1,827 matches
-
felie așa de mare, dată fiind înălțimea impunătoare a formei, că rămăsese în urmă de ceilalți, deși luptase harnic cu lopățica fină de argint, la înghițirea cremei delicioase și răcoritoare. Apăruseră fragi mărunți de tot și, prin fereastra scundă cu obloane de stejar, căutase să ghicească, undeva, păduricea odihnitoare. Fragii de pădure păreau lui Mini cea mai frumoasă floare a pădurei. In filtrul așa de felurit prin care huma își purifică glodul, 11 atinge măsuri neînchipuite. Cum oare poate o esență
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
La grjd, coniță! răspunse vizitiul bătrân. - Gabrioleta a plecat cu mânjii, zise Hallipa grăbit, ca să o lămurească. Trăsura se urni greoi, comodă, de altfel, și pe arcuri bune. De pe aleea albă, Elena făcea semne de adio lui Nory; Hallipa trăgea obloanele verandei pentru noapte, Lenora dispăruse în alcovul alb, roz, mauve, plin de dantele și panglici, cu îngeri pe plafoane și roze pe pereți. Mini se cuibări în colțul ei bun, dispusă spre o legănare plăcută. O zdruncină oprirea la poartă
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
rotund, Mini se uita împrejur. Tot apartamentul de jos, fără uși despărțitoare, cuprindea abia patru camere vaste: hall-ul, un birou tot atât de majestuos, care se vedea alături, camera de primire, unde se aflau, și o alta, cuprinsă de întunericul total al obloanelor lăsate și al perdelelor grele. Nory, neastâmpărată, răscolea ceva prin amvonul acela obscur, căci casa era în adevăr înaltă ca o biserică. Elena Drăgănescu scoborî cu grabă scara de la pimul etaj, venind spre ele. Ca și feciorul, era încă de la
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
decepție, fiindcă era destinat să fie un Hallipa. Elena îl însumase numelui și tradiției ei familiale. Mini băgă atunci de seamă că nu s-a vorbit încă nimic de Doru și Lenora. Când se scoborâră, Elena, mișcând un resort, ridică obloanele camerei tainice. Apăru o sală de formă prelungă, neplafonată, comunicând cu tavanul hall-ului, pentru acustică. Era camera de muzică. Elena, deși nu era decât o diletantă, practica snobismul onorabil al muzicei. Era felul în care se transformase duetele liniștite ale
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
mereu umed. Senzația de teamă i se amplifică pe măsură ce dimineața se apropie de sfârșit. Durerea de cap se întinde, cuprinzându-i brațele și picioarele și începe să conștientizeze un nou centru al durerii, un zvâcnet surd, la baza coloanei vertebrale. Obloanele deschise ale dormitorului și pereții vopsiți în alb par să reflecte criza, deplasându-se amenințător spre pragul său de percepție, de parcă ar fi fost și ei afectați de febră. Pe la mijlocul zilei, începe să strige după servitori. Pandit Radan recurge și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lumină, rotindu-se în jurul lor când trec prin biserică. Urcă apoi scara îngustă spre o încăpere care-i servește pastorului atât ca dormitor, cât și ca laborator. Robert zăbovește în ușă, în timp ce Macfarlane străbate podeaua încăperii care scârțâie și deschide obloanele. Zgomotul străzii devine dintr-odată puternic și camera întunecată se descoperă brusc în gloria ei sărăcăcioasă. Pastorul Andrew Macfarlane este un om care consideră ordinea un stadiu premergătar rugăciunii, slujnica unor forme mai importante, mai complexe, cum ar fi curățenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
-l alcătuiesc pe Pretty Bobby sunt parcă stoarse, lăsând în urmă nimic altceva decât un vas gol. Un înveliș exterior. Când adoarme, sacagii pornesc deja pe străzi, la primele livrări ale dimineții. A doua zi, în tot Bombayul se trag obloanele. Rămân deschise doar magazinele europenilor din Fort; proprietarii au dublat paza. Sindicatele au anunțat grevă de o zi, cu scopul de a bloca producția din fabricile de bumbac. Străzile sunt înțesate de muncitori. Doamna Macfarlane și prietenii ei au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
perceptibilă, dar cei care de obicei îl salută, acum îi evită privirea. Presimțirile sumbre se amplifică după-amiază, când îi vede pe comuniștii care au aruncat cu pietre cu o seară în urmă pe străzile din jurul misiunii, cu privirile ațintite asupra obloanelor casei pastorului Macfarlane. La lăsarea întunericului, o coloană de fum destul de vizibilă se ridică din mahalalele de la Tata Mills. Falkland Road este neobișnuit de aglomerat și ceva din fluxul și refluxul acela de oameni i se pare ciudat lui Bobby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lumina lui Dumnezeu?“ Cineva din fața mulțimii, flutură un steag roșu, făcut de mână. Mirosul de benzină i-a invadat gura și nasul. Ce va spune doamna Macfarlane? După toată munca, toată dragostea ei? Și preotul? Ca răspuns la întrebările lui, obloanele de la mansarda de deasupra bisericii se deschid larg. Mulțimea clocotește, se înghesuie și cei din față, încearcă să se protejeze împotriva flăcărilor deschise în timp ce sunt împinși din spate. El își face loc cu coatele, simțindu-și fața, fața lui Bobby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
aducă aminte de România. Casele, proiectate de Sergiu, pe trei hectare, erau clădite în trepte, pe verticală. Ascunzișurile și nișele, săpate în stâncă pe diferite nivele, fuseseră executate după desenele lui de către lucrătorii de pe insule. Casele aveau arcade, coloane albe, obloane de lemn vopsite în albastru. Semănau cu mânăstirile noastre ca stil. Clanțele de la uși fuseseră luate din Sicilia. Aveam și o orgă de pe timpul lui Mozart. În ansamblu, în tot acel domeniu, Sergiu fă cuse să renască o oază de
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
spre fobie cu-atâtea paradoxuri ce lunecă pe clape precum infirme gesturi ascunse în cutie când cutezam detalii și osândeam prin ape hulpavul echilibru e-n linii de trolee cu amintiri de coapse trecând pe bulevarde și-n spate de obloane trecutul cu o cheie închide sus pe ziduri prea galbene mansarde iar dintr-o veșnicie mă mustră un supliciu magia locuiește în ceasuri nictalope dar pentru mine toamna rămâne un capriciu un înger care zboară în pas de antilope zadarnic
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
s-așează sclipiri astrale și privirea se-ncarcă cu-n tainic fior. Amintirea trezește doruri uitate și valuri ciudate mă-nvăluie ușor, te simt lângă mine deși ești departe și-n gură-mi vine un gust acrișor. Vântul scârție ușor un oblon ruginit și liniștea se frânge-n fărâme pe jos, iar streașina picură-n stropi de argint secunde, asemenea unui uriaș vânjos. O rază de soare s-ascunde de nori și altele o urmează-n tăcere, astăzi alunecă încet spre ziua
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
scrisori; Când din rău de toate vei abandona să mă porți în suflet, seara, uneori. Este-un rost, desigur ... e un rost în toate scris în cartea vieții, undeva în Sud. Azi mă-nchid în mine, hai singurătate trage iar oblonul, vreau să te aud! E vreme de ploaie Iubire, e vreme de ploaie n-am chef nici să vii, nici să vin; de-ar curge pe mine șiroaie, ți-aș spune că plouă puțin cu frunze și-adie un pic
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
dreapta, cum spun șoferii. Se înfiripă între noi un război ce avea să dureze. Timp de o săptămînă eram trimiși la cules de struguri în fiecare dimineață. Un camion cu lada goală ne ducea în podgorie. Rostogolindu-ne dintr-un oblon în altul, am găsit prilej s-o ocrotesc pe Patricia înconjurîndu-i talia cu brațele. Această îndeletnicire ne dezvălui secrete încă neîncercate. Cu buzele pe urechea ei, am întrebat-o cum se simte. - Bine, mi-a șoptit ea cu o voce
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
La Bufet era mereu Înghesuială când venea camionul cu butoaiele de bere. Vinul din pivnițe se termina pe la Paști, iar sfânta sete se cerea ostoită În vreun fel. Oamenii alergau ca bezmeticii, cu găleți goale În mâini, se prindeau de obloanele de lemn ale camionului și stăteau acolo atârnați, străbăteau satul de la un cap la altul și erau fericiți că responsabilul bufetului avea să-i pună să descarce butoaiele, ceea ce Însemna că erau Îndreptățiți să primească primii licoarea. Cei ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
el al dracu’ Directorul, dar În ziua asta de sărbătoare nu mai bate și nu mai urlă la nimeni. Chefuiește și el laolaltă cu ăilalți profesori și Învățători. În fiecare an face la fel. Cere de la Colectivă un camion cu obloane Înalte, Încarcă de la Tatapopii mese lungi, bănci de lemn, farfurii, pahare, sifoane, grătaru - ăl mare pentru nunți - tot ce trebuie pentru un chef ca lumea. Tot În camion urcă profesorimea și vreo douăzeci de copii - ăia care au În carnețel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În care se Împiedicase dobitocul de Oaie. Numai că, așa, ca un fel de capac, peste noi s-a prăvălit ditamai camionul, proțăpit cu roțile-n sus. Eram prinși ca niște șoareci În acea adâncitură, Închisă În toate părțile de obloanele de lemn. Ne-am ridicat ușurel În capul oaselor, ne-am pipăit capetele, Încheieturile, ce credeam noi că nu se cuvenea să sufere. Primul care a luat cuvântul spre Îmbărbătarea camarazilor de suferință a fost Dordonea: „Domnilor, adică, pardon, stimați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tac’-tu că te-a făcut, prostovane! Ia zi, de cine te-ai ferit de-ai rostogolit mașina? Te-oi fi speriat de vreun iepure și ai fugit de volan ca să te pui la fereală?” Oaie, furios, trăgea picioare În obloanele de lemn, Îl Înjura de mă-sa pe Hristu și-l făcea neisprăvit. Ăsta, trântit În paie, se interesa, așa, aproape Îngrijorat: „Oiță, nene, ia verifică tu și vezi cam cât de tare ți-ai umplut pantalonii? Să-ți spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
suduind de unul singur și lovind cu sălbăticie În camionul ce zăcea cu roțile În sus. De asemenea priveliște trebuie să se fi bucurat Directorul, care Își revenise și Încerca să-l potolească pe turbat. Înăuntru, În șanț, Îngrădiți de obloane, Dumnezeiașul ori cine rânduise Întâmplarea avea grijă În continuare de noi, cei patru prizonieri. În haosul rostogolirii, căzuseră lângă Încercatele trupuri, nu se poate ști din ce Întâmplare, traista cu demâncare și damigenuța cu vin roșu. La Început nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
puteai să păstrezi alimentele: frigiderele erau pentru sclifosiți. Dordonea cânta franțuzește, nea Mitu Îngăima cântări fără perdea; Hristu lălăia ce auzise dimineață la radioul lui cu baterii. Eu amuțisem, din motive de boală. Hristu și Oaie se Înfrățiseră prin scândura oblonului, Își făgăduiau unul altuia surorile, deși aveau numai frați. Contra unei damigenuțe de cinci litri din vinul cel nobil al șoferului - tată-său păstrase butuci din vechile vii ale boierului cu os domnesc -, Hristu promitea un pachet de țigări americane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
copiilor În remorca unui camion - faptă pentru care În zilele noastre s-ar putea lua condamnări de către cei răspunzători de ani mulți la ocnă - Zidaru le ajuta pe fete să se urce pe roată și apoi să se salte peste oblonul Înalt, din lemn. Cu acest prilej, Își proptea palmele pe bucile lor sau, În glumă, le Împingea cu capul și-și vâra nasul prin ascunzișurile cele mai ferite ale anatomiei feminine. În timpul transportului (când elevii stau Înghesuiți ca oile, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
inocenții noștri consăteni. Numai vigoarea și agilitatea acestora din urmă au zădărnicit măcelul care se prefigura: s-au Îmbarcat cu toții, la repezeală, În remorca tractorului care Îi aștepta cu motorul pornit. Unii s-au suit din mers, agățându-se de obloanele de metal care săltau și tremurau diavolește din pricina hârtoapelor și a lipsei suspensiilor, punându-și viața În pericol. Hoardele de retardați și bețivi s-au repezit, cu tractoarele lor care urlau Îngrozitor și pe care montaseră sirene ce țipau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fost de-a dreptul infernală, Însă urmăriții au profitat de faptul că brutele n-aveau cum să depășească, mulțumită pădurii ce se Învecina strâns cu ambele părți ale drumului. Din pricina zgâlțâiturilor, maseurul echipei noastre s-a proptit greșit de un oblon și și-a rupt o mână. Dar nu aceasta avea să fie cea mai Însemnată pierdere. După ce fiarele turbate au renunțat la goana În urma căreia n-aveau cum să iasă victorioși, eroicii noștri expediționari au oprit ca să-și evalueze pagubele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dincolo de ușă, de parcă cineva ar fi atins vechiul gard de bambus. Oyu ascultă cu atenție. Auzi afară șușoteli. — Văd lumină. Stai o clipă. Trebuie să se fi trezit cineva. Glasurile se apropiau, treptat, de casă. Apoi, cineva bătu încetișor în oblonul de ploaie. — Cine e? întrebă Oyu. — Dumneavoastră sunteți, Doamnă Oyu? Sunt Kumataro din Kurihara. Tocmai am venit de la Itami. — E Kumataro! îi strigă ea emoționată lui Hanbei. Deschise ușa bucătăriei și văzu trei oameni stând în lumina stelelor. Kumataro întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întrebă el, gâfâind, cu sufletul la gură. — Urcă aici să mă asiști. Am înțeles, stăpâne. Omul se împletici spre scara din interiorul porții, dar nu reuși să ajungă până pe balcon. Flăcări mari se încolăceau prin intrarea scării. Nobumori împinse înăuntru obloanele altei ferestre și cătă în jos. Singurii soldați pe care-i vedea sub el aparțineau inamicului. Apoi, văzu un om luptându-se, din răsputeri, în mijlocul unei mulțimi de soldați dușmani. În mod uimitor, era o femeie, soția unui vasal de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]