2,438 matches
-
pradă primului venit să predice întâietatea acțiunii asupra gândirii (la rândul său improvizate pe un plan prin definiție subcultural, în care ideologiei marxiste îi sunt aplicate la nimereală nu exigențele sociologiei marxiste, ci ale sociologiei la modă, plus reziduurile și oribilele locuri comune ale umanismului defetist și ale catolicismului). Cu o insistență oarbă, ce îl gratifică pe el și îi șantajează pe ceilalți, intelectualul italian mediu nu scapă nici o ocazie de a se arunca cu noblețe în apărarea unei întregi serii
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
și de rasism mai rea și decât pe vremea lui Hitler (deși, poate, mai puțin violentă). De ce? Deoarece toleranța reală (fals asimilată și însușită de către putere) este un privilegiu social al elitelor culte; în timp ce masa „populară” se bucură de o oribilă larvă de toleranță, ce o face, în fapt, să cadă pradă unei intoleranțe și unui fanatism aproape nevrotic (cândva caracteristic micii-burghezii). De exemplu, de această cărticică a lui Daniel și Baudry nu pot beneficia și nu poate fi înțeleasă decât
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
capitalism, riscând astfel o formă de dezumanizare, o formă de atroce afazie, o absență brutală a capacităților critice, o pasivitate subversivă, îmi amintesc că acestea erau tocmai formele tipice trupelor SS; și văd astfel întinzându-se peste orașele noastre umbra oribilă a zvasticii. Desigur, viziunea mea este apocaliptică. Dar dacă alături de ea și de neliniștea care o produce n-ar exista în mintea mea nici un element de optimism, gândul că există posibilitatea de a lupta împotriva a toate acestea, pur și
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de ani de fascism, ale războiului, ale Rezistenței, era, în concluzie, un fascism mai bun decât cel de astăzi. Douăzeci de ani de fascism cred că nu au făcut atâtea victime câte a făcut fascismul din acești ultimi ani. Lucruri oribile ca masacrele de la Milano 2, Brescia, Bologna nu se întâmplaseră niciodată în douăzeci de ani. Când a avut loc „delictul Matteotti”1 au existat desigur victime de ambele părți, dar abuzul de putere, violența, răutatea, dezumanizarea, răceala glacială a delictelor
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
inutil, deoarece doar într-o atitudine critică de tensiune absolută poate fi trăită speranța ca energie vitală. Acea speranță pe care puterea își propune, întotdeauna și în fiecare caz, s-o suprime și s-o distrugă, înlocuind-o cu surogate oribile care îi poartă numele. Nu există predică a lui Dom Franzoni care, luându-și convențional pretextul din Evanghelie sau din Epistolele Sfântului Pavel, să nu ajungă implacabil să atace puterea în delictul său suprem și inevitabil, în toate părțile lumii
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ucigaș în serie, grimasa obscenă a dinților încovoiați, frenezia sângeroasă cu care se hrănesc nu este de mirare că sunt greu de iubit, și asta de când îi știm. Iar scriitorii nu le-au susținut întotdeauna cauza. "Prădătorul palid al cărnii oribile" scria Herman Melville despre rechin -, cu "gura lui ca o cavernă cu dinți de fierăstrău", cu "flancurile fantomatice" și "capul de Gorgonă". În călătoriile sale de ani de zile la bordul balenierelor, celebrul narator al poveștilor mării din secolul al
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
cavernă cu dinți de fierăstrău", cu "flancurile fantomatice" și "capul de Gorgonă". În călătoriile sale de ani de zile la bordul balenierelor, celebrul narator al poveștilor mării din secolul al XIX-lea a urmărit rechinii devorând resturile balenelor măcelărite "carne oribilă" -, ceea ce explică într-o mare măsură punctul său de vedere nemilos. Aparent primitiv, marele-rechin-ciocan este, de fapt, unul dintre cei mai evoluați rechini. Ochii și nările depărtate îi oferă simțuri periferice ascuțite. Electroreceptorii minusculi vizibili pe bot îl ajută să
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
trăiesc oameni și te mustră conștiința că nu-ți faci datoria față de semenii tăi. O morală ciudată care ne face să ne fie milă de punga proprietarului și să fim nepăsători față de viața chiriașului său care trăiește Într-o cloacă oribilă și care plătește «chiria morții». (Dem I Dobrescu, Viitorul Bucureștilor, 1934, p. 35). În alocuțiunea de deschidere a Întâlnirii istoricilor români și maghiari care a avut loc la Academia Maghiară, Budapesta, 1998. FILENAME \p C:\Carti\Anuarul IRIR\Anuar IRIR unit
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
cu trei veacuri mai târziu susțineau că ungurii sunt „cel mai josnic popor“ care ocupă „cel mai bun pământ“, înșiruiau lucrurile cumplite ce-l întâmpină pe călător la intrarea în această țară: muștele, arșițele, frigurile (cu sensul de febră), vinurile oribile, vijeliile cu mult praf, absența adăposturilor pentru călători și a așternuturilor decente (ungurii dormind pe pământul gol), lipsa copacilor, bucatele preparate murdar, poporul nerăbdător, răutăcios și perfid, setea de lux a aristocraților, lipsa de dreptate, credința superficială și distanțele imense
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
cînd eram Înainte de menstruație. PARTEA BUNĂ A PĂRȚII RELE Acum, o revelație surprinzătoare. Îmi plăcea perioada PMS! Bineînțeles că nu În timp ce avea loc. Dar Îmi plăcea cînd lua sfîrșit. Și Îmi place și acum cînd privesc Înapoi. Dincolo de multele părți oribile ale PMS-ului, dacă Îmi ascultam sufletul și corpul găseam o parte bună a acestei situații rele. Prețuiam faptul că aveam o asemenea forță necontrolată care Îmi lovea corpul În fiecare lună și care mă făcea mai umilă și mă
-Medicina energetica pentru femei. In: Medicina energetica pentru femei by Donna Eden, David Feinstein () [Corola-publishinghouse/Science/2365_a_3690]
-
luni, fiindcă ea e plecată În Guatemala, cu nu știu ce proiect de cercetare geologică. Însă am vorbit la telefon și am corespondat pe e-mail, iar ea mi-a trimis poze cu ea În vîrful nu știu cărei stînci. (Îmbrăcată cu un hanorac albastru oribil, În loc de jacheta atît de cool, de blană artificială, pe care i-am făcut-o cadou. Pe bune acum.) — Mă Întorc la birou, Îl aud pe Luke spunînd În telefon. Iar Becky pleacă la cumpărături. Vrei să vorbești cu ea? — Șșș
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
dă ușor din cap spre el, din locul lui de lîngă geam. — Rebecca. Iain e un tip Îndesat În jur de patruzeci de ani, cu păr Înspicat, tuns foarte scurt. Adevărul e că arată destul de bine, dar are un ten oribil, pe care și-l acoperă cu un bronz permanent. Și se dă cu prea mult aftershave. Oare de ce fac bărbații chestia asta? Mersi c-ai trecut să ne iei, Iain, zic, pe tonul cel mai Încîntător, de nevastă de director
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
iar pe panourile Îmbrăcate În satin sînt prinse fotografii cu mame și nou-născuți. Întreaga atmosferă e destinsă și plăcută. E la un milion de kilometri distanță de sala de așteptare plicticoasă a domnului Braine, cu scaunele ei de plastic, mochetă oribilă și afișe despre acidul folic. Luke o să rămînă cu gura căscată cînd o să intre. Știam eu că asta e alegerea corectă! Încep să răsfoiesc broșura fericită, citind cîte un titlu ici și colo... Naștere În apă... Naștere reflexologică... Hipno-naștere... Poate
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
brioșă cu fulgi de ciocolată? Îi strig Înapoi. Trebuie neapărat să-ți spun ce mi s-a Întîmplat... În clipa În care fata cu șuvițe se Întoarce, cuvintele Îmi Îngheață pe buze. Nu-mi vine să cred. E Lulu. Lulu, oribila aia de prietenă a lui Suze de la țară. O salut cu un fluturat din mînă, În timp ce simt că-mi cade un cataroi la stomac. Ce face aici? Tocmai acum și-a găsit să apară, cînd ne simțeam atît de bine
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
uită la sandalele mele cu talpă lată și clatină din cap cu tristețe. — Astea nu sînt deloc potrivite pentru perioada de sarcină avansată. Uite, Încearcă-i pe ăștia. Scotocește prin ultimul sertar de la birou și scoate o pereche de șlapi oribili de cauciuc, căcănii. — SÎnt doar mostre ortopedice, dar m-aș bucura să-mi spui cum ți se par. Mă holbez la ei nedumerită. — Adică În loc de ciorapii ăia groși? — A, nu! zîmbește. Cred c-ar trebui să porți și șlapii, și
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
s-o fac. Cu o greață pe care mi-o reprim cu greu, Îmi trag Încet un ciorap, apoi pe celălalt. — Trage-i bine pînă sus! mă-ndeamnă Venetia. Așa, peste coapse. Îmi scot sandalele și Îmi pun șlapii cei oribili. După care Îmi ia geanta cea nouă și imensă Marc Jacobs (galben pal, absolut divină) să-mi bag În ea sandalele. — Asta-i geanta ta? Ochii ca niște mărgele ai Venetiei se fixează pofticioși asupra ei și mă cuprinde spaima
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
mea. Și a fost iubita lui Luke, pe vremuri. — O-o, se strîmbă Danny. Fosta iubită. Auci. Și cum e tipa? Îmi vine fără să vreau În minte ziua În care Venetia m-a făcut să-mi pun ciorapii ăia oribili medicinali, cu un licăr de triumf În ochi. — E o oafă roșcată și o urăsc, zic, mai vehement decît am vrut. Am poreclit-o Cruella de Venetia. — Și cu ea o să naști? Danny Începe să rîdă. Pe bune? Nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
oprește pufăind și mă așez agățîndu-mă de mînerul portierei, incapabilă să mă relaxez pînă nu ieșim din West Ruislip. Abia dacă pot să suport să mă uit la dosarul de carton aflat În poala mea, ca un secret vinovat și oribil. Deși, dacă stau să mă gîndesc, e probabil mai bine că l-am luat cu mine. Iau toate informațiile astea și le pun direct În mașina de tocat hîrtie. După care toc și fîșiile. Nu vreau ca Luke să afle
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
o faci pentru totdeauna. Chiar așa am crezut. Am crezut că Luke și cu mine o să Îmbătrînim și o să albim Împreună. Sau măcar o să Îmbătrînim. (Eu n-am de gînd să albesc niciodată. Și nici să port rochii din alea oribile, cu elastic În talie.) Dar se pare că n-o să Îmbătrînim Împreună. N-o să stăm pe bancă Împreună și nici n-o să ne uităm amîndoi cum se joacă nepoții noștri. N-o să apuc nici măcar să-mi serbez cu el cea
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
bine Împreună? Înainte să o pot opri, vocea Venetiei mi se strecoară iar În minte. Ai fost o schimbare binevenită, Becky. Îl faci să rîdă. Însă ești departe de a fi la nivelul lui. Vacă... idioată... și tembelă. O aschimodie... oribilă... și plină de fițe... Mă șterg la ochi, mă ridic În capul oaselor și trag aer În piept de trei ori, lung. N-o să mă mai gîndesc la ea. Sau la povestea asta. — Doamna Brandon? Se aude un ciocănit ușor
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Moș Crăciun, pe care le pune pe blatul mesei. — Trebuie să Încetezi să te mai gîndești la Venetia. Îi faci rău copilului. — Ție ce-ți pasă? Tu nu știi cum e. Nu te-a obligat nimeni să porți ciorăpoii ăia oribili și nu ți-a spus nimeni că poți să-ți iei adio de la căsnicia ta și că soțul tău te părăsește... — Uite ce e, Bex, oftează Suze. Indiferent ce-a zis Venetia... indiferent dacă a zis sau nu asta... — Așa
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Toate ziarele au preluat imediat povestea și am avut parte de tone de publicitate gratis. Azi-dimineață, Danny a fost chiar invitat la Morning Coffee, dîndu-și cu părerea de pe canapea asupra tendințelor modei de primăvară (a zis că toate hainele sînt oribile, ceea ce le-a plăcut nespus tuturor), și i-a invitat pe toți la The Look. Ha! Și eu am fost cea care a avut ideea de a apela la el. — Plecăm peste cîteva minute, zic, uitîndu-mă la ceas. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
camere pentru tot ce are nevoie. Poate-mi fac și o cameră pentru genți chiar. Una mică... Iau o gură de ceai de frunză de zmeură, care, conform spuselor lui Suze, accelerează sorocul, și mă strîmb cînd Îi simt gustul oribil. — Aoleu, ce-a fost asta? spune Suze, brusc alertată. Ai simțit un junghi? Pe bune acum. E a treia oară cînd mă bănuiește de junghiuri de cînd a venit, azi-dimineață. — Suze, mai am două săptămîni pînă nasc, Îi amintesc. — Asta
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
care l-au văzut vreodată. Ceea ce nu face decît să demonstreze clar că sînt oameni cu gust. Spre deosebire de Elinor, care nu a venit niciodată În vizită și s-a mulțumit doar să-i trimită lui Minnie păpușa aia veche și oribilă de porțelan cu bucle și ochi care te bagă În sperieți, de zici că e dintr-un film de groază. Îmi pun haina cea nouă Marc Jacobs pe care mi-a luat-o Luke de Crăciun și-mi Înnod eșarfa
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
baudelairiană, M. nu acceptă edulcorarea estetizantă ca răspuns viabil dat cataclismelor istorice. Mai mult, scriitura se autodenunță, dezvăluindu-și adesea fondul vitriolant: „Dar ce ascunzi tu, îngerașule,/ sub cuvintele ciuruite pe care ni le tot arăți?/ Putreziciunea - am spus -/ și oribila spaimă de moarte/ pentru care am închipuit cele mai frumoase minciuni/ și cel mai bine organizat furt de mărgele -/ spânzurându-mă apoi cu bună știință/ de-a lungul deceniilor de toate culorile,/ și de toate tranzițiile. Putreziciunea, iubire,/ cu miros
MARIN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]