914 matches
-
al florilor se întâlnesc circular în declarația fetei înseși: „ -Nu sînt fată, nici nevastă,/ Nici de sus nu sînt picată:/ Dar sînt floare după mare,/ Adusă-n corăbioară” (Bogdănești - Argeș). Dacă în conăcăria de la nuntă floarea din grădină care se ofilește în așteptarea iubirii este expresia totemică a feminității casnice, diafane, sintagma „floare după mare” aduce conotația fecundității acvatice, punctul de maximă convergență între ape și femeie constituindu-l capacitatea ei de a crea într-un mediu lichid misterios o nouă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
al nostru dulce crai,/ Alții că-i viță de vie/ Să-i fie craiului soție”. În așteptarea flăcăului, floarea fată se veștejește, imagine corespondentă metaforic dorului: „nu-nflorește/ Nici nu rodește,/ Nici locul nu-i priește/ Și mai mult se ofilește”(Sibiu). Gestul ruperii florii anunță intenția maritală și prin codul grădinii îngrijite de fata de măritat, a cărei distrugere constituie o provocare și o revendicare: „... intră călare în grădină și începu a-și încura calul printre flori. Nevasta zmeului, fata
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
etapei de izolare, rolul lor ritual fiind mai complex decât am putea înțelege din ceremonialul nupțial: „Am venit s-o luăm,/ În soare s-o purtăm,/ Că-stă-nchisă-n cetate,/ Sătulă de singurătate;/ Că locul nu-i priește/ Și de dor se ofilește” (Partizani - Tulcea). Interdicția luminii pentru fecioară este ridicată de către solii fastuoși, căci etapa de regresiune în materie a ajuns în punctul final și consumarea energiilor telurice transpare în „zăcutul” fecioarei. „Ostașii” resimt natura specială a viitoarei alese și îi cunosc
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
al nostru dulce crai,/ Alții că-i viță de vie/ Să-i fie craiului soție”. În așteptarea flăcăului, floarea fată se veștejește, imagine corespondentă metaforic dorului: „nu-nflorește/ Nici nu rodește,/ Nici locul nu-i priește/ Și mai mult se ofilește” (Sibiu). Grădina devastată din colinde marca puterea distructivă a haosului capabil să oprească evoluția umană, căci rupându-i florile fetei, viitoarea ei căsătorie era compromisă. Neutralizând răul, fata poate înflori în așteptarea alaiului ce-o va peți. Trimișii mirelui sunt
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
răsădirii benefice: „Căci am venit/ Cu târnăcoape de argint,/ Să scoatem floricica/ Din pământ,/ S-o scoatem din rădăcină/ Și s-o sădim la împăratul/ În grădină,/ Ca acolo să rodească,/ Sănflorească,/ Locul sa-i priiască,/ Să nu se mai ofilească” (Cașin - Bacău). Târnăcoapele de argint sunt un alt indiciu al solarității masculine ce vine acum să „smulgă” fecioara din cadrul ei familial și să o ducă „peste mulți munți” într-un ciclu existențial nou. Flăcăul vânător nobil și fata ciută din
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
rău de tot pe Păunescu, Ileana era un fel de trofeu al ascensiunii lui, în acei ani ai săi glorioși, nu era încă învățat să fie refuzat categoric (după ce mai aduse din provincie în București câteva gloriole, care s-au ofilit cu anii), a organizat special un spectacol al Cenaclului Flacăra, la Sala Polivalentă din Brașov, la care voia să-i adune pe toți poeții pe care îi debutase în pagina "Ave", la "poșta redacției" din revista clujeană Tribuna, dar și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
depus la diverse edituri, după ce a refuzat categoric ispita comunistă a Bucureștiului, nu i-au mai apărut niciodată, deși îmi amintesc că unul dintre ele, cel puțin, Ființa în ființă, era puternic, cu versuri a căror frumusețe nu se va ofili niciodată. Am descoperit recent fragmente din acea carte, de fapt un singur poem dramatic, inspirat de cazul real al unei femei care a supraviețuit sub dărâmături 11 zile, după cutremurul din 1977, vorbind neîncetat, sunt aici versuri pe care le
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Tatăl ne cheamă Fiul ne Îndeamnă Duhul ne luminează Sfânta Maică se roagă Cu focul credinței Pe noi ne zidească Inimi să crească Grădini cu flori Veșnice comori Fapte plăcute Rugăciuni multe... Puternice să fie Cu lacrimi smerite Din inimi ofilite Din trupuri sleite Cu glasuri topite Ele urcară Și se Îndreptară Către Tatăl Ce ne cheamă, Acolo să ajungem Acolo să fim Totdeauna În veci. Amin! Tată Ceresc 06.06.2008 Tu din Cer mă privești Și la mine Te
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
a determinat să-mi schimb direcția, Însă doar ca o amânare. Pentru că, zilele trecute, În drum spre casă, am văzut ceva, de loc singular: o copiliță care ținea cu orice preț să adauge la un buchet de flori de câmp ofilite pe jumătate câteva ramuri de Forsythia, acel arbust care de câteva săptămâni Încoace se ține Încărcat de flori galbene cu câte patru petale. O acțiune pe care adesea o privim cu Înțelegere, numind-o chiar romantică. Dar dacă ea e
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
anul o să se ducă iar la serviciu. Mama lucrează pe calculator și face acte pentru firme. Mama a pus în curte o groază de flori. Și-ntr-o roabă a pus. Io nu știu cum le cheamă pe toate. Acuma s-au ofilit, dar vara e foarte frumos. Și cel mai frumos e seara, când e lună plină. Răsare pe dealul din fața casei. Io am zis prima dată că e o minge care se plimbă pe deal. Io, când e lună plină, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mai târziu. Și fugeam bocind amândouă în brațele ocrotitoare ale bunicii, milogindu-ne cu toate puterile să ne scape de crudă soartă a mersului pe nuci. Zâmbetul acela cald și mieros ce ni-l înfățișa și acum îmi unge inima ofilită de trecerea anilor... Casa nu era decât la 200 de metri depărtare de biserică, fiind poziționată în așa-zisul centru al satului. Cum eram cât o șchioapă, îmi părea atât de mare și zgomotos încât îl comparam cu mândrie tuturor
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
visului, căci ea a fost tot ce era mai mistic și mai frumos. Bunicul devenise din ce în ce mai ursuz și mâhnit, iar eu am început să trec prin Lunca din ce în ce mai rar. Totul începea să piară, casa să se risipească, via să se ofilească și bunicul să cadă la pat, care peste puțin timp va fi locul unde-și va da ultima suflare. Acum, din capul străzii, nu-ți mai zâmbește decât un schelet din ceea ce fusese mândria aceea de casă. Asta se întâmplase
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
deficien țelor virile ale mușteriilor boieri, spre salva rea bunei reputații a comerțului lor de iluzii. „Concentrați-vă, vă rog, concentrați-vă!“, interveneau patroa nele cu sugestiile lor stăruitoare sau cu infama lor dexte ritate de a gâdila sărmanele simțuri ofilite prin mijloace manuale, labiale, bucale sau digito-anale, În crearea unui fals climat de lubricitate, ori de câte ori vreun plicticos fenomen de inhibiție sexuală sau vreo prostată buclucașă puneau În situație dificilă pe nefericitul client. În după-amiaza zilei de 4 aprilie 1944, le-
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
obiect potențial nociv, și am început să mă întreb ce poate fi, de ce înainte, ani la rând nu avusesem nici o problemă iar acum apăreau aceste anomalii? Apoi am observat că și florile pe care le mai puneam în borcan se ofileau mult mai repede ca înainte și atunci am intrat la bănuieli. Dacă se întâmpla ceva rău, dormitorul fiind în mijlocul apartamentului, stând la parter, atunci pericolul putea să vină numai de la vecinul de deasupra mea. Deja aveam în minte o fază
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
ar fi permis să înfrunte secolii cu demnitate, dar fără care n-o poate face nici măcar cu decență. Iașul e un adolescent care și-a pierdut surâsul și cu el farmecul vârstei. E o floare lipsită de sevă care se ofilește înainte de a se fi realizat pe sine însăși. Asemănarea e astfel numai la suprafață, la ceea ce ochiul poate privi de la înălțime și din depărtare. Și încă, numai ochiul atent, plin de bunăvoință și de înțelegere... Nu oricare. Căci, precum așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
lasă singur. Ce mai rămîne de invidiat aici? Acest apologet al plecărilor nu vrea să jure credință nici unei clipe. El pare convins că libertatea Înseamnă tocmai acest drept de a pleca nestingherit spre alte aventuri. Fiecare eveniment, odată trăit, se ofilește pentru Tezeu și capătă un gust fad. De-abia a obținut ultima victorie și tînjește spre alta, se resoarbe spre ea. El nu va cădea În robia labirintului,” dar nici nu e liber să rămînă vreodată pe loc. Îl fascinează
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
trecuse printrun șir lung de probleme, se învinovățea uneori și-și spunea că poate nu reușea ea să-l înțeleagă, sau poate el avea nevoie de un alt gen de femeie. Casa lor era ca un iad și totul era ofilit. Fiecare se simțea singur, trist, regretând că sunt împreună. Totul era ca ultima zvâcnire a unei inimi urmând să cedeze pentru totdeauna. Promisiunile lor de odinioară erau acum ca un bulgăre de zăpadă care în timp s-a topit și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
poate ridica, crucifica sau te poate încătușa. Umplându-și plămânii cu aerul curat din afara adăpostului, pășea încrezătoare și triumfătoare cu pași siguri spre un nou început. Arăta ca o floare cu doi boboci, iar pe dinăuntru era ca o buruiană ofilită de soare. Partea a II-a Viața în pribegie Cap. I În fuga trenului De teamă să nu se răzgândească, se urcă în tren și se duse direct la un geam pe care-l deschise suficient de mult încât să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
așa la mine?! se miră el. Să las florile aici, pe crengi?! Nu... Chiar moș Toader, ba și tehnicianul, spune că soarta florilor e să aducă fericire celor care le primesc. Altfel, aici, neștiute de nimeni, ar înflori, s-ar ofili și s-ar scutura. Vreți să vă dau și dumneavoastră o cutiuță? Nu, Tomiță, mulțumesc, n-am ce face cu ea. Aș ține-o toată ziua în buzunar. Poate, la plecare. Eu sînt de serviciu pînă deseară, la șase. Bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
meu a fost o necuviință. Azi m-am purtat urît cu o femeie, și tot azi mi-am primit răsplata. Zeița Iubirii, stăpînitoarea uneia din cele patru coordonate ale existenței noastre, s-a întristat cînd cinismul și vulgaritatea mea au ofilit floarea deschisă în sufletul doamnei Teona și m-a pedepsit prin vorbele Brîndușei. Recunosc! Dacă doamna Teona a fost sinceră, îmi merit pedeapsa. Dar refuz argumentele! Refuz acuzația! Sînt pedepsit pentru comportarea mea față de femeia aceea blondă, venită în delegație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pese că lîngă tine, în picioare, sînt eu, cu privirea încinsă și trupul încordat. Mă crezi cinstit, dar uiți că azi sufletul meu a fost lovit de mai multe ori, floarea desenată în mine de nestematele iubirilor trecute s-a ofilit, așa cum obrazul tău de magnolie s-a ofilit sub răceala surîsului trist, cînd ți-ai dat seama cine-i Brîndușa. Nu-s un iepuraș speriat, cum crezi, Cristina. Acum sînt lupul flămînd care te pîndește, pe tine, căprioara istovită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu privirea încinsă și trupul încordat. Mă crezi cinstit, dar uiți că azi sufletul meu a fost lovit de mai multe ori, floarea desenată în mine de nestematele iubirilor trecute s-a ofilit, așa cum obrazul tău de magnolie s-a ofilit sub răceala surîsului trist, cînd ți-ai dat seama cine-i Brîndușa. Nu-s un iepuraș speriat, cum crezi, Cristina. Acum sînt lupul flămînd care te pîndește, pe tine, căprioara istovită de drum. Singură ți-ai ales soarta, Cristina; nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să cred! Muntele de diamante de dimineață nu-i acum decît un biet copac, pe ramurile căruia mai scînteiază ici și colo cîte un boboc nedesfăcut ori cîte o floare roză, cu vîrful pătat deja, semn că începe să se ofilească. Sub crengile vînjoase, ca niște brațe de atlet, jos, pe pămînt, stau cîteva flori zdrobite în cădere. Într-o cutie de carton, sub banca de lîngă ușă, sînt aruncate multe flori cu petalele rupte; pe puțin două-trei găleți de flori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dar G[aby], care îmi dăduse mari nădejdi, a fost - când a venit să o ia - mai puțin categorică, ba mi-a spus că s’ar putea să plece peste 15 zile. M’am mâhnit și dintr’o dată m’am ofilit sufletește. Îți scriu în astă seară - scrisoarea netrimisă continuase șirul zilelor până eri, miercuri, inclusiv. Am căutat în ultimul timp să-ți scriu în fiecare seară și duminecă și luni mai ales am scris toată ziua. Eri după masă a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu greu, dar apoi din ce în ce mai puternic și mai personal, în propriul lui folos. Și devine copacul care păstrează savoarea fructelor părintești... Sigur, mă doare să-ți spun asta, dar la ce ar mai folosi sacrificiul nostru, dacă tu te-ai ofili acolo, dacă nu ți-ai da seama că gestul nostru din 8 septembrie 1947 a prevestit, inconștient, urmarea acestor evenimente - și le-a acceptat? Și încă tre buie să fim fericite că am avut acest minunat mijloc de a rămâne
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]