1,042 matches
-
Nu! Percep stinghereala pe care v-o trezește trădarea zilnică în care trăiți. Așa că să nu-mi vorbiți mie de credință. Abatele știa că întrucîtva Aloim avea dreptate. Chiar și așa însă, erau adevăruri care era mai bine să rămână nespuse. ― Aloim, prea multe depind de Abație și de felul în care însămînțează Lumile Agricole. Nu putem... ― Perfect de acord, exclamă tânărul ridicîndu-și mâinile spre tavan. Atâta doar că vă cer să nu ne mai prefacem măcar sfinți atâta timp cât suntem între
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
vizitând ce se poate vedea în o zi și jumătate. În muzeul din fostul palat imperial se află un sarcofag despre care se spune că ar fi de la mormântul lui Alexandru cel Mare, cu sculpturi pe toate laturile, de o nespusă frumusețe. Trecem în fugă prin bazar, privim cu interes la costumele pitorești, dar nu îndrăznim să facem schițe. Era încă ziuă când am intrat în strâmtoarea Dardanele, peste tot și numeroase erau urmele războiului, vase scufundate multe și unele apărând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
străin decât extratereștrii. Mi s-a făcut frică, pentru că nu înțelegeam. Și aș fi întrebat-o ce anume voise să spună și ce anume trăise, dar nu cunoșteam cuvintele potrivite, iar pe cele nepotrivite mai bine e să le lași nespuse. Aflasem eu întâmplător de undeva treaba asta. Am rămas tăcuți, unul lângă altul. Ea respira și cireșele i se mișcau în sus și în jos. Se aflau sub bluză, la cincizeci de centimetru de mine, și toată pielea ei era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ea își va retrage mâna din mâna mea, nu s-a întâmplat. Asta a fost minunea a patra. Și-a repetat întrebarea și eu nu i-am dat nici un răspuns. Era ca mai înainte: cuvintele nepotrivite mai bine le lași nespuse. Mergeam alături și, când am ajuns la pod, eu am trecut în dreapta, ca să pot urca treptele sprijinindu-mă de balustradă. Apoi am intrat într-un cartier unde casele erau scunde și aveau acoperișuri de țiglă roșie. În dosul intrărilor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
lanului de grâu care se cocea. Era pustiu. Era doar marea, tumult de ape ale lumii, adunate la un loc, fără somn, fără vise, fără oprire. Pe cer plutea o teracotă albastră și o oglindă ovală plină de amintiri fabuloase, nespuse, ca niște cronici străvechi, ascunse În memoria ei fără limită, scrise pentru oameni și vremuri care aveau să vină cândva. Femeia urcă lin, cu sfială, cu iubire, arcușul pe corzi... Și veni muzica aceea... Acest film de desene animate nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
sigur că Jen nu vrea să discute despre asta. Am zâmbit detașat. —E-n regulă, mă bucur că totul se petrece în văzul tuturor. Tally se uită fix la mine. — Nu crezi că unele lucruri e mai bine să rămână nespuse? Atunci mi-am dat seama că Mark îi spusese de acuzațiile mele. Asta însemna că se întâlniseră sau vorbiseră de ieri. Asta însemna că ea acum știa că eu știam că... of, Alfie n-o să reușească niciodată să înțeleagă. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
de dârlogi, după ce se convinsese că habar n-aveam să călăresc și că eram un potențial pericol pentru cal. La fiecare pas al lui Daisy, simțeam ceva ca o lovitură de tun propagându-se în tot trupul, provocându-mi dureri nespuse. Dar călăream mai relaxată, poate pentru că-mi foloseam toată energia ca să mă concentrez să nu leșin mai degrabă decât ca să nu cad de pe cal. Dacă urma să mai am vreodată ocazia să călăresc, urma să-i vând acest pont instructorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
care se sprijinea pe unul din brațele scaunului. Nu s-a uitat la mine, dar a pus cealaltă mână peste a mea brusc, bătând-o ușor. Am stat o vreme în tăcere. Păstrase totuși pentru ea o rezervă de lucruri nespuse, pe care nici măcar alcoolul din venele noastre nu putea să o dilueze suficient. Mi se îngăduise să văd cum își dă jos un văl, însă mai erau o grămadă, bine prinse, iar eu nu aveam curajul să o întreb mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
doar să nu-mi ceri să uit. Au călărit un timp tăcuți, ascultând doar tropotul cu care frământau copitele cailor drumul pietros. După un timp, vodă îl strigă. — Ștefane! Întoarse capul și li se întâlniră privirile. Fața tatălui radia o nespusă fericire, care l miră pe prinț. — Ștefane, m-am gândit cum să fac să-ți dăruiesc neuitarea. — Și? — O să vezi peste vreo două luni, și vodă înfipse pintenii în coastele armăsarului, care-și căută loc și o porni în galop
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu-l sperie și pe el - își dăduse probabil seama că nici acesta nu era mai mintos decât fetița de patru ani -, începu: „Vino, fata moșului, să te spovedească vlădica și să-ți dea dezlegare de toate păcatele spuse și nespuse.” A intrat în biserica mare a mânăstirii, cu noi toți copiii după el și cu monahul, ba i-a pus și pe vodă cu doamna în genunchi și pe sfântul schimnic, a intrat în altar, și-a pus un patrafir
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe sfântul schimnic, a intrat în altar, și-a pus un patrafir și cu o cruce și o carte în mână a început să citească o dezlegare, ca la spovedanie, „pentru toate păcatele roabei lui Dumnezeu Ancuța, cele spuse și nespuse”, se auzea răspicat glasul sfinției sale, acoperit din când în când la început de suspinele fetiței, iar de la o vreme de o mulțime de suspine, pentru că toți plângeam - de noi copiii nu mai era nicio îndoială, aveam lacrimi cât mărgăritarele. La
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
La dezlegare, sfinția sa ne spuse numele la toți pe rând, începând cu roaba lui Dumnezeu Ancuța și terminând cu Io Constantin Voievod, unsul Domnului, iar fiecare când își auzea numele ofta ușurat de o mare povară... — Ușurat de povara păcatelor nespuse... Eu nu am fost de față, spuse cu regret spătarul Mihai. Matei își ridică grăbit mâna strânsă în pumn și cu dosul ei își șterse o lacrimă aninată în gene. \ — Și?... spune, neică Ștefan, ce-a fost după aceea, rugător
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
miloasă. Păcatele însă încearcă mereu sufletele noastre și le depărtează de pacea cea veșnică și doar mărturisirea lor învie în noi dragostea ce i datorăm lui Hristos. De aceea mi-e frică de moarte, ca să nu mă aflu cu păcatele nespuse și neispășite, și-l iubesc pe Iisus din toată inima mea, nădăjduind în marea Sa îndurare”. Doamne, câtă lumină mi s-a părut atunci a fi în biserică! Ancuța, obosită, sta cuminte într-o strană. Monahul cel tinerel a îngenunchiat
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mut la exces. Și, mai ales, împărtășindu-i ei aceea ce aveam de spus, strigîndu-i ei amorul meu, nu aș fi avut nevoia de a-l striga altora. E o colosală deosebire între un amor spus ființei iubite și unul nespus; între un amor pentru o femeie pe care n-o cunoști și unul pentru o femeie cu care ești cunoscut; între un amor dinainte de 20 de ani și unul de după 20 de ani; între un amor de imaginație și romantic
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o iubire ratată. În fond, dragostea, aspirație spre o identificare ideală, este, pentru Ibrăileanu și purtătorul său de cuvânt, antonimul realizării. Iubirea și lectura sunt o implicare dezimplicată, o diviziune a unui eu a cărui coeziune e visată, un discurs nespus care atunci când se afirmă se sfârșește. Literatura, s-a spus, este vorbirea unei absențe. Când absența devine prezentă, vorbirea inițială încetează, fiind suplinită de vorbirea secundă. Tot așa cum literatura și critica sunt două limbajuri alternative, complementare și exclusive. PRIVITUL. Adela
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de floarea soarelui puse azi-noapte pe pervaz. Totul parcă se continuă din spațiul visului în realitate, al visului care a dispărut. Membrana visului persistă să mă țină în șah - bănuiesc că este vorba de o comunicare urgentă, de la o persoană nespus de dragă mie. În sala de baie mișcările mele sunt cam haotice, îmi cade din mână periuța de dinți sau paharul de plastic. Toate astea pentru că nu-mi amintesc visul. Fac duș cu apă rece, obligându-mi memoria să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
v-ați însărcinat? răspundeți astăzi. Ministru [TITU MAIORESCU] Domnului Eminescu Iubite Domnule Eminescu, Și scrisoarea d-tale cătră mine și scrisoarea de mai nainte cătră Chibici le-am cetit, eu cu familia mea și toți amicii d-tale, cu o nespusă bucurie. Căci ne-au fost dovada sigură despre deplina d-tale însănătoșare. Nu te mira că-ți vorbesc mai întîi de bucurie, deși amândouă scrisorile sunt triste și concepute sub un fel de "deprimare a moralului", cum ar zice galomanii
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
nu mai fii, de nu ești, cu atâta mai bine, căci știu că eu n-am fost nici o clipă mânioasă pe tine de când te cunosc; prin urmare gândește cu drag la mine, și lasă-mă să-ți spun ce fericire nespusă am simțit în sufletul meu când am văzut pe d-l M[aiorescu] // în casă la mine și că pacea și iertarea atât de mult dorite de mine le-am capatat. Ce să-ți fac, tu știi că eu sunt
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
de slabă de-a-i putea ajuta! Eminescul meu, vom mai vorbi dacă va vrea bunul D-zeu, pentru care sfârșit te rog și te rog și iar te rog să vii de aniversara Junimei, căci te aștept cu-n dor nespus, te aștept ca pe singurul meu mângâitor, căci, după cum ț-am mai spus, ești singurul punct luminos al vieței mele întunecate de greutăți, de griji și de necazuri. În două scrisori nu te-ai iscălit "al tău pentru totdeauna", pentru
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
sărut și te sărut și iar te sărut când ești bun și-mi scrii, când nu, apoi te ocăresc, acum-însă te sărut. Veronica 17 ianuarie 1880 [VERONICA MICLE] Scumpul meu Eminescu, Am primit "Scrîncioabele" și "Farfaralele" pe cari ai avut nespusa bunătate a mi le trimite; într-adevăr, în starea mea de izolare în care trăiesc, cetitul mă mai distrage puțin, dar adevărat că numai puțin! Presupun însă că tu le cumperi aceste jurnale, în cazul acesta te rog nu // mi
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
am fost în București; lucruri pentru care vei avea totdeauna un titlu la recunoștința mea. Creangă de liliac, într-o zi cu bună dispoziție de voi fi, o voi trimite d-lui Caragiale, cu care ocazie îi voi mulțămi de nespusa înrîurire pe care a întrebuințat-o asupra d-tale pentru a mă îndatori. Primește, d-le Eminescu, cu această ocazie, urările mele da fericire, de pace, de liniște, de iubire fericită, de viitor strălucit, de noroc, de sănătate, pe care
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
mai pot crede și prin urmare, vă rog, nu considerați această scrisoare a mea ca răspuns, căci n-ași avea ce răspunde, însă mă, simt datoare a vă da oarecare detaile relative la sorioara d-voastră, care // mi-a făcut nespusa plăcere și fericire de-a o vedea și de-a o cunoaște și de-a o putea, deși în puține zile, dar destule pentru ca să pot aprecia toată înălțarea sufletului său. D-sa a venit la Iași sigură în speranța că
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
Veronica [VERONICA MICLE] 28 decembrie 1881, Iași 10 oare seara Mițul meu de odinioară și de totdauna, Da, am voit să mă înșel pe mine însumi și, prin o prostie, am voit să cred că te-am uitat; însă dorința nespusă ce aveam de a te întîlni și regretul că nu te zărisem măcar, în timp de două săptămâni, era o dovadă vie și puternică că sufletul meu era încă plin de tine. Prostia însă era făcută. Să nu mă acuzi
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
arpegiate. Acest moment evocă parcă figura unui rapsod ce-și acompaniază singur versurile. Apare pe urmă cea de-a doua idee muzicală, plină de melancolie. Melodia aceasta, legănată de contrabași și fagoți, este împletită cu o altă temă de o nespusă frumusețe. Pe bună dreptate scria Berlioz că este imposibil de zugrăvit prin cuvinte minunăția acestei pagini beethoveniene care vorbește în mod nemijlocit, prin ea însăși. Deodată se aud semnale intonate de corzi și suflători. De aici începe coda: Aceste semnale
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
bârfelile Aurichii năvăliră cu putere în sufletul lui. Oricât de răi erau cei din familia Tulea, dar o cunoșteau de mult pe Otilia. Ceva adevărat trebuia să fi fost în vorbele lor. Felix se întinse pe pat, greu de oboseală nespusă. Totul i se păru urât, dezolant, fără sens, casa lui Costache, o ruină părăsită, el însuși, un om aruncat în lume, fără nici un căpătâi. Ce să facă în această pustie, lăsată în grija unei bătrâne slabe de minte? Și Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]