8,065 matches
-
hoardă barbară. Instinctele primare iau locul rațiunii și toți dar absolut toți, coboară ca scăpați dintr-un incendiu ce le-a pus viața În pericol. Antoniu coboară ultimul, singurul pasager a cărui existență nu e răscolită de tumultoase valuri de neliniște și grabă. Unde să se grăbească? Nu-l așteaptă nimeni. Nu-și privește nimeni ceasul, așteptându-l. Nu-l mustră nimeni că a Întârziat. Către seară, autobuzul va pleca gâfâind, plin ochi cu aceeași pasageri neliniștiți și-l va duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
O bătrânică sfioasă, cu alură de copil de 11-12 ani, stă ghemuită pe prima treaptă ce duce În hăul metroului, dând tot timpul din cap ca o păpușă mecanică, și privind din când În când În jur cu teamă și neliniște. Întinde cu greutate mâna descărnată și apucă banii mecanic, cu mare efort, de parcă mâna n-ar fi parte din trupul firav, ci ar fi o materie vie, lipită stângaci de trunchi. Mulțumește și continuă să tremure la câțiva metri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu atăt mai mult cu căt primisem de la un bârbat necunoscut, cu căteva zile ăn urmî, un telefon de amenințare ăn legâturî cu povestea noastrî de iubire. Am ieșit ăn stradî de căteva ori, am ăncercat cu greu sâ-mi stâpănesc neliniștea care mî cuprinsese...Noaptea a venit peste așteptarea și panica mea, ca un bolovan care cade fârî sî te aștepți la picioarele tale, punăndu-ți viața ăn pericol. Pur și simplu eram disperat și pentru cî se ăntămpla prima oarî ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să-ți mai pun în pahar. Acum discută cu mine rațional și nu mă mai speria așa de rău. — Vezi tu, nu e vorba de a fi puțin îndrăgostită, rosti Antonia ridicându-și spre mine ochii strălucitori și plini de neliniște. Începu să vorbească monoton, de parcă vorbea în somn, cu o expresie de moarte și disperare pe față. —... Este vorba de a fi îndrăgostită într-un mod profund și disperat. Poate ar fi trebuit să-ți spunem mai demult, numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ales. Poate că și ea este prea inteligentă pentru mine, numai că nu mi-am dat seama de asta până acum. Palmer rămase cu ochii la mine un timp, senin, detașat și blând, având în priviri doar o licărire de neliniște. Trase puțin de marginile halatului, în partea de sus unde se vedea cămașa albă imaculată, și-și eliberă încă un pic gâtul lung. Începu din nou să se plimbe încolo și încoace prin încăpere. Apoi, ca și cum ar fi testat ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
alături uitându-se la mine cu ochi plini de grijă și de o tandră bucurie, cu acea privire pe care o au femeile când se uită la un copil mic. La Rosemary grija era însoțită de curiozitate, la Antonia de neliniște. Îmbrăcată într-un costum gri deloc ostentativ Rosemary părea extrem de mică pe lângă soția mea. — Antonia tocmai îmi spunea cum este apartamentul tău, spuse Rosemary. Cred că este exact ce-ți trebuie. Și ai o vedere splendidă spre catedrala Westminster. — Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
lui Georgie. Mă temusem că mă va persecuta cu dragostea ei, că-mi va cere să-mi țin promisiunile făcute numai pe jumătate. Dar ea era toată numai duioșie, era plină de dorința de a-mi alina imediat amarul și neliniștea; și, deși îi mulțumeam din toată inima, mă gândeam cu un sentiment de vinovăție că, de fapt, Georgie nu-mi putea face aproape nimic. Puterea ei era limitată. În această privință cel puțin, eram liber. Simțind în aceste gânduri o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
atâta ardoare, era acum o problemă, nu un dar. Eram amândoi într-o asemenea stare de epuizare emoțională încât singurul lucru de care aveam nevoie deocamdată era un timp petrecut departe unul de celălalt. În plus, simțeam nevoia - îmbinată cu neliniște și nerăbdare - să o revăd pe Antonia, fie și numai pentru o clipă, înainte de a mă duce la culcare. M-am întors cu mașina la locuința lui Palmer. Se lăsa din nou ceața. O pâclă galbenă ca pucioasa învăluia lămpile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
motive care-mi rămân necunoscute, cu ostilitate și în două împrejurări mi-ai făcut rău cu bună știință. Nu-mi dau seama ce am făcut ca să merit să fiu tratat astfel. În momentul de față traversez o perioadă de mare neliniște, mai mult chiar, de mare amărăciune și aș fi putut spera măcar să n-am parte de persecuții iresponsabile din partea unor necunoscuți. Firește, nu încerc să spun că ceea ce am numit persecuție (care ar putea proveni, de fapt, din lipsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
atunci m-am întrebat ce gândește ea despre mine. Ne-am studiat unul pe altul cu ostilitate și curiozitate. — Tu încă mă iubești, Martin, nu-i așa? întrebă Antonia. Rosti întrebarea nu cu duioșie ci cuprinsă parcă de o bruscă neliniște. — Bine-nțeles că da, cum să nu, am spus. Răspunsul meu a sunat destul de superficial și am continuat să ne privim cu ochi întunecați, triști, fiecare apăsat de propria sa suferință. Ar fi trebuit să fac un mare efort ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de vorbă serios cu pacienta mea, spuse Palmer. M-am ridicat și am spus: — Atunci, rămas-bun, și am sărutat-o pe Georgie pe frunte. Ea a murmurat ceva, mi-a zâmbit, iar ochii ei febrili, strălucitori s-au strâns cu neliniște. Am ieșit și am coborât scările. În urma mea se auzeau pași. 27 Honor Klein mă ajunse din urmă la ieșirea din spital și am întrebat-o, fără să mă uit la ea: — Pot să vă iau cu mașina? Ea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de nebunie. Antonia nu era genul de femeie care să dispară din senin și, fără voia mea, îmi treceau prin minte imagini în care o vedeam zăcând pe un pat de spital sau plutind cu fața în jos pe Tamisa. Neliniștea care mă încerca îmi aduse în suflet acea spaimă disperată pe care mi-o producea în copilărie absența mamei mele pentru mai mult timp; și, la fel ca atunci, am încercat să mă alin spunându-mi: într-o oră, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Am coborât în pivniță după șampanie. Abia după ce am luat sticla mi-am dat seama că am găsit-o pe întuneric. M-am întors în salon. Conversația dintre cele două femei se întrerupse brusc și amândouă m-au privit cu neliniște, așteptând să vadă ce voi spune, ce voi face. Am pus paharele pe masă și m-am apucat să deschid sticla de șampanie. — Nu-i așa că nu ești supărat, Martin? întrebă Rosemary. Îmi vorbea ca unui copil bosumflat. Sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
m-am oprit. Chiar aveam? Ce Împărțisem eu cu Dora, În afară de câteva articole de Îmbrăcăminte și tipuri de comportament? Nu, acum serios. De azi-dimineață de când m-am trezit, la șase zile după ce am ieșit din șifonierul ei, Încerc să ignor neliniștea din ce În ce mai acută fiindcă nu știam ce probleme avea Dora. Acum mărturisesc că nu mai pot. Încep să Înțeleg că nu m-a lăsat niciodată să mă apropii cu adevărat de ea. Chiar dacă Îmi Împărtășise plăcerile concrete ale intimității, treburile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mă duc la altcineva. La intervale regulate, Dora se detașa de acest comportament ciudat de distant și mă Întreba dacă Îmi convenea așa sau altfel. Dar Își ținea mereu respirația când făcea ce făcea, ceea ce Îmi lăsa o impresie de neliniște stăpânită. Bineînțeles că dădeam din cap aprobator, entuziast În felul meu crispat, pentru că nu Învățasem Încă să cer ce voiam. Totuși, trebuie să recunosc: mă Îndoiam că Întrebările ei exprimă un interes real. Probabil că țineau de curiozitate. Lucrurile ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
timp ajunsese la recepție, sprijinindu-și coatele pe tejghea. Întorcându-se spre mine, răsfoi cartea cea mare, căutându-mi probabil numele. În clipa În care am deschis ușa spre muzeu, l-am auzit mustrându-l pe recepționer. Alungâdându-mi sentimentul de neliniște, am tăiat-o printre fetișuri și olisbos-uri spre biroul lui Karp, care se afla În spatele camerei cu picturile despre „surorile“ lui. Câteva minute mai târziu, m-am instalat comod În scaunul din fața celui mai bun prieten al Dorei, gândindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
recunoștință. Închizând iar fereastra, trase draperiile - adăugând peste umăr: — Nu văd nici un motiv pentru care cineva ar trebui să tragă cu urechea la ceea ce sunt pe cale să vă povestesc. Odată reinstalat În spatele biroului, Karp Își pipăi spatula. Băgând de seamă neliniștea pe care o arătam, Îmi explică: — În ultimele săptămâni nu m-am simțit prea bine. Ieri am fost bolnav. Am Încercat să-mi imaginez ce s-o fi Întâmplat. Karp În convulsii? Karp cu spume la colțul gurii? Karp, palid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
faptul că, la vremea aceea, copilăria mea n-a fost treaba asta de care în prezent mă simt atât de înstrăinat și față de care am atâtea resentimente. Oricât de uriașă ar fi fost confuzia mea, oricât de profundă ar părea neliniștea din sufletul meu privită retrospectiv, nu-mi amintesc să fi fost un copil din aceia care-și doreau să locuiască într-o altă casă, înconjurați de alți oameni, indiferent de năzuințele mele inconștiente în această privință. La urma urmei, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
-se că nici nu contează câtă pizdăraie capătă sărmanul, nenorocitul, fiindcă, în timp ce pompează păsărica de azi, visează deja la cea de mâine! Oare exagerez? Oare mă amăgesc numai și numai ca să mă dau mare? Sau, poate, sunt un lăudăros? Oare neliniștea asta, pofta asta de sex să fie o năpastă - sau o performanță? Să fie și una și alta? Posibil. Sau să fie doar un mijloc de evadare din realitate? Uite, cel puțin n-am ajuns, la treizeci și-un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
iar la asfințit se uită prin jaluzelele ei curate-lună la zăpada de afară, la ninsoarea care s-a pornit la lumina felinarului din stradă și începe să-și tureze mașina de făcut griji. De obicei, trec doar câteva minute până când neliniștea îi ajunge la paroxism. „Pe unde o fi?“, geme ea de fiecare dată când pe stradă apare o pereche de faruri ce se dovedesc a nu fi ale lui. Unde, vai, unde-i sărmanul nostru Odiseu! Sus la etaj, unchiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fost o completă epuizare. Sub privirile lui Myatt, omul se trezi brusc. — Da? Întrebă el. Myatt se scuză. — N-am vrut să vă trezesc. Omul Îl privi cu suspiciune și ceva În brusca trecere de la somn la o mai familiară neliniște, ceva În hainele bine croite, trădate de balonzaidul ponosit, Îl făcu pe Myatt să se simtă mișcat. Se referi la Întâlnirea lor de mai devreme: Ați găsit un compartiment, presupun? — Da. Myatt spuse impulsiv: — Poate că nu vă puteți odihni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Îi ridică pleoapele. Fata Își reveni la un fel de trezie confuză. Avea impresia că ea era de fapt aplecată deasupra unui străin cu mustață lungă și rufoasă. I se făcu milă la gândul că incidentul Îi provocase tânărului atâta neliniște, iar solicitudinea ei se transferă În prietenia pe care și-o imagină În ochii lui. Fata Își coborî mâinile și-i atinse fața. E bolnav, se gândi ea și, pentru un moment, obtură umbrele buimăcitoare care cădeau invers, globul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o groază de străini. Poți să ai nevoie de ceva În toiul nopții, nu? Îi rânji cu subînțeles: — Cred că sunteți doctor. Am fost cândva doctor, recunoscu omul. — Și mergeți la Belgrad? El o privi scurt, cu un sentiment de neliniște, și o prinse nepregătită, cu silueta ei pătrățoasă Înveșmântată În tweed și aplecată puțin În față, cu strălucirea inelului cu sigiliu, cu fața flămândă și congestionată. Nu, spuse el. Nu atât de departe. — Eu mă duc doar până la Viena, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu mine, Anna. Ne vom distra bine curând. Eh? Trase cu coada ochiului și văzu ușurat că ușa nu era Încuiată. Ar fi fost posibil ca bătrâna japiță să-l Închidă Înăuntru și să ascundă cheia. Dar nici un semn al neliniștii și dezgustului nu i se citi pe fața bucălată și roză. — Eh? Ea zâmbi și expiră lung, șuierător. — Oh, Anton! El sări În picioare, iar ea lăsă prosopul să cadă și veni spre el, cu pasul firav al unei păsări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
transformă În dezgust, iar dezgustul În furie. — M-a ademenit, spuse ea Încet. În tot acest interval, Josef rămase conștient de geanta lui, care era pe biroul din spatele lui Herr Kolber, de stiva de cărți și de seiful expus. Totuși neliniștea nu-l paraliză. Mai devreme sau mai târziu, Herr Kolber va descoperi ce-l adusese În apartament și deja observase aproape de mâna șefului de gară o sonerie care probabil că suna În apartamentul portarului. — Pot să las mâinile jos, Herr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]