1,352 matches
-
zări cumva lumină în vro parte a castelului... Lumina apăru tot în locul unde apăruse și mai înainte, dar dispăru tot atât de iute. Totodată căzu o lovitură tâmpă și adâncă din turn. Inima cavalerului făcu o pauză cumplită... Stătu mai multă vreme neclintit, apoi voi să facă câțiva pași spre cal, dar rușinea că i-ar fi frică-l reținu; onoarea și o irezistibilă dorință de-a duce aventura la un sfârșit îl readuse la poartă. Prinse inimă, se-mbărbătă, scoase sabia cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
comunicare, ci în limbajul-vehicul al sugestiei verbale. El atribuie cuvîntului, folosirii adecvate a vorbelor și formulelor o adevărată virtute magică. Cînd posedă limbajul această virtute, de ce depinde ea? De forța cuvintelor de a evoca în mulțimi sentimente puternice și credințe neclintite. Cu alte cuvinte, cînd limbajul asociază prezentul cu trecutul, împodobește ideile momentului cu emoțiile de odinioară și transferă vechi relații unor situații noi. O declarație din 1954 a lui Maurice Thorez ne arată limpede cum se petrece o astfel de
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
maselor, cu o uimitoare ușurință. Încrederea de nezdruncinat în sine inflamează încrederea fără margini a celorlalți. Și ei ajung să își spună: "El știe încotro se îndreaptă, deci vom merge și noi unde știe el". Sclipirea tranșantă a vorbelor sale neclintite îi învăluie irezistibil. Cînd vorbește în limbajul puterii, iluminat de soarele credinței, toți auditorii sînt subjugați. "Omul religios nu se gîndește decît la sine" scria Nietzsche. Iar în "sine", este inclusă ideea. Contrastul dintre conducător, omul unei singure direcții, și
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
are caracteristicile specifice evoluției întregii societăți românești. Din punct de vedere structural, organismul militar românesc intră treptat (...) într-o fază de tranziție care va marca, la începutul secolului al XIX-lea, modernizarea lui. Oștirea românească în Secolul Reformelor va îndeplini neclintită misiunile cu care fusese învestită de societate: apărarea pământului străbun și a ființei politice a poporului român. De eroica îndeplinire a acestor misiuni sunt legate numeroase bătălii care au dat în acest secol măsura vitalității organismului militar la români, probe
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
pune o fundă În laboratorul urechii”, „nervii atleți negri serpentine afișe”, „lăcustele fac reverențe” (Ulise); „ca serpentine privirile”, „Visul [...] Împletește o beteală din vînturile bolnave”, „Marea Își pune o rochie de gală”, „Ca la o horă chiuie joagărele”, „Munții stau neclintiți /.../ Și eșarfele vietăților se desfășoară În măruntaie / Lampioanele păsărilor Îi Împodobesc ca sălile de bal”, „Și furtunile: ce pene strălucitoare În pletele munților”, „Plecarea aprinde focuri de artificii sub țeastă”, „Spaimele te Întîmpină precum În carnaval măștile” (Brățara nopților). Două
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
luna-n ceruri!... sub visul cel de lună Flori, ape, cuiburi, inimi visează Împreună. Nici o mișcare-n frunze, și nici o adiere Nu tulbură În treacăt a nopței dulci mistere. Albina doarme-ascunsă În macul adormit, Bâtlanul printre nuferi stă-n labă neclintit, Și raza argintie din stele deslipită Căzînd, săgeată lungă, prin umbra tăinuită, Se duce de aprinde văpăi tremurătoare În albele șiraguri de rouă lucitoare.” Alecsandri a fixat și momentul Înserării, legîndu-l, invariabil, de eros. E „ceasul dumnezeiesc” al iubirii, ora
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
le ține și nu le ia ! La masa mea mâncare nu mai primești... Măcar dezbracă- te, mai spuse, închizând ușa. Dar lui îi era frig și nu-și putea lua ochii de la peretele de pe care, de sub alcalii, cavalerul îl privea neclintit, cu chipul prelung, bizantin. Era întâia oară când, urcând cărăruia, Petrache avea impresia că la capătul ei îl așteaptă cineva. Se gândi, o clipă, că poate a înflorit vreun copac. Dar nu era asta. Primăvara avea să vină pe neașteptate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
terminase de frecat genunchiul și acum se căznea, încercând să-și păstreze echilibrul pe buturugă, să-și oblojească glezna. — La urma urmei, poate li se face milă... reluă, într-un târziu, Coltuc, care, spre deosebire de ceilalți doi, neputându-se rezema, rămăsese neclintit. — Milă, ai zis ? ! se stropși Ologu. Pe ce lume trăiești tu, pulică ? Crezi că de milă îți dau ăștia, în scârbă, câte un ban sau îți aruncă un colț de pâine, ca la câini ? — Oamenii îți dau bani de silă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nimic și numără din nou. — Cât de-o bere și-o votcă mică, pufni totuși vesel. Se întoarse din ușă către Melania : Mă, n-auzi, tu să te pregătești oricum până mă întorc, că poate m-apucă iar... Se priviră neclintiți, de parcă în orice clipă ușa se putea deschide din nou. Dintr-odată, Melania sări în picioare, dezmeticindu-se. — Mâncarea ! Răscoli cu lingura de lemn și trase cratița într-o parte. — S-a ars... Mâncăm și așa, o mângâie Coltuc. Cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu se așeză în celălalt colț. — Dă-mi să mănânc, ceru bărbatul, lovind cu palma în masă. Și du potaia de-aici, să citească în camera ailaltă, să nu-l văd cum întoarce foile cu limba aia de șopârlă. Privi neclintit cum Melania se căznește să-l pună pe fra te-su pe căruț și, din nou, în camera cealaltă, să-l urce pe scăunelul fără spetează. Femeia deschise cartea, o apăsă pe cotor, să rămână deschisă, apoi închise încet ușa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
obrazul ori pieptul cuiva și, la gândul acesta, genunchii i se muiară. Când reuși să iasă, hăpăi adânc aerul, ca după spaima de înec. Se trase cu totul, sprijinită în coate, și rămase multă vreme să privească cerul, cu ochi neclintiți și uscați. Când găsi puterea de a se uita la ce lăsase în urmă, se găsi într-un spectru știrb al luminii, căruia i se vedeau mai ales marginile, roșu și violet. Sub veșmintele sfâșiate, loviturile lăsaseră carnea umflată și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
jos se culeg, sunt cele mai bune... Turnă în cele două păhărele și adăugă, mândru : — Uite câte mărgele face, ca la curcan... Ridică paharul, pentru a cinsti bărbătește. Dar rămase cu mâna în aer, când văzu că femeia îl privește neclintit. Pentru morți nu se ciocnește, părea ea să spună. Omul strânse din buze și lăsă încet mâna jos. Apoi, răzgândindu-se, duse paharul la gură și îl dădu pe gât. Începu să tușească violent, încovoindu-se. Rada rămase nemișcată, în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vecii vecilor ! Amin ! Isaia avea, dintr-odată, un glas nou, lipsit de urmele seci ale tutunului și de alunecările cleioase ale țuicii. Cortegiul tresări, își îndreptă spinările și- și netezi veșmintele, Puțică agitară prapurii, apoi îi păs trară drepți și neclintiți. Calu se schimbase, nu mai avea coama zbârlită și botul alungit din orice parte l-ai fi privit. Nu mai căutau unii la alții cu dușmănie, el și Pârnaie mergeau în același pas, fiecare nepotri veală stârnea un sunet în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
spune Piața Mare, Piața Armelor sau, de pildă, Piața Primăriei. Aici, în Piața Mare, începe povestea noastră. În locul acesta, printre vânzătorii de amintiri și proroci, pictorul își așeza într-un colț șevaletul, tuburile de vopsea și pensulele. Oamenii îi pozau neclintiți, cu capul ușor într-o parte sau cu privirile țintă înainte, după cum credeau că le șade mai bine. Își aranjau părul cu câteva gesturi repezi, femeile își reîntregeau conturul ochilor sau al buzelor, miopii își scoteau ochelarii, chelioșii își acopereau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
reptilă sau chiar demon - este însoțită de un mod iconografic de a contempla găndul divin dincolo de transparența lumii, de a pătrunde în cochilia cosmică, pănă la sămburele sensului. Acesta este izvorul specific Ortodoxiei, originea umanismului maximalist pe care se sprijină neclintitul ei optimism. “Consideră că - după Dumnezeu - fiecare om este ca un Dumnezeu”. În chip euharistic - spune Sfăntul Maxim dumnezeiescul Stăpăn îi hrănește pe oameni cu gnoza scopurilor ultime ale acestei lumi”. Precum o imensă parabolă, lumea permite lectura Poeziei divine
Demnitatea omului şi harisma creativităţii sale la Sfȃntul Grigore Palama. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Elena Bărbulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2305]
-
de fire și de orice om toate caznele pe care cei nelegiuiți i le pregăteau, în nădejdea ca prin durata și mărimea chinurilor „să audă de la el ceva ce nu se cuvine; dar el a rezistat cu tărie atât de neclintită încât n-a vrut să spună nici numele lui, nici numele poporului și nici al orașului din care se trage, nici dacă e sclav ori dacă e liber, ci la toate întrebările răspundea în limba latină<footnote Sanctus făcea parte
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
se destramă, poate fi gândit și exprimat. Centrul, totuși, este originar și rămâne așa. Înălțimile pe care le urci, adâncurile în care te prăbușești, distanța pe care ai apucat să o străbați - nu sânt toate, nimic altceva decât reflexe ale neclintitului centru. În timp cade doar clipa descoperirii lui, o pâlpâire abia perceptibilă care face vizibilă promisiunea certitudinii luminii - altceva nimic. Însoțirea mâinilor reprezintă punctul ferm ce duce spre centru, spre ceea ce a existat necontenit, există și va exista necontenit, o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
însuși coborât în cei doi și instalare a lor în centru. Ei doi, laolaltă, în contopirea lor, au devenit centru. În jurul centrului nu există nimic; înălțimile urcate, prăbușirile, distanțele pe care-ai apucat să le străbați nu sânt reflexe ale neclintitului centru, ci însuși centrul trăit ca mister și ca dramă a sentimentului autentic. Orice sentiment autentic se desfășoară ca dramă. Prea delicat pentru noi, el poate să se destrame în urzeala calculelor menite să apere liniștea lui "aici"; prea firavi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în cameră cu mine. La ora 7, când deschideam ochii, îl vedeam așezat pe un fotoliu, în mijlocul camerei, cu paltonul pe el și cu căciula pe cap. Mâna dreaptă era sprijinită de mânerul unei valize lipite de fotoliu. Stătea așa, neclintit, proiectat în iminența plecării, cu paltonul pe el și căciula pe cap, până la ora 9, când se ridica, își lua rămas-bun de la toți și pleca la gară. N-am reușit niciodată să aflu nici de la el, nici de la ceilalți, cărui
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
poate opri ca o lege să fie nedreaptă și neprimibilă; cum sigiliul pus pre o sentință nu constituie dreptatea ori irevocabilitatea ei. Tronul trebuie să cedeze națiunilor. Rolul care rămâne pre sama tronului e încă foarte mare. El e stânca neclintită {EminescuOpIX 97} și neinfluințată a dreptății, personificarea fiecăreia din națiunile ce privesc cu mândrie la el. De aceea regele Belgiului e așa de iubit, căci poporul e în el și el e în popor! Trebuie ca domn și popor să
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
a poporului nostru de peste munte, încît sfărâmați chiar de mișcarea puterii răsăritene să găsim un adăpost pentru bunurile noastre sufletești... bine. De nu... atunci desigur că vom căuta printr-o încercare deznădăjduită sau de-a crea o pozițiune sigură și neclintită neamului nostru, sau de-a renunța cu totul la un rol în istoria lumii. [14 ianuarie 1877] CLUBUL STUDENȚILOR Din raportul anual, citit în ședința de la 20 noiembrie 1876 și tipărit acuma, estragem următoarele date. În intervalul de un an
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
de ,,religia revoluționară republicană" (quasi-fundamentalistă) perpetuată în Franța celei de-a IV-a și a V-a Republici. Spre deosebire de România, unde prefectul a cunoscut responsabilități mult mai limitate, în epoca de pionerat a regionalizării în Franța, acesta era exponentul de neclintit al guvernului central (atot)planificator. El controla regiunea atât din punct de vedere politic cât și, ceea ce e și mai important, bugetar, asa cum o facea și cu departamentul până la reformele descentralizării, începute în 1982. Oarecum asemănător cu ceea ce se
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
medievală nu ține cont de sentimente, de liberul arbitru, partenera de viață devine un bun posedat, care trebuie să garanteze doar o slujire permanentă, așa cum de altfel fata, „blândă și cuminte”789, promite că va face: „și jur cu jurăminte neclintite/ Să nu-ți ies niciodată din cuvânt/ Măcar de-ar fi să intru și-n mormânt.”790 Ca și Beatrice a lui Dante, Grizilda este desăvârșită și virtuțile ei sunt cunoscute și apreciate de către toți supușii: „Căci, în virtute pururi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Nu face decât să îi dea copilei o ultimă binecuvântare, rugându-se divinității să o primească ca pe o jertfă a propriei ei măriri, dovedind o tărie morală inexplicabilă chiar și pentru narator: „Ci ea a strâns din dinți și, neclintită,/ A îndurat năpasta cea cumplită.”796 Atitudinea femeii este de o stăpânire perfectă, păstrând față de cei din jur, dar mai ales față de soț, imaginea soției ideale: „Era la trebi la fel de săritoare/ și de smerită, și-l iubea pe cneaz/ Cu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
însuși craiul nu poate privi fără suspiciune atitudinea soției sale: „și dacă n-avea vechencredințare/ Că ea iubea pe prunci peste măsură/ Ar fi putut să crează că din ură,/ Din vicleșug, din inimă-mpietrită/ Le-a suferit pe toate neclintită.”801 Menirea femeii pare a fi aceea de a îndura, cu stoicism, un destin aproape ingrat, care o deposedează de drepturi elementare și o obligă la o permanentă adeziune față de un soț căruia i se închină ca unei divinități atotputernice
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]