1,600 matches
-
filosofului. Eliza S. Mândrescu oferă câteva versiuni din Gottfried Keller, sub genericul Nuvele germane moderne. Directorul publicației se află în centrul unui număr omagial; un număr special i se consacră și lui Carmen Sylva, la două decenii de la trecerea în neființă, despre regina-poetă exprimându-și impresiile Elena Perticari, Irina Procopiu, Otilia Oteteleșanu, Mărgărita Miller-Verghy, Aida Vrioni, Alfred Klug, iar în numărul următor - Octavian Goga. D.B.
REVISTA GERMANISTILOR ROMANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289215_a_290544]
-
ardeleană. Presentimentul apropiatei morți îl determină, probabil, să își alcătuiască prima plachetă. Prin 1938 unele ziare anunță ca iminentă apariția volumului Ev pur în editura revistei „Lanuri”. Evenimentul se produce însă abia în 1939, cu puțin înaintea trecerii poetului în neființă, datorită strădaniei prietenilor lui de la revista „Symposion”. Radu Stanca își va aminti că făcuse „ultimele corecturi” ale cărții grăbit să îl mai prindă pe poet în viață. La un ceas după ce ajunsese în posesia ei, „trubadurul se stingea încet și
MOLDOVEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288230_a_289559]
-
de zile însemna a ți se ivi tot mai des în minte, după cum notează scriitoarea, „acele spații largi în care nu mă simțeam ca o ființă vie, ci ca o vietate din care se evaporaseră sentimentele, simțirea, ciudata existență în neființă”. SCRIERI: Am ucis albatrosul, București, 1943; Destinul unui artist. Theodor Aman, Craiova, 1973; Călătoria, București, 2003. Ediții: A.P. Bănuț, Scrieri, pref. edit., București, 1974. Traduceri: Louis Bromfield, Delta sălbatică, București, 1944; Béla Szenes, Tudorel, București, 1946; H. Chr. Andersen, Poveștile
NEGOSANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288405_a_289734]
-
grave, disimulate cu discreție și finețe de ironia contrapunctată sentimental, sesizabilă nu atât în cuvinte și expresii, cât în atitudine. Poetul apelează adesea la simboluri mitologice, spre pildă plecarea pe front, din portul Brăila, fiind asemuită trecerii Styxului, în lumea neființei, cu rostuita vamă plătită lui Caron, luntrașul celor morți. Elementul livresc izvorăște dintr-o structură intimă, este o stare de spirit și definește, în fond, un clasicist căruia nu îi rămâne străină viziunea modernă. Diferite ca substanță și semnificații, versurile
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
vibrația lirică. Evadând din contingență, poeta se concentrează asupra esențelor, pătrunde într-o lume în care mișcarea e „un dar al neclintirii”, întunericul - „insomnia/ Luminii când dispare ora”, uitarea - „liniștea memoriei care-și contemplă dăinuirea”, iar „ființa e năpădită de neființă.” Este intuită ordinea metafizică a lumii, însă întrebările rămân în plan secund, precumpănitoare fiind sugestia unor stări care surprind evanescența realului într-o ființare imaterială și mai ales linia fragilă dintre cele două lumi, astfel încât dilema hamletiană devine „a fi
PILLAT-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288816_a_290145]
-
lumii (Vorbe din flori). Se ajunge astfel la tema esențială a poeziei lui N. - dorul de veșnicie, „harul nălucit”, „suferința nezăcută”, care îl îndeamnă mereu să caute în lume ceea ce nu pare că aparține mundanului: „Vorbă cu vorbă rup din neființă / Câte-o fărâmă de lumină caldă / În care sufletu-mi tânjind se scaldă / Bolnav de-o nezăcută, suferință”. Locul după care tânjește sufletul poetului, „spațiul nespațial” unde dorește să se regăsească este eternitatea, neființa, „timpul oprit” în care cer și
NICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
mundanului: „Vorbă cu vorbă rup din neființă / Câte-o fărâmă de lumină caldă / În care sufletu-mi tânjind se scaldă / Bolnav de-o nezăcută, suferință”. Locul după care tânjește sufletul poetului, „spațiul nespațial” unde dorește să se regăsească este eternitatea, neființa, „timpul oprit” în care cer și pământ se contopesc într-o supraînțelegere fulgurantă, năucitoare și atotcuprinzătoare. Această înțelegere prilejuiește versuri de un lirism intens, cu o concentrare de tip barbian: „Amiază pură, clară amăgire! / Sloi de-ntuneric fosforos, mințit / De
NICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
crezut că posedă „cheia” acestei construcții „doldora de echivoc”. Dincolo de oglindirea de sine a analistului („A vorbi despre Hamlet devine în cele mai multe cazuri o spovedanie”), Hamlet sau Ispita posibilului este o meditație lipsită de iluzii (despre soartă, despre ființă și neființă), purtând semnul filosoficesc al ironiei. După un periplu spectacular și plin de miez prin epoci diferite, printre personaje ilustre ce s-au perindat pe scena istoriei, O. poate spune cu îndreptățire că știe multe despre prințul de Dania. Aproape totul
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
în manuscrisele de la Biblioteca Academiei Române. Studiile se succedă într-un ritm impresionant: Lumea culturii și Eminescu, Un miracol al culturii românești, Un simplu caiet, Margini și nemargini ale limbii, Despre geniu, Un uomo universale, Marginalii la un vers, Eminescu și neființa. El vrea să probeze că „omul deplin al culturii române” - cu expresia fericită a lui N. Iorga - este și un mare pedagog al neamului și că el oferă un model de cărturar pentru tineretul în formare. Dă și câteva comentarii
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
se adecvează la „natura creatoare” în devenire, în care sinele poetului își descoperă identitatea. Iubirea eminesciană, expresie a „erosului românesc”, e descrisă ca participare a poetului la „visul ferice”, „visul misterios”, adică nostalgie a ființei solidare cu omul prin implicarea neființei intuibile sub forma morții. Dorul eminescian este explicat prin Emmanuel Levinas ca „foame sublimă”, care nu își împlinește consumarea, un „mai puțin ca nimic” ce face ca apropierea să erupă distanța sau categoria „departelui” (aici este citat Edgar Papu). În
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
rele presentimente - Grădina de sidef (1926), Fluierul lui Marsyas (1928), Versuri (1934). Însingurat, cu o sfâșietoare nevoie de afecțiune (visul lui de iubire e un „soare stâns”), cuprins în răstimpuri de o sete de viață care e reflexul spaimei de neființă, „ultimul trubadur” (E. Lovinescu) își susură într-un decor sublunar, de irizări simboliste, cantilena. Frapează generozitatea luminii („nămeții de lumină”) în ambianța împânzită de semnele extincției. Întunericul ce se apropie, lugubru, ațâță părelnicele străluminări. De fapt, senzitivul, împăienjenit de oboseală
MILCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
timpul inaugural și timpul vesperal al modernității. Raportul dintre critica postmodernității și analiza modernității este inegal și oarecum ascuns. Paragrafele dedicate postmodernității survin aproape aleatoriu (mai puțin ¬33-35) în descrierea condiției de posibilitate a omului recent (cu excepția devastatoarei critici a „neființei” din ființa nihilismului, ¬85-¬87 și ¬127-129). Referințele en passant la adresa „spiritului subversiunii”, „sfârșitului moralei”, a „temporalității degradate” sau a „relativismului” în postmodernitate nu sunt comensurabile cu analiza modernității europene, înțeleasă ca proiect definitiv al emancipării umane. Cititorul care se
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Pentru a regăsi firul pierdut al criticii modernității nu este suficientă o întoarcere la categoriile gândirii teologico-politice din Bizanț. Necesară, însă, rămâne depășirea liturgică a temporalității lumii - a orizontului structural ambiguu care ne fixează într-o perfidă complicitate cu farmecele neființei. Tradiția nu ține de o mecanică a repetiției pliată pe câteva fixații conservatoare, ci de fericitul acces la surse (din care ne-ar fi plăcut ca autorul nostru să se inspire mai adânc). Ortodoxia nu este conservator-orizontală, ci radical-verticală. În
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
această obligație în contul vechiului narcisism adamic. Atracția erotică este inerentă unei umanități îmbrăcate în haine de piele. Demonii vor ști să proiecteze sexualitatea în cadrul fărădelegii și al iresponsabilității. Erosul demonic desființează. El aruncă amanții într-un colț obscur de neființă, în care noțiunea de legământ și ascultare lipsește cu desăvârșire. Acest ansamblu de patimi însoțite de arta autojustificării constituie sfera noologică a mondenității. În lume nu mai întâlnim persoane, ci obiecte. Spontaneitatea trebuie formalizată în rubrici foarte strâmte, saturate de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tainei, destăinuirea care pe A., ca „(pseudo)filosof”, îl axează. Cu timpul, memorialistul, fără a pierde plăcerea de a filosofa, se obișnuiește să ia lucrurile așa cum sunt, fie că e vorba de suferință, de dificultățile solitudinii sau de trecerea în neființă. Un relief de o cuceritoare expresivitate capătă textul în secvențele de portretistică. Prietenii (Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Emil Botta, Petre Țuțea, Constantin Noica), ca și alți scriitori sunt evocați, cordial sau afectuos-ironic, în instantanee vii, cu o tentă
ACTERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285158_a_286487]
-
fiecare nouă aventură și de fiecare nouă încercare de a descoperi adevărul. Mai intensă și mai atroce decât în cărțile anterioare, moartea este regizorul din umbră al vechiului scenariu al cavalerilor Mesei Rotunde, conduși de un Arthur căruia contactul cu neființa nu-i provoacă nici oroare, nici spaimă, nici teamă, ci o stranie indiferență. Substanțial diferit de ipostazele sale de până acum, Marlowe arborează drapelul neimplicării, al indiferenței și lipsei de entuziasm. Trist, având o proastă relație cu sine, bântuit de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
cu Șt. Stoenescu); Charles Cros, Poezii, București, 1975; William S. Merwin, Poemele deceniului șapte, București, 1977 (în colaborare cu Șt. Stoenescu); Frank O’Hara, Meditații în imponderabil, București, 1980 (în colaborare cu Șt. Stoenescu); Samuel Beckett, Molloy. Nuvele. Texte de neființă. Cum e. Mercier și Camier, pref. Romul Munteanu, București, 1990 (în colaborare cu Gabriela Abăluță), Malone murind, București, 1995; Tahar Ben Jelloun, Copilul de nisip. Noaptea sacră, pref. trad., București, 1996 (în colaborare cu Sanda Chiose); Carl Norac, Născocind copilăria
ABALUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285141_a_286470]
-
amândoi, se purtau ca și cum ar fi fost în mijlocul torturilor și îl invocau pe un Țurcanu deja executat la acea dată. Aristotel Popescu a murit, spun supraviețuitorii, în poziția obligatorie, în timp ce Dan Dumitrescu a răbufnit abia în momentele dinaintea trecerii în neființă, exclamând: „Ah, Doamne, cum m-ați înșelat!”1, dovedind totuși că atitudinea sa era una schizoidă. Au mai existat cazuri de adoptare a convingerilor comuniste și după încetarea acțiunii de demascare, însă numai pe perioada detenției, explicabile prin lipsa informațiilor
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
ai izolării și degradării, ai uniformizării materiei. Presimțită în letargia târgului sau activată de clopotele și cortegiile de înmormântare, „teama morții” plutește deasupra orașului ca un „liliac tăcut și uriaș”. Pe de altă parte, somnul, ca preludiu al trecerii în neființă, este o stare binefăcătoare, de uitare, de liniște, dincolo de durere, o misterioasă satisfacție pe care o aduce contactul cu veșnicia. Insinuându-se tot mai profund, ideea morții capătă o intensitate paralizantă, producând viziuni ale propriei dispariții („cuvinte de dincolo”). Stările
BOTEZ-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285830_a_287159]
-
al cărui potir e „plin cu otrave”. Acum, moartea nu mai apare ipostaziată, iar scenariile de hăituire cedează pasul unui alt topos, al chemării thanatice, îmbrăcând forma soliei mute, neutre, dar și a îmbierii cvasierotice ori a imperativului brutal (Oberon). Neființa este prevestită și de peisajul celest nocturn (De caelo, Seraphita), dar mai ales de cel autumnal (Brumariul, Rob Codru, Muza tragică, Toamnă, trimisul). Specifică e melancolia, ce seamănă tot mai mult cu jalea grea din doinele populare. Delicatețea suavă, compătimirea
BOTTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
subzistă spaima de neant, precum și „vedeniile” minții „rătăcite într-un dor de o infinită măreție” (Pământ), dar forma e mai puțin frapantă. Mitologia poetului se îmbogățește cu o figurație alegorică - „Păpușarul” scoțând din lada sa tot ce a intrat în neființă, „Ghinărar Marjori”, comandant al invadatoarei oști de omizi, „Bălașul, Zamfirul, Berlantul”, trei lupi vizitatori, „Not, uriașul de-o palmă” ce „aduce pierzania”, „leoaica-ciocârlie” și, mai ales, mierla, interlocutor gracil, muză, dar și autor fictiv, pe seama căruia se pun multe „istorii
BOTTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
fără de moarte” din cugetarea pasionată a muritorilor. Deși perfect echilibrată, creația întreagă suferă de răul de a fi. Năzuința spre tinerețe fără bătrânețe a muritorilor, ca și tentația întrupării la nemuritori nu sunt, astfel, decât expresia aceluiași irezistibil „vis de neființă”. Nu se optează pentru soluția revoltei în perpetuitate, ci pentru una estetică și umanistă: împăcarea cu soarta, prin integrarea în macrocosm. Proiectat în pură idealitate, atenuat de feericul înscenării dramatice, tragicul, în Deliana, are, ca în Miorița, seninătatea zâmbetului deasupra
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
al lui Gheorghe Grigurcu, Dialog cu sine însuși. Ion Negoițescu semnează proza Rochia de bal, un capitol din romanul memorialistic Straja dragonilor, iar Gelu Ionescu - o cronică la romanul Blocada de Pavel Chihaia. C. de l. dispare odată cu trecerea în neființă a celui ce l-a condus în fapt, dându-i și strălucire: omul de cultură Ion Negoițescu. S.I.
CAIET DE LITERATURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286001_a_287330]
-
de a-l fi concurat pe zeu în muzică e descifrat destinul tragic al sufletului românesc, silit să-și abandoneze sau anuleze mereu, prin injustiția istoriei, valorile absolute ale creativității. Există în exploatarea unei astfel de parabole înțelesul dorului de neființă, asumat de Eminescu, Vasile Pârvan sau Lucian Blaga, cei care - nu întâmplător - „inițiază în literatura și cultura noastră curentul către obârșiile cele mai îndepărtate ale mitului zamolxeian, regăsit în temperamentul și în subconștientul rasei”. O viziune sceptică asupra lumii filtrează
BUSUIOCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285964_a_287293]
-
de-o amplă, alambicată, savant construită armură de sensuri și imagini. Anotimpurile bogate, accentele vitaliste și comunicarea emoțională sunt petrecute, aproape fără excepție, prin filtrul propriei lor negații: pustiirea naturii, moartea, singurătatea devorantă. Ceea ce este se revelă ca umbră a neființei, deci ca dovadă a (înseși) firii acesteia. Dovadă pieritoare, la rându-i: norii, pasărea, copacul, sevele, melcii, fluturii ș.a.m.d. sunt/ devin „cuvinte”, adică umbre ale făpturilor, oglinzi oglindite ale rostirii. Rostire pe care o câștigă, o certifică tocmai
BUZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]