8,671 matches
-
fruntea În schița aceea, primăvara trecută? Și eu care l-am numit „moștenitorul locului“ și chiar „suflet pervertit“! Nu-i de mirare că ea a amuțit. Luând poza sub lupă, am observat că suspiciunea Dorei se justifica: mâna care se odihnea pe umărul băiatului nu era a lui Gielke, ci a lui Röser. Asta Însemna probabil că el era băiatul de pe străzi, pe care bibliotecarul l-a luat În grija sa, cel care lucra ca asistentul lui. Când am vizitat Fundația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cum pot fi eu sigur că Geronimo o să rămână toată noaptea în Hoboken? Și dacă cel care trebuia lichidat de mafioți a mierlit-o deja de frică, până să sosească aceștia, iar domnul Girardi e trimis acasă devreme, să se odihnească și el ca lumea? Dar dacă fata are sifilis?! Păi, ar însemna că de-acuma îl are și Smolka! Smolka ăsta, care-și bagă botul în sticla de suc a tuturor celorlalți și care are boala să-i tragă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
neliniște, ceva În hainele bine croite, trădate de balonzaidul ponosit, Îl făcu pe Myatt să se simtă mișcat. Se referi la Întâlnirea lor de mai devreme: Ați găsit un compartiment, presupun? — Da. Myatt spuse impulsiv: — Poate că nu vă puteți odihni. Am niște aspirină În bagaj. Pot să vă Împrumut câteva tablete? Omul se stropși la el: — Am tot ce-mi trebuie. Sunt doctor. Din reflex, Myatt Îi privi mâinile subțiri, cu oasele proeminente. Își ceru din nou scuze, cu ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Oh, da, v-aș putea spune toate astea, dar asta nu-i nimic! Inima dumneavoastră e afectată. Ați suprasolicitat-o de ani de zile. Ea Îl imploră, puțin speriată: — Și ce trebuie să fac? El deschise larg mâinile: — Nimic. Continuați. Odihniți-vă cât puteți. Evitați frigul. Sunteți prea subțire Îmbrăcată. Se auzi un țignal și trenul vibră, punându-se În mișcare. Lămpile gării Înaintară singure spre Întuneric, iar doctorul se Întoarse să plece de lângă ea. Dacă aveți nevoie iarăși de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
urcat În tren la Köln și nu găsesc loc. Vocea Îi era joasă, aproape tandră. Ar fi putut momi un câine drag spre camera de gazare. — Locul e ocupat. — Doar pentru un moment, spuse domnișoara Warren. Doar cât să-mi odihnesc picioarele. Îmi pare atât de bine că vorbiți englezește. Mi-e Întotdeauna teamă să călătoresc În trenuri În care nu-s decât o groază de străini. Poți să ai nevoie de ceva În toiul nopții, nu? Îi rânji cu subînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
singurul răspuns la exclamația ei: — Ne revedem În Viena! După ce domnișoara Warren plecă, dr. Czinner se aplecă să ia ziarul. Mâneca lui atinse un pahar gol, iar acesta se răsturnă și se sparse În cioburi pe podea. Mâna i se odihni pe ziar și el rămase cu ochii la cioburi, incapabil să-și adune gândurile, incapabil să decidă ce avea de făcut - să ridice ziarul sau să adune primejdioasele așchii tăioase. Brusc, puse ziarul grijuliu Împăturit peste genunchi și Închise ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de teamă În fața unei relații ciudate, fața Înțeleaptă și smeadă Își pierdu aerul familiar. Când leșinase pe coridor, fusese bun cu ea, oferindu-i mâinile care o Înveliseră cu o haină călduroasă, o voce care-i dăduse șansa să se odihnească În lux. Recunoștința Îi năvăli În ochi și dacă n-ar fi fost liniștea ce se lăsase În vagon, i-ar fi spus „Te iubesc“. Își păstră cuvintele pe buze, așa Încât să poată sparge tăcerea cu ele atunci când tăcerea celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
un fel ciudat de o amintire căreia Îi lipsea orice putere de convingere. Germanul ședea drept ca lumânarea În colțul lui. Dormea. Globii ochilor Îi clipeau, gata să se ridice la cel mai mic zgomot nefamiliar. Era obișnuit să se odihnească În locuri bizare și să profite de orice răgaz. Când ușa se deschise, ochii lui se deschiseră imediat, alerți. Intră un soldat care le făcu semn cu mâna și strigă În direcția lor. Dr. Czinner repetă În englezește ce spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Hoover Boyle. În scriptele medicale este mort, dar nu zic nimic. Helen conduce, iar Mona și Stridie dorm pe bancheta din spate. Dorm sau ascultă. Eu stau pe locul din dreapta. Sprijinit de portieră, cât pot de departe de Helen. Îmi odihnesc capul pe braț, astfel încât să o pot asculta fără să mă uit la ea. Și Helen vorbește cu mine fără să se uite înapoi. Amândoi avem privirea ațintită înainte, la drum, în lumina farurilor, care țâșnește de sub capotă. — Patrick este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
hrănit de pământurile sale. Li-l cântau războinicilor schilodiți, celor foarte bătrâni, celor pe moarte. Ca să le pună capăt chinurilor. E un cântec de leagăn. O să fie bine, zic. O țin pe Helen și o legăn, zicându-i să se odihnească acum. Zicându-i că totul o să fie bine. Capitolul 44 La douăzeci de ani m-am însurat cu o femeie pe nume Gina Dinji, și asta ar fi trebuit să-mi fie viața de-atunci înainte. După un an am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
alături, care, încălzită, își descheie paltonul și-și scoate gulerul. Cățelușa din brațele bătrînei clipește rar, atentă la privirea pierdută a stăpînei. Profesorul își lasă cînd și cînd palmele pe genunchi, apoi, cînd obosește, ori cînd simte că s-a odihnit, își încrucișează brațele la piept; cîteodată mai trage cu coada ochiului spre femeia de alături, încruntîndu-se, rămînînd așa un timp. Singurii treji în toată cursa sînt bătrîna care împletește și șoferul. Ștergătoarele de parbriz abia mai dovedesc să măture zăpada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
timp ce-și frînge nervoasă degetele. Chelnerul vine dinspre bucătărie cu farfurii pline și-i strigă lui Pavel, care ia comenzi, să se oprească. Ce, întreabă acesta mirat nu mai prididesc soțiile noastre să pregătească? Le-am lăsat să se odihnească astă noapte doar adaugă în șoaptă, rîzînd. Nu mai au ce pregăti spune Ovidiu. Bănuie ceva Mihaela? întreabă mai mult din priviri. Nu, nici vorbă. De ce? se interesează Pavel. O văd umflată. Așa-i ea rîde Pavel, pornind spre bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
s-a întîmplat. Sînteți un cinic, domnule Vlădeanu spune calm și apăsat Muraru, privindu-l lung. Cinic, nu cred; violent, cu siguranță; e ceva genetic; străbunul meu de pe la 1800 se zice că era haiduc; două zile haiducea iar cinci se odihnea, în fiecare zi cu cîte una dintre cele cinci grații ale boierului Caraiorgu; așa scrie în Spovedania de la Mănăstirea Bunavestire rîde Mihai ca de o glumă bună, în timp ce se ridică din scaun și merge la fereastră, să privească viscolul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lovind scîndura înfioară atmosfera. Aici! precizează regizorul, arătînd cu țeava armei un loc din decorul sugerînd un refugiu de vînătoare, peste care orbește lumina unui soare de vară. Cînd el face un semn spre unul din actorii așezați să se odihnească va trage, trebuie să cadă ceaunul agățat, justificînd astfel replica: "Ia-l și pune de mămăligă". Tu spune unui actor să-ți intri în ritm și, luînd-o la modul serios... Gata, coane! se ridică actorul, să reia scena. Ca-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bătut, nu văd ce cîștigi. Nici măcar martori n-ai. Întreabă-ți colegul. Și amintește-i că nu se glumește cu alde astea. L-oi întreba zice Pavel fără nici un chef, înfuriat de răceala fetei și pornește spre dormitor, să se odihnească, liniștit că Mihaela lui nu e în stare de scandal, nici dacă l-ar vedea. Încălziți bine de flăcările mari din gura sobei, călătorii se împrăștie, reluîndu-și locurile pe scaune ori pe saltele. Sînteți supărată pe mine, doamnă? se oprește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
tocmai mă spălasem spune Mihai calm, hotărît să nu dea apă la moară furiei care se dezlănțuie în Maria, să încheie onorabil discuția, eventual s-o asigure că n-o mai caută pe Doina, apoi să se culce, să fie odihnit deseară, la vizionare. Iar dacă cineva adaugă el malițios, fără să se poată abține -, de atîta vreme, nu a întins mîna spre tine, Maria, ăsta-i semn bun: trăiești înconjurată de bărbați de o condiție morală foarte ridicată, atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să rupă cîte o bucată de carne, căreia îi dă drumul pe gît aproape nemestecată. Studenta încearcă să le dea carne mărunțită cu vîrful cuțitului, dar copiii refuză îndîrjiți. Abia cînd oasele au rămas goale, se mai potolesc și ei, odihnindu-se puțin în brațele părinților. A fost bună cărnița, Vlăduț? întreabă studenta, luîndu-l pe genunchii săi pe cel din brațele tatălui. Duț arată băiatul spre fratele său. A, tu ești Dan rîde fata. Copilul dă din cap afirmativ. Te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și ast' noapte, de-aceea am venit abia acum... Știi că n-a venit cursa nici azi? Mă ia cu rău cînd mă gîndesc la Sorina. Mîine în zori sînt la autogară. O duc pe Sorina la hotel să se odihnească, abia apoi merg și eu la uzină. Sînt hotărît: nu mai merge așa, cît o să stau singur? În fond, Sorina... Am impresia că te plictisesc. Probabil, din cauza cursei, sînt nervos și vorbesc mereu. Mi-e teamă că Sorina, cum va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pus geamantanul, scoate apoi o bucată de carne mare, fragedă, și o arată tuturor, trecîndu-le-o pe sub nas, în timp ce Mihaela pregătește plita electrică. Jos, în sală, toți dorm; chiar și studenta doarme, cu caietul de curs pe brațe. Mergeți și vă odihniți, stau eu de acum îi spune tatăl copiilor, atingîndu-i umărul cu palma. Mulțumesc mult! Fata se întinde pe saltea, în locul matematicianului și adoarme imediat. Ca să stea treaz, tatăl copiilor începe să se plimbe pe lîngă ferestre, oprindu-se uneori în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
îmbrăcat, pe oliță... Maria era studentă, lipsise un timp, cursurile erau grele..., dac-o solicitam, răspundea că eu am vrut-o, din partea ei considera că la orfelinat e mai bine, mai oportun; apoi, cînd a ieșit doctoriță, trebuia să se odihnească noaptea, să fie în formă a doua zi, "eu lucrez cu viața oamenilor, nu ca tine..." Și uite-așa, pînă să mă dezmeticesc bine, trec anii. Am început prin a-i crea Mariei condiții de timp și liniște să învețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
anormal, incredibil, Mihai nici n-a vrut să creadă, mai degrabă ar fi crezut că Doina nu-i a ei, da'-i seamănă... "Leit Aglaia." Ce vînt bate afară! Cred că sînt ceva pagube în oraș. Mîine trebuie să fiu odihnit; să nu uit să-i telefonez soacră-mi la Iași, să ia cursa rapidă de prînz, ori, poate, îi trimit o mașină, un ARO cu două diferențiale, să fiu sigur că nu se întroienează. Singura femeie adevărată din viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
superb chiar, ca al Măriei Săteanu; o femeie cu un zîmbet dulceag, de peltea, căreia, cu un ceas mai devreme, i-a dat un bobîrnac și Theodor Săteanu. *** În anticamera directorului comercial este o canapea extensibilă, pe care, adeseori, se odihnesc inginerii ce fac de noapte ca ofițeri de serviciu. Alături de biroul secretarei, pe o măsuță, stau două telefoane: unul intern și celălalt, negru, mare, vechi, interurban, cu două linii. Săteanu, tremurînd de nervi și de furie că acasă la soacră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dus, că mor de frig... Stai, doctore îl temperează Lazăr. Fă-mă să înțeleg. Ești tîmpit? îl întreabă Runca, scoțîndu-și ochelarii. Credeam că voi, ăștia din teatru, care... cu aluzia... Nevastă-ta-i bine mersi, a născut normal, acum se odihnește. Lazăr se relaxează dintr-o dată, umplîndu-se de zîmbet, murmurînd o mulțumire. Salut! zice Runca plecînd grăbit, înfrigurat. Mă duc să mă pregătesc de plecare, sînt frînt. Dom' doctor, strigă Mihai după el n-ați spus... ce are... Cum nu? Două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
tibetană și qiang și prefectura autonomă Ganzi a naționalității tibetane. Rezervația Naturală Wolong se află în ținutul Wenchuan din prefectura autonomă Aba a naționalităților tibetană și qiang. Privită de la înălțime, rezervația seamănă cu un dragon gri ce pare că se odihnește întins pe munți, de aici și numele Wolong, care în traducere înseamnă dragonul culcat. Situată la altitudine mare, cu o climă umedă, Rezervația Naturală Wolong dispune de condiții favorabile pădurilor de bambus, ale căror frunze constituie hrana de bază a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
până când a ajuns la destinație. În acel loc, lumina soarelui nu ajungea, ziua nu se deosebea de noapte, peste tot era un întuneric desăvârșit. Dar unde se afla focul? Dezamăgit, tânărul se sprijini de un copac numit Suimu, ca să se odihnească. Brusc, în fața lui se aprinse o scânteie, luminând împrejurimile. Tânărul se ridică brusc în picioare și începu să caute locul de unde venea lumina. În cele din urmă văzu câteva păsări mari scobind cu ciocul lor lung și ascuțit în scoarța
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]