7,852 matches
-
turbion, copilăria personajului se topește în cea a tatălui său și a fiicelor sale, totul este învăluit într-o mare afecțiune. Elementul central al cărții este moartea tatălui într-un accident de mașină petrecut atunci când protagonistul (eram tentat să scriu naratorul pentru că tot ceea ce se întâmplă în carte este legat de trăirile și gândurile cele mai intime ale acestui personaj, dar povestirea fiind făcută la persoana a II-a, există o voce narativă formală - mai degrabă este vorba de autoscopie, transferată
Alfabetul Eu-lui profund by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7707_a_9032]
-
un roman, dar nu orice fel de roman, ci romanul vieții sale. Și cum "viața nu-i un petic de hârtie, iar hârtia are viața ei", viața și scrisul, realitatea și ficțiunea vor fi cele două puncte pe care personajul narator va încerca să le unească, să le suprapună, să le împace: "să tragă o linie decisă între realitatea din afara lui și cea, adesea atât de concretă, de stringentă, din interiorul sufletului împânzit de mișcătoare întâmplări...". Chiar și atunci când iubește el
Scriitorul și lumea lui by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/7713_a_9038]
-
pentru a elimina frustrările copilăriei nefericite. Sentimentele sale ajung, prin urmare, "grila" de comprehensiune a evenimentelor și unicul instrument de evaluare a lor. Totuși, mai mult decît pe orfanul freudian, am senzația că trebuie să-l vedem în Pip pe naratorul modern, a cărui "subiectivitate" înlocuiește "obiectivitatea" autorului omniscient tradițional. Faptul că Dickens vrea să ne asumăm această perspectivă este argumentat de ultima treaptă a inițierii lui Pip, cea a adevărului propriu-zis, cînd el își cunoaște binefăcătorul real. Personajul în chestiune
Cronica unui paricid epic by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7718_a_9043]
-
precum autorul omniscient din romanul tradițional), contemplînd destinele (turbulente) ale eroilor și făcînd observații arogante, de genul celei amintite. Statutul său "narativ" contrastează, în mod absolut, cu cel al lui Pip - așezat, simbolic, la polul "epic" opus. Dacă Pip, ca narator, se zbate, la baza piramidei textuale, în mijlocul evenimentelor, să descifreze lumea, eșuînd lamentabil în excesul lui de subiectivitate, Jaggers, ca substitut de autor, omniscient, privește panoramic universul romanului (eliberat, pentru el, de mistere) și se detașează într-o obiectivitate sarcastică
Cronica unui paricid epic by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7718_a_9043]
-
detașează într-o obiectivitate sarcastică. Pip "narează" iluzii, în vreme ce Jaggers "studiază" realități. Cred că alegoria structurată de Dickens în Marile speranțe devine, în acest punct, mai lizibilă decît oriunde altundeva. La începutul modernității, el scrie despre un paricid literar inevitabil: naratorul (noului roman) îl elimină din joc pe autorul (vechiului roman). Neofitul greșește deocamdată flagrant, dar, chiar și așa, nu poate să nu observe că viața maestrului său s-a apropiat de sfîrșit. Naratorul se naște nietzschean din confuzie, pe cînd
Cronica unui paricid epic by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7718_a_9043]
-
el scrie despre un paricid literar inevitabil: naratorul (noului roman) îl elimină din joc pe autorul (vechiului roman). Neofitul greșește deocamdată flagrant, dar, chiar și așa, nu poate să nu observe că viața maestrului său s-a apropiat de sfîrșit. Naratorul se naște nietzschean din confuzie, pe cînd autorul moare barthian în claritatea lui olimpiană. Odată cu apariția Marilor speranțe, asistăm la debutul modernității - ca stare de spirit - în roman. Ficțiunea se construiește acum sui generis, nemaifiind "invenția" exclusivă a unei singure
Cronica unui paricid epic by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7718_a_9043]
-
să și le ascundă. Titu Herdelea nu va fi niciodată în centrul romanelor sale: e un martor care se autoanihilează. "Respingerea afișării eului se constituie la Rebreanu ca o componentă a unei poetici realiste ce vizează obiectivitatea, inparțialitatea și detașarea naratorului de lumea creată artistic..." scrie Simion Mioc5. Ce ascund personajele centrale ale lui Rebreanu? În Crăișorul Horia vom descoperi, între resorturile acțiunii, și o iubire imposibilă. Horia trăiește visul unei iubiri (Rafaela îl botează "Crăișorul"!) și sub semnul acestui vis
Ce știm și ce ar mai trebui să știm despre Liviu Rebreanu by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/7737_a_9062]
-
în toiul unei emulații iscate de realizări tehnice covârșitoare, întregul fundal al romanului este dominat de influența unei instanțe moraliste, care știe - în mod implicit - că nu poate ieși nimic bun din găselnițele științei care nesocotește Omul. Neîncrederea pe care naratorul o inserează discret menține în permanență o atmosferă negru-apăsătoare. Dar, fiindcă nu trebuie să fim neliniștiți, finalul este atât de optimist de parcă ar fi preluat de altundeva. Cu toate acestea, romanul confirmă calitățile reale de prozator ale lui Bogdan Suceavă
Vincent Fatalistul by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/7740_a_9065]
-
familie - o soție tânără și un fiu - care poartă pretextul transformării SAW. Pentru ei a refuzat să se rupă de lume și cu ei vrea să continue deplinătatea vieții de familie. Totul se întâmplă ca și cum Vincent nu ar ști că naratorul dezaprobă o existență artificială și că nu își va lăsa personajul să fie pe cât de împlinit ar dori. După transfer, tânăra lui soție va încerca, în mod fatal, să aducă lângă ea o prezență masculină palpabilă și - în mod fatal
Vincent Fatalistul by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/7740_a_9065]
-
pe ulița mare, apucă ulița sf. Ilie, și făcînd în stînga, luă la deal pe lîngă zidul sf. Spiridon și tot suindu-se pînă-n mahalaua Sărăriei stătu la portița unei căsuți cu două ferestre, cu perdele verzi". Remarcabila detașare a naratorului față de tema tratată ne menține într-o lume vag balzaciană pînă la sfîrșit: cinismul iubitului infidel, inconștiența vulgară a groparilor care o înmormîntează pe Zoe, apariția misteriosului tînăr îndrăgostit rămas singur la mormîntul iubitei și care privește Iașul în înserare
Nașterea prozei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8189_a_9514]
-
satisfăcută (dar numai până la un punct) prin intervențiile, confesiunile și dialogurile personajelor sale. În toate cărțile lui Octavian Paler există o voce multiplicată, un ego care se diminuează voit, ca să înregistreze alteritatea. Persoana întâi singular nu este rezervată unui anumit narator; prin ea se exprimă, pe rând, diferite identități, proiectate și explorate de un scriitor care știe să asculte. Când interlocutorul lipsește, Octavian Paler și-l creează, dedublându-se și purtând pasionante dialoguri interioare. Viziunea artistică nu mai prezintă acea omogenitate
Convorbiri cu Octavian Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9653_a_10978]
-
nu pot coexista cu perversitatea? Dincolo de o scriitură în cavalcadă, din care vă invit să gustați acum doar o felie, impresionează la Jauffret detașarea cu care își privește eroul: nici un mușchi nu tresare pe chipul scriitorului intrat etanș în pielea naratorului. Dacă marchizul de Sade avea mintea plină de teorii revoluționare pe care le livra victimelor între două reprize de păcat, naratorul lui Jauffret nu are nimic de adăugat faptelor. Quand dire c'est faire, cum ar spune pragmati-cienii... (Alexandru Matei
Régis Jauffret - Poveste de iubire by Dragoș Jipa () [Corola-journal/Journalistic/9692_a_11017]
-
la Jauffret detașarea cu care își privește eroul: nici un mușchi nu tresare pe chipul scriitorului intrat etanș în pielea naratorului. Dacă marchizul de Sade avea mintea plină de teorii revoluționare pe care le livra victimelor între două reprize de păcat, naratorul lui Jauffret nu are nimic de adăugat faptelor. Quand dire c'est faire, cum ar spune pragmati-cienii... (Alexandru Matei) Am stat două luni în închisoare. Mi-au dat drumul într-o marți. Își retrăsese plângerea cu o săptămână în urmă
Régis Jauffret - Poveste de iubire by Dragoș Jipa () [Corola-journal/Journalistic/9692_a_11017]
-
martie 1953,... membru de partid serios, fost agent priceptor, și-a schimbat numele mic zicându-și Visarion Pandeluță. Ce Viorel, care Viorel!... E un om citit, dar numai în realism-socialism, științific, romane... Rapoartele lui Pandeluță vor fi un mijloc al naratorului de a-și prezenta și descrie personajele, multe ca perceptor și apoi între timp Visarion, devenind șef de cadre, foarte activ, - e tânăr încă, nu are decât 41 de ani când, va atinge culmea carierei. Lucrează numai în mediul intelectual
Jurnalul unui informator român by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9707_a_11032]
-
vechi, printre care pe N. Filimon care pomenea primul despre comunism și despre artiștii parveniți (aici se ascundea... iepurele lui Visarion!) Pandeluță nici nu-și dădea seama că avea de a face cu un mare autor român... * * * Tehnica auctorială... a naratorului, care pune în scenă acțiunea, va fi și veche și modernă, ca tonul adresării directe din MARIO, magicianul lui Thomas Mann, frazele repetate des... vă atrag în mod serios atenția... nu vă supărați că vă spun... cum credeți... cum ziceți
Jurnalul unui informator român by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9707_a_11032]
-
încă, în ierarhia demonilor rurali, drept cel mai redutabil. El intră destul de târziu în paginile romanului dar, odată introdus de autor, începe să avanseze spre prim-plan câștigând, centimetru cu centimetru, atenția cititorului. În proza modernă a lui D.R. Popescu, naratorii au o pondere semnificativă, ei fiind deopotrivă actanți, agenți și interpreți ai evenimentelor petrecute. Relatările parazitează și copleșesc întâmplările. Nimic nu este dat, în F, în mod tranzitiv, livrat ca atare: o realitate brută expusă privirii, o scenă înfățișată în
Oameni de piatră (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9704_a_11029]
-
l-a văzut Tică Dunărințu pe Moise omorându-l cu mâna lui, în Balta cu stupi, pe Manoilă sau totul a fost o halucinație?) și de agenți manipulatori care le modifică, subtil, conturul. Realitatea nu mai este scanată de un narator impersonal, neimplicat; ea devine un produs al subiectului care a trăit-o și o narează. și din această perspectivă, Moise rămâne protagonistul cărții. Totul se învârte în jurul lui. E simptomatic că, ori de câte ori conflictul îl include sau eroul negativ e lăsat
Oameni de piatră (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9704_a_11029]
-
în preocupările ei, este detestată cu inteligență artistică, rafinată. Caricaturile personajelor contrapuse lui Ioanide (de la Pomponescu la Hagienuș și ceilalți) sunt executate cu un umor fin. Observația lumii sociale este filtrată printr-o lentilă îmbibată de cultură. Ochiul realist al naratorului exprimă rafinamentul unui stagiu îndelungat în muzee, mitologie și biblioteci. Livrescul, cap de acuzare proletcultistă, constituie specificul unei viziuni ce se îndepărtează de litera balzacianismului. Romanul Bietul Ioanide rămâne balzacian în tema parvenirii (mutată în mediul universitar), în portretistică, în
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
gradul de deformare, prin ieșirea din actualitate", punctează S. Damian (în G. Călinescu romancier. Eseu despre măștile jocului, Ed. Minerva, 1974, p. 305). Romanul doric e corupt de ironie, subminat profund în socialitatea lui obiectivă, pentru a fi livrat unui narator ludic, și constrâns astfel să devină corintic. Subtilitatea cestei transformări interne a sesizat-o foarte bine Nicolae Manolescu: "G. Călinescu, urmărind să repete polemic în romane formula balzaciană, n-a putut evita ca ea să devină, în mâinile sale, o
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
în fața clișeelor de gen. Un alt gen, de data aceasta. Demascarea lui seamănă - în spirit, firește - cu zeci de alte demascări mai mult sau mai puțin livrești, înțesată cum e de manuscrise pierdute, furate și regăsite. Ceea ce urmează să trăiască naratorul, începe să semene, în paginile acestea, circular, cu peripețiile istoricului Adam Adam. Ceea ce visează el să facă, în acest epilog, e o repunere în context a poveștii, folosind criterii exclusiv și excesiv literare. Un mecanism care-l îndepărtează de simpatia
Codul lui Alexandru Robe by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9721_a_11046]
-
desprinde personaje de sine stătătoare, negative ori pozitive. Calificarea lor morală nu apare de la bun început, nu predetermină conflictul și nu e confirmată, la final, de evoluția acestuia. Ea se face "din mers" și, mai important, din unghiurile celorlalte personaje. Naratorul impersonal, întru totul creditabil, dispare, iar autorul omnipotent trece voit într-o condiție de failibilitate. Cititorului nu i se mai servesc concluzii deja stabilite; și nu i se oferă o perspectivă supraetajată, de înălțime epică și morală, pe care aceste
Oameni de piatră by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9725_a_11050]
-
text polifonic și ambiguu, derutant și impredictibil. Până la ultima propoziție din carte, D.R. Popescu se încăpățânează să nu-și amestece vocea printre cele ale personajelor sale; să le lase, în exclusivitate, dreptul de exprimare a ceea ce au trăit și trăiesc. Naratorul prim, Tică Dunărințu, e înjunghiat de Nicolae (vom vedea de ce) și, în clipele dinaintea morții, are în continuare cuvântul, apucă să spună ce vede. Inclusiv punctul final și-l refuză autorul, lăsându-l pe seama... unui cal. Iată întreaga scenă, de
Oameni de piatră by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9725_a_11050]
-
panică) la cel tipologic (portrete, de la carismatic la grotesc) totul pe un fundal de nelămurită greață și plictiseală stupidă, cum se întâmplă de pildă, în "Duminica bolnavilor". Fiecare bolnav are o poveste a sa, un tic, o meteahnă, un miros, naratorul însuși având obsesiva reprezentare a frumuseții unei asistente, roșcata Ada. Fapt e că firea introvertită, timiditatea agresivă și starea de veșnic provizorat specifice eroului nostru, îi agravează impasul sentimental, mai ales atunci când vede că din camera Adei de la spital iese
Fețele naratorului by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/9757_a_11082]
-
cu feciorul său de la oraș, unul din corifeii dreptului, este, în fine, redus la tăcere de un internat mai nou care, având de-a face cu el, ajunsese la concluzia că e "cel mai mare dobitoc". O mască recurentă a naratorului este cea de timid autor de provincie care nu pregetă să ofere în "Dileme" o carte a unei chelnerițe, gest suficient pentru a fi convocat de un anchetator stagiar; crezând că are în mână cazul secolului, respectivul nu face decât
Fețele naratorului by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/9757_a_11082]
-
suficiența și cinismul, setea maladivă de parvenire într-un rol de autoevaluare megalomană. Fusese, la rândul său, victima unei glume sinistre a șefilor, și într-un acces de conștiință reziduală, se gândește să-și dea demisia. în postură de "magician", naratorul își aduce aminte scene în care intervenise printr-o subită concentrare telepatică, înrâurind personaje din jur să renunțe la glisări în naive aventuri, inclusiv erotice. "Un plan de bătaie" este o amuzantă, acidă șarjă pe adresa moravurilor literare ale provinciei
Fețele naratorului by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/9757_a_11082]