1,127 matches
-
consideră că la baza actului creativ se află procesul sublimării. Freud localizează geneza procesului creativ în inconștient. Aici procesele se supun altor legități decât cele care acționează în Eul preconștient. În inconștient se află atât rezolvarea creativă, cât și cea nevrotică a conflictelor. Kris, consideră că procesul creativ nu este posibil decât atunci când Eul este „îngenunchiat”de inconștient. Pornind de la tezele lui Freud, Deutsch definește procesul creativ astfel: „Când presiunea impulsurilor crește, ivindu-se primejdia unei soluții nevrotice, apărarea inconștientă a
Creativitatea : latură a personalităţii by Gabriela Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/713_a_1307]
-
cât și cea nevrotică a conflictelor. Kris, consideră că procesul creativ nu este posibil decât atunci când Eul este „îngenunchiat”de inconștient. Pornind de la tezele lui Freud, Deutsch definește procesul creativ astfel: „Când presiunea impulsurilor crește, ivindu-se primejdia unei soluții nevrotice, apărarea inconștientă a Eu-lui determină crearea unei opere de artă.” A. Adler explică procesul creativ dintr-o perspectivă diferită de cea a lui Freud: creativitatea reprezintă o modalitate privilegiată de a elimina complexul de inferioritate ce caracterizează ființa umană, întrucât
Creativitatea : latură a personalităţii by Gabriela Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/713_a_1307]
-
clinice ale anevrismelor posttraumatice sunt dominate de simptome locale care pot fi: funcționale și fizice. Semnele funcționale sunt reduse la început dar pe măsura creșterii în volum a anevrismului pot să apară dureri sub formă de claudicație intermitentă sau dureri nevrotice persistente, chinuitoare. Semnele obiective permit un diagnostic relativ ușor. La inspecție se constată prezența unei tumefacții pulsatile cu atât mai evidentă cu cât este mai superficială. Palparea atestă prezența unei formațiuni de consistență moale, parțial reductibilă care-și modifică volumul
Capitolul 12: TRAUMATISMELE. In: Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Prof. Dr. Costel Pleşa () [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1208]
-
Factorul cel mai adesea incriminat în cazurile neglijării copilului este atitudinea parentală perturbată, datorată relației copil părinte. Este cazul unor familii cu disfuncții în relație, care după C. Ciofu (1998) sunt următoarele: familiile dezorganizate sau dezarmonice și familiile cu personalități nevrotice sau cu părinți incapabili de a se adapta la caracterul copilului. Cea mai des incriminată este atitudinea mamei, care în urma unor tulburări psihice temporare sau cronice (depresii, nevroze situaționale, tulburări de lactație, imaturitate emoțională, schizofrenie și altele) poate omiteasigurarea condițiilor
ATITUDINEA PĂRINŢILOR DIN MEDIUL RURAL ŞI EFECTELE ASUPRA ADAPTĂRII ŞCOLARE by SARDARIU ELISABETA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/338_a_598]
-
pot constata unele manifestări caracteriale oarecum specifice, ca, de exemplu, frică, enurezis psihogen, onicofagie, bâlbâială, minciuni de apărare, furt de alimente, indisciplină etc. Să ne oprim, pe scurt, asupra celor mai frecvente manifestări, chiar dacă ele au, prin excelență, o semnificație nevrotică. • Anorexia (dezgustul de mâncare sau oprirea apetitului, are o semnificație multiplă. Poate fi de tip isterioid, prepsihotică, endocrină, mintală. Este considerată deviere de conduită caracterială cînd se înfățișează ca un capriciu alimentar, când alimentarea constituie un teren de confruntare între
124Bibliografie: Allport G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, 1981 Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem J. Dary Introducere în psihologie, Editura Tehnică, ediţia a XI-a, 2002 Banciu D., Rădulescu S., Voicu M., Adolescenţii şi familia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987 Birch A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002 Doron R., Parot F., Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1981 Hayes N., Orrel S., Introducere în psihologie, ediţia a III-a, Editura Bic All, Bucureşti, 2003 Neamţu C., Devianţă şcolară, Editura Polirom, 2003 Preda V., Profilaxia delincvenţei juvenile şi reintegrarea socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Rudică T, Maturizarea personalităţii, Editura Junimea, Iaşi, 1990 Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 1997 Străchinaru I., Devierile de conduită la copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Vincent R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Turliuc M.N., curs Psihologia comportamentului deviant Turliuc M.N., Psihologia cuplului şi familiei , Editura Performantica, Iaşi, 2004 125126. In: ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
poate determina prin contrapondere o atitudine de agresiune împotriva mediului ambiant și, eventual, diverse situații conflictuale care îngroașă și mai mult trăsăturile caracteriale reprobabile apărute în conduita copilului. I.Srăchinaru crede că cele mai multe din asemenea manifestări sunt reacții de tip nevrotic și că numai în condiții cu totul particulare dobândesc, la un număr foarte restrâns de cazuri, un conținut de tipul conduitei caracteriale. • Frica sau temerea fără motiv se întemeiază la copil pe transformarea în griji exagerate a unor precauții naturale
124Bibliografie: Allport G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, 1981 Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem J. Dary Introducere în psihologie, Editura Tehnică, ediţia a XI-a, 2002 Banciu D., Rădulescu S., Voicu M., Adolescenţii şi familia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987 Birch A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002 Doron R., Parot F., Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1981 Hayes N., Orrel S., Introducere în psihologie, ediţia a III-a, Editura Bic All, Bucureşti, 2003 Neamţu C., Devianţă şcolară, Editura Polirom, 2003 Preda V., Profilaxia delincvenţei juvenile şi reintegrarea socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Rudică T, Maturizarea personalităţii, Editura Junimea, Iaşi, 1990 Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 1997 Străchinaru I., Devierile de conduită la copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Vincent R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Turliuc M.N., curs Psihologia comportamentului deviant Turliuc M.N., Psihologia cuplului şi familiei , Editura Performantica, Iaşi, 2004 125126. In: ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
majoritatea cazurilor, de satisfacerea unor trebuințe imediate de alimente, îmbrăcăminte, dulciuri, frecventarea cinematografului, jocuri de noroc sau pentru a poseda un lucru mult dorit. Negativismele. În general, apar ca simptome ale unor suferințe somatopsihice sau ca fenomene reacționale de tip nevrotic, dar și ca manifestări caracteriale de tipul îndărătniciei, îmcăpățânării, opoziționalității, care interesează cu deosebire când — prin stabilitatea, durata intensitatea lor, — devin la copil un mod de conduită aparte. Negativismul se prezintă ca o tulburare în sfera activității caracterizate printr-o
124Bibliografie: Allport G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, 1981 Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem J. Dary Introducere în psihologie, Editura Tehnică, ediţia a XI-a, 2002 Banciu D., Rădulescu S., Voicu M., Adolescenţii şi familia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987 Birch A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002 Doron R., Parot F., Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1981 Hayes N., Orrel S., Introducere în psihologie, ediţia a III-a, Editura Bic All, Bucureşti, 2003 Neamţu C., Devianţă şcolară, Editura Polirom, 2003 Preda V., Profilaxia delincvenţei juvenile şi reintegrarea socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Rudică T, Maturizarea personalităţii, Editura Junimea, Iaşi, 1990 Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 1997 Străchinaru I., Devierile de conduită la copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Vincent R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Turliuc M.N., curs Psihologia comportamentului deviant Turliuc M.N., Psihologia cuplului şi familiei , Editura Performantica, Iaşi, 2004 125126. In: ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
footnote Editura Științifică și Enciclopedică, 1987 footnote> constată că o dragoste exagerată din partea mamei tinde să intensifice relația dintre mamă și copil până la un punct în care ea devine nesănătoasă pentru copil. Ea devine ,,supraprotecție maternă,, sau ,,absorbție,, cu caracter nevrotic. Scăderile educative ale tatălui nu pot fi mai puțin importante, mai ales că în calitate de cap al familiei deține autoritatea care este una din. componentele esențiale ale personalității lui pentru influențarea copilului. El are, menirea de a conduce copilul către acceptarea
124Bibliografie: Allport G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, 1981 Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem J. Dary Introducere în psihologie, Editura Tehnică, ediţia a XI-a, 2002 Banciu D., Rădulescu S., Voicu M., Adolescenţii şi familia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987 Birch A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002 Doron R., Parot F., Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1981 Hayes N., Orrel S., Introducere în psihologie, ediţia a III-a, Editura Bic All, Bucureşti, 2003 Neamţu C., Devianţă şcolară, Editura Polirom, 2003 Preda V., Profilaxia delincvenţei juvenile şi reintegrarea socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Rudică T, Maturizarea personalităţii, Editura Junimea, Iaşi, 1990 Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 1997 Străchinaru I., Devierile de conduită la copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Vincent R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Turliuc M.N., curs Psihologia comportamentului deviant Turliuc M.N., Psihologia cuplului şi familiei , Editura Performantica, Iaşi, 2004 125126. In: ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
compania altor persoane.Pe de altă parte, introvertiții au un sitem nervos “dilicat”, ceea ce înseamnă că scade probabilitatea ca acest ca indivizii cu acest tip de personalitate să se plictisească ușor. Cei care obțin scoruri mari la întrebările corespunzătoare tipului nevrotic, susținea Eysenck, sunt persoane cu un sistem nervos autonom foarte labil. Cu alte cuvinte, este vorba de persoanele la care SNA <footnote Sistem nervos autonom.Face parte din sistemul nervos care răspunde la stres, unele persoane reacționând mai puternic la
124Bibliografie: Allport G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, 1981 Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem J. Dary Introducere în psihologie, Editura Tehnică, ediţia a XI-a, 2002 Banciu D., Rădulescu S., Voicu M., Adolescenţii şi familia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987 Birch A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002 Doron R., Parot F., Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1981 Hayes N., Orrel S., Introducere în psihologie, ediţia a III-a, Editura Bic All, Bucureşti, 2003 Neamţu C., Devianţă şcolară, Editura Polirom, 2003 Preda V., Profilaxia delincvenţei juvenile şi reintegrarea socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Rudică T, Maturizarea personalităţii, Editura Junimea, Iaşi, 1990 Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 1997 Străchinaru I., Devierile de conduită la copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Vincent R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Turliuc M.N., curs Psihologia comportamentului deviant Turliuc M.N., Psihologia cuplului şi familiei , Editura Performantica, Iaşi, 2004 125126. In: ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
melancolie, stări de persecuție (convingerea copilului că este urmărit, observat) și culpabilitate. c) emoțiile-stări afective de scurtă durată, care exprimă un specific al relațiilor cu un obiect sau o situație, deci au un caracter situațional. Stările de hiperemotivitate apar la nevrotici și la copiii cu psihoze afective. Emoțiile nu se reduc numai la cele patru emoții-șoc ce apar în situații neașteptate, încărcate de tensiune (furia, frica, dezaprobarea și bucuria explozivă), ci sunt nenumărate, ca și situațiile în care elevul se poate
Prevenirea și combaterea efectelor negative ale frustrării în relația profesor-elev by Preda Constanța () [Corola-publishinghouse/Science/91511_a_92350]
-
un ritm de dezvoltare cu atât mai lent, cu cât întârzie mai mult privarea lor de îngrijirea maternă. Ajungând la vârsta adultă, contactul afectiv și social al acestora se realizează mult mai greu, iar în unele cazuri se constată fenomene nevrotice sau întârzieri mentale. Atunci când frustrarea nu capătă proporții excesive (producându-se în limite normale), ea constituie un factor natural deosebit de important pentru dezvoltarea armonioasă a personalității. Când frustrarea devine însă un fenomen nociv, ca rezultat al depășirii anumitor limite de
Prevenirea și combaterea efectelor negative ale frustrării în relația profesor-elev by Preda Constanța () [Corola-publishinghouse/Science/91511_a_92350]
-
de respingere a elevului cu handicap fizic (tulburări de vedere, de auz, limbaj etc.). În toate aceste situații școlarii frustrați se închid și mai mult în ei, se izolează afectiv, astfel încât problemele lor se pot agrava, creând condițiile apariției tulburărilor nevrotice. Apare și conflictul iar un „conflict nerezolvat este periculos și prin faptul că generează puternice sentimente de frustrare. Se știe că situației de conflict îi este proprie intrarea în competiție a două cerințe, tendințe opuse. Cu cât aceste tendințe sunt
Prevenirea și combaterea efectelor negative ale frustrării în relația profesor-elev by Preda Constanța () [Corola-publishinghouse/Science/91511_a_92350]
-
cronică la alergeni și agenți iritanți ai căilor aeriene • punerea în evidență a unei sensibilizări, mute la un alergen inhalat • prezența de bronhopneumopatii infecțioase cronice • existența unor factori psihici (situații conflictuale, traume psihice, a unei nevroze sau a unor trăsături nevrotice. Este de reținut că la persoanele cu polipoză nazală riscul de îmbolnăvire prin astm bronșic este crescut dacă acestea au și o hiperreactivitate bronșică primară constituțională. În declanșarea crizei de bronhospasm intervin o serie de factori care acționează printr-un
Actualitati privind riscul urgentelor medicale in cabinetul de medicina dentara by ALEXANDRU BUCUR, MARIA VORONEANU, CARMEN VICOL, DINESCU NEDIM NICOLAE () [Corola-publishinghouse/Science/83704_a_85029]
-
Studiile dovedesc faptul că, În mod obișnuit, sugestiile care sunt opuse principiilor etice ale individului nu se realizează. Totuși, sugestiile, de obicei, nu interesează, nu abordează valorile etice ale persoanei. Partea negativă a acestei bariere este exprimată prin unele tulburări nevrotice atunci când conflictul Între gândurile imorale inoportune și acțiunile și obiecțiile etice ale persoanei determină o profundă stare de depresie. (id., pp.163-165) Cele trei bariere anti-sugestive sunt strâns legate unele de altele; ele se Întrepătrund și interacționează În mod reciproc
Creativitate şi modernitate în şcoala românească by Manuela HUŢUPAŞU, Mihaela ŞIMONCA () [Corola-publishinghouse/Science/91778_a_93093]
-
vorbire", iar Freud o pune în practică, după cum declară în 1909, în Cele cinci conferințe despre psihoanaliză. El vede, în cazul Anna O., o isterie, provenită din influența stărilor trăite de tatăl ei înainte de moarte. Freud consideră isteria și obsesia nevrotică ca efecte ale memoriei inconștiente asupra Annei O. Discuțiile dintre Breuer și Freud au fost publicate în cartea intitulată Studii de isterie. Acest concept catartic joacă un rol fundamental în elaborarea noii discipline, "psihanaliza". Freud consideră că, în absența conștiinței
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
consideră că la baza actului creativ se află procesul sublimării. Freud localizează geneza procesului creativ în inconștient. Aici procesele se supun altor legități decât cele care acționează în Eul preconștient. În inconștient se află atât rezolvarea creativă, cât și cea nevrotică a conflictelor. Kris, consideră că procesul creativ nu este posibil decât atunci când Eul este „îngenunchiat”de inconștient. Pornind de la tezele lui Freud, Deutsch definește procesul creativ astfel: „Când presiunea impulsurilor crește, ivindu-se primejdia unei soluții nevrotice, apărarea inconștientă a
Problematica Creativităţii by MARILENA CRĂCIUN () [Corola-publishinghouse/Science/91590_a_92997]
-
cât și cea nevrotică a conflictelor. Kris, consideră că procesul creativ nu este posibil decât atunci când Eul este „îngenunchiat”de inconștient. Pornind de la tezele lui Freud, Deutsch definește procesul creativ astfel: „Când presiunea impulsurilor crește, ivindu-se primejdia unei soluții nevrotice, apărarea inconștientă a Eu-lui determină crearea unei opere de artă.” A. Adler explică procesul creativ dintr-o perspectivă diferită de cea a lui Freud: creativitatea reprezintă o modalitate privilegiată de a elimina complexul de inferioritate ce caracterizează ființa umană, întrucât
Problematica Creativităţii by MARILENA CRĂCIUN () [Corola-publishinghouse/Science/91590_a_92997]
-
ne referim la politica externă a lui Wilhelm al II-lea, care a lăsat impresia, prin limbajul și comportamentul său, că era în mod deschis imperialist, când de fapt era vorba despre un amestec bizar de obiective imperialiste și grandomanie nevrotică. Dimpotrivă, adevărata natură imperialistă a politicilor externe urmărite de Hitler și Mussolini nu a fost recunoscută ca atare decât la sfârșitul anilor ’30, ele fiind interpretate drept cacealmale și autoglorificări pentru consumul intern. A determina adevăratul caracter al unei politici
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Alți autori fac din personalitatea liderului și din trăsăturile lui explicația centrală a reușitelor și eșecurilor organizaționale. Kets de Vries vorbește despre „iraționalitatea managerilor” ca piedică fundamentală în asigurarea succesului organizațional. El se referă la câteva stiluri de conducere dezadaptiv‑nevrotice ale liderului (paranoid, obsesiv, isteric, depresiv, schizoid) care generează adevărate patologii organizaționale (vezi Kets de Vries, 2002, capitolul 8). Pentru Alain Kerjean, caracteristica psihoindividuală care facilitează sau împiedică obținerea succesului organizațional este caracterul. Iată cum raționează autorul. Aflate sub influența
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
găsească, să le știe prezente la colaboratorii săi; stereotipia, adică reducerea unor comportamente la diverse „categorii” comportamentale, stabilite însă arbitrar; prudența sau indulgența excesivă în perceperea altora etc. Consecvent punctului său de vedere potrivit căruia o serie de trăsături dezadaptive (nevrotice) ale liderului afectează succesul organizațional, Kets de Vries extinde o asemenea idee și în planul psihosocial al relațiilor interpersonale. Noi toți, spune el, suntem în mod fundamental actori pe o scenă. Nu numai că adorăm să jucăm diferite roluri, dar
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
care se cercetează în speranța de a putea depăși, împreună, conflictele și frustrările vieții lor pe care n‑au reușit încă să le rezolve” (apud Kets de Vries, 2002, p. 118). Asemenea „înțelegeri secrete” sunt interpretate ca forme de colaborare nevrotică ce absorb adeseori o cantitate incredibilă de energie psihică. Ele se produc deoarece unele moduri de comportament ale celor doi intră în rezonanță. „Instigatorul” utilizează partenerul pentru a vehicula aspectele personalității sale pe care ar dori să le integreze în
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
perfect, că acel cineva depinde de alții pentru sentimentul de autoprețuire, fapt care antrenează după sine nefericirea. Afectivitatea pozitivă a fost legată de extraversie, iar ceea negativă de nevrotism, extraverții fiind predispuși la experiențe emoționale pozitive și deci la fericire, nevroticii − la experiențe emoționale nefericite și, prin urmare, la insatisfacție. Aceste ultime idei sugerează că oamenii sunt predispuși temperamental să fie mai mult sau mai puțin satisfăcuți în pofida divergenței dintre ceea ce dorește un individ și ceea ce i se oferă, precum și în pofida
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
337-338, 347-350). Pornind de aici, nu este greu să ne dăm seama prin ce anume se caracterizează organizațiile „bolnave “. O altă comparație la care recurge Kets de Vrie este cea dintre patologia individuală și patologia organizațională, mai exact, dintre stilul nevrotic al managerului și stilul nevrotic al organizației, la care ne vom referi într-o altă parte a lucrării noastre. Revenind la noțiunea de patologie/psihopatologie organizațională, precizăm că pentru noi aceasta poate fi definită în două sensuri: în sens larg
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
nu este greu să ne dăm seama prin ce anume se caracterizează organizațiile „bolnave “. O altă comparație la care recurge Kets de Vrie este cea dintre patologia individuală și patologia organizațională, mai exact, dintre stilul nevrotic al managerului și stilul nevrotic al organizației, la care ne vom referi într-o altă parte a lucrării noastre. Revenind la noțiunea de patologie/psihopatologie organizațională, precizăm că pentru noi aceasta poate fi definită în două sensuri: în sens larg, patologia organizațională desemnează disfuncțiile organizaționale
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
desemnează disfuncțiile organizaționale care creează, accelerează și accentuează riscurile organizaționale; în acest caz, deși organizațiile continuă să acționeze, uneori chiar cu succes, conțin în ele elemente perturbatoare ce s-ar putea agrava; în sens restrâns, patologia organizațională desemnează manifestări organizaționale nevrotice; acestea din urmă își au originea în stilul nevrotic prevalent al liderului, adică în caracteristicile patologice ale grupului dominant din interiorul organizației, în special al grupului de conducere difuzate în întreaga organizație. Primul sens ar putea fi ilustrat cu fenomene
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]