6,900 matches
-
a dat semnalul, și armata de mașini grele a Început asaltul final asupra pieței, mușcînd din marginile ei și Înghițind clădirile, una cîte una. Erau macarale cu mingi de demolat și buldozere enorme blindate, ale căror șoferi aveau căști și ochelari de protecție și le manevrau din cuștile lor de oțel. De fiecare dată cînd se prăbușea o clădire, muncitorii ovaționau, după care Încărcau bucățile de moloz În camioane gigantice, cu care le duceau la groapa de gunoi. Acest lucru s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
pat, fotoliul uriaș, divanul și rafturile pline de cărți scumpe. CÎteva narcise timpurii se odihneau Într-un vas de porțelan suedez. Tăcerea din odaie era curmată doar de susurul unei fîntîni nevăzute și de vocea blîndă a unui tînăr cu ochelari fără rame, care vorbea cu un aer serios: — Principalul este să nu te enervezi, domnule Digby. Ai suferit destul de pe urma războiului ca să-ți poți permite să te odihnești, cu conștiința Împăcată. TÎnărul vorbea mereu despre conștiință. A lui era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Cei care au tunat și-au fulgerat ani de zile Împotriva naționalismului asistă acum la prăbușirea tuturor vechilor frontiere naționale. Pan-Europa lor se realizează, dar, ce-i drept, nu chiar așa cum o concepuseră ei. Și Napoleon se pe idealiști. (Ochelarii savantului Johns străluceau de satisfacție În razele soarelui matinal). Și cînd te gîndești că Napoleon a fost Înfrînt de niște oameni de rînd, de niște materialiști! Țărani și prăvăliași. Oameni care nu vedeau mai departe de tejgheaua sau de peticul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ieșea. Părea cam agitat. — L-ai văzut pe maiorul Stone? Îl Întrebă el. Digby șovăi o clipă, apoi spuse: Nu. — Doctorul e foarte Îngrijorat de starea lui... se teme să nu-și facă vreun rău sieși, lui Însuși sau altora. Ochelarii fără ramă păreau să lanseze un avertisment: „Vrei să fii tras la răspundere?“ — Dac-ai da o raită În jurul iazului, poate că l-ai găsi, zise Digby. — Mulțumesc, spuse Johns, apoi strigă: Poole! Poole! — Vin acuși! Îi răspunse un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
că are s-o lase și pe ea să te viziteze. Dă-mi numai răgazul să vorbesc. Știu eu cum să-l iau. E un om atît de susceptibil! Se supără pentru un fleac... — De ce te temi atîta de plecarea mea? Ochelarii fără rame prinseră lumina lămpii și o reflectară pe perete. — Nu mă tem de plecarea dumitale, răspunse Johns, mă tem că doctorul n-o să te lase... În aceeași clipă auziră amîndoi duduitul depărtat al unui motor. Ce taină ascunde doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
tem de plecarea dumitale, răspunse Johns, mă tem că doctorul n-o să te lase... În aceeași clipă auziră amîndoi duduitul depărtat al unui motor. Ce taină ascunde doctorul? Întrebă Digby. Și cum Johns scutură din cap, proiectînd din nou reflexele ochelarilor pe perete, Digby adăugă: — SÎnt sigur că nu-i lucru curat. Bietul Stone a surprins o scenă ciudată, de aceea a fost Îndepărtat... — Spre binele lui, spuse Johns, cu glas rugător. Doctorul Forester știe ce face. E un om excepțional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
înaintea mea. Dar trebuie să ajung la aeroport, dacă nu te deranjează. - La aeroport? am întrebat, cu sentimentul ciudat că pierdeam ceva. De ce, pleci? - Nu încă - chiar dacă, după cum am descoperit, unii oameni abia așteaptă s-o fac. Își dădu jos ochelarii de soare și-mi oferi un zâmbet trist. - Pentru un doctor, un deces în familie dublează neliniștea pacienților. - Să înțeleg că hainele albe nu le porți ca să-i liniștești? - Pot să port și-un afurisit de chimono, dacă vreau. Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
la străzile pustii de ciment ale unui cartier de bungalow-uri. Preț de o oră, am condus pe străzile goale. La porțile bungalow-urilor se vedeau biciclete și mașini colorate de copii. Helen Remington mă ținea de umăr, cu ochii ascunși în spatele ochelarilor. Îmi vorbi despre slujba sa la departamentul de imigrări al aeroportului și despre problemele ridicate de autentificarea testamentului soțului ei. Era oare conștientă de ceea ce se întâmplase în mașina mea, de parcursul pe care-l repetasem de atâtea ori în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
jumătate de oră am șezut la geamul biroului ei, uitându-mă jos la sutele de mașini din parcare. Capotele lor formau un lac de metal. Secretara lui Catherine, în picioare în spatele ei, aștepta să plec. Când îi dădu lui Catherine ochelarii, am văzut că era dotată cu un ruj alb, concesie ironică, probabil, făcută acelei zile a morții. Catherine mă însoți în holul de la intrare. - James, trebuie să te duci la birou - crede-mă, iubire, încerc să-ți fiu de ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
comunismului». A lăsat urme vizibile și la mineriade. Se întâmplă ca unii dintre românii care se aflau la Montreal la inaugurarea Pieței României să fi plecat din țară în urma unei bâte de miner primite în Piața Universității. Erau vinovați: purtau ochelari de intelectuali. Victimele colaterale ale regimului iliescian s-au înmulțit pe parcurs. Unii n-au mai putut să-și recupereze casele. În definitiv, proprietatea este un «moft». Alții au plecat pentru că au văzut cum fură colegi de partid ai lui
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
care creștea și creștea. - Un șobolan! exclamă careva. - O pisică! zise următorul - Un câine! susținu un al treilea. - O maimuță! - Ba nu! Un om! - Un japonez! Cel care rostise aceste două cuvinte avea, se vede, ochii destul de buni sau purta ochelari. Căci, într-adevăr, punctul care se afla acum la mai puțin de treizeci de metri de copil era un japonez. Un japonez minunat, un japonez perfect din toate punctele de vedere: un metru șaptezeci și patru înălțime, păr negru, ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
metri de plajă. Aurel apucă colțurile de jos ale prosopului cu degetele de la picioare. Își puse geanta de plajă sub cap și colțurile de sus ale prosopului și le prinse la subsuori. Înfundă căștile walkmanului adânc în urechi, își puse ochelarii de soare, deschise cartea la pagina 231 și continuă să citească. Valul se sparse la treizeci și șase de centimetri de picioarele lui Aurel. Forța, suflul spargerii îl ridică pe acesta în aer, la fix un metru și șapte centimetri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
tineret. Dar să mă întorc la Lynn. Carl nu o mințise. Chiar îmi plăcea de ea, mă atrăgea, și nu doar o dată m-am așezat într-un șezlong pe marginea bazinului cu o carte în mâini și am urmărit prin ochelarii de soare cum înota, cum mergea sau cum, pur și simplu, stătea la soare și nu făcea nimic. Avea cei mai frumoși umeri pe care i-am văzut vreodată și o ceafă care îndemna la prostii. Desigur, nu am schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
într-un compartiment de tren, începu fata să povestească. Simțeam că nu mai pot. Am comunicat prin semne că mă duc să mă piș în mare, dar nu mă băgă nimeni în seamă. Sau poate Luca, dar își pusese niște ochelari de soare și stătea cu capul pe masă. După ce mi-am făcut treburile și am cumpărat încă o sticlă de vin, m-am întors. Ronaldinho tocmai termina de povestit. - ...fata cade în genunchi plângând și strigă disperată „Ionuț! Ionuuuuuuuuuuuuț!“. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Nou. Pe la unu și ceva, ea a plecat cu un taxi, urma să fie de gardă de la opt și voia să doarmă puțin. Cum mă plictiseam, am intrat în vorbă cu altă fată, o tipă cu părul negru, haine negre, ochelari, subțire, beată, față de intelectuală. Cel care punea muzică trecuse în sfârșit după câteva ore de Paraziții și BUG Mafia la chestii mai normale: Radiohead, Blur, Oasis, REM. Când a început un cântec de la Smashing Pumpkins, am invitat-o pe intelelectuală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
a destinului personajelor, un roman care să dea senzația că trăim o răsturnare încă fără nume, fără formă... — Bravo, surioară, văd că faci progrese! Dintre biblioteci a apărut o fată cu gâtul lung și chip de pasăre, privirea fermă de după ochelari, părul bogat și creț, îmbrăcată cu o bluză largă și pantaloni strâmți. Venisem să te anunț că am găsit romanul pe care-l căutai: e chiar cel studiat în cadrul seminarului nostru despre revoluția feminină, la care te invit, dacă vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
romanului inedit al lui Silas Flannery, Într-o rețea de linii ce se leagă, manuscris prețios, dorit cu patimă de editurile internaționale, sustras de mine autorului printr-un noroc. Și iată că gura unei mitraliere scurte se așază pe brațul ochelarilor mei. Un comando de tineri înarmați a pus stăpânire pe avion; mirosul de transpirație e neplăcut; nu întârzii să-mi dau seama că obiectivul principal este captura manuscrisului meu. Sunt tineri de la APO, cu siguranță; dar ultimii recrutați îmi sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
uleios, și risc de moarte, pentru rațiuni de stat și pentru repartizarea izvoarelor de energie... Parcurgi iarăși dosarul, căutând știrile cele mai recente despre sultană... Vezi apărând și dispărând alte figuri de femeie: în insula din Oceanul Indian, o femeie „cu ochelari negri de soare și, în loc de îmbrăcăminte, unsă cu un strat de ulei de nucă, plasează între persoana ei și razele soarelui canicular scutul subțire al unei reviste populare din New York.“ Numărul pe care-l citește publică în avanpremieră începutul noului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
alta, de parcă ar fi foi de calendar. Din lac în puț, spune el. - Nu mai iese nici un roman care să stea în picioare. Sau programul trebuie revăzut, sau cititoarea nu mai poate fi folosită. Privesc la fața subțire, acoperită de ochelari și vizieră, impasibilă și din cauza tampoanelor din urechi și a suportului care-i imobilizează bărbia. Care va fi soarta ei?“ Nu găsesc nici un răspuns la întrebarea aruncată de Marana aproape cu indiferență. Cu răsuflarea tăiată ai urmărit de la o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
s-o termin... — Las-o baltă, șoptește o voce în spatele tău. Nu te pune cu ăștia Nu te-ngriji de carte, am și eu un exemplar, vorbim mai târziu... E o călătoare sigură pe ea, o lungană în pantaloni, cu ochelari, încărcată cu pachete, care trece prin toate controalele cu aerul cuiva obișnuit cu asta. O cunoști? Chiar dacă ți se pare cunoscută, prefă-te că nu știi nimic: sigur că nu vrea să fie văzută vorbind cu tine. Ți-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
se urcă într-un taxi și-ți face semn să iei taxiul care urmează în câmp deschis, taxiul ei se oprește, ea coboară cu toate pachetele și se urcă în taxiul tău. Dacă n-ar avea părul foarte scurt și ochelari enormi ai spune că seamănă cu Lotaria încerci să spui: — Dar tu ești...? — Corinna, spune-mi Corinna. După ce a scotocit prin gențile ei, Corinna scoate un volum și ți-l dă. — Dar nu e asta, spui tu, văzând pe copertă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
lăudați atât cu biblioteca-model a închisorii-model, dar când cer un volum cu fișa reglementară în catalog, mă trezesc cu câteva foi rupte! Mă întreb cum vă puteți propune reeducarea deținuților cu un asemenea sistem! Bărbatul de la birou își scoate încet ochelarii. Dă din cap cu un aer trist: — Nu discut substanța reclamației dumneavoastră. Nu e de competența mea. Oficiul nostru, deși cu legături strânse atât cu închisorile cât și cu bibliotecile, se ocupă de probleme mai vaste. Am trimis să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
celor O mie și una de nopți. Notezi, deci, Întreabă, nerăbdător să asculte povestirea pe lista de titluri pe care le-ai cerut inutil de la bibliotecă. — Pot să mă uit? - întreabă al șaselea cititor; ia lista de titluri, își scoate ochelarii de miop, îi pune în toc, deschide alt toc, își pune pe nas ochelarii de prezbit și citește cu glas tare: „Dacă într-o noapte de iarnă un călător, în afara localității Malbork, ițindu-se de pe coasta abruptă fără a se teme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pe lista de titluri pe care le-ai cerut inutil de la bibliotecă. — Pot să mă uit? - întreabă al șaselea cititor; ia lista de titluri, își scoate ochelarii de miop, îi pune în toc, deschide alt toc, își pune pe nas ochelarii de prezbit și citește cu glas tare: „Dacă într-o noapte de iarnă un călător, în afara localității Malbork, ițindu-se de pe coasta abruptă fără a se teme de vânt și amețeală, privește în jos unde umbrele se-ndesesc într-o rețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
-ndesesc într-o rețea de linii ce se leagă, într-o rețea de linii ce se intersectează pe covorul de frunze luminate de lună în jurul unei gropi goale, - Ce poveste își așteaptă finalul? — întreabă, nerăbdător să asculte povestirea.“ Își ridică ochelarii pe frunte. - Da - spune -, pot să jur că am citit un roman care începe așa... Dumneavoastră aveți numai acest început și ați dori să găsiți urmarea, nu-i așa? Necazul e că pe vremuri toate romanele începeau așa. Cineva trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]