KorAP: Find »[drukola/base=nană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...72 >

1,781 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

doctor Micu. Am să-ți trimet medițină, și să mânci vârtos. — Da, domnule doctor, trupul îl simt eu că se face bine și am să ies la slujbă nu târzie vreme. Am în mine altceva. Atunci a oftat de lângă icoane nana Floarea, murmurând mai mult cătră sine: — Ah! durerea lui e pentru biata Ana, fie-iertată... S-a făcut tăcere. S-a auzit ornicul, tic-toc-tic, grăbindu-se zadarnic. Cei trei prietini s-au uitat unul la altul. Ieronim Dragu și-a pus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Ionaș Popa. Uităm prea curând. Numele ei a fost Ana. Nu înțelegeam de ce nu-i. Culi auzea nedeslușit șoaptele. Își întoarse fruntea spre umbră, ca să fie singur. Pe urmă, în camera cealaltă, de oaspeți, peste sală, domnii au aflat de la nana Floarea cum s-au petrecut toate. N-au aflat chiar dintrodată, căci, în primul rând, datoria gazdei era să-și îndestuleze oaspeții. Să alerge de zece ori la căsuța cea mică; și de la căsuța cea mică la camară; de la camară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
urmă iarăși la căsuță și iarăși la domni. În vremea asta doctorul trecuse din nou la Culi, să vadă dacă stă liniștit. Stă liniștit; are să se facă bine, încredință doctorul. A avut mai cu samă un șoc nervos. „Hm! cugeta nana Floarea. Ciudată vorbă au ei pentru boala asta; cât nici nu poți s-o ții minte.“ — Oare, într-adevăr, să se facă bine? se răsuci ea cu pasiune; apoi urmă a smulge din dulap șervețele și tacâmurile. Să n-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
au ei pentru boala asta; cât nici nu poți s-o ții minte.“ — Oare, într-adevăr, să se facă bine? se răsuci ea cu pasiune; apoi urmă a smulge din dulap șervețele și tacâmurile. Să n-ai grijă de asta nană Floare, hotărî domnul Ieronim Dragu. — Așa cum a fost și mai nainte? — Ba se va face mai voinic și mai bine, căci până acuma el niciodată n-a avut odihnă. —Asta așa-i, domnilor. Vă rog frumos să-mi spuneți dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
iar câte slujbe am dat la popă, puteam să cumpăr o vacă. M-am temut că nu s-a mai întoarce, dar Maica Precistă mi l-a adus. Așa m-am spăimântat ș-acuma, cum m-am spăimântat atuncea. — Apoi, nană Floare, interveni domnul Ionaș Popa, asemenea suferinți sunt grele, însă trec. I-a fost dragă Ana. Credeți dumneavoastră că de asta? se întoarse nana Floarea, privindu-i curios. — Asta se vede și din răvașul lui Toma. — Da, dar Toma ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mi l-a adus. Așa m-am spăimântat ș-acuma, cum m-am spăimântat atuncea. — Apoi, nană Floare, interveni domnul Ionaș Popa, asemenea suferinți sunt grele, însă trec. I-a fost dragă Ana. Credeți dumneavoastră că de asta? se întoarse nana Floarea, privindu-i curios. — Asta se vede și din răvașul lui Toma. — Da, dar Toma ce poate ști? I-a părut rău lui Culi, într-adevăr, căci doar a fost muierea lui. Așa și mie mi-a murit soțul, fie-iertatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dar nu m-am dat cu fruntea de zid, nici n-am făcut urât. După ce a trecut valul, m-am scuturat. Așa că, de una ca asta, omul se tămăduiește. Numai că la el a fost și alta... Ce-a fost? Nana Floarea a ocolit răspunsul, ca pe o camară încuiată cu cheie de vorbe magice, în care domnii cei mari și prea învățați n-au îngăduința a pătrunde. Acuma ce-or pofti domnii? întrebă ea, cu zâmbet încă tânăr. D-aduc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
grăiți, că boala trece; voi rămâne și eu pe lume și s-a ridica și Octavian. Ieronim Dragu se miră: —Cine-i acela Octavian? N-avem onoarea să-l cunoaștem. —Vai, domnilor iubiții mei, nu râdeți de mine, se rușină nana Floarea. Octavian al meu n-are împlinite două luni vârstă și-l hrănește o nevastă din Laz, care mi l-a primit și căreia îi plătesc laptele. Biata Ana, atâta ne-a lăsat. Fată fără zestre - s-a plătit cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se bucură de un nepot. Poftiți să ospătați. Am și brânză, dacă vă place. M-am dus eu singură călare, astă vară, până pe Șurian și am adus-o. A făcut-o un baci, cumătru al meu, anume pentru mine. —Mulțam, nană Floare, a zis domnul Ionaș Popa, nu mai avem lipsă de nimic. D-apoi, domnilor, mie mi se pare că ați mâncat tare puțin. Trebuie să vă mai spun domniilor voastre că am chemat și pe părintele Grigorie Bogdan, din satul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cuvenit rugăciuni în casă după cele ce-au fost. Am mai rugat pe Toma să se mai ducă o dată, să-mi aducă măcar apă sfințită de la Bobotează. Dacă s-ar putea duce poimâni să-mi aducă aiasmă, m-aș bucura. —Nană Floare, îi dădu curaj Ieronim Dragu; în acea zi a Bobotezei se sfințesc singure de la Dumnezeu toate apele lumii. Dacă spuneți domniile voastre... zâmbi bătrâna. —Spun, nană Floare, căci și eu sunt puțintel preot; și taică-meu, fie-iertat, tot preot a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Bobotează. Dacă s-ar putea duce poimâni să-mi aducă aiasmă, m-aș bucura. —Nană Floare, îi dădu curaj Ieronim Dragu; în acea zi a Bobotezei se sfințesc singure de la Dumnezeu toate apele lumii. Dacă spuneți domniile voastre... zâmbi bătrâna. —Spun, nană Floare, căci și eu sunt puțintel preot; și taică-meu, fie-iertat, tot preot a fost. —A, da, se grăbi să încuviințeze nana Floarea, așa spunea și răposatul cantor Negoiță, dar tot aș dori aiasmă de la Iordan, de la noi din sat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
acea zi a Bobotezei se sfințesc singure de la Dumnezeu toate apele lumii. Dacă spuneți domniile voastre... zâmbi bătrâna. —Spun, nană Floare, căci și eu sunt puțintel preot; și taică-meu, fie-iertat, tot preot a fost. —A, da, se grăbi să încuviințeze nana Floarea, așa spunea și răposatul cantor Negoiță, dar tot aș dori aiasmă de la Iordan, de la noi din sat. Îmi mai aduc aminte de lume și de petrecerile noastre de la sărbători. Tare m-am depărtat și m-am pustiit eu aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
printr-un corn al ferestrei. Acest țiuit de strună era anume pentru dânsul. Îl asculta până ce covârșeau plângerile cele mari, care soseau învăluindu-se și învolburându-se. Viscolul a astupat drumul și cărările. Noroc că badea Toma apucase a aduce nanei Floarea - de la oamenii din vale - apa binecuvântată de preot la o sfântă biserică. În ziua de 10, când a arătat ornicul vremea amiezii, văzduhul s-a întors pe crângul lui și furtuna a stătut. S-a auzit un timp pădurea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
văzduhul s-a întors pe crângul lui și furtuna a stătut. S-a auzit un timp pădurea oftând de trudă, pe urmă s-au spart nourii și a lucit soarele, ajungând până în fund, la obrazul lui Culi. Omul a zâmbit. Nana Floarea a ridicat din preajma lui măsuța cu mâncare; pe urmă s-a așezat lângă vatră, cu brațele subpuse, cum făcea de obicei. — Acuma poate va să-ți vie somnul, Culi. Te văd mai înseninat. —Ba, mamă, am când să tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
rugăciunea aceea și a rămas o urmă de sânge de pe buză, unde se cunoaște și acuma semn de lovitură. Nicula asculta uimit. El nu știa nimic din toate aceste vechi întâmplări. Tatăl sau cantorul rămăsese o umbră nedeslușită în trecut. Nana Floarea se ridică din locul ei, păși lângă icoane și trase de pe poliță ciaslovul. Era o carte tipărită cu chirilice, pe care paznicul încercase, cu ani în urmă, s-o descurce, și izbândise în parte. O lăsase părăsită, căci el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
noaptea, ochii dihăniilor. Și cântările lui erau de la ape și de la cetini. Și-n tinereța aceasta a lui s-a bucurat de viață și de dragoste, nefiindu-i încă dat, după o lege a lui Dumnezeu, să bănuiască puterile necunoscutului. Nana Floarea îi aduse ciaslovul și-l deschise deodată la pata de sânge și la picurul de lacrimă al lumânării de ceară, înduioșându-se fără vreo altă pricină și așteptând glasul feciorului lui Negoiță, care fecior, vedea ea bine acum, avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Dumnezeul milelor și a toată mângâierea, treci cu vederea și iartă greșalele celor slabi de suflet care, pentru nenorocire, reapătimire și năcazuri, neputându-le suferi, prea lesne cad întru desnădăjduire și se fac mai răi decât cei necredincioși... Rugăciunea aceasta, nana Floarea o știa încă pe de rost și o murmura cu ochii închiși, ajutând cetania greoaie a fiului său. De la acea sară și de la acea furtună, cantorul o cetise în toate zilele vieții lui. Puține și scurte fuseseră zilele acestei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
care o deșteptaseră în ea aceste aduceri-aminte, femeia observă atentă pe Nicula, așteptându-l să răspundă lui Dumnezeu, Maicii Preciste și „puterilor“. Ursake mai ceti o dată, simțindu-se pătruns de blândeță. Zâmbi mamei sale. — Voiam să-ți mai spun, zise nana Floarea, că badea Toma mi-a adus de știre și de la Laz, că fecioru-tău crește și a început a râde. Paznicul nu păru bucurat de asemenea isprăvi ale unei ființi neînsemnate, care săvârșise, cu venirea ei pe lume, o faptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
prin preajma noastră și de a neliniști pe cei vii, căutându-și tihnă la scaunul Domnului Dumnezeu, la loc de verdeață și de bucurie. Când a început a se muia viscolitura din ianuarie, Nicula Ursake era ieșit la slujba lui și nana Floarea socotea trecută primejdia. Iarna nu fusese nici prea lungă, nici prea aspră, dar ciutele și căprioarele suferiseră destul. Când paznicul de la Prelunci și-a scris raportul cătră domnii săi, a trebuit să însemne două ciute ucise la piscul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
plantații, la țapi roșii. Deși lupii făcuseră pagubă, vânatul era destul de sănătos și puternic - și căpriorii au brăhnit din culme chiar în cea dintăi după-amiază când i-au căutat vânătorii. Culi se ducea cu domnul Ieronim; Onu Bezarbarză cu doctorul. Nana Floarea ieșea în urma lor în pridvor, cu mânile suflecate, de la frământatul pânii. Și-i plăcea s-audă într-un târziu, prin ușa deschisă, o pușcătură care duruia în creșteri și scăderi prin cotiturile văilor. La înserat, sosea Culi dintr-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
o povară asemenea; și copilul a povestit un ceas, lângă vatră, stăpânei lui, cum a ieșit țapul, și cum s-au apropiat, și cum a mers pușcătura, și mai ales cum a aflat el animalul căzut între niște desimi nepătrunse. Nana Floarea îl asculta cu plăcere, gândindu-se că numai câțiva ani vor trece și acest fecior va fi în stare să aducă singur țapul pe grumaz; și după ce va face cu el din munte zece kilometri, când va ajunge acasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în aceste expediții, și Vidra, cățelușa, într-ajutor, ca să găsească țapul cât după urmă de sânge, cât după putoarea pe care o lasă ca un fum subțire în urma sa. A fost de cosit fân, de săpat crumpene, de dres împrejmuiri. Nana Floarea l-a lăsat în voia lui pe Culi, în vara aceea. S-a fost el și la Sebeș, să vândă pieile de lup și de jder; s-a întors și s-a suit la piscul Pătrului, ca să arvonească brânza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
acea scrisoare, căci, din vale de la hochstandul vechi, ursul cel cu furtișagul se arătase iar. Cel puțin așa-i părea lui Culi, că-i ursul acela pe care îl socotea el al lui. Am văzut ursul, a zis el cătră nana Floarea. —Care urs? tresări ea. —Ursul meu. Când a spus el întăi asta, nana Floarea și-a plecat nasul cu nemulțămire la lucrul ei. Culi râdea. —Mai bine te-ai gândi la altele... îi zise maică-sa. —La care altele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
iar. Cel puțin așa-i părea lui Culi, că-i ursul acela pe care îl socotea el al lui. Am văzut ursul, a zis el cătră nana Floarea. —Care urs? tresări ea. —Ursul meu. Când a spus el întăi asta, nana Floarea și-a plecat nasul cu nemulțămire la lucrul ei. Culi râdea. —Mai bine te-ai gândi la altele... îi zise maică-sa. —La care altele? Eu mă gândesc la ale mele, care sunt pădurea și dihăniile. Se poate, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ce fecior! Nu-mi trebuie să-l văd. Umblând, mâncând, dormind, fiind singur ori adunat cu alții - nu pot uita ce mi-a fost drag; ce să-mi mai trebuiască acuma străjer, ca să-mi dea de veste în orice clipă! Nana Floarea oftă: —Bine, Culi. El veni ca să-i sărute mâna. Ea l-a lăsat; nu era încă vremea. Ursul care i se părea că e al lui ieșea în acea poiană, căutând nu știu ce. Poate căuta pe dracu, își făcea socoteală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]