965 matches
-
este situată în partea de apus a Municipiului Piatra - Neamț, la 8 kilometri distanță, pe valea râului Bistrița, spre orașul Bicaz, în comuna Alexandru cel Bun. Ea străjuiește aici de peste șase veacuri ca o neclintită mărturie de credință, ca un odor de mare preț și turn de veghe al Moldovei, spre lauda lui Dumnezeu, spre mângâierea bunilor creștini și dăinuirea neamului românesc. În partea de răsărit a mănăstirii se înalță dealul Cetățuia, îmbrăcat în păduri de stejar și molid, în partea
Mănăstirea Bistrița (județul Neamț) () [Corola-website/Science/301504_a_302833]
-
suferit și multe modificări. Însă, între anii 1967 și 1984, la Bistrița au avut loc vaste lucrări de restaurare generală, în urma cărora Mănăstirea Bistrița și-a recăpătat mult din înfățișarea pe care a avut-o odinioară. Cel mai de preț odor cu care și-a înzestrat Alexandru cel Bun ctitoria sa, Mănăstirea Bistrița, a fost icoana Sfintei Ana, păstrată cu sfințenie până astăzi și cinstită cu multă evlavie de credincioșii creștini. După tradiție, acestă icoană ar fi fost dată ca „dar
Mănăstirea Bistrița (județul Neamț) () [Corola-website/Science/301504_a_302833]
-
19...”. Icoana Sfintei Ana este una dintre cele mai vechi icoane voievodale din România, legată de evlavia credincioșilor, ca o icoană protectoare a familiei, a copiilor și a bolnavilor. Pentru aceasta icoana este deosebit de mult prețuită de toți, ca un odor străbun și dar de la Dumnezeu, spre mângâierea credincioșilor. În fața ei și-au plecat genunchii Alexandru cel Bun, cu soția și copii săi, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, când era urmărit de Soliman Magnificul, apoi Alexandru Lăpușneanu și numeroși ierarhi, cronicari
Mănăstirea Bistrița (județul Neamț) () [Corola-website/Science/301504_a_302833]
-
atestare documentară (secolul al XVIII-lea) și până în secolul al XX-lea. Următoarele două încăperi sunt dedicate prezentării specificului etnografic al zonei: port, ocupații etc. În ultima încăpere, cu ajutorul unei game diverse de obiecte de cult: cărți vechi bisericești, icoane, odoare etc. s-a încercat prezentarea vieții spirituale a satului. Cele mai multe din aceste piese aparțin Parohiilor Sângeru și Mireș, care au dat în custodie acest patrimoniu, în vederea valorificării sale expoziționale. În satul Sângeru exista, de asemenea, două monumente ridicate: unul în
Comuna Sângeru, Prahova () [Corola-website/Science/301724_a_303053]
-
care susțineau mănăstirea și călugării s-au baricadat în curtea acesteia, iar jandarmii folosind armamentul din dotare, împreună cu autoritățile și civilii care le sprijineau au intervenit în forță. Biserica și chiliile au fost devastate și dărâmate, iar icoane, cărți sfinte, odoare bisericești și veșminte au fost distruse. Actul de reprimare a ceea ce a fost considerată a fi rebeliune, s-a soldat cu 5 morți, 28 de răniți grav, 40 de arestați. Ieromonahul Ioanichie Dudescu a fost condamnat la doi ani de
Cucova, Bacău () [Corola-website/Science/300666_a_301995]
-
satului din deal în vale de către stăpânul moșiei, Costache Belu, pe baza Regulamentului Organic din 1831. În lucrarea „"Catagrafia județului Teleorman din anul 1810"” scrie că în Peretu se găsea „"o biserică de lemn cu hramul Sf. Gheorghe, cu toate odoarele. La această biserică sunt doi preoți și un țârcovnic."”. După primul război mondial apare Biserica Adventista de Ziua a Saptea, pe lângă religia ortodoxă. În 1930 erau 5737 ortodocși, 213 adventiști, 11 reformați și 1 romano-catolic (total 5962 locuitori). În 2009
Comuna Peretu, Teleorman () [Corola-website/Science/301820_a_303149]
-
și ale construcțiilor. La sfârșitul secolului XIX, totul era paragină. Principalele distrugeri le-au provocat infiltrațiile apelor freatice, alunecările de pământ, cutremerele din 1802, 1804, 1838 și Războiul Crimeei: în 1853, egumenul Samoilă a fugit în Rusia cu arhiva și odoarele mănăstirii, iar în 1856, un incendiu a distrus chiliile. După secularizare, ctitoria devine biserică de mir, dar în 1899, o alunecare de pământ îi dă lovitura decisivă; după cutremurul din 1911, este părăsită defintiv. La 10 martie 1915, grație valorii
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
formă de navă, arhitectura specifică bisericilor din Moldova, cu partea inferioară (de la intrare) ridicată în forma de turn, care servește drept clopotniță. Acest lăcaș de cult a servit drept adăpost și sprijin în momente de durere ale familiei Cantemir, adăpostind odoare bisericești aduse de la Silișteni. După evenimentele de la 1711, când în lupta de la Stănilești oastea domnitorului Dimitrie Cantemir și armata țarului Petru I al Rusiei este înfrântă de către armata otomană, Dimitrie Cantemir se refugiază în Rusia, devenind cu timpul consilier apropiat
Grumezoaia, Vaslui () [Corola-website/Science/301887_a_303216]
-
al familiei, rămas în țară, pe numele Antioh Cantemir, fratele lui Dimitrie Cantemir, care a fost și el domnitor al Moldovei în două rânduri, continuă nobila tradiție a familiei Cantemir de ctitor al acestei mănăstiri prin donații de moșii și odoare bisericești. În această mănăstire s-a găsit și un pomelnic al ctitorilor care în decursul anilor au adus îmbunatățiri acestui sfânt lăcaș. Pomelnicul datează din anul 1666, septembrie 2, fiind copiat de către preotul Ștefan Focșa. Originalul pomelnicului a fost luat
Grumezoaia, Vaslui () [Corola-website/Science/301887_a_303216]
-
începutul secolului al XVIII-lea, începând să decadă și să devină pustie. În perioada stăreției egumenului Calistru Ene (1750-1778), mănăstirea începe să se refacă treptat, biserica este reparată în anul 1766, dar nemaireușind să-și recupereze nici vechiul tezaur al odoarelor cu care fusese înzestrată și nici vechea arhitectură a clădirilor mănăstirești care au fost în cea mai mare parte reconstruite. Între anii 1798-1799, egumenul Chiril reface chiliile mănăstirești, apoi în anul 1815 egumenul Sofronie zidește un paraclis lângă egumenia veche
Comuna Râșca, Suceava () [Corola-website/Science/301991_a_303320]
-
a prezentat o serie de date concrete, care se află în arhiva parohiei, referitoare la bunurile mobile și imobile ale vechii parohii greco-catolice, bunuri care au rămas în continuare în biserică din Morlaca. Acestea sunt următoarele: lăcașul bisericii cu toate odoarele ei, cele două cimitire, casa parohiala cu toate anexele gospodărești. Din anul 1966 în Parohia Ortodoxă Morlaca a fost numit că preot Ioan Pop, care a slujit aici până în anul 1973. În acestă perioadă a fost descoperit tot naosul bisericii
Morlaca, Cluj () [Corola-website/Science/300342_a_301671]
-
și imprimat un nivel de viață duhovnicească deosebit de înaltă. Ștefan cel Mare a fost cel ce a dăruit mănăstirii pe lângă o serie de moșii și mai multe cărți, cel mai relevant exemplu fiind Tetraevanghelul din 1490, dar și veșminte și odoare bisericești. Acest lucru a fost practicat și de urmașii săi la domnie, Bogdan al III-lea, Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu care dăruiesc sau confirmă anumite donații către mănăstire. Deseori aceste donații se făceau cu ocazia prăznuirii hramului mănăstirii, cât
Mănăstirea Voroneț () [Corola-website/Science/298619_a_299948]
-
este expus la muzeul Cercului Militar Central București a fost donat guvernului României de un urmaș al jienilor. După moartea lui Tudor Vladimirescu, steagul a fost dus de un pandur lui Iancu Jianu, care l-a zidit ca pe un odor de mare preț in pereții casei unuia dintre fii săi, unde steagul a stat peste o sută de ani. S-a stins din cauze naturale, la 55 de ani, departe de tumultul haiduciei. În biserica Adormirea Maicii Domnului aflată în
Iancu Jianu () [Corola-website/Science/299952_a_301281]
-
la reședința nobiliară de la Castelul Kornis din satul Benediugu Dejului, de unde aceasta a ajuns la Cluj. După care, icoana se întoarce la Nicula, în bisericuța de lemn nou construită pe dealul împădurit din partea de miazăzi a satului, pentru a adăposti odorul bisericesc. Potrivit datelor existente icoana ar fi fost dăruită sătenilor de la Nicula de către nobilul român Ioan Cupșa. Papa Clement al XIII-lea a acordat în anul 1767 indulgență plenară pelerinilor greco-catolici care călătoreau la Mănăstirea din satul clujean Nicula în
Mănăstirea Nicula () [Corola-website/Science/298835_a_300164]
-
o femeie cu coroană cu un filacter în mână condusă de Maica Domnului în fața Mântuitorului, lângă care se află Sf. Nicolae. Se presupune că ar fi vorba chiar de Anastasia, binefăcătoare a Mănăstirii Bogdana, căreia i-a dăruit satul Coțmani. Odoarele de preț de care a dispus Mănăstirea Bogdana au ajuns după desființarea mănăstirii la alte lăcașuri de cult. Printre acestea sunt de menționat următoarele: În prezent, mănăstirea dispune de o icoană a Maicii Domnului, un ceaslov din 1745 și un
Mănăstirea Bogdana () [Corola-website/Science/298412_a_299741]
-
închinare, mănăstirea devenind de sine stătătoare, supusă doar Mitropoliei Moldovei. În perioada stăreției egumenului Calistru Ene (1750-1778), mănăstirea a început să fie refăcută treptat. Biserica a fost reparată în anul 1766, dar nemaireușind să-și recupereze nici vechiul tezaur al odoarelor cu care fusese înzestrată și nici vechea arhitectură a clădirilor mănăstirești care au fost în cea mai mare parte reconstruite. Între anii 1798-1799, egumenul Chiril a refăcut chiliile mănăstirești, apoi în anul 1815 egumenul Sofronie a zidit un paraclis lângă
Mănăstirea Râșca () [Corola-website/Science/308496_a_309825]
-
Iustin Moisescu și Teoctist Arăpașu (deveniți ulterior patriarhi ai României). Printre monahii care au viețuit aici sunt de menționat monahii Antonie Plămădeală (viitor mitropolit al Ardealului) și Calinic Dumitriu (stareț al acestei mănăstiri între anii 1990-1991 și viitor episcop). Printre odoarele bisericii sunt de menționat o părticică din moaștele Sfântului Nicolae, o părticică din moaștele Sfântului Serafim de Sarov și o părticică din lemnul Sfintei Cruci, donată de Biserica Ortodoxă Greacă. Biserica a fost ctitorită în anul 1542 de către Petru Rareș
Mănăstirea Râșca () [Corola-website/Science/308496_a_309825]
-
localitatea Găiseni. De asemenea, Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu a fost constant în atenția sa, atenție concretizată prin realizarea amplelor lucrări de restaurare și consolidare ale acestei biserici, lucrări de curățire a picturii, a fost împodobită cu deosebite odoare sfinte pentru desfășurarea cultului. Toate aceste strădanii au fost binecuvântate prin săvârșirea slujbei de resfințire de către noul patriarh Daniel, cu ocazia vizitei canonice pe care a efectuat-o în Episcopia Giurgiului în data de 23 aprilie 2010. Totodată, alături de înființarea
Ambrozie Sinaitul () [Corola-website/Science/308633_a_309962]
-
făcându-se prin ușa de vest. Biserica nu a fost pictată niciodată, ci numai văruită în culori de apă. Catapeteasma datează din anul 1913 din timpul starețului Nectarie Cotruță. Tot atunci a fost înlocuit pavajul de pe jos cu mozaic. Printre odoarele de preț ale bisericii se numără două evanghelii în limba slavonă din 1766, un liturghier din 1759, un tripod din 1768 etc. În curtea bisericii se află un paraclis de lemn, o clădire pentru chilii, un cimitir și câteva anexe
Mănăstirea Piatra Sfântă () [Corola-website/Science/307999_a_309328]
-
a vizita mormintele strămoșilor lor. În timpul acestui festival, oamenii aprind lanterne, făcute din lemn și hârtie, care au scopul de a călăuzi sufletele morților spre și dinspre casele lor; se aduce mâncare ca ofrandă celor decedați și se dansează bon odori (dansuri speciale). Lanternele sunt de obicei trimise pe apă, în josul râurilor. De asemenea, o tradiție budistă cere japonezilor să-și aducă omagiul la mormintele strămoșilor lor în timpul echinoxului de primăvară, în jurul datei de 21 martie, precum și în timpul celui de toamnă
Festivaluri japoneze () [Corola-website/Science/308201_a_309530]
-
a sfințit în 1812. Lăcașul de cult a fost pictat în anul 1841, după care a fost resfințit de către mitropolitul Veniamin Costachi, atunci fiind amplasată și o pisanie. În timpul Revoluției din 1821, schitul a fost asediat și prădat de către otomani: odoarele au fost furate, iar călugărițele izgonite sau ucise; în acel an maica Olimpiada s-a refugiat Mănăstirea Secu. În prima jumătate a secolului al XIX-lea au fost ridicate zidurile de incintă, o trapeză de piatră, câteva chilii și turnul-clopotniță
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
pridvorașe mici cu acoperiș în formă de bulb, precum și printr-o ușă în peretele diaconiconului (de pe latura sudică a bisericii). Interiorul este împărțit în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar. Deasupra pridvorului se află o tainiță, unde se păstrau odoarele de preț ale mănăstirii. Între pronaos și naos se află doi pilaștri masivi cu capiteluri în stil ionic. În părțile laterale ale naosului sunt scobite abside laterale în grosimea zidurilor. Catapeteasma, ce separă naosul de altar, este sculptată în lemn
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
tidit din temelie această Sf. biserică, de smeritul și păcătosul robul Teu Arhimandritul Ioasaf Voinescu, și s'au înfrumusețat în lăuntru și afară precum se vede astăzi, și din nou s-au înzestrat cu toate argintăriile și vestmintele și alte odoare, pe care păzește-o Tu Doamne și o întărește în veci neclătită. Iar către bunii și drept slăvitorii Hristiani, care vor avea dragoste a ceti pe aceste slove, cu umilință vă rog să ertați orice greșală veți afla și se
Mănăstirea Frumoasa din Iași () [Corola-website/Science/306552_a_307881]
-
diferite ornamente (soarele și luna, simbolizând viața și moartea) și stemele domnitorilor Moldovei. Pe piatra de mormânt este săpată o inscripție în versuri în limba greacă, care a fost tradusă astfel de către profesorul N.G. Dossios ("Studii Greco-Române", p. 60): Dintre odoarele de preț cu care a fost înzestrată biserica s-a mai păstrat o icoană de argint a Maicii Domnului, purtând pe cap o coroniță de aur încrustată cu pietre prețioase, dăruită de Doamna Ecaterina, soția lui Constantin Mavrocordat. Pe latura
Mănăstirea Frumoasa din Iași () [Corola-website/Science/306552_a_307881]
-
că promisiunile pe care le făcuse erau greu de respectat, deoarece Alexios al III-lea reușise să fugă cu o mare sumă de bani, iar visteria imperială ducea lipsă de fonduri. În acel moment, împăratul a dat ordin ca numeroase odoare bisericești romane și bizantine să fie topite pentru face rost de aur și argint. În ochii tuturor grecilor, o asemenea decizie era un semn de disperere al unui împărat slab, care merita să fie pedepsit de Dumnezeu pentru sacrilegiul făcut
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]