1,711 matches
-
copii. În orice caz, cum ai petrecut în week-end? Te-ai simțit bine cu părinții lui Randall? — A, a fost bine, am răspuns scurt. Tu ce-ai făcut în week-end? — A fost în regulă. Am terminat o mare parte din mormanul de propuneri. Am să-ți aduc o grămadă de rapoarte de lectură. Tu ai fost în Florida, nu? Ai pierdut o furtună de zăpadă de proporții. Se pare că am avut cea mai mare cantitate de zăpadă care a căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
că eu și Randall o să avem nevoie de un organizator profesionist. O să facem o nuntă mică, în orașul meu natal... asta când o să am măcar o secundă liberă ca să mă gândesc și la nuntă. Am zâmbit, întorcându-mi ochii către mormanele amenințătoare de dosare de pe biroul meu. — Da? m-a întrebat Mandy, evident șocată. și unde înseamnă asta? Care e orașul tău natal? — Iowa City. Mai mult sau mai puțin. — A-ha. A-ha. OK. Păi, de ce să nu-ți las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
simplu, am insistat eu pentru a șasea oară. notă de disperare mi se strecurase în voce. — Ca asta. Am despăturit o fotografie cu o rochie simplă, strânsă pe trup, cu o bordură delicată de mărgelușe, în jurul decolteului. O rupsesem din mormanul din ce în ce mai consistent de pornografii de nuntă pe care Lucille comandase să-mi fie livrate acasă, în fiecare săptămână. Era 3:00 p.m. și trecusem deja, cu viteza vântului, pe la Angel Sanchez, Carolina Herrera, Bergdorf, Saks și Reem Acra. Eu eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
putea privi cu detașare, istoric...“ Cotește după colț, trece de stația de tramvai, se depărtează, intră pe o străduță laterală. Liniște pitică, șerpuind prin curți oblice, orientale. Peste garduri clipește, rar, geana lungă și verde a crengilor. Grădinițe rotunjite, lângă mormane de gunoaie. Tufe țepoase de trandafiri roșii lângă grămezi de cârpe, cutii, pungi. Pitoresc patriarhal, anulând delimitările. Aleea se deschide, în stânga, spre refugiul unei vile ratate. Porți, coloane, balcoane, graba vanitoasă a parvenirii, nostalgia unui stil. Eterogenul pregăteste compromisul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de sifoane. Apoi la dreapta, până la transformator. De-acolo, o alee cu pomi. În fund, școala. Păi, văd că știi. Alimentara mare tot stă închisă. Apoi, centrul de sifoane. Traversezi, o iei la stânga, până la capătul blocurilor. Se mai văd macaralele. Mormane de cărămizi, cofraje. Treci prin noroaie, până la penultimul bloc cu patru etaje. Îl recunoști ușor. Balcoanele-s pline cu flori. Au pictat flori și pe fațadă, că e ciupită, a căzut tencuiala. Iubesc florile, pribegii mei, dintotdeauna. Acolo stau eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
creștea brusc, semnalând orașul, regăsirea. Mereu același loc, alte vârste și aceeași vârstă. După cotitură se intercalase, de câțiva ani, o stație intermediară. Autobuzul frână, gâfâind, în dreptul unui refugiu cochet, din panouri de sticlă verde. Se vedeau două bănci și mormane de cârpe, hârtie, sârmă. Coborâseră câțiva pasageri, se urcaseră alții, aglomerația aceeași, ca totdeauna. Hârca nu pornea. Brusc, iritarea unui nou pasager, agățat de scară. „Ce faci, blegule, nu vezi că urc?“ Blegul era un bondoc, într-o scurtă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
surprizelor, a unor șocuri care, până la urmă, vor fi mai puternice decât perfecțiunea vremii și a peisajului, împingând-o către un ungher mărginaș al memoriei. Dacă e să-mi amintesc cumva de ziua aceea, ea e ca un puzzle, un morman de senzații izolate. Ici un petic de cer albastru; colo un mesteacăn argintiu, reflectând în scoarță lumina soarelui. Nori care arată ca niște chipuri omenești, ca niște contururi de țări, ca niște animale imaginare, cu câte zece picioare. Viziunea neașteptată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
În zece minute cronometrate pe secundarul ceasului cu brățară argintie, au trecut pe sub fereastra chiliei mele douăzeci de inși, o măturătoare de frunze, cu basmaua uriașă în culorile toamnei înfășurată de mai multe ori peste gură, arătând întocmai ca un morman de frunze arse, pe urmă un grup de fete nostime de la Economic - nu mai știu dacă am apucat vreodată să-ți vorbesc despre „liceul de fete“ de pe strada mea. Elevii erau în proporție zdrobitoare, probabil peste nouăzeci la sută, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de vitale în clipa când le‑am cumpărat, toate lucrurile alea de care eram atât de încântată... arată acum ca o mare stivă de pungi de gunoi. Nici măcar nu mai știu ce e în fiecare dintre ele. Sunt doar... chestii. Mormane întregi de chestii. Fără să spună nimic, Luke închide ușa, iar eu simt cum rușinea mă cuprinde asemenea unui jet de apă fierbinte. — Știu, zic, cu glas aproape șoptit. Știu. Dar plătesc pentru asta. Din greu. Îmi întorc privirea, incapabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
dă în judecată, zice Alicia calmă. Ar avea prea mult de pierdut. — A pierdut deja destul de mult, zice Ben, ridicând din sprânceană. În scurt timp o să ajungă omul invizibil. Așa e, zice Alicia și rânjește la el. Se uită la mormanul de dosare din brațele ei. Am luat tot? Cred că da. Păi, hai c‑am plecat atunci, mă așteaptă Ed. Ne vedem mâine. Dispar pe coridor și, de data asta, slavă Domnului, intră în lift. În clipa în care sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
aud glasul lui Suze de dincolo de ușă. — Bine! strig voioasă. Foarte bine! Haide, trebuie să fac ceva. OK, poate ar trebui să o iau dintr‑un colț și să văd pe urmă. Îmi croiesc drum spre colțul camerei, unde un morman de chestii stă să cadă de pe masa de toaletă și să‑ncerc să văd ce e cu ele. E echipamentul ăla de birou pe care l‑am comandat de pe internet... e castronul ăla de lemn pe care l‑am cumpărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
investit și eu în ceva până la ora asta, ar fi trebuit ca totul să meargă ca pe roate. Iar eu... sunt un zero barat. — Ba nu! zice Suze oripilată. Nu ești un zero barat! — Ba da! Abătută, mă cufund în mormanul de haine de pe jos. Suze, uită‑te și tu puțin la mine. N‑am serviciu, n‑am nici măcar o perspectivă cât de mică, sunt dată în judecată, datorez mii și mii de lire și habar nu am cum o să încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
privind fix în față. N‑are rost să mă cramponez de ea. — Cât mi se oferă pentru acest articol de designer, extrem de rafinat, semnat Denny and George? — Denny and George! zice fata în roz, ridicând privirea. Are cel mai mare morman de haine în jurul ei și mă întreb cum o să ajungă cu ele acasă. Am colecție de Denny and George! Treizeci de lire! — Licitația începe la 30 de lire, zice Caspar. Se uită în jur, dar încăperea se golește rapid. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Îmi surprinde privirea și, preț de o clipă, îmi stă inima. — Pariu că‑i Miggy, zice fata, întorcându‑se. Ei bine, n‑o s‑o aibă. Șaizeci de lire. — Șaizeci de lire? face tipul de lângă ea, care se holbează la mormanul de haine de lângă ea, ușor alarmat. Pentru o eșarfă? — O eșarfă Denny and George, idiotule! zice fata în roz și ia o gură de vin. La magazin ar fi cel puțin două sute de lire. Șaptezeci! O, ce tâmpită sunt. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Între ele pronunțările, declinările, conjugările, ai să te rostogolești Între roțile iuți până În bezna udă. * Ce noroc, controlorul era la doi pași de tine, dar nu te-a zărit! Ce noroc că nu te vede nimeni cum te zbați sub mormanul de haine, paltoane grele, uniforme, smokinguri, trenciuri foșnitoare, cearșafuri albe, lințolii din care se Înalță un nor de molii. Nu, e mereu aceeași albină. — Bitte den Fahrscheine! Ai țâșnit din dulap și ai luat-o la goană, auzi din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
război... De ce se uită nedumerită lafosta lor grădină, plină de doamne cu copii, paharele de cristal și lingurițele de argint licăresc În soare și ei Înghit lacom, la măsuțele albe, cochete, imensele porții de Înghețată, cu pișcoturi aurii Înfipte În mormanele de frișcă, fără să știe, așa cum nici ea, care se uită cu jind la ei, nu știe, că peste trei luni vor fi bombardamentele? — Chiar a doua zi după ce a cumpărat casa noastră, noul proprietar, un Îmbogățit de război, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
gaz, l-a udat, l-a acoperit cu cărbuni și a aruncat chibritul. Ai stat ciucită În fața sobei până când pălălaia dinăuntru s-a transformat În limbi tot mai mici care, cu ultimul trosnet mic, ca un sughiț, au dispărut sub mormanul de file Înnegrite. Legătura de piele și cărbunii ieftini lăsaseră În salon o putoare ca de pârțuri, mai ales că era prea ger afară ca să țină destul geamul deschis. Dacă tata s-ar fi Întors, atunci, l-ai fi pârât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
bicicletă, aleargă, cine a spus că pe Bergstrassse, acolo, a căzut bomba? Gâtul Îi e Înfundat cu praful cenușiu, gustul de ars, de funingine, pe limbă, icnește, bicicleta s-a poticnit de un corp moale și a aruncat-o Între mormanele de moloz care fumegă, imense, pe cerul roșu, se ridică În patru labe, e desigur un vis că merge Împiedicându-se În sârmele negre, fierbinți, care ies din moloz, din scândurile prăfuite, pline de cuie, din picioarele frânte ale mobilelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
din picioarele frânte ale mobilelor. Cade, se ridică, așchii, cioburi fierbinți, pietre ascuțite i se Înfig În coate, În genunchi, În pulpele zdrelite, uite o inexplicabilă zdreanță vineție, murdară, o creangă de magnolie Înflorită, rozalb veștedă, asfixiată, care iese din mormanul de moloz odată cu ultimele limbi de flăcări, și ea scurmă cu unghiile, rupte, Însângerate, urlând: Klara, mamă, de ce, de ce, de ce? Doar le-ai rugat de-atâtea ori să se ducă În adăpost când o să sune sirena, erau greoaie, depresive, bolnave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ci mai departe, și cineva, o voce de bărbat, a spus: au lovit În Bergstrasse. Când s-a oprit alarma, am alergat de nebună până acolo, am văzut de departe ruinele caselor Înegrite, În flăcări. Bunicii m-au scos dintre mormanele de moloz, dintre ruinele printre care rătăceam, m-au luat la ei acasă și au stat cu schimbul lângă mine, ziua și noaptea, până mi-am revenit din starea de șoc. Bunicul avea un doctorat În psihologie, luat la Începutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Nu mai scurma cu unghiile tale rupte, Însângerate, În cioburile de sticlă, În sârmele Înroșite În foc, nu mai striga: Klara! Mamă! Așteaptă! Au să vină deținuții francezi, prizonierii ruși care dezgroapă cadavrele și bombele neexplodate, le vezi umbrele lângă mormanul de cărămizi unde cândva ai visat că este clădirea vecină cu casa noastră din Bergstrasse? Nu mai săpa cu mâinile În molozul Încins, nu mai urla: Klara, mamă, așteaptă! Au să vină prizonierii, Îi auzi cum sapă tot mai aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
eram Împreună. O să intrați, Într-o zi de vară-primăvară, În curtea interioară a cofetăriei renovate, adică În fosta voastră grădină, o să stați toți patru, Hermann, tu și copiii, la o măsuță albă, cochetă, În fața imenselor porții de ciocolată, acoperite de mormane de frișcă albe. Tu ai să le arăți copiilor fosta ta fereastră până la care ajung crengile platanului și ei au să Înfigă lacomi lingurițele de argint În mormanele pufoase de frișcă, e prima dată, mamă, când mâncăm Înghețată la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
la o măsuță albă, cochetă, În fața imenselor porții de ciocolată, acoperite de mormane de frișcă albe. Tu ai să le arăți copiilor fosta ta fereastră până la care ajung crengile platanului și ei au să Înfigă lacomi lingurițele de argint În mormanele pufoase de frișcă, e prima dată, mamă, când mâncăm Înghețată la o cofetărie atât de scumpă, e prima dată! De aceea nu au să se Îndure să ridice ochii spre fereastra pe care ții cu tot dinadinsul să le-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mare de lemne pe care abia o ducea în brațe tot îi alunecă unul. Încercă să-l prindă din zbor, dar îi alunecară mai multe și căzură toate. Nici că se putea un zgomot mai mare! Feciorul privi speriat spre mormanul de perne și pilote, din care răzbi un mormăit chinuit. ― Ce faaaci? Ce tot faaaci? ― Căzu doar unul, boierule! Dormiți liniștit, că eu fac doar focu’ și termin îndată. ― Taaaci! Du-te! ― Păi, să fac nițel foc, că se răcește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
fusese părăsit de primadona și dănțuitoarea Nanone. Și acea imagine îl lovi cu puterea unei ghilotine. Se văzu stând înțepenit de uluire, în costum de gală, cu toate decorațiile pe piept, un biet bătrânel rămas singur, un mort copleșit de mormanele de flori ale cântăreței. Mai apucase să-i vadă spatele gol, abia acoperit de blana pe care și-o punea din mers cu o singură mână, cealaltă fiind prea încleștată de mâna tânărului. Niciodată nu se mai simțise atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]