2,025 matches
-
de-aur lucesc - strălucesc -/ Iar alba cetate rămâne nălucă”. Sublimării în simbol a ecourilor propriilor ciocniri cu adversitățile, sugestiei de complexă dialectică, în care sacrificiul și fascinația sunt fețele aceluiași destin, poetul le adaugă un mare rafinament descriptiv, infuzat de oniric, și o ritmare de o muzicalitate obsesivă, dând una dintre marile poeme ale literaturii române (comparabilă cu Miorița, cu Luceafărul lui Eminescu sau cu Zburătorul lui Heliade-Rădulescu). Când nici întoarcerea spre trecut sau natura tămăduitoare, nici înverșunările satirice ori înălțarea
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
el numește „adâncul obscur”, „izvoarele somnului”, visul „haotic și nemărginit”. Reapar motivul germinației secrete, „sfera născătoare”, metaforă care atestă faptul că de astă dată geneza și perfecțiunea se confundă. Cu mai multă insistență, realitatea interioară este proiectată pe ecranul reprezentărilor onirice, reprezentări activate la început cu discreție, apoi cu ostentație chiar. Astfel, în Nostalgica triadă (1970; Premiul Uniunii Scriitorilor) continuă incursiunile în „spațiile somnului”, viselor, care și-au făcut „biserică în carnea trupului”. Căile de acces sunt fântânile, iar „oglinzile întunecate
HAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
de stemă (1971) se revine la superficia lucrurilor, la lirismul civic, însă acum mai discret, mai bine controlat, o confirmare în acest sens fiind turnarea materialului liric în matrița sonetului. Intervine o nouă pendulare, între spontaneitate și virtuozitate. Aceleași lumi onirice captate într-un imagism puternic se regăsesc în Miazănoaptea miresmelor (1973), lumi deschise însă spre alte spații, simetrice, ale cosmosului. Volumele Zenit de anotimpuri (1974) și Sărbătorile anului (1975) reiau alternanța introspecție - expansiune, ceea ce confirmă, într-un fel, că pendularea
HAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
de șef al Direcției Editurilor în Comitetul de Stat al RSS Moldova. Publică versuri din 1950, debutând editorial cu placheta Bat gândurile (1965), remarcată și de A.E. Baconsky. Poetă cu un puternic simț al realului, dar și deschisă spre oniric, R. a cultivat totuși multă vreme o lirică preponderent ocazională, semnând numeroase stihuri ce au exaltat în tonalități patetice teme civice de conjunctură. Scrisul său cuprinde registre variate, de la versul pur folcloric la cel de factură modernă. S-a realizat
ROSCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289373_a_290702]
-
Vid), inventariază imaginarul din linia expresionismului magic ( Peisaj, Câinele pământului, Moara umbrelor, Ielele, Adam). Totodată, în investigarea prozei lui Vinea, eseistul este printre cei dintâi care decelează, alături de influențe de tip romantic, rolul freudismului și al suprarealismului în articularea imageriei onirice. SCRIERI: Ion Vinea, București, 1971; Soare, fântâni, trandafiri...., București, 1972; Inscripții, București, 1981. Traduceri: Hermann Hesse, Peter Camenzind, București, 1975; Prosper Mérimée, Studii asupra artelor din Evul Mediu, pref. Marius Tătaru, București, 1980. Repere bibliografice: Marcel Petrișor, „Ion Vinea”, F
SALAGEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289440_a_290769]
-
și zări neștiute vreodată”, pe când volutele tânguioase ale unui clarinet par niște „păsări albe”, „rătăcitoare, triste”, care lasă în urmă o grea mâhnire. Poetul compune chiar un ciclu de Sonate, cu scene misterioase, în penumbră, vizionate ca într-o lentoare onirică, un fel de imagini fulgurante dintr-o altă existență, demoniacă, sau din adâncurile istoriei. În Pasul umbrelor și al veciei (1930; Premiul Societății Scriitorilor Români) și în Sus... (1939) contemplația poetică tinde spre gnoseologie, S. imaginând un fel de alegorie
SPERANTIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
un discret aer de absurditate, venit din substanța cotidianului. Personajele, cu nume ușor caricaturale, parcurg mici scenarii cu evoluție fantast-absurdă, pe coordonatele unor tipologii de sorginte gogoliană, sunt protagoniștii unor aventuri amoroase insolite, în limbul subțire dintre nefirescul straniu și oniricul comic. Alte „schițe” au ca fundal un pitoresc provincial, poate autobiografic. Frazarea narațiunilor este laconică, într-un lexic dezinhibat, cu ironice alăturări de expresii crude și neologisme, sugerând nesfârșita tranziție, tragedia și totodată „comedia cea de obște” a societății românești
STEFANACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289901_a_291230]
-
intenția să scrie o proză cu același titlu) cu transcrierea unor instantanee din viața de zi cu zi. O narațiune interesantă este și Pământ de flori, unde sunt „reconstituite”, în manieră comportamentistă, dar și recurgându-se la imageria de tip oniric, ultimele scene și gânduri ale unui erou mort pe front. SCRIERI Pe malul fluviului, departe..., București, 1968. Repere bibliografice: Gabriel Dimisianu, „Pe malul fluviului, departe...”, RL, 1968, 3; Cornel Ungureanu, „Pe malul fluviului, departe...”, O, 1968, 12; Nicolae Prelipceanu, „Pe
STOIAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289947_a_291276]
-
tind să devină adevărate teme ale romanului. Teza, teoretizată apoi în Thanatos și în eseul Dragoste și moarte, este aceea că situațiile de criză sunt proprii cunoașterii de adâncime a omului. Atenția specială dată complexelor maladive, trăirilor crepusculare, de invazie onirică pare să fi generat prozele din Oameni în ceață, unde colecția de „cazuri” reține prin veracitatea descrierii proceselor nevrotice. Deși schematice și eseistice, povestirile grupate în Puterea mitului aduc o sensibilă modificare de viziune. Omul împrumută, aici, ceva din măreția
BIBERI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285719_a_287048]
-
de un ciclu selectat în antologia Eu port această ființă (1972), destinată debutanților. Poemele de început atestă o sensibilitate elegiacă, dezvoltată poetic fie ca discretă confesiune (când tandru amuzată, când disimulat sentimentală), fie ca înscenare caricaturală, exuberant carnavalescă sau bonom onirică. Poeta imaginează/transpune lumea în cheia diminutivului, în virtutea unei grațioase înclinații spre feeria plină de haz și spre stilizarea diafană. Atitudinea dominantă este aceea de solidaritate, până la comuniune, cu făpturile umile: „Tolănită în mușcătoarea ei singurătate / O mică reptilă rupe
BOJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285798_a_287127]
-
I-II, 2000-2001). Ca poet, S. a fost privit ca un optzecist netipic sau „disident”, în răspăr cu majoritatea colegilor de generație, echinoxist, menestrel, autor livresc, manierist etc. De fapt, specificitatea rezidă în apartenența liricii sale la estetica proprie curentului oniric, mai precis spus, în faptul că el este un reprezentant - așa-zicând întârziat - al onirismului românesc, fundamentat și ilustrat încă din anii ’60 ai secolului trecut de Leonid Dimov și Dumitru Țepeneag. Așadar, ca poet oniric, el creează în chip
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
la estetica proprie curentului oniric, mai precis spus, în faptul că el este un reprezentant - așa-zicând întârziat - al onirismului românesc, fundamentat și ilustrat încă din anii ’60 ai secolului trecut de Leonid Dimov și Dumitru Țepeneag. Așadar, ca poet oniric, el creează în chip lucid, dar după legile visului. Produce o imagerie elaborată - organizată în narațiuni -, care prezintă afinități mai degrabă cu suprarealismul pictural (Magritte, De Chirico, Salvador Dalí, Victor Brauner) decât cu cel literar. Procedând așa, acționează în descendență
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
de mare, încât s-ar putea conchide, în grabă, că e vorba despre un fenomen de influențare sufocantă ori de epigonism. Poetul e însă un dimovian legitim și original, un emul, un adevărat succesor al lui Dimov. Creator de universuri onirice „paralele”, de lumi ficționale fascinante, a căror contemplare seduce, e un „arhitect de paradisuri” - cum sună titlul unui ciclu de poeme din Provincia pedagogică (1996) -, mânuitor dibaci al unei „mașini de miraje” de patentă personală. Concomitent cu afirmarea ca poet
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
mic roman (care poate fi considerat și un amplu poem), cu o compoziție fragmentară, alcătuit ca o „culegere” de texte - scurte secvențe, separate prin câte un rând de puncte de suspensie și grupate în unsprezece „cărți”. Acest roman poetic și oniric vădește din nou vocația lui S. de făuritor de „lumi posibile”, de „universuri paralele”. Mobilizând un substanțial patrimoniu cultural, de opere literare, de arhetipuri și miteme, de mituri și mitologii, de mentalități și cutume, de bestiare și tipologii ori galerii
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
1996, 27; Aurel Pantea, Un lux poetic asianic, APF, 1996, 7-8; Borbély, Xenograme, 84-87; Tatiana Rădulescu, Dincolo de frenezia imagistică, VR, 1998, 7-8; Octavian Soviany, PRA, I, 438; Mircea A. Diaconu, Cărți de peste... ani, CL, 1999, 1; Marin Mincu, Un poet oniric, LCF, 1999, 6; Ion Simuț, „M-am simțit întotdeauna mai apropiat sufletește de grupul oniric decât de colegii de generație” (interviu cu Octavian Soviany), F, 1999, 3; Mariana Filimon, O limbă în care nu există conjugări, CNP, 1999, 5-6; Simion
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
Rădulescu, Dincolo de frenezia imagistică, VR, 1998, 7-8; Octavian Soviany, PRA, I, 438; Mircea A. Diaconu, Cărți de peste... ani, CL, 1999, 1; Marin Mincu, Un poet oniric, LCF, 1999, 6; Ion Simuț, „M-am simțit întotdeauna mai apropiat sufletește de grupul oniric decât de colegii de generație” (interviu cu Octavian Soviany), F, 1999, 3; Mariana Filimon, O limbă în care nu există conjugări, CNP, 1999, 5-6; Simion Bărbulescu, O provocare la adresa Isarlâkului, LCF, 1999, 28; Nora Iuga, Când Filimon, când Filaret, RL
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
asocieze călătoriei (o tema frecventă în poezia lui S.), să lase frâu liber imaginației, jocului neîngrădit de vreo regulă. Visul, amintirea, alegoria creează o realitate fantasmagorică insolit criptată. Poemele din Simetria fierbinte (1994) induc impresia de coregrafie, în sensul că oniricul, mijloacele avangardiste par asamblate pentru a da rigoare construcției, chiar dacă adesea într-un stil ce ține de un „suprarealism de operetă” (Traian T. Coșovei). Uneori versurile cultivă prețiozitatea barochismului, ca în următorul portret poetic: „Aveam mantia ruptă în trei puncte
STANCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289866_a_291195]
-
revelației, ci și surogate ale cultului. De exemplu, ei au imitat grosier botezul sau descălțarea rituală la intrarea în lăcașul de cult (1 Apol. 62). Sacrificiile lor nu sunt nimic altceva decât expresii ale terorii iraționale. Demonii inspiră oamenilor viziuni onirice tulburătoare și robesc sufletele lor prin intermediul magiei. Aceleași creaturi malefice se găsesc la originea persecuțiilor: cea a profeților, a lui Socrate și a filozofilor păgâni, în fine cea a creștinilor. Aici, instrumentele nu mai sunt poeții sau creatorii miturilor, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
roman al abandonului și al eșecului existențial, aduce în scenă personaje indecise, debusolate - un pianist bătrân, o femeie trecută, un obișnuit al cafenelelor, un pustnic -, care rătăcesc, lipsite de repere, într-o lume absurdă și caută să evadeze în spațiul oniric în încercarea lor zadarnică de a-și alunga singurătatea. Cu o operă textualistă în spiritul, nu doar în litera sa, Ș. se dovedește a fi unul dintre cei mai interesanți autori ai generației ’80. Bun cunoscător al literaturilor de expresie
SLAPAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289715_a_291044]
-
zis fără înaintași direcți s-ar afla, într-o măsură, în descendența suprarealismului românesc ilustrat de Virgil Teodorescu, Gellu Naum ș.a., ralierea la acest patrimoniu fiind însă amendată de opțiunea pentru postura etică și recursul la imprecație; alteori de factură onirică, având puternice inflexiuni expresioniste, articulată într-o savant orchestrată construcție parabolică abstrusă. Poezia lui S., cu o componentă aforistică și oraculară definitorie, e aparținătoare neomodernismului contemporan, „înaltului” modernism sau extrem-modernismului. Nu este lipsit de tâlc faptul că, de pildă, termenul
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
I. C. Mihail” al Academiei Române). În februarie 1933 citea la radio proză dintr-un proiectat volum, Povești/ Povestiri pentru Dinu, scris în memoria fiului pierdut timpuriu. „Rampa” și „Universul” i-au publicat, în 1928, traducerea (după o versiune franceză) a piesei onirice În larg de Sutton Vane, montată la Teatrul Național din Cernăuți în același an. Portretizată de E. Lovinescu, în Memorii, sub numele metaforic Aurora Furtună (Poeta cu soț irascibil), S. a lăsat amintirea unei femei cu fizic maiestuos și spirit
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
Constantinopol. S-au silit în tot felul s-o liniștească spunându-i că nu vedeau pe nimeni, și ea peste câteva ceasuri a murit”486. Femeia fără bărbat - o prezență firească în mentalul colectiv „Văduvă de vei visa ...” Consultarea imaginarului oniric, cu ponderea lui însemnată în viața indivizilor și a comunităților, mi se pare obligatorie și în cazul văduvelor. Deși tălmăcitorii de vise nu prea se înțeleg (acordând văduviei din vis și conotații în genere pozitive: „văduvă visându-te, viață mulțumită
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
văduvie: „satisfacție, căsătorie”488, și a persoanelor de sex bărbătesc: văduv, văduvoi „este bucurie”489; văduv „bucurie, voie bună” sau „viață mulțumită, veselie” [în cazul că visezi că ești văduv]490; o excepție - văduv: „veselie”491), majoritatea repartizează acestui element oniric, mai cu seamă când este vorba de femeie, conotații din sfera negativului. Visele din această categorie prevestesc ceva, sunt premonitorii 492, și explicațiile de acest tip vin de demult, din Antichitate. Artemidoros Daldianul, un grec trăitor în veacul al II
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de vise după cele mai vechi manuscripte, „Cultura Românească” [f. a.], p. 16. 489. Veronica Tamaș, loc. cit. 490. Noemi Bomher, Cartea emblemelor din vise. Dicționar literar de vise, Editura Universitas XXI, Iași, 2004, p. 83. 491. Alte categorii: vise diavolești (oniricul fiind terenul pe care diavolul combate de preferință contra lui Dumnezeu), mortale, înșelătoare, profetice, salvatoare. 492. Artemidoros, Carte de tălmăcire a viselor, traducere de Mariana Băluță-Skultéty, Editura Polirom, Iași, 2001, p. 50. 493. Artemidoros, op. cit. [vers. rom.], pp. 57-58. 494
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
dezbateri interioare, în tensiunea unei analize neliniștite, bazată pe conexiuni și emanând straniul. În romanele lui S. exacerbarea tehnicilor de investigație și analiză constituie o dantelărie creată cu bună știință, de-a lungul unei evoluții de la realism spre alegorie și oniric, pentru a sugera ideea că viața rămâne permanent o enigmă, un secret prețios. SCRIERI: Căderea, București, 1980; Umbra, București, 1982; Jocul, București, 1984; Nostalgia, București, 1987; Vameșul ploilor, București, 1987; Nu faceți case mai înalte ca arborii, București, 1990; Strigătul
SOLCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289778_a_291107]