1,499 matches
-
universul lor potențial, istoric. Prin aceasta nu trebuie înțeles că experiența este la Benjamin doar subiectivă, trecătoare: ea nu se confundă, cum am încercat să arăt în mai multe locuri, trăirii abstracte. Ea operează metafizic, se desfășoară în limitele unei ontologii, produce o schimbare a semnificației lucrurilor și a locurilor proprii metropolei. De pe poziții oarecum marxiste, Adorno avertizează, de exemplu, într-o serie de scrisori către Benjamin (în special cea din 2 august 1935) asupra tendinței de a „citi“ imaginea dialectică
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
recunoscut sau uitat, ia naștere în spațiul de joc al memoriei și prefigurează un destin viitor. Berlinul este un spațiu imaginal, în măsura în care este întruchipat în amintirile copilăriei sau în fizionomiile flaneurului. Benjamin chiar trimite la o astfel de înțelegere a „ontologiei“ de pe fundalul scrierilor sale atunci când discută despre felul cum în care afectată experiența urbană a copilăriei de limitele temporale ale percepției directe. Cum se întipăresc pe chipul Ber linului din Copilărie berlineză... evenimente petrecute înaintea nașterii autorului? Care este regimul
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
tragică a recuperării gesturilor uitate ale experienței. Traseul lecturii pe care am încercat-o aici este oarecum unul paralel. Am vizat în primul rând recompunerea fragmentelor lui Benjamin în așa fel încât să devină vizibil mecanis mul fizionomiilor sale fluide. Ontologia slabă a vaselor sparte din învățătura lui Isaac Luria, pe care autorul german o recuperează ca ontologie a lumii istorice a secolului al XIX-lea, „generează“, oarecum mistic, scriitura fragmentară din PassagenWerk sau din Copilărie berlineză... Lectura acestor texte este
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
unul paralel. Am vizat în primul rând recompunerea fragmentelor lui Benjamin în așa fel încât să devină vizibil mecanis mul fizionomiilor sale fluide. Ontologia slabă a vaselor sparte din învățătura lui Isaac Luria, pe care autorul german o recuperează ca ontologie a lumii istorice a secolului al XIX-lea, „generează“, oarecum mistic, scriitura fragmentară din PassagenWerk sau din Copilărie berlineză... Lectura acestor texte este un exercițiu alchimic pentru care semnificațiile, cuvintele, citatele sunt întâmplări și personaje dintr-o poveste a copilăriei
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
a mitului. Mai presus de toate, se află cultul artei, al artificiului estetic asociat ambiguităților sexuale, ca o contranatură, impersonat exemplar de către personajul huysmansian din În răspăr, Des Esseintes, pe care istoricul de artă îl socotește chiar "arhetipul"20 acestei ontologii estetice. Rapetti identifică și o disociere sub raport tematic a celor două curente, iar pentru decadentism "izolarea în pulsiunile morbide constituie subiectul principal al acestei literaturi [...]"21. Sau mai degrabă, fenomenul apare fie ca interfață și consecință estetică a decadenței
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ca ontologic (ontologic), iar metalogicul, ca filosofie a logos-ului, nu mai este doar gândire-despre-gândire, ci mai mult, gândire-despre-ființa-care-gândește. Astfel, metalogicul atinge limita logicului și, în același timp, o depășește pentru că se constituie ca loc (topos) al filosofiei văzută ca ontologie fundamentală, gândire esențială despre ființă (Noica 1998; Heidegger 2003). Depășire a limitelor logicului, metalogicul este, totodată, deschidere câtre ființă și sens, câtre filosofie și semiotică, logos și ethos, ordine și libertate, gândire și credință. Dar, unde ar putea fi plasat
Voturi și politici : dinamica partidelor românești în ultimele două decenii by Sergiu Gherghina () [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
Voter Alignments. New York: Free Press, 1-64. Lyotard, Jean-François. 1993. Condiția postmodernă. Raport asupra cunoașterii. București: Editura Babel. Miller, David. coord. 2000. Enciclopedia Blackwell a gândirii politice. București: Humanitas. Noica, Constantin. 1998. Devenirea întru ființă. Încercare asupra filosofiei traiționale. Tratat de ontologie. Scrisori despre logica lui Hermes. București: Humanitas. Pasti, Vladimir. 1995. România în tranziție. Căderea în viitor. București: Nemira. Pavel, Dan.2010. Democrația bine temperată. Studii instituționale. Iași: Polirom. Preda, Cristian și Sorina Soare. 2008. Regimul, partidele și sistemul politic din
Voturi și politici : dinamica partidelor românești în ultimele două decenii by Sergiu Gherghina () [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
critice la tema viziunii blakeene. Cititorului îi va fi mai ușor să înțeleagă cum se pot genera ambiguități hermeneutice din confuzia pe care unii exegeți o fac între viziunile empirice și cele estetizate. După ce subliniază că ideea care subîntinde întreaga ontologie blakeană este viziunea, Harvey Birenbaum afirmă chiar că aceasta rămâne singura determinație ontologica pe care artistul o acceptă pe deplin. Totuși, concluzia este redundanta, fiindcă devine evident că viziunea "că percepție" nu poate fi deosebită de viziunea că "revelație concretă
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
mit și de metaforă. El consideră că respectivul concept este metaforic în orice domeniu intelectual, cu excepția optometriei și fiziologiei, ajungând la concluzia că "percepția vizionara este hermeneutica vizionara" (1972, p. 135) și că viziunea "își dezvoltă propria epistemologie și propria ontologie" (1972, p. 135), în tentativa herculeana de a cuprinde și explică totul. Potrivit lui Grimes, gnoseologia vizionara blakeană transcende frontierele literaturii, devenind un mod de cunoaștere generală a universului: "Viziunea este adevărata doar în măsura în care este atotcuprinzătoare" (1972, p. 135). În timp ce Steven
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Eternity, Independent of Creation which was an act of Mercy [...]" (E: 563). Numai Eternitatea contează, fiindcă numai ea constituie manifestarea adevărului vizionar. Astfel, precizează Damon, "Artele descoperă și înregistrează Adevărul Etern" (1988, p. 129). Aici se gaseste miezul relației dintre ontologie și estetică, așa cum îl postulează Blake. Datorită faptului că Eternitatea este singura realitate și că identitățile sunt imuabile, artistul își poate compune opera înainte de a se întrupa el însuși, fapt care accentuează caracterul de acheiropoieton al acesteia 144. Pe baza
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
este deosebit de clar că trebuie făcută o distincție între cele două tipuri diferite de microniveluri sau explicații ale "naturii umane", de la Sf. Augustin la Freud, prin care se încearcă găsirea cauzelor violenței în natura umană. În primul rînd, sînt acele ontologii anistorice care presupun că omul este în esență rău (ca în afirmația lui Machiavelli că toți oamenii sînt totdeauna "nerecunoscători, schimbători; prefăcuți și mincinoși, lași cînd se află în pericol și dornici de cîștig")22 și deci au dificultăți în
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
se concentreze în mod deosebit pe definirea a ceea ce nu ar trebui făcut și pe schițarea modurilor corespunzătoare de gîndire și de acțiune care să asigure evitarea unor astfel de greșeli. Astfel, de exemplu, tentația prepolitică de a recurge la ontologii pesimiste ("oamenii sînt răi din fire", "noi toți sîntem creați prin păcatul originar" etc.) sau la dorințe utopice ("putem să asigurăm pacea, căci toți bărbații și toate femeile sînt, în esență, buni") ar trebui respinsă. Deși acestea din urmă susțin
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
de un oarecare complex de superioritate și de neîncredere în străini, toate acestea unindu-i într-o societate iubitoare de libertate, de potențiali războinici emancipați de blestemul războiului. *** Tendințele necivile ale societăților civile existente dau, într-adevăr, apă la moară ontologiilor pesimiste care, totuși, prezintă neajunsul de a accepta în mod nediscriminatoriu ca "faptele" să le confirme fantezia, o lipsă de interes pentru motivația celor care ucid sau sînt uciși, precum și ignorarea fundamentării istorice a afirmațiilor lor. În cel mai bun
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
care, totuși, prezintă neajunsul de a accepta în mod nediscriminatoriu ca "faptele" să le confirme fantezia, o lipsă de interes pentru motivația celor care ucid sau sînt uciși, precum și ignorarea fundamentării istorice a afirmațiilor lor. În cel mai bun caz, ontologiile pesimiste nu sînt altceva decît operații de sechestrare, alibiuri, de aceea ele se rezumă la antidoturi individuale, secrete, contra necivilității. Funcția lor, în mod intenționat sau nu, este adesea aceea de a potoli conștiințele, de a-i convinge pe ceilalți
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
Moscova, folosirea personalului de securitate la Londra, Tokyo sau Abidjan, mituirea mafioților din Rio de Janeiro), sperînd spre mai bine, ceea ce de fapt înseamnă trecerea violenței pe umerii altora. Există semnale, în unele regiuni și în multe comunități locale, că ontologiile pesimiste sînt, de fapt, complicii ideologici ai unei tendințe pe termen lung de răspîndire a violenței, prin care apărarea de fiecare zi a societății împotriva unor amenințări cu violența, reale sau imaginare, trece în mîinile unor organizații de securitate înfloritoare
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
principal a lui Heidegger. Este doctrina omului ontologic la care face aluzie Ralea, dar pe care, în prelungirea celorlalte ipostaze, (homo faber, sapiens, zoon politicon, ș.a. îl explic prin doctrinele lui Heidegger și Heberlin. Pentru a înțelege omul din unghiul ontologiei, Heidegger, spune Ralea, a fost influențat în primul rând de psihologul catolic Brunettiere, care întrebuințase o serie de doctrine tomiste, cu gust pentru filosofia medieval, adic Ontologia. Sigur c aceast definire din perspectiv heideggerian nu are în vedere, ca în
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]
-
explic prin doctrinele lui Heidegger și Heberlin. Pentru a înțelege omul din unghiul ontologiei, Heidegger, spune Ralea, a fost influențat în primul rând de psihologul catolic Brunettiere, care întrebuințase o serie de doctrine tomiste, cu gust pentru filosofia medieval, adic Ontologia. Sigur c aceast definire din perspectiv heideggerian nu are în vedere, ca în cazul precedentelor definiri, doar evoluția rațiunii, a inteligenței, ci a întregului suflet omenesc, cu tot ceea ce conține el: sentimente, instincte, emoții, putere afectiv mai mare. În contrast cu alte
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]
-
este să refacă pașii. Bineînțeles, unele idei vechi erau greșite, unele poate au devenit irelevante pentru lumea de azi, și prin urmare nu mai sunt la modă, dar când tragi linia la final, orice student trebuie să repete toți pașii ontologia trebuie să recapituleze filogenia de fiecare dată. Și atunci, ce ar trebui să facem pentru a ne câștiga existența? De exemplu, ar putea un matematician de azi să-i fie de folos matematicianului de mâine în devenire? Răspunsul meu este
Matematica și cunoașterea științifică by Viorel Barbu () [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
ca voință și reprezentare, acesta pune la punct un sistem al pesimismului în șase părți: "Analitica facultății cognitive", "Fizica", "Estetica", "Etica", "Politica", "Metafizica", la care adaugă o anexă despre "Critica doctrinelor lui Kant și Schopenhauer". Totul se întemeiază pe o ontologie negativă care pornește de la principiul potrivit căruia "neființa este de preferat ființei". În explicarea facultății de cunoaștere, Mainländer urmează gnoseologia postkantiană a lui Schopenhauer, fiind și el convins că nu cunoaștem lucrul în sine, ci numai aparențele. Cu toate acestea
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
deconstructivă un punct de reper decisiv. Chiar de la începutul cursului din 1929-1930 Heidegger clarifică structura onto-teo- logică a metafizicii ilustrată și în cartea sa despre Kant din 1929 și dezvoltă o conștiință din ce în ce mai lucidă față de caracterul prea metafizic încă al "ontologiei fundamentale" din Ființă și timp. În consecință, cu cât renunță mai mult la intențiile fondatoare urmărite până atunci, cu atât mai mult se schimbă punctele de referință alese de acesta în istoria filozofiei occidentale. Până în acel moment se dedicase confruntării
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
ca "gândire slabă" (Gândirea slabă, 1983). În cadrul unui astfel de program, receptând în mod propriu critica și depășirea metafizicii teoretizată de Nietzsche și Heidegger, Vattimo a afirmat exigența renunțării la categoriile tari ale tradiției filozofice occidentale și a schițat o "ontologie slabă" care urmărește să recunoască și să accepte devenirea în facticitatea sa, fără să-i atribuie un sens care o transcende și fără a-i impune forme, categorii sau scheme interpretative tari care vor ajunge inevitabil să-i împiedice dezvoltarea
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
considerat ca supus devenirii decât cu prețul contradicției, trebuie să fie gândit atunci ca etern și necesar. Dezvoltată cu coerență și rigoare, această luare de poziție a început se contureze din ce în ce mai clar prin ceea ce era, cu alte cuvinte ca o ontologie "neoparmenidiană", care, din pricina amvonului de la care era profesată și a personalității celui care o profesa, nu a putut să nu provoace mai întâi stupoare, apoi scandal și pe urmă anatemă. Aceasta a fost condamnată în mod oficial de Congregația pentru
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Anfängen bis zur Gegenwart, Duncker & Humblot, Leipzig, 1888. Pannwitz, R., Der Nihilismus und die werdende Welt. Aufsätze und Vorträge, Hans Carl, Nürnberg, 1951. Pareyson, L., Dostoevskij. Filosofia, romanzo ed esperienza religiosa, G. Riconda și G. Vattimo (ed.), Einaudi, Torino, 1993. Ontologia della libertà. Il male e la sofferenza, Einaudi, Torino, 1995. Pauen, M., Dithyrambiker des Untergangs. Gnostizismus in Ästhetik und Philosophie der Moderne, Akademie, Berlin, 1994. Pessimismus. Geschichtsphilosophie, Metaphysik und Moderne von Nietzsche bis Spengler, Akademie, Berlin, 1997. Penzo, G. (ed.
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
și A. Perna (ed.), Einaudi, Torino, 1960, p. 268. 240 Cf. W. Welsch, Unsere postmoderne Moderne, VCH/Acta humaniora, Weinheim, 1987. 241 Cf. L. Pareyson, Dostoevskij. Filosofia, romanzo ed esperienza religiosa, G. Riconda și G. Vattimo (ed.), Einaudi, Torino, 1993; Ontologia della libertà. Il male e la sofferenza, Einaudi, Torino, 1995; Givone, S., Dostoevskij e la filosofia, Laterza, Roma-Bari, 1984; Disincanto del mondo e pensiero tragico, Il Saggiatore, Milano, 1988. 242 E. Severino, "Rivista di filosofia neoscolastica", 56, 1964, pp. 137-175
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
este singura reală și veritabilă, este eternă și nu suferă nicio transformare. Teoria ideilor lui Platon va evolua în două direcții: ca o concepție etică, arătând felul în care oamenii trebuie să-și trăiască viața în societate, și ca o ontologie generală. Etica lui Platon a venit ca o reacție față de relativismul valoric sau axiologic susținut de sofiști, pentru el valorile fiind independente, obiective, având o existență în sine. În Dialogul Gorgias, de pildă, Platon susține că omul are poate decide
Societatea românească azi by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]