18,554 matches
-
flamand, imaginea unui om flămînd/ într-un tablou. Pe mine mă ucid în fiece clipă"), alteori el izbucnește cu o impetuozitate decorativ-blasfematoare: "numai poetul stă în casa lui și moare trist la 33 de ani,/ după care trăiește ca un mort plimbat pe străzi și/ arătat cu degetul,/ sau, mut și transparent într-un parc, sfidător de absent,/ ca Dumnezeu....." (Poetul stă în casa lui și moare trist). Un corectiv, la fel de romantic, al acestui curs "mereu împotriva vieții" ce străbate poezia
Un lirism existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17281_a_18606]
-
în aceeași lascivă rotire de vals: "un vals slav rotitor întru slava ta vals/ ușor roșu 'n obraji de atîta efort/ dansezi fals mon amour și cînți fals acest vals/ și ești greu mon amour ca un lemn ca un mort// rotitor somnolent raz-dva-tri valsu' slav/ obrazul pe umărul tău să mi-l culc/ și să-ți spun te iubesc și să-ți spun că-ți sunt sclav/ și sunt roșu 'n obraji și ușor ca un fulg/ "cette valse est
Poezia lui Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17261_a_18586]
-
e ascuns, neluat în seamă, bogat prin însăși interioritatea sa inaparentă. Poetul preferă plenitudinea lăuntrică a universului celei exterioare: "cine ar mai putea spune că tu adîncită acolo/ de sute de mii de ori mai adînc/ în flora intestinală a mortului/ trăiești în ignoranță și în întuneric/ înafara vuietului asurzitor al istoriei?/ materia trece în egală măsură și prin bucătăria ta/ cît prin revelația pavor nocturnus a geniului/ și poate că înăuntrul fiecăruia dintre noi/ în miofibrile osteoplaste și hematii/ există
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
mai bine ca voi ce am de făcut/ în mileniul acesta și în cel următor,/ o să-mi iau lumea-n cap/ numai după ce voi vedea cu propriii mei ochi/ ce fel de pămînt am sub cer/ și ce fel de morți am sub picioare./ Mă pot sprijini pînă-n fundul pămîntului pe oasele lor?"". După ce a ieșit dintr-un soi de mundus subterraneus care e Gulagul, autorul nu poate fi decît sceptic, un sceptic fără margini. Orice e posibil a se întîmpla
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
autor care respinge - implicit și explicit - slalomul criticii conjuncturale și al istorigrafiei romanțate. Apropo de romanțat, e incredibil cîtă materie "romanescă" închide în ea istoria filmului românesc, (încă) de la începuturile ei: incendii devastatoare, pelicule distruse, conflicte, procese, căderi, figuri romantice, morți premature - totul ca pentru un scenariu telenovelistic de groază și rîs. Perioadele filmului românesc sînt mereu nenorocoase și, parcă, din ce în ce mai nenorocoase, culminînd cu anii '50, care oferă o materie extraordinară în amestecul lor de cruzime și picanterie. E drept că
Spațiul ingrat și nenorocul istoric by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17359_a_18684]
-
face harakiri, în schimb cultivă o nostalgie constructivă și scrie o carte luminoasă, cartea-joc a unui supraviețuitor fascinat de liniștea adîncurilor, dar care refuză "să se dea la fund", și continuă să filmeze, în cuvinte, un scenariu care amestecă, atașant, Morții cu Viii, Urîtul cu Frumosul, Obiectivul cu Subiectivul. Titlul noii cărți la care filmează acum Sergiu Huzum sună așa: Chipuri amintite sau amintiri închipuite...
Cîteva cuvinte despre Sergiu Huzum by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17378_a_18703]
-
Kirovsk și Kirov (fostă Viatka). De ce ipocrizia asta, la Stalin (și, prin el, la grosul tovarășilor bolșevici)? Un prim răspuns ar fi acesta (și e la îndemîna fitecui): prin pompa falselor onoruri apoteotice postume, ea reușește să dejoace prezumția unei morți suspecte: omor sau suicid impus, fiind, într-astfel, necesară salvării unor aparențe. (O practică mai toți tiranii: Hitler, de pildă,-n cazul Rommel.) Ea pare să denote, însă, și un anume gust, la Stalin, al farsei gratuit-sinistre, al unui pince-sans-rire
Stalinismul toponimic by Șerban Foarță () [Corola-journal/Journalistic/17405_a_18730]
-
sînt uitați, pierduți prin culisele războiului încheiat, minimalizați. A fi european înseamnă, după definiții, nu numai a fi de fel din Europa, ci și a fi favorabil construcției europene, a te referi la comunitatea economică sau politică a Europei. Erasm (mort în 1536) i-a lăsat Europei, drept moștenire, ideea concordiei europene și, totodată, îndatorirea solidarității fraterne a întregii omeniri. Pentru el rațiunea supremă a fost și a rămas, cît a trait - dreptatea. La alt pol al istoriei, în mediul concret
Cel dintîi european by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17887_a_19212]
-
așteptat/ ci doar un abur un fel de vis/ amintirea unui copil./ și tot așa din creierul meu/ nu se naște poemul ci doar amintirea lui./ nici unul nu cred că mai avem trup/ sîntem vîrîți pînă peste cap în irealitate/ morții se întorc la noi/zboară prin văzduh că libelulele/ că stelele căzătoare" (Așteptînd viitorul în regiunea ireala). Sau această, așijderea tipică, consemnare a schizoidiei eului, proiectată în dedublare cosmică, într-o teorie a dedublării, în care iluzia speculara induce iluzia
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
a intrat decis în cîmpul mănos de pe care-și poate recolta exponatele prezumtive. Sau altfel spus, el a părăsit condiția modernă (instituțiile muzeele sînt produse tipice ale modernității) și s-a transferat în seducătoarea efervescenta a postmodernității. Istoria și cotidianul, morții și viii, strada și amfiteatrul, arhiva și cafeneaua, șoaptă și strigatul, zgomotul și muzica, spațiul luminos și penumbrele subsolului, literatura și arta plătica se întîlnesc aici în mod legitim, își găsesc spontan genul proxim și transformă acest spațiu cultural într-
Un spectacol cu Infante by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17936_a_19261]
-
îmbracă mai mult decît alți copii. Dar, bucuriile ochiului și urechii nu ne lipseau niciuna. N-aveam nevoie de sală de teatru sau de desene animate. Participăm, chiar din clasa școlii, la spectacolul de pe stradă. Sub ochii noștri trecea convoiul mortului spre cimitirul Ghencea. Ce noroc să locuiești aproape de cimitir! Dricul cu cai, fanfara cu pîlniile alea mari, aurii, obrajii umflați și roșii că racul ai suflătorilor. Și pe urmă, lumea plîngînd, femei leșinate, țipete spre cer. Toți în negru. Iar
Cursul bancar by Maria Luiza Cristescu () [Corola-journal/Journalistic/17962_a_19287]
-
să locuiești aproape de cimitir! Dricul cu cai, fanfara cu pîlniile alea mari, aurii, obrajii umflați și roșii că racul ai suflătorilor. Și pe urmă, lumea plîngînd, femei leșinate, țipete spre cer. Toți în negru. Iar mai pe urmă, cosciugul și mortul. El era personajul principal. Uneori ne plăcea, alteori nu. Ne îngăduiam să fim foarte pretențioși: aveam o adevarată cultură. Văzusem sute, mai mult, de morti în cosciug. Comentam ca niște specialiști. Eram de păreri deosebite, pînă la încăierare. Un mort
Cursul bancar by Maria Luiza Cristescu () [Corola-journal/Journalistic/17962_a_19287]
-
oprească brusc sau să facă stînga împrejur. Ce minunat să locuiești în preajma unei cazărmi! Cimitir și cazarma ne dădeau spectacole de muzică și imagine, hrana zilnică a sufletului nostru sărac și lacom. Zbîrnîiau geamurile de tunetul fanfarei care urma cosciugul mortului. Se împrăștiau norii de bubuitul din rărunchi al cîntării soldaților. Nici învățătoarea, nici părinții nu ne mai puteau stăpîni. Eram fascinați, cu toate simțurile captate de spectacol. Eram moralizați, pedepsiți, bătuți. Zadarnic. Artă din spectacolul convoiului mortuar și din baletul
Cursul bancar by Maria Luiza Cristescu () [Corola-journal/Journalistic/17962_a_19287]
-
pe bani. Într-o oră eram perfect organizați. Stăm cîte doi, la distanță. Eu mi-am ales locul cel mai bun: stația de tramvai. Și ne-am apucat de cel mai minunat spectacol. Îl întrecea cu mult pe cel al mortului sau al soldaților. Am zis: "Nene, dă-mi te rog, și mie două mii de lei!". Am primit 10 mii. Apoi am zis, tot cu "te rog", o sută de mii. Și i-am primit. Am fugit acasă și am înhățat
Cursul bancar by Maria Luiza Cristescu () [Corola-journal/Journalistic/17962_a_19287]
-
fiecăruia, ascultînd slujba în mulțimea care aproape că blocase bulevardul. O multime prin care troleibuzele se strecurau fără să claxoneze, iar mașinile mici își făceau loc că pisicile. În adolescență mea, cînd preotul începea să cînte Hristos a înviat din morți..., lumea din curtea bisericii izbucnea în cor, puternic, ca și cum preotul ar fi fost un dirijor care își punea oamenii la treabă. În ultimii ani, efectul de cor al acestei cîntări e mediocru. Lumea abia de îngîna ceea ce ii ajunge la
Slujba de Înviere by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/17977_a_19302]
-
puternic, asta înseamnă că îl adresezi și celor din preajma ta. În ultimul an am văzut copii care merg duminică la biserică. Nu stau să asculte slujba. Intra în biserică, se închină, cumpăra lumînări și le aprind, pentru vii și pentru morți, apoi merg la joacă. Se duc singuri - unii fac parte din familii indiferente religios, alții din familii în care adulții ridiculizează frecventarea bisericii. astfel că pentru unii dintre ei banii de lumînări trebuie economisiți din puținii lor bani de buzunar
Slujba de Înviere by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/17977_a_19302]
-
a cărui Bibliografie românească veche (în colaborare cu I. Bianu) o parcurgeam la Astra din Sibiu prin '57-'58, a murit în 1984. Ce să mai vorbesc de poetul de origine basarabeana Vladimir Cavarnali sau de Virgil Caraivan, poet sămănătorist, morți, ambii, în 1966. N-aș fi știut că trăiește nici poetul G. Buznea, daca întîmplarea nu mi-l scotea în cale, prin 1969 sau 1970, cu cea mai bună traducere a Infernului lui Dante. Își completă pensia făcînd pe barcagiul
Necunoscutii nostri contemporani by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17996_a_19321]
-
Am mai spus povestea. Eram asistent la catedră ocupată chiar de el, cînd, în 1964, a murit D. Caracostea. Si asa mai departe. Comunismul nu ne-a despărțit doar de trecutul, dar și de prezentul nostru. Și nu doar de morți, ci și de vii!
Necunoscutii nostri contemporani by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17996_a_19321]
-
părul strîns cu o eșarfă/ Înmuiata în marea din ulcioarele grecești,/ Acolo unde și eu mi-am scris/ Maledicție și ruga pe nisip" (Desfătare). Damnatul își supralicitează cruzimea, ca și cum un primitiv și-ar pune pe chip o mască fioroasa: "Din morți îmi vine să gust tare./ Șunt că o invincibila Armada/ Trecută dincolo de înspăimîntare,/ Cersindu-si infinirea și zăpada" (Faima). Sau: "Copil eram dintru săgeată,/ Din vîrful otrăvit cîntam./ Grecimea Parcelor mai beata/ Lipise poză morții pe fiecare geam" (Mireasă). Sau
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
țîșnească din zgură concretului, din "mucegaiuri, bube și noroi" - replici scînteietoare, scene copleșitoare, umor și patetism care au învins Timpul. (Tom Stoppard e un specialist omologat la acest capitol, după experiență de acum cîțiva ani, numită Rosencrantz și Guildenstern sînt morți). O mențiune specială pentru Elisabetha lui Judy Dench, care nu mai e nici macar "din întîmplare, o femeie": e un monstru. Un monstru de luciditate. Și o mască hidoasa - pe cît de terifiantă pe atît de fascinantă a Puterii. Nici o antologie
Miorita a intrat în Europa by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17973_a_19298]
-
conduse de Vadim, ca și propriile sale "dezvăluiri" elucubrante (culminând, demențial, cu "jurnalul" Ronei Hartner), ea nu poate fi menționată nici măcar în trecere. Ar fi nevoie de câteva tomuri. Și iată-l acum, în fața noastră, tremurând că varga, făcând pe mortul în păpușoi. Unde e eroul ce voia să ne salveze de ceea ce reprezintă, în viziunea lui încețoșata, relele pământului: democrația de tip occidental, drepturile omului, vecinii de la apus, economia de piață, libertatea. Iată-l ascunzându-se, ca un zmeu de
Glicemia de partid si de stat by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17997_a_19322]
-
este apoi admirația mea față de cei înzestrați să lucreze cu mîna, minunățiile pe care le fac ei, îndemînateci, față de care, celorlalți, lipsiți de acest dar, lor,... vreau să spun că li se spune că au "mîna de lemn", sau "de mort", sau că au "două mini la fel", două stîngi, două drepte. Pe lînga culorile întinse pe cartoanele așezate pe șevalet, mai sînt apoi sumedenia de lucruri tehnice, de la "cuțitul" de apăsat culoarea stoarsa din tub și trîntita pe pătratul sau
Putzul lui Babel by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18028_a_19353]
-
se dezafectează cu o întunecată veselie). Anorganicul absoarbe cu poftă ființele ori dobîndește el însuși statut de ființă: "pietre-ndelung polisate, cunoscătoare, tăcute/ fără lumină în ochi, fără sex/ translucide răclite/ în care-s închiși bărbați adormiți/ vietasi/ nepromiși nașterii, morții/ sau valuri uriașe de lavă răcindu-se, modelate de vînt/ în răsucire luînd chip femeesc" (Infern cu floarea soarelui). Contrariile se îmbină cu frenezie. Decăderea concretului mistuie abstracțiunea: "noi sîntem cei mai nemernici, cei mai de jos,/ cei mai umili
Hiperbolă si litotă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18022_a_19347]
-
resurecției: "totul, e urlet aici/ despicare-n bucăți, înviere și iar/ despicare" (ibidem), în timp ce "sclipiri siderale de traumatisme craniene/ nimbează/ a chaosului dospire organică" (ibidem). La fel de unanimă e absența atît în lumea văzutelor cît și în cea a nevăzutelor, cu excepția morții "grase", travestite în materie, cu excepția monștrilor cu identitate umană, pregătiți industrial pentru "topitoria" thanatică, mereu activă, cu amuzant blazon sacerdotal: "bîlciul e-n țoi. moartea e grasă, frenetica.../ noi sîntem dreptmergătorii/ erzațul tenebrelor, a Babilonului drojdie" (ibidem). Să fie oare
Hiperbolă si litotă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18022_a_19347]
-
Henri Michaux: "Adevăr al visului. Nimeni nu vede limpede de unde poate veni trădarea, de unde îl scrutează ochiul trădătorului lăuntric." * * * "Nebun nu este cel ce și-a pierdut rațiunea. Nebun este cel ce a pierdut totul, în afară rațiunii." (Chesterton) * Un mort care nu se lasă, care nu se dă bătut, întrebînd de dedesubt: - O mai fi ningînd pe pămînt?...
Ochiul interior al trădării by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18058_a_19383]