7,285 matches
-
părul vâlvoi) care Îi producea aceiași frică specială, ca atunci când bunica Ileana venea furioasă și-l snopea În bătaie cu o jordie pentru că iar a mâncat un puișor galben. Abia când Îl recunoștea pe Va, frica era Înlocuită cu furia oarbă ce-l cuprindea mereu față de „intrusul” care și-a permis să-l ignore atunci când a sosit, ba mai mult, acesta a fost entuziasmat de apariția lui SinanPașa, dușmanul său pe care nu-l poate ierta! Apoi gândurile din ce În ce mai leneșe se
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
fără a se gândi la nimic rău și fără a bănui consecințele imediate, „Ecaterino, vedete-aș moartă/Cu dric la poartă și cai mascați!”, Victor a sărit ca un leopard, avea o față transfigurată și amenințătoare, plină de o furie oarbă și a răcnit de s-a auzit până la Fântâna Moșneagului: Taci, tâmpito! Să nu mai cânți acest cântec În fața mea pentru că În secunda următoare te trimit la Sauca, Împachetată și fără cap! A fost o clipă de groază pe care
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
în literatura română. Din nefericire însă, sonetele lui Adrian Munteanu sună solemn, dar nu emoționează. Iar în spațiul poeziei, dacă emoție nu e, nimic nu e. Dictatura rimei Adrian Munteanu și-a publicat recent al treilea volum de sonete, Paingul orb (Arania, Brașov, 2007). Această consecvență în practicarea unei forme fixe de poezie poate fi omologată - în cazul său - mai curând ca o performanță rebusistică decât ca o predilecție firească pentru un mod de exprimare. Autorul - ne sugerează propriile lui texte
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
straniu atunci când autorul îl folosește pentru a incrimina Securitatea: „Azi, nu ne mai pândește nimeni în taină pe la uși; / S-a dus Securitatea și nu mai sunt în țară ruși: / dar încă păstrăm teamă și-n cugete avem dureri, / Ca oarbă moștenire din sila anilor mizeri.“ Securitatea ne pândea... în taină! Poetică Securitate! Nu ne mai rămâne decât să ne-o imaginăm poleită, noaptea, de lumina Lunii... În aceiași termeni este evocat comunismul însuși: „A fost în lumea asta comunismul cea
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
unei idioate minți bolnave, a fost depășită. Fiul lovește mama, cu toată forța, în plină figură, cu ciocanul. Privirea rugătoare a celei care l-a alăptat la sîn nu produce efecte. Cel ocrotit, hrănit, iubit cu dragostea unei mame, lovește orb, sălbatic, definitiv. Lovește cu ură, cu nepăsare, cu bună știință să suprime viața mamei. Mamă, cuvînt pe care criminalul nu-l înțelege, nu-l simte, nu-l respectă. Sigur, este minor și legiuitorul l-a absolvit de orice răspundere. Lege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
de niște ochi flămânzi, Petru a alergat toată noaptea. Farurile automobilelor înghițeau stâlpii de înaltă tensiune. Drumul spre pasul Tihuța era flancat de rețele electrice. Cablurile, ca niște vene negre, gata să pocnească, resuscitau felinarele. În inima rătăcitului, un licurici orb imita intenția focului pus sub icoană. A ajuns dimineața. Soarele, suveică în mâna lui Dumnezeu peste livada cu meri, urzeli de lumină. Printre ruinele bisericii, noaptea, ca o cloșcă întârziată, dosea pui negri. Pe locul unde au fost chiliile, bruma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
împletit în 3 (codițe blonde), soare imprimat în colțul din dreapta paginii (cartea un insectar plin cu raze, soare în fiecare vârf de deget). În banca de lângă fereastră, simfonii de lumină: Cerule, cât de opac ești! Când ea nu zâmbește, sunt orb. Te caut cu bastonul pe lângă borduri, unde ești? Cerule, mă orbești, prea mult albastru ai turnat în ochii ei, tipare de modelat îngeri. Cerule, ca să fii cer, câte firimituri i-ai răpit din lumină? Doamne, cine pe cine împrumută cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
înaintea atingerii, înaintea atingerii ce este oare? Cum se numește lumina ce topește doi munți într-un ocean de lavă și cum se numește lava ce se întrupă într-un munte de lumină? S-au oprit la mijlocul întunericului, câteva becuri oarbe abia mai puteau stoarce umbre. Păienjenii se deșirau în voie prin toate ungherele, prea puțină țesătură pentru o asemenea porție de noapte. Puțină și rară, prin ochiul urzelii lumina aluneca șarpe. Visul unui păianjen este să spânzure soarele în firele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mânăstirile din Bucovina, unde un blid de mâncare și un pat costau cât o zi de muncă. Era octombrie, dar ningea ca în toiul iernii. Pădurea de brazi ascundea turla bisericii, fumul chiliilor scria pe cer, rugăciunea zgâria oglinda, îngerii orbi citeau cu degetele: prima Catismă despre un împărat al necuprinsului, ultima pecetluia mormântul până la a doua venire. Bătea vântul, slovele cu miros de rășină înmiresmau norii. Ningea ca dintr-o psaltire scuturată peste brazi. Până la schit, un drum șerpuit, sinuos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sub capotă, moartea imita cimitirul fiarelor vechi. Părintele Visarion era atât de mort, încât nici după cenușă nu putea fi recunoscut. Oasele topite, precum niște vreascuri putrede, conturau o formă nedefinită; o movilă de clei gelatinos ardea ca o candelă oarbă; un smoc de păr fumega a tutun de proastă calitate; două botine din cauciuc pâlpâiau albastru, verzui; flacăra imita un cer curs în iarbă, o iarbă crescută deasupra pădurilor; mirosul înecăcios de hidrocarburi irita respirația. Pe ăsta poți să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nelocuire. Furnicile, primele firimituri de viață contaminate cu singurătate. Pe valea Bârgăului, deasupra mușuroaielor, creșteau cruci. Sub pleoape intimitatea cimitirelor desfăcea brațe, inimi, suflete: Dumnezeule, iartă-mă, în dimineața aceasta nu o să-ți mai reproșez nimic. Am înțeles, un om orb nu poate privi în ochi un Dumnezeu orb, precum o pasăre și un înger nu-și intersectează aripile în același zbor. Of... cum m-am amăgit, Stăpâne, crezând că sunt singurul daltonist din univers, pe când Tu, Tu, pipăiai culorile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
singurătate. Pe valea Bârgăului, deasupra mușuroaielor, creșteau cruci. Sub pleoape intimitatea cimitirelor desfăcea brațe, inimi, suflete: Dumnezeule, iartă-mă, în dimineața aceasta nu o să-ți mai reproșez nimic. Am înțeles, un om orb nu poate privi în ochi un Dumnezeu orb, precum o pasăre și un înger nu-și intersectează aripile în același zbor. Of... cum m-am amăgit, Stăpâne, crezând că sunt singurul daltonist din univers, pe când Tu, Tu, pipăiai culorile cu bastonul prin Eden! Cât de naiv am putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
toată ingratitudinea celorlalți". Cum s-a putut vedea pînă aici, mefiența față de oameni nu e totală, cîtă vreme autorul Principelui distinge categoria "omului de bine", "pildă de imitat". I se pare nedemn ca oamenilor să le placă robia și supunerea oarbă, în cazul acesta absolutismul principelui e meritat. De preferat să fie mai mult temut decît iubit și nu invers, principele trebuie să-și regleze comportamentul știind că, de la natură, oamenii "sînt nerecunoscători, schimbători, prefăcuți și ascunși, că fug de primejdii
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
știința egiptenilor și era, din acest punct de vedere, cu mult inferior lui Romulus și lui Tezeu, precum și altor eroi. Dacă Moise era inspirat de Dumnezeu, cum se vede, fără îndoială, nu-l putem privi decît ca pe o unealtă oarbă a atotputerniciei divine; conducătorul evreilor era inferior ca om fondatorului Imperiului roman, monarhului persan și celorlalți eroi care, prin propria lor valoare și prin propriile forțe au împlinit acțiuni dintre cele mai mărețe, pe care el nu le făcea decît
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ne gîndim la această dogmă îngrozitoare fără a nu-i remarca toate contradicțiile, n-am putea adopta o poziție mai bună decît declarîndu-ne pentru libertatea omului. Partizanii necesității absolute afirmă contrariul: că Dumnezeu ar fi mai rău decît un meșteșugar orb, care lucrează în întuneric, dacă, după ce a creat această lume, n-ar fi știut ce avea să se petreacă în ea: un ceasornicar, spun ei, cunoaște acțiunea celei mai neînsemnate rotițe din ceas, că ea face acea mișcare anume plănuită
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
de televiziune cu incursiuni În viața socială și culturală, iar genericul proclama: „Lumea văzută de un orb!“ Așadar, nu de un scriitor, de un profesor, de un radiojurnalist ori, simplu, de un cetățean, repere la care se poate adăuga semnalmentul „orb“, ci de un Zoon Exoti kon. Efectul vizat prin contrast de participiul „văzută“ nu scuză mizerabilismul rudimentarei logici oximoronice. În atari Îm prejurări, cînd simțul comun acuză șocurile insolitului, salvarea de moment vine de la reluarea unor truisme precum cele ce
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
E și A, partea a doua din volumul de poeme Grația Dizgrația, am pus În gura a două domnișoare, una insolentă și altitudinară, alta iscoditoare și receptivă, speculații asupra personajului Ruba, care „e ceva șef pe acolo, pe la ei / la orbi“ și care ține să recruteze voci feminine, ceea ce, la urma urmei, Înseamnă tot femei, „pentru nu știu ce fel de studio de-al lor unde se Înregistrează cărți / te pui la microfon și le citești cu voce tare“. Vine vorba În Epistolar
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
anume pe ele. Dar ce e cu lumina din ochii stinși, de unde vine ea? În absența luminii, ochiul e inutil. Liliacul și alte vietăți ale Întunericului se descurcă de minune fără ochi. Dar iată că vin niște foști văzători, astăzi orbi, pretinzînd că pe retinele lor pustii, la ocazii, frumusețea femeilor Își deflagrează aureolele. Lumina Înseamnă totuși energie, fotoni, fuga fără oprire Între corpuscul și undă, lumina poate fi reflectată, refractată, focalizată, o Înțelege oricine. A orbilor Însă, foști văzători, e
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pe cîmp ca o jucărie mult dorită de copiii păzitori de capre. Cu urechile și cu cele cinci degete de la mîna stîngă neatinse, a ajuns să stăpînească trompeta ca un vraci și să conducă o formație de estradă la București. Orb și ciung cum era, pe la Începutul anilor ’, a forțat gratiile Cortinei de Fier și a aterizat În cele din urmă În Statele Unite. Acolo, alte cortine, alte fierătanii, alte straturi de rugină. A supraviețuit, Încropindu-și mici trupe de jazz și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ăia, cum să zic, care n-au văzut niciodată În viața lor, care s-au născut așa... Ce fel de vise au ei? Subiectul mă preocupase și pe mine cîndva. Făcusem, pentru propria-mi curiozitate, un studiu pe elevii mei orbi din naștere, băieți și fete În jurul a optsprezece ani, Îi chestio nasem. Și-au amintit mai Întîi de glasuri, de zgomote, de sonoritatea viselor lor. Am vorbit cu fiecare În parte, după care am organizat o discuție În grup. Se
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de doctori, ținîndu-și tot neamul cu sufletul la gură că nu cumva, din nestatornicie ori din nebăgare de seamă, să se lovească ori să fie lovit, pierzînd și ce-i mai rămăsese. Mama Floare n-a apucat să mă vadă orb. Deși nu era beteagă, simțea că nu poate să mai aibă mult și a cerut să fie dusă de la Rătești la fiica ei, Maria, la Pișcari. Au rămas de pe urma ei poveștile născocite și cele trăite din care am Înșirat cîteva
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
el Îl interesa la ce anume ar fi bun nepotul lui, nu al altora, și dacă va apuca vreodată să se poată mîndri că-l are. Mai zise: Că oamenii din sat știu că fata mea, Linca, are un prunc orb. Io nu m-am ferit, le-am spus de mult, de cînd umbla mă-ta cu tine pă la doctori, că-i și asta o cruce, musai s-o ducem, și dacă o picat În neamu’ nost’, la ce s-
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
restul vieții. O singură dată am asistat la o șuetă despre viitorul meu, dar ea se petrecuse demult, În copilărie, Într-un cerc de mătuși cu mama la mijloc. Venisem acasă În vacanță, de la școala aia a mea din Cluj, orb și limbut. Nu-mi tăcea gura o clipă, povesteam verzi și uscate, le Înfloream de zor, mai ales istorii cu dascălii mei, pe unii Îi și imitam. Tocmai terminasem clasa a cincea. Soseau neamurile În vizită să mă vadă și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
vindeca pe suferinzi de sabat? Răspuns: dacă oaia cade în groapă, o lași să piară de dragul sabatului sau o scoți de dragul vieții? Urmează, ca „exemplificare” tranșantă, vindecarea ologului, apoi alte vindecări spectaculoase, care culminează cu aceea a unui demonizat deopotrivă orb și mut. Reacția mulțimilor: Acesta este fiul lui David, Mesia! Reacția fariseilor: Acesta îi alungă pe demoni cu ajutorul căpeteniei demonilor! Aici se inserează logion-ul despre păcatul împotriva Duhului. Isus le arată încă o dată contradicția, falsul în care se complac fariseii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ca să nu se audă de sus ! își spunea copilul. Și de ce s-ar fi uitat unii la alții ? Ca să vadă groaza în ochii celorlalți ?! Îi ajungea frica lui !... Știa că se născuse cu un picior mai scurt, fetița vecinului era oarbă, dar așa cum erau, părinții aveau grija lor și-i ascundeau ori de câte ori oamenii aceia în cenușiu treceau ca să-i ia și să-i ducă. Nu li s-a spus niciodată unde. Acum, mai nou, îi duceau și pe părinți cu ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]