1,179 matches
-
Și se gândește Moșu că și asta e o treabă de făcut până vine popa cu botezul. Și i-e ciudă că popa, care strânge atâția colaci, Îi dă la porci. Că așa face rânduială preoteasa. Măcar că sunt atâția oameni necăjiți prin sat care Își țin colacul de la Crăciun pentru botez. Și se mai gândește la feciorii lui, unul mort la Cotul Donului și altul prizonier În Dombas, or avea ei colac pe acolo, și se gândește la oaia neagră care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cu ulei, ca să-ți treacă durerea. Chinuit de rană, vei pleca către seară cu trenul În vacanță. Așa au fost mereu plecările tale În vacanță, noaptea, pe furiș, mereu cu personalul la vagonul de clasa a doua, mereu sărac, mereu necăjit. Stai tot timpul În picioare, de spaimă să nu atingi locul rănit, privind la stelele reci, vei hotărî să scrii un jurnal. Vei scrie cum ai intrat În ultima ta vacanță de licean, cum vei sta toată ziua În grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
lor, că așa am primit poruncă de la răposatul vlădica Theodosie să mă rog întâi pentru vii și apoi pentru morți. — Costandin și Maria. Ectenia începu, foarte rezumativă și, într-un fel, neobișnuită. Mai întâi preotul se rugă pentru sufletul creștinului necăjit și obidit și ceru lui Dumnezeu pacea cea de viață făcătoare, apoi se rugă pentru sănătatea și bunăstarea lui Io Constantin Voievod și a doamnei sale Maria cu coconii și cocoanele lor și a întregului popor din țara aceasta. Apoi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
bronzată ca o indiancă după atâta tenis pe terenurile de la Chevy Chase Club), Pelerinul a făcut o mutră atât de chinuită, de-ai fi zis că literele alea i se înfipseseră în carne. De cum am rămas singuri, m-a întrebat necăjită de ce, de ce trebuie să fiu așa de... „neatrăgător“? Ce plăcere mi-o fi făcând să fiu așa de „nemanierat“. Ce Dumnezeu „am dovedit“ cu asta? De ce-a trebuit să fii atât de moacă? A fost atât de neavenită, poanta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
așa ceva, ci în viața personală, acolo unde normele sociale și profesionale contau ceva mai puțin. Nu-i mai rămânea decât să spere că Arm avea să treacă cu buretele, omenește și creștinește, peste mica lor neînțelegere și era tot mai necăjit văzând că ea nu-i dădea nici un semn că-i iertase purtarea lipsită de noblețe. Măcar să-i fi spus în mod deschis că nu mai dorea să-l vadă, că se săturase să-i tot poarte de grijă ca unui
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
a-l accepta ca prieten, ar trebui să-l întreb de religie?... Nu... Vezi, Arm, preoții sunt cei care ne dezbină, până la urmă, dar noi trebuie să arătăm că suntem înțelepți! Doamne, că greu te mai lași convins, oftă Arm necăjită. În toate găsești tu câte un nod în papură... Nu confunda religia, calea spre mântuire, cu reprezentanții ei pe pământ, cu preoții unii dintre ei, poate, sunt o pricină de poticnire. Pentru tine, nu pentru ei! Mântuirea este personală. Învățătura
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
înalt; apoi să încep coborâșul, când cu frâna trasă tare, când alunecând pe povârniș, rostogolindu-mă și oprindu-mă într-o stâncă sau copac. Pașii mei erau tremurânzi nu de oboseală ci de incertitudine, pentru că eu am fost un copil necăjit, un adolescent cu multe dorințe și căutări și un matur „ajuns” prin împlinirea unor idealuri după care mă ghidam, dar incomplet prin talentele mele rămase neexplorate. Aș vrea să închei această scurtă introducere la cartea mea, la marea mea capodoperă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
mai mare. Și durea al naibii de rău. Pantoful cel vinovat zăcea neputiincios mai încolo, pe o râlă, iar polițaiul, descheiat la bluză până la buric, se uita chiorâș la gaura ciorapului de la degetul cel mare de la piciorul cu bătătură și se scărpina necăjit după cap, într-un ritm harnic, încât cozorocul caschetei se mișca spre față și spate, făcând să apară și să dispară ritmic nasu-i vânăt și borcănat. Din când în când, gemea ușor a lehamite. Din stânga, de la cofetărie, venea cucoana preoteasă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
a chemat, ținea foarte mult să fie pe aproape când m-oi trezi. El s-a făcut numai că se uită la mine, apoi sa dus la sobă și a mai aruncat un lemn pe foc, cu gestul unui om necăjit. L-am chemat și el a venit la pat și s-a așezat lângă mine. - Da' știu c-ai zăcut, domnule, nu glumă! De când te aștept să te trezești!... Iac-îi bine. - De mult zac? l-am întrebat. - Păi aiasta-i
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
urmărit mișcările cu un soi de curiozitate greu stăpânită. Apoi am gândit: “Uite, dom-le, până și câinii au început să mă latre, înseamnă că e grav!” Dulăul, mare și negru, și parcă mai mult prostit decât fioros, a scheunat necăjit, s-a dat înapoi câțiva pași, dar cu fața tot la mine, apoi scurt, s-a întors și a sărit gardul din plasă de sârmă. Iar de acolo, din curtea lui, m-a întrebat din ochi dacă totul e-n
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
să-l ia peste picior. E o reacție de psihologie colectivă absolut normală. Noi aveam două opțiuni: bulgarii și moldovenii. Pentru o țară mică e de-ajuns. De ce îi disprețuim însă pe bulgari? Fiindcă sunt mai săraci ca noi. Mai necăjiți ca noi. Mai înapoiați, mai needucați, mai prost îmbrăcați, cu ceafa mai lată, cu mintea mai greoaie. E un fel de axiomă, pe care n-o poate demola nimeni. Mă întreb totuși de ce... Să vedeți. Recitesc Levantul lui Mircea Cărtărescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
o hală de fabrică, un atelier mecanic cu câteva jigodii în față, trântite de-a dreptul în bălțile de motorină. Am intrat pe strada școlii. Era un fel de sătuc sau o mahala cu trecători rari, prost îmbrăcați, cu înfățișarea necăjită a omului mărunt. In firele de telegraf erau încurcate zmee cu cozi de cârpă. Am găsit până la urmă și școala, o clădire veche de peste o sută de ani, îngălbenită ca o măsea putredă. Am intrat în curte. Aerul se făcuse
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
din celălalt capăt al țării, ca să le expun În spatele unei parcări. — Omule, te rog, Înțelege, zise Charlie, apoi se Întoarse spre Desert Rose. E totul În regulă? — Vrei ca eu să expun aici, În spatele parcării, repetă ea fără nici un scop, necăjită. Da. Dar tu vei avea cea mai mare rulotă. Și puteți să și dormiți aici, tu și Kitty, zise Charlie, pentru a face situația să pară mai roz. — Dar nu pot pune ecrane mari, pentru proiectoare, În rulotă! insistă Desert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
În mod simțitor. Vântul sufla cu tărie din toate direcțiile, uneori fiind Însoțit de lapoviță presărat cu puțină ninsoare. Vremea nefavorabilă - neobișnuit de timpurie - producea Întârzierea turnării unor stâlpi de rezistență la fabrica de mobilă, riscând să compromită toată lucrarea. Necăjit, Tony Pavone urma să plece urgent la Fabrica de Mobilă unde era așteptat. Atunci Însă, când se aștepta mai puțin, șeful de echipă intră cu fetișcana de mână, pe care o prezentă. „Domn’inginer...scuzați Întârzierea, am adus fata pentru
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
O strigă gândind, poate fi În bucătărie ori pe balcon, ducându-se chiar să verifice fără a o afla Însă. Gustul amar al nepăsării, al indiferenței de care dădea dovadă Carla, Îi Întări convingerea singurătății, fiind un produs al nimănui! Necăjit, ridică receptorul telefonului formându-i numărul dela birou dar, În momentul când Îi auzi vocea, puse receptorul Înapoi În furcă. „La ce bun...!” Adună, punând Într-un fel de sacoșe mai Încăpătoare hainele și lengeria fără a-i lăsă măcar
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
să i-o trântească fără menajament. „Îmi pare rău domnule, peștele a fost comestibil...!!” Stupoare! Tony Pavone rămase fără grai. Efectiv, nu mai știa ce atitudine să adopte pentru a nu jigni. Dacă și la acest organ legislativ unde omul necăjit Își caută dreptatea se minte, unde să se mai adreseze? Cu vocea sugrumată de indignare reuși să Îngâne o Întrebare la adresa nimănui. „Oare eu sunt nebun și oamenii Își bate joc de mine ori, lumea e o zdreanță iar eu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
banii iremediabil pierduți. Mulțumi totuși norocului, lecția primită nu-l costase prea mult. Mai făcu unele hazardate investigații iar În cele din urmă cu sufletul cătrănit, părăsi perimetrul borfașilor meditând profund la tehnica desăvârșită În care fusese păcălit. Evident, destul de necăjit pentru a se duce acasă, dădu un telefon fetei motivând Întârzierea fără alte amănunte, iar el tot căscând gura la vitrinele unor magazine se trezi În fața restaurantului Lido. Privi cu nostalgie la imensele geamuri cari erau acoperite cu draperii din
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
amenințări cu o tonalitate Înfricoșetoare...!! Cunoscând aceste ciudate anomalii În comportarea Șefului de Șantier, Tony Pavone Își propuse să fie diplomat refuzând cu delicatețe o eventuală escapadă prin cârciumile din raza Șantierului. În acest scop, afișând o figură carateristică omului necăjit, deschise ușa biroului stând În pragul ei pe picior de plecare, dar totuși i se adresă cu o voce neutră. „Cer scuze, Șefule...Astăzi, sunt extrem de grăbit...!” Câteva momente Tartorul Îl privi ostentativ pe deasupra ochelarilor săi fumurii, după care porunci
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
sistem nervos al creierului dar, răspunse pe un ton lingușitor. „Șefu’ te rog să nu interpretezi greșit. Am o deosebită stimă pentru gradul de omenie, de onestitate și mai ales de sfaturi Înțelepte ce Întodeauna le-am urmat...! Sunt destul de necăjit, munca cu oamenii nu-i o treabă la Îndemâna oricui... Fiecare om luat separat, constituie un complex de difucultăți În a-i satisface dorințele ori necesitățile lui!!” Dacă nu-i urmărești cum execută lucrările Încredințate, reclamațiile provoacă necazuri. „Ce vrei să
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
clădirea unui milionar - adică, mai sigur miliardar În dollars. Acest individ, era atât de zgâricit Încât la terminarea lucrării cu greu am reușit să primesc numerarul care să-mi asigure plata lucrătorilor și a materialelor, fără a avea profit. Astfel necăjit, am dorit să aflu cât de sărac e acest milionar și după unele informații obținute am aflat mai multe amănunte: imperiul lui financiar se compunea din peste trei sute clădiri a patru-cinci etaje Înălțime toate răspândite pe suprafața capitalei și Închiriate
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
stăpînilor ei. 17. Roaba aceasta s-a luat după Pavel și după noi, și striga: Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului Cel Prea Înalt și ei vă vestesc calea mîntuirii." 18. Așa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors, și a zis duhului: În Numele lui Isus Hristos îți poruncesc să ieși din ea." și a ieșit chiar în ceasul acela. 19. Cînd au văzut stăpînii roabei că s-a dus nădejdea cîștigului lor, au pus mîna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85087_a_85874]
-
ieșit din sat. Părea mic planorul. Dac-aterizează pe-aproape, ne-am zis că-l luăm acasă. Am părăsit drumul și ne-am apropiat. Era cam mare. A venit un avion și l-a cules de pe câmp... Ne-am întors necăjiți, târându-ne crengile, lipsiți de chef. Apoi, către sat, chiar în colbul drumului, ce credeți că am văzut? Un pește mare (pe-atunci îmi părea uriaș și, oricum, nu cred să fi prins vreodată, cu undița, unul la fel). Viu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
Semantică Generală, trecură. Se simți ușurat când văzu că ușa era închisă și că era singur. Și apoi... Avu o senzație vagă de vârtej. Undeva în adâncul ființei sale. Deși se așteptase la asta, fu dezamăgit. "Bine, bine, gândi el necăjit, în timp ce se ridicase în picioare. Cel puțin acum știu ce este și la ce poate duce." După câteva secunde care-i trebuiră să se ridice, deveni deodată optimist. Poate că o să-l țină o vreme sub observație. Să vadă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
Mi-au pus fotografia la panou. Nu zâmbesc, ci-s încruntată. Și-mi stă și strâmb cravata de șoim. Oare pe unde mi-o mai fi insigna? „E noapte și-i târziu și fetița ta nu-i lângă tine. Ești necăjită? Nu fi necăjită, mămica mea, ridică șalul tău. Iată-mă-s!“ O Cosânzeană, un măr ionatan și-un strop de ploaie „Îți place să asculți povești cu stele, cu lună, cu soare, nu-i așa, tăticul meu? Bunicul spune că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
teren cu dune; și nici pe astea nu le-am văzut. Mama lor de imbecili! Ce facem acum? Nu am nici cea mai vagă idee. — În curând o să se întunece. — Mi-am dat seama. — Și?... Ce vrei să-ți spun? Necăjit, șoferul se întoarse încă o dată spre Gacel Sayah și spuse pe un ton aproape rugător: — Puteți să ne arătați drumul spre Sidi-Kaufa? Cel întrebat dădu din cap afirmativ, sigur pe sine: — Ocoliți stâncile acelea spre nord-est, dar dacă încercați s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]