1,128 matches
-
lângă una dintre camerele private ale fostului împărat, tencuiala unui perete cedă brusc, descoperind un gol. Se ivi o cămăruță care fusese ascunsă, cine știe când, în spatele zidului, de niște mâini pricepute și de încredere, ca și cum Tiberius, cu suspiciunea lui nevrotică, ar fi vrut să lase acolo un cadavru. Oamenii luminară interiorul și văzură că toți pereții, de la podea până la tavan, erau acoperiți cu rafturi pe care erau așezate, într-o ordine riguroasă, zeci de codexuri închise cu sigilii de plumb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui Macedonski - una „modelatoare”. Decadentismul românesc va fi, de altfel, legitimat estetic și filozofic prin idealismul subiectiv al unui Rémy de Gourmont, autorul din Le Livre des Masques fiind puternic îndatorat romantismului și idealismului subiectiv german. Simptomatică este și nevoia nevrotică a legitimării externe: antidecadent declarat, deși adept - o vreme - al experiențelor simboliste și instrumentaliste, Macedonski întreține, încă de pe la 1880, relații apropiate cu reviste franceze, publică versuri în revista belgiană La Wallonie, din Liége, a lui Albert Mockel (1886), își editează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
atitudinea à rebours, cultul efemerului și refuzul capodoperei, „masca” histrionică, fragmentarul, segregaționismul antiburghez, fuziunea artelor și - pe filieră antiplatoniciană - mitul poeziei „destabilizatoare”. Avem de-a face de fapt cu o mutație revoluționară, „barbară” a culturii Decadenței: vagul, vaporozitatea impresionistă, lamentația nevrotică, lîncezeala artificioasă, morbidețea și lasitudinea sînt denunțate ca trăsături „feminine”, „degenerate” sau „bătrînești” și rejectate în favoarea „tinereții” vitale, a directeții brutale, „virile” a voinței de ruptură, negație și destrucție, a spiritului „rebel”, antipaseist și vital-emancipator, a dinamismului tehnologic, a materialității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
reprezentat sporadic de Bacovia, Traian Demetrescu, Mihail Cruceanu, Andrei Naum, A. Toma), un postromantism heinian, baladesc și folclorizant, cu elemente „secesioniste” (Șt. O. Iosif) ș.a.m.d. Un simbolism „snob”, exterior și decorativ al cafenelei bucureștene, dar și un simbolism nevrotic, interiorizat al Provinciei moldave. Nostalgia față de „vechea lume care dispare” se asociază cu expectația febrilă a unui viitor utopic, cu respingerea „cercului strîmt” al mediocrității mic-burgheze și cu execrarea subproducțiilor ruralist-populiste. Gazetari la reviste obscure, profesori la școli de provincie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
școală nouă: Simultaneismul“ al aproape adolescentului Ion Vinea (1915), vădește în schimb o destul de bună familiarizare cu principalele tendințe ale poeziei noi. Autorul articolului vede - nu fără temei - în noile curente postsimboliste o tendință de extravertire a poeziei (după introvertirea nevrotică a decadenților) și o formă modernă de mimesis liric: „Poetica contemporană derivă de la Walt Whitman și Émile Verhaeren, și caracteristica ei (vorbind în termeni generali) e sforțarea de a reda cît mai fidel viața modernă. Aceasta se poate vedea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Alecsandri conștiința apartenenței la „ginta latină” impulsiona activitatea de mediator a acestuia între cultura franceză și cea română (fără deschideri, însă, către modernitatea postromantică), la antiacademistul Alexandru Macedonski, nevoia afirmării în Occidentul latin modern (Valonia, Franța, Italia) devine obsedantă și nevrotică, eforturile sale nefiind - după cum se știe - încununate de succesul scontat. Sub patronaj macedonskian, în cadrul revistei și al cenaclului estetizant Literatorul (dar și în cercul sibarit al dandy-ului mecena Alexandru Bogdan-Pitești), o nouă „generație” de artiști români - formată în ambianța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Clicquot. Sub noi am pus o pătură, ca să nu mi se murdărească rochia. Mă simt ca un evadat care-și savurează clipa de libertate. În două minute, Mandy o să trimită o patrulă să te găsească, pufnește Bea. Mandy este organizatoarea nevrotică a nunții. Lucille mi-a băgat-o pe gât a doua zi după ce eu și Randall ne-am logodit. (Să vă dau un sfat: Niciodată să nu aveți încredere într-o organizatoare de nunți care nu e căsătorită și are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
dânșii semănau între ele până la greață. Nici o dezvăluire mediumnică. Nici o sclipire de individualitate. Din toată șandramaua aceea amorfă s-au distins totuși două exemplare mai fistichii. Primul dintre ele, un individ delicat, subțirel, oacheș, taciturn, păpușesc, cu mișcări țăcănitoare și nevrotice de figurină mecanică, în poemele căruia toate zgârciurile, bubele, marile defecte și micile izbânzi ale Cenaclului de Luni se regăseau îngroșate. Cel de-al doilea, fonf, masiv, calamburgiu, tenisman, prahovean, c-o mustață cât vrabia. Nimeni altcineva decât tocmai acela
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
decât o păpușă Barbie, se cațără până pe marginea boxei, unde se clatină Îngrijorător pe tocurile Înalte. Când Începe să strige la judecător, glasul ei seamănă cu un chițăit de șoricel: —Bine, bine, chiar vreți să vă spun adevărul? Vinovată. Incredibil, nevrotic, patologic de vinovată. Uitați cum stă treaba, Îmi pare rău, dar acum trebuie să plec. Pentru numele lui Dumnezeu, ați văzut cât e ceasul?! 19tc "19" Dragoste, minciuni, sângerăritc "Dragoste, minciuni, sângerări" Oare poți simți mirosul trădării pe trupul persoanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
printr-unul asemănător (de obicei, al unui partener tânăr). După Karen Horney, această determinare libidinală a narcisismului e absolutizată păgubos de vechea școală freudiană. Ei i se pare că fenomenul și-ar datora cauzele unor factori mai complecși, unor tulburări nevrotice infantile. Copilul intră Într-o relație tensionată cu cei din jur, În urma căreia legăturile sale emoționale sunt erodate, el ajungând În situația de a nu mai putea iubi. E rănit narcisic, e depreciat sistematic. I se Întreține constant un complex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
activ, exigent, demonstrativ”)4. Lesne de observat, mai toți dandy-i pe care i-am pomenit pe parcurs intră În paradigma descrisă până aici. Unii, nu foarte mulți, rămân În parametrii relativi ai normalității psihice, alții sunt marcați de tulburări nevrotice („un rău difuz și invadant, un sentiment al vidului interior și al absurdității vieții, o incapacitate de a simți lucrurile și ființele”5), iar câțiva, nu puțini (serie inaugurată de Brummell), se prăbușesc În ceea ce s-ar Înțelege prin „marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de necrezut. De câte ori și-o amintea Însă, se simțea cuprins de o Înfiorare tulbure. Rațiunea Îi spunea că nu putea fi vorba decât de o coincidență. Stranie, e drept, dar nimic mai mult decât o simplă coincidență. Și ce dacă nevroticul ceasornic pornise din senin după două luni de somn? Cât privește faptul că limbile așezate de hazard să arate 18.50 prinseseră din nou viață taman atunci când ora oficială a Japoniei indica acest moment al zilei, da, asta era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ție că e un simptom clasic al tulburărilor și frustrărilor extreme. Nu, într-adevăr, nu trebuie. Dar Ben e un băiat cu capul pe umeri - chiar vrei să-mi spui că din cauza plecării mele a cedat brusc și a devenit nevrotic? — Nu spune asta! Nu fi așa dezinteresat de fiul tău- nu suport! Nu, n-a „cedat“, cum zici tu. A fost „nesigur“ în privința situației mai multă vreme, deși e clar că tu n-ai observat. Munca de la școală l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
recunoști că ți-ai băgat nasul prin computerul soțului tău. În al doilea rând, o soție nu trebuie niciodată să aibă o confruntare cu soțul ei decât dacă deține dovezi imbatabile ale minciunilor lui. Altfel, el o să creadă că ești nevrotică și ăsta va fi sfârșitul. Nu se poate să fie pentru Sophia, am spus, nesigură pe mine. ...sau poate fi? — Uite ce e, poate că sunt eu nevrotică, zise Lauren. Dar mai ții minte fotografia aia din articolul apărut În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
deține dovezi imbatabile ale minciunilor lui. Altfel, el o să creadă că ești nevrotică și ăsta va fi sfârșitul. Nu se poate să fie pentru Sophia, am spus, nesigură pe mine. ...sau poate fi? — Uite ce e, poate că sunt eu nevrotică, zise Lauren. Dar mai ții minte fotografia aia din articolul apărut În revista New York, unde se zărea pantoful Sophiei? Mi-am adus aminte brusc de revista pe care o răsfoisem În avion când ne Întorceam de la Moscova. Am simțit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Așa, vezi. Bine. Chiar dacă se va dovedi că te Înșală, adăugă Lauren cu un zâmbet menit să mă liniștească, măcar te vei putea consola cu gândul că tu te-ai comportat cu foarte multă demnitate și nu te-ai arătat nevrotică și speriată Înainte de a avea cu adevărat pentru ce. 16tc "16" Felicitări de Crăciun menite să te Înverzești de invidietc "Felicitări de Crăciun menite să te Înverzești de invidie" În acel decembrie, Crăciunul a fost ultimul lucru la care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
a conturat treptat presupunerea că specifică pentru români este prelucrarea defectuoasă a conflictelor narcisice (între valoarea proprie și valoarea celorlalți), generată de deficite narcisice timpurii, din primii ani de viață”. În termeni psihiatrici, ar fi vorba deci despre o „prelucrare nevrotică” a unor conflicte altminteri universale, ce poate duce în cazul unor indivizi la o adevărată „nevroză balcanică”. În domeniul mai larg și cotidian al psihologiei sociale, această „înclinație” ar putea fi tradusă, metaforic, dar cît se poate de sugestiv, în
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
să recunoască - efortul lor de a ajunge la struguri. în viața noastră cotidiană recentă, această sensibilitate narcisică exacerbată este prezentă în foarte diverse - dar convergente - forme. Sîntem, cu toții, extrem de sensibili la imaginea noastră publică, individuală și/sau colectivă, oscilînd aproape nevrotic între rușinea de a fi român (cînd sîntem între noi) și victimizarea colectivă (cînd sîntem criticați de ceilalți). Sîntem fascinați și resentimentari în același timp în raport cu imaginea publică a celuilalt, a vulpii care a ajuns la un ciorchine. Sîntem de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
pe care n‑o găsești. Nu te opintești prostește, ci freci inteligent și rafinat de jur împrejur. Ceea ce nu pot adesea să spun cu gura, fiindcă furia mă lasă fără grai, spun cu inima și cu tot trupul meu (Anna, nevrotic). Buzele tac, viorile șoptesc: iubește‑mă. Și Hans șoptește: tu, e super ce facem noi aici, de nota zece și‑o să fie tot mai bine, dacă te gândești cât am așteptat momentul ăsta; acuși o să țipi de plăcere și‑o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
trei-patru ori poate cuvintele astea. Nădăjduiesc că Încă ești curios, interesat de amănunte. Dar nu știu cum să fac să mă ridic la Înălțimea interesului tău. Celebrul animal, Celebrul animal, Celebrul animal. Oricum l-aș rosti, cu sfială, cu tandrețe, cu pasiune nevrotică, numele ăsta și-a pierdut pentru mine prospețimea. Îmi sună a brand covârșitor și familiar, a produs pe care-l consum din obișnuință. Fără emoție, fără fior. Îl gust, fără să mă bucur de el. În definitiv, au trecut anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pădurii, mai luptăm cu propria noastră bestialitate. Și iar piere tumultul, tunetul valurilor se stinge. M-au părăsit, s-au lepădat de ezitările mele. Revăd incendiul visului, al sângelui turmentat. Fata aceea, evadând în cărți și dorinți rapide, delicată, pătimașă, nevrotică, nu știe decât acest cod fracturat, întrerupt, semnale scurte, grăbite, smulse într-o clipă de neatenție a supraveghetorilor. M-am despărțit, cumva, cine ar ști să-mi răspundă, de altă iubită ? N-am știut să împlinesc suava înlănțuire, turmentarea posesivă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
propria existență drept o captivitate, în propriul trup care o trădează, care îi devine închisoare - într-o scrisoare din februarie 1922 afirmă: „În rest, mă simt ca un gândac prins între paginile unei cărți“. Măcinată de tuberculoză, cu dese episoade nevrotice, autoarea încearcă să „fie tot ce e în stare să devină“. Kate Fullbrook observă cu pertinență că, deși detaliile existenței ei sunt dintre cele mai cumplite, scrierile nu păstrează din biografia ei decît elementul inedit, exotic călătoriile în Germania, Italia
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
vastele afaceri naționale și internaționale cu o fermitate și o încăpățânare pe care unii le interpretau drept cruzime. Lumea aceea de blândețe feminină și de sentimente delicate în care plutea Tabitha îi era total străină; el o considera capricioasă, supersensibilă, nevrotică și - cu o expresie care acum poate fi socotită din păcate profetică - „cam slabă de minte“. ( Și, trebuie să recunoaștem, nu era singurul care avea această părere.) Pe scurt, cei doi se străduiau să se evite; și cât de înțeleaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Își pierduse deja vederea. Thomas percepuse întotdeauna lumea doar cu ochii: de aceea, nu simțise nici o dorință să atingă sau să fie atins de femei. Toți oamenii mari au idiosincrasiile lor, și a lui, în mod surprinzător, era o preocupare nevrotică față de calitatea vederii sale. Un dulăpior cu medicamente personal din biroul lui conținea o mare varietate de colire, umidificatori, băi și picături și timp de treizeci de ani singurul punct fix în programul lui era o vizită săptămânală la oftalmolog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
metafora-cheie a poeziei lui: cenușa, neantul fără mistere, timpul care s-a oprit. Poetul percepe vibrația nimicului metafizic, a orelor golite de sens existențial, dar în această percepție nu răsună nicăieri lamentația, disperarea romantică emfatică, nici nu se străvede atmosfera nevrotică bacoviană. Dispersat în acest nimic, poetul se simte identic cu el, eliberat prin recunoașterea vălului iluziei: „Cântecul nimicului îmi umplea sufletul / [...] Cântecul nimicului era infinitul - / Infinitul libertății fără obiect. Nu mai eram decât memoria vidului. Cântecul nimicului era totul” (Ascendam
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287218_a_288547]