1,312 matches
-
mult la Găsit decât la jinduitele statuete de lut. Era la câțiva metri de groapă când văzu câinele ieșind de sub banca de piatră, Am tras o spaimă de zile mari, hoțomanule, de ce n-ai venit când te-am strigat, îl mustră, dar Găsit nu răspunse, era ocupat să se întindă, să-și pună mușchii la locul lor, mai întâi își întinse cu forță labele dinainte, coborând în plan înclinat capul și coloana vertebrală, apoi execută ceea ce presupunem că era, în mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
copilul ei schilod. O vreme nici unul dintre ei n-a scos nici un cuvânt. Gaston se închisese și el în sine și părea că se gândește la ceva. „N-ar fi trebuit să-l duc pe Gaston în Shinjuku noaptea“, se mustra Takamori. Deși nepăsător din fire, acum își făcea procese de conștiință, simțindu-se vinovat pentru întâmplarea aceea nenorocită. — Gas, să nu-ți faci o părere greșită. Nu toți japonezii sunt ca cei pe care i-ai întâlnit în seara asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
drumul începutului, străbunul. Cîte-s altfel - omul, leatul! Neschimbat e numai satul, dup-atîți Prieri și toamne neschimbat ca Tine, Doamne. Aur scutură alunul. Fluier zice. Cade fumul. Greierii părinților mulcom cântă, mulcom mor. Cu aroma-i ca veninul amintește-mi-se-arinul. Mult mă mustră frunza-ngustă. Vântul lacrima mi-o gustă. [1942] AUTOPORTRET Lucian Blaga e mut ca o lebădă. În patria sa zăpada făpturii ține loc de cuvânt. Sufletul lui e în căutare în muta, seculara căutare de totdeauna, și până la cele din
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
cu o plecăciune. — Scuză-mă că te-am făcut să te simți prost, spune el tare. Dacă Îmi permiți, voi merge pînă la baie să-mi pudrez nasul. — Ți-am spus să nu aduci cocaină la mine În casă, Îl mustră Caro. — Nu mă refeream la genul ăla de pudră, zîmbește Charlie cu gura pînă la urechi. Mă duc la budă, OK? Asta cum Îți sună? Se Întoarce să plece, iar eu rămîn așezată, Încă roșie, mai ales că tocmai am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
vârf de deget. Rotari părea pur și simplu dezgustat. Evreul a continuat: - Dacă împrăștii sare de-asta și aștepți să plouă, ea va usca rădăcinile și, în scurt timp, iarba se va face galbenă ca în deșert. Apoi m-a mustrat cu degetul ca atunci când mă învăța ebraica și eu greșeam forma literelor. - Nu-ți aduci aminte ce-au făcut romanii ca să pustiiască pământul cartaginezilor? Au dat cu sarea asta pe câmpii. Mă mir că ție, Stiliano, nu ți-a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Ajuns cu întârziere, am văzut enoriașii îngrămădindu-se printre coloanele naosului. Pe treptele înalte ale absidei centrale era prezentă întreaga ginte din localitate. Am intrat cu greu, asta și fiindcă predicatorul era asaltat din toate părțile. Unii urlau la el mustrându-l pentru vorbirea greoaie, alții îi reproșau ceea ce susținea sau pur și simplu se distrau insultându-l. Făcându-mi loc cu coatele, am ajuns la absida din dreapta, unde, dând la o parte cortinele, am nimerit într-un colț liniștit. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fost alungat, dar cuvintele sale s-au răspândit în oraș. Șarpele invidiei a început să iasă la suprafață și să muște, până ce zvonul a ajuns chiar și la Pavia. Arioald a trimis după mine și, în fața întregii curți, m-a mustrat, poftindu-mă să curm orice sămânță de scandal. În particular și în chip mai puțin amical, mi-a făcut cunoscut că nu-mi aprobă intențiile de a romaniza Brescia, și mai ales faptul de a-i fi transformat casa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
față fiind doi medici tineri care încercau să învețe de la el arta vindecării. Într-o zi a venit un rabin supărat foc că Amos era ținut ostatic, dar a plecat precum un câine cu coada-ntre picioare. Regele l-a mustrat pentru purtările poporului său. - Sunteți mai curând dedați afacerilor și strângerii de aur decât păstrării cunoștințelor voastre, încât știința voastră riscă să moară odată cu voi. De-acum înainte n-o să faceți doar legământ de credință față de rege, nu va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
i aici. Nu vreau să te mai văd prin preajmă”. Sentimentele celui respins nu‑l interesau. - E mai bine pentru ei să mă urască. Asta le ascute spiritul. În general, avem de‑a face cu prea mult căcat terapeutic. Mă mustra pentru că mă lăsasem acaparat de tot felul de creaturi care mă făceau să‑mi irosesc timpul. - Citește orice carte bine scrisă despre Abe Lincoln! mă sfătuia el, și ai să vezi că În timpul Războiului Civil tot felul de indivizi Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
fond, ți‑a fost un prieten drag și i‑ai jurat că ai să scrii despre el”, sau „Probabil că e dezamăgit acolo, pe lumea cealaltă”. Dar Rosamund Înțelegea că eu Îmi repetam singur toate cuvintele astea și că mă mustram destul de des. Uneori mi‑l Închipuiam Înfășurat În giulgiu, zăcând lângă tatăl lui pe care‑l urâse. Ravelstein obișnuia să spună: - Istericul ăla care mă bătea la fundul gol și scotea țipete bălmăjite, - și mai târziu, oricâte succese aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mă preocupam de condiții exterioare”, când mă uitam la nori. - Te poți bizui pe natură că o să facă ceea ce a făcut natura de când e ea. Crezi că te poți repezi la natură ca să furișezi o privire În măruntaiele ei? mă mustra. Dar asemenea momente luminoase erau tot mai rare acum. De cele mai multe ori părea a fi În comă - și Rosamund Îmi șoptea Îngrijorată: - E Încă printre noi? Adeseori nu‑i puteam răspunde cu certitudine. Ni se repetase de nenumărate ori că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
auzit. Eu mă găseam Într‑un colț foarte Îndepărtat, Înconjurat de șezlonguri. Altă experiență memorabilă: Un infirmier cocoțat pe o scăriță atârna beteală de Crăciun, vâsc și podoabe pe pereți. Nu se sinchisește de mine. E infirmierul care m‑a mustrat că le fac necazuri. Dar asta nu mă Împiedică pe mine să‑l observ. Observația face parte din meseria mea. Existența este - sau a fost - Însăși această meserie. Așa Încât Îl urmăresc cum stă Înfipt În scăriță - Îi privesc umerii aduși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
1? Am ridicat receptorul din nou și am format numărul direct al lui Hawkins. Minune, chiar era la birou. Părea ocupat, dar și-a schimbat tonul imediat cum a auzit cine sunt. Acum părea suspicios. Nu fi așa, l-am mustrat eu. Nu e frumos din partea ta. Încearcă să pari bucuros să mă auzi. — De ce aș fi? Mă suni doar pentru că vrei ceva. Nici dacă te-aș suna să-ți spun că pe tine te vreau, nu ai fi mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
delicioasă, dar lui Brunetti nu-i plăcea să nu poată comanda ce-și dorea să mănânce, chiar dacă ce voia el se dovedea a fi mai puțin bun decât ceea ce ajungeau Într-un sfârșit să mănânce. Și-n fiecare an se mustra că este netot și Încăpățânat, Însă tot nu reușea să-și stăpânească zvâcnetul de iritare pe care Îl simțea când venea și descoperea că meniul era deja stabilit și comandat și că nu fusese consultat la comandarea lui. Ego masculin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
interzise. Făcu pază o vreme Îndelungată. — Unul dintre multele lucruri. — Ce ați păți dacă ar afla? Întrebă el, necrezând că era necesar să specifice „cine“ să afle. Ea ridică din umeri. — Habar nu am. Unul dintre noi ar fi fost mustrat, probabil ar fi primit o sancțiune disciplinară. Poate chiar transferat Într-un alt loc. Dar acum nu mai există grija asta, nu-i așa? Întrebă ea, uitându-se direct la el. — Nu, mă tem că nu mai există. V-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
primi mâncare de la borcan. Sau dacă i-aș prepara ceva care nu ne-ar obliga după aceea să redecorăm bucătăria. Ce anume, de pildă? a replicat Jake disprețuitor. Alice a ridicat din umeri. —Ouă fierte și soldăței? Nu soldăței, a mustrat-o Jake. Nu amesteca milităria în mâncarea lui Ro. Alice a oftat. Doar cu o zi înainte, Jake o învățase pe Rosa o versiune a poezioarei „Purcelușul“, în care porcii se duceau la târgul fermierilor și mâncau chiftele cu nuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de trei ani, s-au tot așteptat unul pe celălalt într-o disperare mută. Cel puțin avea alinare prin copilul minunat pe care l-a născut. Este aproape spectaculos modul cum eroii cărții vorbesc cu ei înșiși, se admonestează, se mustră și, în cele din urmă, se împacă. Marian Malciu Autorul recurge la folosirea unor nume de prestigiu din medicina românească, specialiști în oftalmologie și în special în transplantul de cornee. N-ar fi interesant dacă autorul n-ar folosi un
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
în muzee sau, chiar mai rău decât atât, în relicte, pentru a da voie disperării să săvârșească ceea ce am putea numi delictele supraviețuirii. Din acest punct de vedere, «votul sărăciei» trebuie judecat întotdeauna prin prisma cuvântului lui Isus, care-i mustră pe ucenicii săi pentru a-i feri de capcana ipocriziei: «Adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le distrug și unde hoții nu le sapă și nu le fură». Și adaugă: «Căci unde este comoara voastră
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
prăjiturile Aurichii. Suindu-se în pat, îmbrăcat și citind o carte, adormise cu lampa aprinsă. Îl treziră bătăi ușoare în ușă, după miezul nopții. - Te-ai culcat? Eu sunt, Otilia. Felix se repezi la ușă. - De ce-ai plecat, îl mustră Otilia, de ce faci astfel degesturi? Prăjiturile Aurichii erau foarte bune. E singura ei calitate! G. Călinescu Otilia ținea în mână o farfurie cu prăjituri. - Uite, ți-am adus și ție! Și, întinzîndu-i farfuria prin întredeschizătura ușii, fugi repede spre camera
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
brutalitate nemaipomenită: - C...vă! Las' că mi-a spus mie mama, ce, eu nu văd?... Unde mergi dumneata toată ziua și toată noaptea? Vreo dovadă împotriva Anei nu exista, ce-i drept. Frații veniră repede la locul scandalului și căpitanul mustră pe Titi cu destulă aroganță și un ton vădit trivial și iritant: - Amice, trebuie să-ți supraveghezi expresiile, mă-nțelegi...Aici sunt părinții noștri, oameni bătrâni, sunt ordonanțele, care aud. Nu admit să ne insulți sora, așa, pe simple elucubrații
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și o săruta furtiv. Fata nu-l respingea, dar dădea gestului o candoare fraternă, făcea astfel încît orice abuz era înlăturat. Felix îi vorbea cu ochii la masă, se așeza alături de ea și o prindea de mâini, iar fata îl mustra cu blândețe. Moș Costache îi surprinse într-o zi sărutîndu-se, dar nu zise nimic. Păru chiar rușinat de lipsa lui de atenție și fugi repede cu capul în piept. Nu-i împiedică niciodată, nu le făcu nici cea mai mică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că un profesor oarecare, cu nume obscur, de la belle-arte observase lui Titi că în privința desenului "merge". Felix asculta distrat, preocupat să găsească un pretext de a fugi. - Mi se pare că nu te bucuri cum trebuie de succesul luiTiti, îl mustră Aurica. - Ba da, ba da, cum să nu? zise Felix, căutând cu ochii uncoleg, ca să se prindă de el. - Titi muncește foarte mult, își urmă Aurica elogiile, are și talent. Nu oricine se naște cu norocul ăsta. Eu, de pildă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și ea un ac în Felix: - Și-ți plătește ceva pentru comediile alea? - Nu! - Apoi, fără bani cine mai face azi ceva? Atât spuseră cele două femei și-și văzură de treabă cu o indiferență ostentativă. Felix, întors acasă, se mustră de exces de vanitate. Ce nevoie să se laude unor femei răuvoitoare și fără cultură serioasă?! Un om simplu nu are stimă decât pentru bunurile materiale, pentru autoritățile de toate zilele. Asta nu înseamnă că valoarea științifică rămâne nepremiată. Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lacom, ce Dumnezeu, îl înghiți cu pieliță cu tot. - Un tirbușon, comandă Stănică, ca un client de restaurant. Marina, veselă, ca la o schimbare de stăpân, se repezi la bufet și scoase un tirbușon cu vârful puțin rupt. - Bine, moș Costache, mustră Stănică de la masă pebolnav, ai dumneata așa vinuri în casă și nu ți-ai luat un tirbușon ca lumea? Bolnavul trona pe spate stupid, sub căciula de cauciuc, care, fiind puțin spartă, lăsa să se scurgă pe fruntea, ochiul și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
am. Așa mi se-ntîmplă când joc cu Olimpia. Nevasta e piază-rea. Vasiliad, foarte atent, mușcând cu dinții dintr-un țigaret de os, ședea înfundat în evantaiul lui de cărți și arunca hoțește numai privirile la ceilalți. - Lucrezi muțește, hoțomanule, îl mustră Stănică, amical,ești vulpe bătrână, las' că te știu eu. Câștigi mereu, de un ceas. Ai luat banii lui moș Costache degeaba, și acum ne cureți și pe noi. - Stănică, nu vorbi atât, și joacă, dacă joci. Aruncă colocartea, vorbi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]