4,695 matches
-
a închis telefonul, comisarul se întrebă dacă nu fusese o prostie să afirme, ca și cum ar fi fost ceva al său, că linia era sigură, că în toată țara nu existau multe atât de sigure ca asta. Dădu din umeri și murmură, Ce contează, nimic nu e sigur, nimeni nu e sigur. Nu dormi bine, visă un nor de cuvinte care fugeau și se dispersau în timp ce el le urmărea cu o plasă de prins fluturi și le ruga Opriți-vă, vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nu există confirmarea totală a acestei date, soția medicului a luat grupul sub protecția sa în timpul epidemiei de orbire. Conform unor surse oficiale, identificarea completă a acestor persoane se află în fază înaintată și va fi dată publicității mâine. Comisarul murmură, Poate că vor să afle unde locuiește băiatul, ca și cum asta le-ar folosi la ceva. Apoi, reflectând, La prima vedere, publicarea fotografiei, fără a fi însoțită de alte măsuri, pare să nu aibă nici un sens, de vreme ce toți, așa cum eu însumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
apropie și ministerul de care depind, de aceea cred că și el face parte din operațiune și a venit să verifice dacă totul este în conformitate cu planurile. Nu pare ceva neobișnuit. Deși la anumite nivele ale breslei începuse deja să se murmure că ministrul nu era satisfăcut de treaba comisarului, și dovada stă în faptul că ordonase întoarcerea adjutanților, lăsându-l pe el în suspensie, alții spun stand by, murmurele încă n-au ajuns la straturile mai inferioare, cărora le aparțin acești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
găleata asta, niciodată nu mi-au spus de unde provenea atâta apă, eu doar stăteam aici ca să înclin găleata, acum nici măcar o picătură nu se scurge prin ea, și de ce s-a terminat, nici atât n-au venit să-mi spună. Comisarul murmură, E ca viața, fata mea, începe nu se știe pentru ce și se termină nu se știe de ce. Își înmuie vârfurile degetelor de la mâna dreaptă și le duse la gură. Nu se gândi că gestul ar putea avea vreo semnificație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
căci deși poate nici unul din noi n-o știam, de fapt amândoi aveam același țel. — Cum ar fi putut doi oameni atât de diferiți ca dumneavoastră și Strickland să aibă același țel? l-am întrebat zâmbind. — Frumusețea. — Grea treabă, am murmurat. — Dumneavoastră știți cum pot fi oamenii atât de obsedați de dragoste, încât sunt surzi și orbi la orice altceva de pe lume? Sunt la fel de puțin stăpâni pe ei ca și sclavii legați de băncile unei galere. Pasiunea care-l robea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
greu să Își creadă ochilor. Ușor Înclinată Într-o rână, o galeră de război zăcea rezemată de malul râului, cu Întregul rând de vâsle Întinse, pregătită parcă să o pornească În larg. - Pesemne că diavolul a călăuzit-o până aici, murmură bargello Înfiorându-se. Dante nu izbuti să Își stăpânească un zâmbet. Cunoștea bine legendele care circulau pe seama acelui loc. Dar dacă la mijloc era Într-adevăr diavolul, cel puțin avea să-l vadă la față. - Nu se vede nimeni la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
clar cum pleoapele Fecioarei se ridicau, cu pupilele luminate de o strălucire. O tăcere uluită Înghețase sutele de persoane Înghesuite În naos. Apoi, totul se scufundă Într-un vuiet, toate gurile unindu-se Într-o aceeași exclamație de minunare. Poetul murmurase și el ceva, surprins, fascinat de relicva care continua să se miște. Aceasta, după ce Își deschisese ochii de-a binelea și privise În jur, Își slăbi strânsoarea brațelor cu o mișcare curgătoare, ridicând dreapta pentru a-i binecuvânta pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și, În cele din urmă, ajunse până la el. - Messer Alighieri, și domnia ta tot la curtea miracolelor? Îl Întrebă omul zâmbind, În timp ce ambii se adăposteau după un pilastru. Dante rămăsese cu gura Întredeschisă de surprindere. - Da... ca și domnia ta, de altminteri, murmură el, negăsind altceva mai bun. Celălalt zâmbea În continuare, scuturându-și pe spate pletele Încă negre care, ici și acolo, Începeau să fie brăzdate de câte o dâră albicioasă, Într-un ciudat contrast cu barba deja complet albă. Făcu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care ședea În capul mesei, cu capul Înfundat Între umeri și cu o expresie contrariată pe chipul cu trăsături nobile. Parcă Îl mai văzuse pe undeva. Era cel mai tânăr, douăzeci de ani sau ceva mai puțin. - Franceschino Colonna, roman, murmură hangiul. S-a Întors de la Bologna. E student și se duce la Roma. Pe dată, Dante Își aminti de tânărul pe care Îl observase În biserica miracolului. - Iar acela e Fabio dal Pozzo, adăugă hangiul urmărindu-i mâna, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
brusc privirea. Expresia lui, Înainte vreme impasibilă, apărea acum tulburată. - Ei bine? Îl Îndemnă Dante, deranjat de acea șovăială. Tânărul continua să nu răspundă, cu privirea din ce În ce mai supărată. - E o blasfemie. O insultă adusă lui Alah cel puternic și milostiv, murmură el În cele din urmă. De ce vreți să reînnoiesc această jignire, traducând-o În limba necredincioșilor? Dante tresări la zisele acelui păgân. Dar se abținu: pe chipul tânărului se deslușeau semnele unei mâhniri sincere. Și poate că o jignire adusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îl cuprinse din nou acea senzație pe care o Încercase și la han. Mai văzuse acel chip, se gândi el, trecându-și mâna peste obrajii descărnați. Stăpânindu-și greața, luă capul și Îl apropie de propria lui față. - Cine ești? murmură el. I se părea că pășește În cerc pe marginea unui puț Întunecat. Apoi, dintr-o dată, ca o bulă de aer care urcă la suprafața unei bălți noroioase, În memoria lui Își croi drum un nume. Îl cunoscuse pe bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
enormă. Acum, când rana fusese spălată de sânge, iar capul Îi fusese repus În poziția sa naturală, urma loviturii aplicate apărea impresionantă. Prin fâșiile de carne luceau vertebrele cervicale. Poetul Își trecu degetul arătător peste marginile gâtului retezat. - E ciudat... murmură el. - Ce? - Aici sunt urmele a două lovituri adânci. Spada a intrat cu vârful, traversând gâtul. Apoi, asasinul a mișcat-o spre dreapta, smulgând carnea și oasele. De două ori, În același fel. Două lovituri asemănătoare, dar În mod limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fost găzduiți Împreună la han. Totuși, am avut impresia că el mă cunoștea pe mine. Ba chiar că... - Ce anume? Îl Îndemnă poetul. - Că Înadins trăsese la hanul acela. Ca să mă aștepte. De parcă ar fi știut că acolo voi ajunge, murmură celălalt. - Fii mai lămurit. - Era ceva În purtarea lui... tonul confidențial cu care mi se adresase Încă din seara când am sosit. Îmi punea Întrebări necontenit, ca și când s-ar fi așteptat să Îi pun și eu lui. La fel făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să privească În jur, ca și când ar fi căutat În memorie o corespondență Între amintirile sale și ceea ce vedea acum. Apoi, brusc, se opri În dreptul unei coloane de marmură Încastrate În colțul unei clădiri. - Secolul pare să se grăbească spre sfârșit, murmură el. Dar, În dorul lor de a crește, anii s-au apucat să se devoreze pe sine, ca niște vulpi Închise Într-un sac, Înnebunite de frică. Înaintau agale. - Ce te-a purtat pe drumul Romei? Întrebă poetul. Celălalt stătu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Priorul Îl așteptă să Își potolească oarecum arsura. Apoi omul se ridică, lingându-se pe buze ca pentru a sorbi și ultima picătură. Avea aerul că se simțea mai bine. - Ar fi trebuit să Închei și eu pactul de la Ierusalim, murmură. Dante Îi aruncă o privire Întrebătoare și văzu un zâmbet palid aprinzându-i-se pe chip. - La Ierusalim, pe timpul cruciadei, se spune că Frederic ar fi Încheiat un pact cu necredincioșii, care, În schimb, i-au dezvăluit taina panaceului, leacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cincizeci de sori de la dispariția sa. Gândește-te, messer Durante: Întoarcerea Anticristului În anul Jubileului. Nu-i așa că ar fi o batjocură cumplită pentru Bonifaciu? - Am putea crede că papa a proclamat acest Centesimus tocmai pentru a exorciza această posibilitate, murmură Dante. În scurt timp, Bernardo Își luă rămas-bun, Îndepărtându-se cu pași istoviți. Pentru o clipă, poetul se gândi să Îl urmeze, dar mai apoi hotărî să se Întoarcă la Alberto. Poate că erau noutăți În privința mecanismului. Și apoi cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care sper să o dreg măcar În parte. În timp ce vorbea, fața astronomului se luminase, ca și când ochii minții sale ar fi fost cu adevărat fulgerați de acele lumini noi. Cufundat În viziunea lui, parcă uitase unde se află. Dante Îl auzi murmurând ceva În franceză, căzut pe gânduri, iar apoi omul reveni la toscană. - Și se spune despre un semn divin, patru stele așezate Într-o cruce perfectă. Ca pentru a semnifica originea adevăratei religii, ori pentru a-i arăta destinația. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În câmp deschis, departe de orice scăpare. În acele locuri, se obișnuiește să Încalece câte doi pe un singur cal, pentru ca al doilea să se odihnească și să fie gata pentru restul marșului. - Orice pământ e ostil, În felul lui, murmură Dante. Știi ce s-a Întâmplat la hanul dumitale, cu măcelărirea tovarășului vostru. Monerre Încuviință din cap. - Brunetto. Un decorator, nu-i așa? L-am văzut adesea cufundat În desenele lui, În scurtul răstimp cât am fost găzduiți Împreună. - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să Își scuture haina de praf și de murdăriile de care se acoperise. - Iartă-mi, domnia ta, gestul. Dar, În vânzoleală asta de nebuni, nu e ușor să deosebești mâna celui drept. - Poate că nu sunt mulți drepții În orașul acesta, murmură Arrigo, urmărind cu privirea grupările care se adunaseră În cele două părți opuse ale pieței și continuau să se privească chiorâș, schimbând strigăte de amenințare. Se pare că totul e pe cale să se prăbușească, iar planul părinților Întemeietori ai cetății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ne vorbesc Într-o limbă de neînțeles, noaptea. Dar chiar și ziua totul În jurul meu se confundă Într-o Încâlceală de simboluri. Mă simt pierdut Într-o pădure Întunecată precum bezna morții. - Pari a te afla În pragul infernului, prietene, murmură Arrigo. - Spre infern mă și duce gândul, și spre starea În care se găsește sufletul În Împărăția celor veșnice. - Dar de ce trebuie să te gândești la Hades? Cum rămâne cu rimele dumitale de iubire? Și cu emoția clipei prezente? Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
procedeze, dimpotrivă, cu sprijinul rațiunii și al științei. - Aveți frânghii la voi? Îl Întrebă pe șeful gărzilor. - Fiecare om are câțiva coți de frânghie, În desaga șeii. - Să Încercăm să ne facem o idee mai exactă despre forma acestui lucru, murmură Dante. De regulă, forma este accident, dar, În unele cazuri, poate fi și substanță, adăugă În sinea lui. Șeful poliției ascultase perplex ultimele cuvinte și se pregătea să replice, dar priorul o pornise deja grăbit, revenind spre exterior. Observase că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Mai curând niște desene de o anumită natură, continuă el. Gândul Îi zburase la traista cea mare și goală din odaia lui Bigarelli, cu mirosul ei de cerneală. - Al patrulea? Ucigașul celorlalți? Dar atunci, pe el cine l-a ucis? murmură deodată bargello, dezorientat. Părea să aștepte ca Dante să Îi dezvăluie acest mister inexplicabil. Dar poetul se mărginea să reflecteze, cu bărbia strânsă Între degete. Ochii Îi străbăteau iar și iar spațiul din jur, perindându-se de la resturile carbonizate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
călătorie plăcută și să ne revedem când va vrea Dumnezeu, Îi zise tânărul, trăgând de hățuri și dând pinteni calului. Dante Îi privi cum trec și cum se fac nevăzuți În direcția incendiului. - Să ne revedem când va vrea Florența, murmură el. Instinctul Îi spunea că se Îndreptau chiar spre locul unde Rigo di Cola fusese ucis. Auzise că deseori asasinul se Întoarce la locul crimei, din pricina acelei misterioase atracții care leagă conștiința și păcatul comis. Dar o crezuse dintotdeauna o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
căpătau un contur. Sub ochii lui Dante apăru o stranie roată octogonală, Înconjurată la vârfuri de tot atâtea octogoane mai mici. Ora stingerii Dante Înfipse din nou compasul, trasând a noua circumferință. - Așadar, Primul Mobil. Care imprimă mișcarea mașinăriei cerești, murmură În sinea lui. Cum spune și grecul. Iar mai Încolo... Ridică desenul, apropiindu-l de ochi. Schema cerurilor, admirabila construcție a lui Ptolemeu, se evidenția În toată perfecțiunea ei geometrică. - Iar mai Încolo... repetă el, mușcându-și buza inferioară. Simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pricepe. Auzise despre un mijloc prin care oamenii lipsiți de glas comunicau Între ei, prin semne. Un cod născocit de țigani, care deseori Îi primeau pe acești nefericiți În taberele lor, pentru a-i exploata ca cerșetori. - Ești... ești mută? murmură el dezorientat. Dar atunci cum... Totuși, Îi auzise cântecul incredibil, În timpul cât fusese expusă În fața poporului. Dacă nu cumva nu făcea parte și asta dintr-un truc. Ca și rugămintea pe care i se păruse că o aude pe schele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]