1,494 matches
-
nostru, eram convins că o să leșin. Aveam impresia că nu mai am oxigen, mușchii respiratorii aveau să paralizeze rapid. Mă sprijineam de fațade și Înaintam centimetru cu centimetru, Într-o stare de Încordare extremă. Am renunțat repede la aceste eforturi nemaipomenite - de fapt, nici măcar n-am renunțat la ele, am devenit incapabil să le mai fac și m-am văzut constrîns să mă refugiez În casă. Ca să mă deplasez, renunțasem și la metrou. Reapăruse claustrofobia. Nu mai lipsea decît o criză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
m-a sfătuit să purced la repetarea continuă a unei formule sacre, o mantra care i s-a părut a fi un bun remediu pentru vagabondajul meu mental, mantra lui Vișnu: Om namo Nârâyana. În pat, dădea dovadă de o nemaipomenită energie care nu era, dacă Îi dădeai crezare, decît un palid reflex al stării de extaz desăvîrșit pe care aveam s-o atingem Împreună făcînd tot mai multe japa și prânâyama. Voia să merg să trăiesc cu ea la Londra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ei admirația pentru curajul lui de a vorbi despre asemenea lucruri. Fața lui caraghioasă, croită parcă din piele de șopârlă care se încrețea toată la fiecare mișcare a buzelor, se liniștea pentru moment. Uneori, ca să-l zgândăr, mă prefăceam: „Ești nemaipomenit, Domnule Andrei, de unde ai aflat-o și pe asta?” „Mă privește”, se umfla el în pene. Dar erau și dăâți când n-aveam răbdare. „Azi n-am timp, mă grăbesc”. Atunci se uita la mine dezamăgit și revoltat, de parcă turnasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acel copil plăpând și jucăuș a ajuns ce este astăzi, dar viața oferă tot felul de surprize. Și sunt sigur că povestind vorbesc de adevăratul Nașcu, nu de cel cunoscut în prezent, cel care a fost crescut de niște bunici nemaipomeniți, deoarece mama îl părăsise de la naștere, plecând să-și caute fericirea în alte locuri. La vârsta de 3 ani, mama a revenit și l-a luat fără încuviințarea bunicilor și la dus departe de unde crescuse, în Lupeni-Hunedoara unde își găsise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
exprimă - „în oglindă” - sensibilitatea estetico-ideologică a comentatorului, opțiunea sa pentru apropierea prozei de poezia lirică, refuzul „anecdoticului” tradițional, gustul decadent pentru „geniul melancolic” al modernității, sensibilitatea social(ist)ă pentru marginali și dezmoșteniți: „Vagabonzii și cerșetorii defilează, desenați cu o nemaipomenită îndrăzneală și poetizați, în decorul cel mai încîntător; cum zice Vogue: realism liric. Nenorocul, mizeria, lenea, vițiul, alcoolul, totul contribuie la sporirea mulțimei mizerabile și anonime, din care scriitorul își alege pe studentul sărac, pe negustorul falit, pe funcționarul bețiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
toți, ci «dedesupturile războiului și ale Revoluției». Prin amănuntele sale izbitoare, această carte are mai multă viață decît un roman, în același timp constitue primul document despre Rusia zilelor noastre, redactat de un scriitor care a luat parte la evenimentele nemaipomenite pe care le-a descris“. Într-o însemnare despre Cahiers d’Art, apărută în nr. 68 — o informație despre arhitectura sovietică: „Rușii ne expun un întreg program de arhitectură prin pana lui Auffray cu cele mai noui proiecte sovietice”, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
influență (Editura Eminescu, 1969), Marin Sorescu glosează entuziast pe marginea prozelor urmuziene. El declară că a fost „izbit” de „(A) capacitatea extraordinară a lui Urmuz de a construi — în toate sensurile acestui cuvînt, construcții de încăperi, de oameni, de relații nemaipomenite, sociale, politice, sexuale, mistice etc. — adică un univers total nou, pe analiza căruia îmi voi baza în principal întregul studiu. Și (B) asemănarea izbitoare între această locuință și fraza lui Urmuz”. Caracterul poetic al textelor e subliniat la tot pasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
n-a fost nimic? Nu mă pot abține, pentru că mi se pare incredibil că nu știe. Vreau să aud exact ce i-a spus el. — Nu din cauză că ea n-ar fi Încercat, pufnește Linda. Știi că a avut chiar Îndrăzneala nemaipomenită de a-l invita la prînz, În oraș? Mă străduiesc să-mi iau un chip nevinovat. — Serios? Linda rîde. — Știu. Nu-mi pot băga În cap de ce-o umbla o fată tînără ca ea după un bărbat Între două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
care-l făceau să arate ca o paiață. — Nu, răspunse. Ne-am văzut la petrecerea Assiei, spuse Jonas, adresându-i un surâs prietenos. Avea ochii Întunecați, cu dugulițe verzi. — Mă rog, nu-mi amintesc, spuse Valentina. Nu fusese o petrecere nemaipomenită, așa cum sperase, stătuse tot timpul așezată pe canapea, singură și nespus de tristă, ca un cuier, În timp ce toți În jurul ei se distrau nebunește. Nimeni nu o fila. În cele din urmă, pentru a-și mai ridica puțin moralul, se Înfundase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
la cale planuri malefice pentru a face viața unor oameni nevinovați să devină brusc un coșmar neplăcut. Și astfel voinicul nostru, David, a pornit la drum având asupra lui protecția lui Dumnezeu. Într-o noapte, în timp ce se odihnea, o ființă nemaipomenită s-a apropiat de el și i-a spus cu o voce caldă și blândă: Nu te teme, tinere! La auzul acestor sunete, David a tresărit speriat din somn. Nu te teme! I-a spus din nou acea ființă angelică
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
În sfîrșit! Se grăbi spre cei doi și nimeri În brațele lui Christian, care ceru pînă la urmă Îndurare. Loïc se ivi și el continuînd efuziunile, veni apoi la rînd Nicolas, fiul lui Loïc. Posesorul unor ochi de un albastru nemaipomenit, cu punctișoare aurii. N-avea nici măcar șaisprezece ani, dar privirea Îi era aceea a unui bărbat matur, gîndi Marie, descumpănită. Gildas și Loïc traseră cu coada ochiului spre tînăra femeie ai cărei ochi strălucitori, un pic Încercănați, spuneau multe despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
plăcea lucrurile croșetate... OK. Ba ăsta e adevărul, nu Îmi plac deloc lucrurile croșetate. Și mai ales bluzele roz decoltate, cu găuri mari. I se vede pur și simplu sutienul. — E... super, reușesc să articulez În cele din urmă. E nemaipomenită ! — Nu-i așa ? Îmi zîmbește fericită. Și am făcut-o atît de repede ! O să-mi fac și fustă asortată. — Bravo, spun stins. Ești foarte talentată. — Ei, nu e mare lucru. Plus că-mi și place. ZÎmbește modestă și-și pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Laidler. — Dar... dar cum e posibil să nu știe absolut nimeni despre ea ? spun tîmp. Acum ne-am retras și mai departe de mulțime și stăm pe o bancă, sub un copac. Doar nu e invizibilă. Pete era un tip nemaipomenit, spune Jack oftînd. Dar nu prea le avea pe-astea cu devotamentul față o singură parteneră. CÎnd Marie - adică mama lui Alice - a aflat că e Însărcinată, nici măcar nu mai erau Împreună. Iar Marie e genul de femeie mîndră, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
și eram Împăcat. Tare mult m-am mirat Însă când am auzit că ceilalți vor să mă ucidă din cauza asta. Nu pricepeam de ce vor așa ceva, iar Moru nu-mi spunea mai nimic, dar așa a fost el mereu: un hoț nemaipomenit care așteaptă să vadă Încotro o iau lucrurile. Între timp, am devenit și eu la fel, Însă pe vremea aceea era mai simplu să ucid, și nu numai oameni: păsări, animale și orice vietate care mi se punea de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Pe de altă parte, puteam eu să fiu sigur că, Într-adevăr, așa făcea apa? Și dacă da, Îmi folosea la ceva să știu asta? Și dacă nu-mi folosea mie, putea să folosească altcuiva să afle un asemenea lucru nemaipomenit? După ce m-am mai uitat la copaci o vreme, am luat-o din nou pe potecă până ce, deodată, În fața ochilor Îmi apăru o Întindere nesfârșită, fără de munți. Am rămas locului și nu-mi credeam ochilor. Era o mare Întindere, dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
așteaptă de atâta amar de vreme? Căci, cine altul mai umblă așa? Of, of, Tată care s-ar putea să nu exiști! Abia acum vedeam de ce Moru tot vorbea de puterea vorbelor. Cui avea să-i fie de trebuință asemenea nemaipomenită putere, Tată, cui? - asta mă Întrebam când i-am văzut cum s-au aruncat cu fața la pământ, În fața mea. - Auzi tot! Auzi tot! Auzi tot! - spuneau ei, dorind să rostească, de fapt: Știi! Știi! Știi! - numai că habar n-aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Îndemână. Doar după mulți-mulți ani aveam să aflu că așa se purtau femeile cu oamenii: Îi făceau să nu se simtă În largul lor indiferent ce ar fi vrut de la ei. Încurcau lucrurile, amestecau dorințele și, În general, nășteau o nemaipomenită brambureală În care se simțeau ca peștele În apă. M-am ridicat În capul oaselor. Speram s-o fac pe Vinas să se miște pentru că mă apropiasem prea mult de ea, dar ea nici că s-a clintit din loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să respire mai iute. - Ieși de-aci, ieși de-aci, ieși de-aci, tot zicea Gula și așeză În fața chipului lui Unu o făcătură netedă de ziceai că-i o bucată de gheață lucioasă. M-am holbat la lucrul acela nemaipomenit și mi-am dat seama că În el licărea chipul pruncului, Întocmai cum Îl știam. Am dat sa mă uit Îndărătul făcăturii, dar n-am zărit nimic. Tocmai vroiam să Întreb cum de Îl ascunseseră pe Unu În lucrul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de trebuia să ne croim și noi drum, cu sulița și cu piatra de mână. Într-una din zile, pe când treceam peste un fir de apă și puteam să vedem mai departe de jur-Împrejur, zărirăm pe malul din față o nemaipomenită foială. Frunzele grele ale tufelor se cutremurau, copacii păreau și ei că tresar, iar din pământ să ridicau fuioare de colb. Apoi, totul Încetă, la fel de iute precum apăruse. După ce am trecut râul, am simțit din nou foiala aceea grăbită care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mult și cei ce veneau dinspre Miazăzi ne văzură și ei. Își dădură lucrurile jos din spinare, lăsară deoparte ce târau după ei, iar oamenii se așezară În față, amenințători, cu sulițele ridicate deasupra capetelor, strigând și făcând o hărmălaie nemaipomenită. Câțiva prinseră a sări În sus precum niște capre săgetate, dar cădeau la loc În picioare, sprinteni și puternici, cu pieile negre lucind În lumina rece a dimineții. Strigau la noi și se băteau cu pumnii În piept, arătându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
răcni maldărul ăla de carne care mă strivea În brațe. - Nu-l omorî! Scept Îl vrea viu, strigă cel de afară și, În clipa aceea, În casă se năpustiră alți vânători din neamul coarnelor de cerb. Se stârni o Învălmășeală nemaipomenită și vedeam limpede că n-aveam cum să răzbesc. Deja mă târau afară din casă, iar strigătul de groază al lui Nunatuk mă făcu să mă zbat din toate puterile. Unde erau ticăloșii ăia de pândari pe care Îi lăsase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vorbească niciodată. Cum-necum, falnic sau bătrân, blând sau bun - toate neamurile din câmpia aceea care nu se sfârșea, ziceau că se trag din cal. Vindecătorii lor spuneau că, odată și odată, caii aceia aveau să fie tovarășii oamenilor În niște nemaipomenite lupte de sânge care, cine știe de ce, erau așteptate de toți. Vorbeau de alte lupte, Însă, nu de cea pusă la cale de noi. Runa se apropie și-l trase pe fiu-său deoparte. Unu se apucă să cârâie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu mult marginile marelui nostru pat dublu. O țară micuță, o întindere plată unde eu și Helga țineam loc de munți. Și de vreme ce în afară de dragoste în viața mea nimic nu mai avea sens, cu cătă râvnă studiam geografia! Ce hartă nemaipomenită puteam desena pentru un turist cu înălțimea doar de un micron, un Wandervögel prea mic pentru un microscop obișnuit, care pedala între o aluniță și un fir de păr creț, auriu, aflate de-o parte și de alta a buricului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
croitoresei. Ditamai intelectuala, s-o omoare și nu alta, ca o asasină ordinară, pe amărâta aia. Să-l creadă, tocmai pe el, în stare să trăiască cu o croitoreasă... Și azi-dimineață năvălise să-i mai spună, ca pe o veste nemaipomenită, că îl va face tată! Urlase la ea până răgușise. Noroc că nu avusese pistolul la el, că cine știe ce s-ar mai fi întâmplat. Îl descărca în ea, mai mult ca sigur. Așa impertinență, oricât te-ar chinui amorul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu semne de-astea cabalistice. Vă rog, nu mă faceți să mă desfășor! Popa Băncilă se dumirise. Era chiar unul din ăia. Citise și în ziar săptămâna trecută, se dăduse și la televizor. Veștile erau că aceia începuseră o ofensivă nemaipomenită. Primiseră, se spunea, liber să invadeze lumea și dezlănțuiseră o campanie feroce de tulburare a oamenilor. Ieșiseră toți, de la ăl mai mare, până la ultimii neisprăviți. Fiecare cu sarcini precise și cu teritoriu de acțiune bine stabilit. Ăl mare avea cartierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]