așa cum și-o schimbă o spumă fină de săpun care se topește. Unele stele luceau
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
obraz, fugi repede înspre casă, dar mereu tiptil, ca și când ar fi fost la mijloc un secret mare, și năvăli în odaia lui Felix. - Vino repede, zise ea în șoaptă, aproape satisfăcută de senzația nouă pe care o încerca după atâta monotonie, a căzut jos bătrânul, mi se pare c-a murit. Felix sări săgetat de ceva rece și se năpusti pe scări așa de repede, încît Otilia, presimțind ceva, ieși speriată. Tânărul nu putu să-i spună nimic, de emoție, deși
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de asta, ar fi ajuns în curând un Paganini. Din nefericire, nu avea nici o îndemînare și nici deșteptăciunea de a învăța corect. Cineva îi recomandase un caiet de Klenck și niște exerciții de Sitt, dar Titi se plictisi iute de monotonia studiilor (care de altfel dezamăgiseră și pe Aglae) și căzu iar la ariile după ureche sau chiar după note, însă din motivele cunoscute, banale. Cu pasiunea lui pentru munca manuală, se consacră tot mai obstinat unei adevărate industrii. Ceru note
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Plesnitorile, târfele, obligate prin natura profesiei lor să colinde și să bucure la client, navighează acum doar la ore școlărești, pictate în culorile vii ale fricii. Agenții de filaj se plâng în rapoarte de monotonie și de instaurarea moralității. Publicațiile de gang scot pe nări foiletoanele lor din ce în ce mai fioroase: "Jack Spintecătorul" ridică în "Mîna care ucide" "Cuțitul înamorat" și le stinge damelor " Lumina întunecoasă". Se comercializează, pe bani grei, nesuferiți câini
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un cuțitaș și îi trecu lama pe sub sigiliu. Sigilii mai văzuse doar în pozele din "Magazin istoric". Acum fărâmița aievea unul. Sigiliul era roz, plicul roz, hârtia care scăpă din vizuina plicului era roză și, pentru a frânge pe genunchi monotonia în două, ca pe-o pisică, scrisul conținut era plin de-o puzderie de fente, ce nu și le putea permite decât un maniac ce pierduse decenii întregi cu studiul caligrafiei și care folosise, culmea rafinamentului, un toc cu cerneală
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pustiit... Ce vrăjmaș a biruit spiritul? Și ce substanță de-ntuneric hrănește atâta noapte? Groaza ce se-ntinde la poalele imbecilității înalță aburi de adormire mută și viața tace resemnată, în ceremonialul funebru de-ngropare a spiritului. Un vis de monotonie neagră căruia locașurile de veci sânt prea înguste imensității lui crepusculare. Idioțenia este o groază ce nu poate gândi asupra ei însăși, un neant material. - Când separația de tine însuți prin reflexie își pierde din tărie și n-ai distanță
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
azur. De simți nevoia, aruncă un scuipat spre aștri, ești astfel mai aproape de măreția lor decât zărindu-i demn și cuviincios. O balegă răsfrânge cerul mai personal decât o apă cristalină. Și ochii tulburi au pete de azur ce compromit monotonia albastră a inocenței. Ceea ce de obicei se numește perfecțiune constituie o priveliște de fadoare, chiar din lipsa chinului vulgarității. Imaginile de desăvârșire propuse de muritori trezesc o impresie de neîndestulare, de viață neîmplinită și nereușită. Îngerii au fost scoși din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să refacă edificiul cosmic și faima gîndului? Nu e creația reacțiunea ultimă în fața ruinei și a iremediabilului? Nu reînvie spiritul în preajma deznodământului și a înfundăturilor sorții? - Altcum, de ce nu vine căderea, de ce rămânem verticali când toate au devenit una prin monotonia scârbei și a nimicului? Suferind cu tărie neîmplinirile vieții, te asemeni unui naufragiat care-ar fugi de țărm. Ajungi să nu mai cauți decât valuri și înotul pe-un nesfârșit de ondulații. Melancolia: timpul devenit afectivitate. Aș vrea să trăiesc
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lipsă de existență, iar vidul erotic, un univers purificat de fire. Nu-i plictiseala o vacanță a dragostei, o pauză în demiurgia indispensabilei înșelăciuni? Și nu ne plictisim dintr-o insuficiență de delir? Acesta introduce o notă de ființă în monotonia nimicului. Din vibrațiile ultime ale sufletului irupe universul, zborul gândurilor pătimașe îl recreează neîncetat. În mijlocul plictiselii știm că existența n-a fost să fie; în intermitențele ei, ne uităm de toate și sîntem. Purtând cu dureroasă străduință povara propriei ființe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înseamnă singurătate individuală. Sentimentul singurătății cosmice, deși se petrece tot într-un individ, derivă nu atât din frământarea lui pur subiectivă cât din senzația părăsirii acestei lumi, a neantului exterior. Este ca și cum toate splendorile acestei lumi ar dispărea deodată pentru ca monotonia esențială a unui cimitir s-o simbolizeze. Sânt mulți care se simt torturați de viziunea unei lumi părăsite, iremediabil abandonate unei singurătăți glaciale, pe care n-o ating, măcar, nici slabele reflexe ale unei lumini crepusculare. Care sânt mai nefericiți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]